Top articole

Ghid turistic Florenţa

Capela Filippo Strozzi

Capela Filippo Strozzi (3) este decorată în întregime cu fresce (pline de lumină) pictate într-un stil specific de Filippino Lippi, cel care a contribuit cu exuberanţă şi la arhitectură. Bogatul comerciant căruia i-a fost dedicată capela şi care de asemenea a plătit şi construirea celui mai rafinat conac din Florenţa, Palazzo Strozzi (vezi mai jos), este înmormântat într-un sarcofag de bazalt ornamentat, deasupra căruia Benedetto da Maiano a sculptat o inserţie reprezentând Madona şi Pruncul înconjuraţi de o graţioasă mulţime de îngeri.

Sanctuarul – Divinele fresce

Sanctuarul – Divinele fresce cu care Domenico Ghirlandaio a acoperit pereţii cancelariei în 1485 la cererea lui Giovanni Tornabuoni, unchiul lui Lorenzo Magnificul, sunt considerate cele mai rafinate lucrări ale acestui artist. În ilustrarea sa a vieţii Fecioarei Maria (stânga) şi a Sf. Ioan Botezătorul (dreapta) el a modelat chipurile unor membri ai familiei Tornabuoni şi a prietenilor acesteia şi a pictat o strălucită şi o detaliată imagine a înaltei societăţi florentine într-un stil proaspăt care arată un adâncit sens al observaţiei.

Peretele de pe partea stângă – (I) Ioachim intrând în Templu pentru că nu are copii (tânărul bărbat cu un smoc de păr, în partea stângă a fundalului, este ginerele lui Giovanni Tornabuoni; figura cu mâinile în şolduri se spune că este chiar a artistului; Loggia de San Paolo poate fi recunoscută în fundal); (II) Naşterea Fecioarei Maria (tânăra femeie în bogatul vestmânt alb şi auriu conducând un grup de femei este singura fiică a lui Giovanni Tornabuoni, Ludivoca, care a murit în timpul copilăriei, la vârsta de 15 ani); (III) Maria prezentându-se în Templu; (IV) Căsătoria Fecioarei Maria; (V) Adorarea Magilor (în parte distrusă); (VI) Masacrul Sfinţilor Inocenţi; (VII) Moartea Fecioarei Maria şi (deasupra) Înălţarea.

Peretele din capăt – (VIII) Încoronarea Fecioarei Maria; (IX) Sf. Dominic aruncând în flăcări cărţi eretice şi ortodoxe; (X) Sf. Petru Martirul; (XI) Buna Vestire; (XII) Sf. Ioan în sălbăticie; (XIII şi XIV) Patronii lucrării, Giovanni Tornabuoni şi soţia acestuia, Francesca Pitti, rugându-se.

Peretele de pe partea dreaptă – (XV) Îngerul care-i apare lui Zaharia (această scenă este o adevărată galerie de portrete; bărbatul a cărei faţă se vede foarte clar în grupul din stânga, din fundal, se spune că ar fi Poliziano, cel mai rafinat dintre toţi poeţii florentini renascentişti şi bărbatul din capătul din stânga ar fi Marsilio Ficino, cel mai rafinat umanist al oraşului, care a popularizat teoriile lui Platon în întreaga Italie; (XVI) Vizita (prima dintre cele trei femei din partea dreaptă a fecioarei Maria şi a Elisabetei se spune că este Giovanna degli Albizi, nora lui Giovanni Tornabuoni care a murit şi ea în timpul tinereţii, în 1488); (XVII) Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (scena este descrisă într-un interior florentin; femeia din partea dreaptă, în faţa servitoarei care poartă un coş cu fructe pe cap, este Lucrezia Tornabuoni, sora lui Giovanni şi mama lui Lorenzo); (XVIII) Zaharia, pierzându-şi puterea vorbirii scrie pe jos numele pe care i-l va da fiului său; (XIX) Sf. Ioan Botezătorul rugându-se; (XX) Botezarea Lui Hristos; (XXI) Sărbătoarea lui Irod.

Transeptul de vest

Transeptul de vest – Gol şi alb, pe fondul unui porfir negru, în Capela Gondi (4), este faimosul Crucifix de Brunelleschi, o lucrare care domină prin eleganţă şi realism. Tradiţia este aceea potrivit căreia Donatello a fost atât de impresionat de lucrare încât a scăpat din mână ouăle pe care le ducea. Pereţii uşor înălţatei Capele Strozzi di Mantova (5) este decorată cu o neobişnuit de mare frescăH pictată de un artist florentin, Nardo di Cione, la cca 1357.

Cu faţa spre intrare se află o frescă a Judecăţii de Apoi. Iadul (peretele de pe partea dreaptă), bazat pe descrierile lui Dante, este descris în negru, culori pământii care formează un contrast izbitor cu lumina şi tonurile luminoase ale Paradisului (peretele de pe partea stângă). Deasupra altarului se află un polipticH gotic flamboiant în care Andrea Orcagna, fratele lui Nardo di Cione, îl descrie pe Hristos înconjurat de serafimi şi înmânându-i Sf. Petru cheile Raiului şi dându-i Sf. Thomas Aquinas (Toma d’Aquino) Cartea Înţelepciunii.

Sacristia

Sacristia (6) – Sacristia conţine un CrucifixH pictat de Giotto. Aici se află de asemenea un lavabou constând dintr-un bazin de marmură surmontat de o nişăH de teracotă smălţuită care este una dintre cele mai încântătoare dintre toate lucrările lui Giovanni della Robbia.

Coridorul de nord

Coridorul de nord – Faimoasele fresce având ca subiect Trinitatea (7) sunt pictate de Masaccio şi este o lucrare de o mare importanţă în istoria artei. În frescele sale el a rupt tradiţia atractivei eleganţe a picturii gotice prin descrierea Lui Dumnezeu Tatăl într-un mod renascentist şi ţinând înălţată în partea dreaptă crucea în prezentarea sacrificiului Fiului Său.

Trăsăturile Sfântului Duh sub forma unui porumbel zburând din pieptul Său. Hristos este flancat de Fecioara Maria (faţa şi mâinile sale întinse arată de asemenea că a acceptat sacrificiul), Sf. Ioan şi donatorii, la genunchii săi. O alternanţă austeră de roz şi albastru arată extinderea cu care artistul cuprinde formele mai mult chiar decât culorile. În lucrarea sa, Masaccio s-a folosit de teoriile matematice ale perspectivei, puse la punct de Brunelleschi, şi a realizat de asemenea una dintre primele şi cele mai rafinate exemple de perspectivă arhitecturală. Feţele figurilor, care sunt văzute de jos, arată o determinare pentru realism care este o altă caracteristică principală a artistului.

Amvonul de marmură

Amvonul de marmură (8) (în faţa pilastrului următor) are decoraţii în aur proiectate de Brunelleschi. Panelele repovestesc istoria fecioarei Maria.

Una dintre cele mai interesante colecţii particulare de lucrări de artă din Florenţa este găzduită în La Pietra (numărul 120 pe via Bolognese), fosta casă a lui Sir Harold Acton, istoric. Frumoasa grădină conţine forma din 1904 (intrarea numai cu programare).

<< pagini ghid turistic Florenţa >>

Top articole
1 Comment
  1. Reply
    Scarlat Iuliana aprilie 16, 2019 at 6:00 pm

    Multumesc mult pentru acest ghid!

Adăugaţi comentariu

*