Top articole

Ghid turistic Florenţa

Loggia della Signoria – ghid Florenţa

Loggia senioriei, cunoscută şi sub numele de Loggia lui Orcagna (se presupune că i-a fost desemnată acestuia) sau a lui Lanzi (cu referire la gărzile de mercenari ale marelui duce Cosimo I), a fost construită de Benci da Cione şi Simone Talenti (între 1376 şi 1391) pentru adunările publice ale senioriei. Eleganţa exterioară a clădirii este tipică goticului târziu. Relieful fin de deasupra stâlpilor descrie figuri alegorice, cum ar fi Virtuţile, executate între 1384 şi 1389 şi desenate de Agnolo Gaddi. Doi lei flanchează scările de intrare: unul este un exemplu de artă clasică, celălalt este realizat (pe la 1600) de Flaminio Vacca. În exteriorul loggiei sunt plasate o serie de sculpturi interesante: Ajax cu trupul lui Patrocle, o sculptură elenistică neintegrată şi Răpirea Polyxenei, realizată de Pio Fedi în 1866. Şase statui ale matroanelor, datând din perioada romană sunt aşezate pe peretele din spate. O inscripţie latină, de pe peretele din dreapta, datând din 1750, se referă la înlocuirea calendarului florentin (care situa începutul anului la 25 martie) cu calendarul normal.

Loggia a fost construită la sfârşitul secolului XIV, pentru a primi membri Senioriei (vezi infra) în timpul ceremoniilor oficiale. Când mai târziu a fost transformată în cameră de gardă pentru lăncierii lui Cosimo I (în secolul XVI), a devenit cunoscută sub numele de Loggia dei Lanzi. Cu toate că proiectul este gotic, această loggie are largi arcuri semicirculare construite în tradiţie florentină, deschizându-se spre piaţă. O decoraţie elegantă este conferită de patru scuturi reprezentând virtuţile cardinale, o bandă decorată cu şapte însemne de armă care au fost grav distruse, o graţioasă friză aşezată într-un micuţ arc cu trifolii şi o zvealtă balustradă pe acoperiş (terasa este accesibilă dinspre Uffizi numai în timpul vârfului sezonului turistic).

Statui datând din zilele anticii Rome (restaurate) şi din timpul Renaşterii au fost înlocuite în loggie. Admirabila statuie a lui Perseu purtând capul Meduzei (faţă-stânga, restaurarea în curs de desfăşurare) a fost realizată între 1545 şi 1553 de Benvenuto Cellini. De această dată artistul ajunsese la perioada de maturitate şi lucrarea demonstrează extraordinara sa pricepere a acestuia, atât ca orfevrier, cât şi ca sculptor. Studiul detaliat al anatomiei şi puterii în modelarea statuii, împreună cu subtilul rafinament al detaliilor bazei, fac din această statuie de bronz o capodoperă a sculpturii renascentiste. Basorelieful îl descrie pe Perseu scăpând-o pe Andromeda şi este de fapt o copie (originalul în Bargello). Răpirea femeii sabine (dreapta) datează din 1583; Hercule ucigându-l pe centaurul Nessus (alături), din 1599, a fost realizat de Giovanni da Bologna.

Ghid Palazzo Vecchio – Florenţa

Palazzo Vecchio (de asemenea şi Palazzo della Signoria) 2 ore.

Impresionanta masă de piatră, surmontată de o elegantă clopotniţă (94 m înălţime), domină piaţa.

La sfârşitul secolului XIII, Florenţa a decis să construiască o clădire pentru administraţia locală potrivit importanţei sale, o decizie similară cu cea privind catedrala şi a fost probabil arhitectul catedralei, Arnolfo di Cambio, cel care a realizat proiectul pentru noua clădire.

Acesta are un stil gotic auster cu o absenţă aproape totală a uşilor sau ferestrelor la nivelul inferior. La nivelele superioare se află ferestre duble cu arcuri cu trifolii, parapete de acces şi creneluri. Secţiunea de deasupra parapetelor dintre două creneluri aparţin Guelfilor, pe când cele de pe turn aparţin Ghibelinilor.

Clădirea a fost proiectată pentru a găzdui guvernul oraşului (la Signoria) compus din şase reprezentanţi ai ghildelor (priori delle Arti), care deţineau o mare putere în Florenţa acelor timpuri, şi un magistrat (Gonfaloniere di Giustizia) al cărui post cuprindea o autoritate atât juridică, cât şi militară. Aceşti oficiali erau aleşi pentru numai două luni şi, în timpul perioadei în care îşi exercitau mandatul, trăiau aproape închişi în interiorul palatului , unde lucrau, mâncau şi dormeau. Li se permitea să părăsească palatul numai pentru motive întemeiate. Dante a trăit aici în 1300 ca membru al magistraturii.

Istoria Palazzo Vecchio

În secolul XVI, Cosimo I a transformat această clădire în reşedinţa sa şi a adaptat-o pentru a fi folosită în scopul vieţii la curtea marelui duce, prin lărgirea acesteia şi realizarea unor modificări radicale în interior. lucrările au fost supervizate de Giorgio Vasari care, pentru aproape 20 de ani, între 1555 şi până la moartea sa, a fost angajat aici ca arhitect, pictor şi decorator. Când Cosimo I a părăsit clădirea pentru a merge la fiul său şi la soţia acestuia, Ioana de Austria, şi s-a mutat în Palatul Pitti, acest palat a început să fie cunoscut sub numele de Palazzo Vecchio (Palatul Vechi) ceea ce însemna de fapt Palazzo della Signoria.

Interiorul renascentist, luxurios şi elegant formează un contrast izbitor cu exteriorul. Curtea interioară (C) cu înaltul său portic a fost aproape total reproiectată în secolul XV de Michelozzo şi a fost decorată elegant, un secol mai târziu, de Vasari, care a adăugat lucrări de stucco pe fundalul auriu al coloanelor şi a pictat figuri groteşti pe bolţi. În centru se află o graţioasă fântână cu un bazin din porfir, surmontat de un mic geniu înaripat, o copie a unei sculpturi de bronz a lui Verrocchio, care poate fi văzută pe terasa Juno din interiorul clădirii.

Accesul spre diferitele părţi ale palatului depinde de numărul vizitatorilor. Textul care urmează mai jos descrie cel mai obişnuit tur. Dacă ordinea în care sunt vizitate camerele se schimbă, textul rămâne în continuare valabil dacă este folosit în conjunctură cu planurile de mai jos.

Palazzo Vecchio – Primul etaj

Vizitatorii pot ajunge de obicei la primul etaj prin superba scară dublă construită de Vasari (dreapta, la capătul curţii).

Sala celor Cinci Sute – Sala (Salone dei Cinquecento) este o cameră gigantică (1.200 m2 şi 18 m înălţime), construită în 1495, în timpul zilelor Republicii instituite de Savonarola. A fost proiectată pentru a primi Marele Consiliu care avea atât de mulţi membri (1500), încât numai o treime din numărul lor putea participa la guvernarea oraşului pentru o singură dată. Aici a vorbit Savonarola, în 1496, în timpul scurtei sale domnii ca stăpân al Florenţei.

Când Medicii au revenit la putere, ei au folosit această sală cu funcţia de cameră de audienţe, stând pe un podium înălţat, şi de asemenea pentru recepţii, inclusiv aceea dată pentru a celebra căsătoria dintre Francisco şi Ioana de Austria.

Pereţii şi tavanul somptuos împodobit au fost decorate de Vasari şi asistenţii acestuia cu alegorii şi scene în onoarea Florenţei şi a lui Cosimo I. El este descris aici ca un zeu, în centrul tavanului, înconjurat de un cerc de heruvimi şi însemne de armă reprezentând diferitele ghilde ale oraşului. Scene de bătălie acoperă pereţii pe întreaga lungime a camerei, în onoarea victoriilor câştigate de Florenţa, în principal împotriva principalilor săi rivali, Pisa şi Siena.

Explicaţii sculpturi Palazzo Vecchio – Primul etaj

Cea mai mare parte a sculpturilor plasate de-a lungul pereţilor se aflau deja în această cameră în secolul XVI. Printre acestea (la stânga uşii, în partea opusă de intrare) se află La Vittoria, un admirabil grup reprezentând Geniul ucigând Puterea. A fost realizat de Michelangelo pentru mormântul lui Iulius al II-lea, dar, deoarece nu a fost finalizat niciodată, i-a fost dăruită lui Cosimo I de nepotul lui Michelangelo.

Studiolo – Accesul prin dreapta intrării. Vizibil de la uşă. Nu este permis accesul în interiorul camerei.

Această desăvârşită dar tulburătoare încăpere a fost biroul de studiu (studiolo) al lui Francesco I. Iniţial se putea ajunge la el numai prin dormitorul acestuia printr-o micuţă uşă (în spatele panelului, la dreapta, în capătul camerei). Nu are o sursă de lumină externă, reflectând caracterul solitar al prinţului şi aplecarea acestuia pentru secrete.

Cel care a proiectat această cameră micuţă dar elegantă a fost Vasari. Pentru decorarea acesteia, el a căutat inspiraţie din personalitatea acestui membru al familiei Medici, care era atât de interesat de arte şi ştiinţe. Bazele zidurilor conţin nişte borduri. Pereţii în sine sunt acoperiţi cu panele pictate de mai mulţi pictori florentini manerişti. Folosind un simbolism ce este deseori greu de înţeles, aceştia au ilustrat mitul lui Prometeu (decoraţiile de pe tavan) sau cele patru elemente primordiale – Apă, Aer, Pământ şi Foc – sau întreprinderile omului, descoperirile ştiinţifice şi misterele alchimiei. Cele două portrete plasate opus unul de celălalt, la capetele camerei, îi descriu pe părinţii lui Francesco, Cosimo I şi Eleonora de Toledo. Ambii au fost pictaţi în studioul lui Bronzino.

<< pagini ghid turistic Florenţa >>

Top articole
1 Comment
  1. Reply
    Scarlat Iuliana aprilie 16, 2019 at 6:00 pm

    Multumesc mult pentru acest ghid!

Adăugaţi comentariu

*