Ghid Florenţa – PALAZZO PITTI (PALATUL PITTI)

Acest uriaş palat renascentist dă pe trei laturi spre piaţă, dominată de lungimea clădirii, cu faţade severe. Numai umbra sofisticatei lucrături rusticate uşurează impozantul stil arhitectural şi întrerupe unitatea şi monotonia.

Lucrările la palat au început în 1458. A fost proiectat pentru Pitti, o familie de comercianţi şi bancheri influenţi care au fost iniţial prieteni, dar mai târziu mari rivali ai Medicilor. Clădirea consta pe atunci din doar o secţiune ce cuprindea cele şapte intrânduri centrale. Şapte ani mai târziu, familia Pitti era ruinată financiar şi reşedinţa proiectată pentru a-I umbri pe rivali a fost lăsată nefinalizată.

Palatul a fost cumpărat în 1549 de Eleonora de Toledo, soţia lui Cosimo I şi ea a transformat această construcţie într-o reşedinţă princiară în care Cosimo I şi-a transferat curtea la circa 1560. Lucrările de transformare au fost încredinţate arhitectului şi sculptorului Ammannati. Latura dinspre deal a fost transformată ca o magnifică grădină dar abia în secolul XVII partea din faţă a clădirii a ajuns la lungimea curentă (peste 200 de metri). Cele două aripi laterale au fost adăugate în secolul XVIII.

Această construcţie a constituit inspiraţia pentru Palais du Luxembourg, din Paris, care a fost construit de Marie de Medicis, cea care a fost Maria de Medici care şi-a petrecut tinereţea în palat. Palatul Pitti este o remarcabilă lucrare de artă, conţinând un remarcabil mobilier şi obiecte princiare.

Solemna şi austera curte interioară, proiectată de Ammannati, este încercuită de înalte arcade cu trei niveluri care conţin coloane decorate bogat şi cornişe zvelte. Pe latura îndepărtată se află o terasă, la nivelul primului etaj, care dă înspre grădină.

Galleria Palatina – Primul etaj

Intrarea în galerie se face prin colţul curţii, la dreapta intrării, urcând scările proiectate de Ammannati.

Această galerie de artă îşi trage numele de la titlul ultimului dintre Medici, Anna Maria Ludovica (1667-1743), care a fost căsătorită cu electorul palatin. Luxosul interior conţine o remarcabilă colecţie de lucrări din secolele XVI, XVII şi XVIII, inclusiv o serie de picturi de Rafael şi Titian, care fac din Palatul Pitti una dintre cele mai bogate galerii din lume. Lucrările au fost colecţionate începând din secolul XVII de marii duci din familia de Medici şi mai târziu de marii duci de Lorena. Aceste lucrări sunt expuse într-o ordine didactică şi cronologică, aşa cum era moda pentru marile colecţii de stat din acele timpuri.

Galeria Palatină

Galeria Palatină, care este al doilea muzeu ca întindere şi importanţă după Uffizi, conţine lucrări de enormă valoare pentru istoria artei. A fost realizat de Ferdinand II de Medici cu decoraţii de Pietro da Cortona. Lucrările sunt aşezate conform unui concept de secol XVI, picturile fiind de fapt plasate pe ziduri într-un mod esenţialmente decorativ. Colecţia a fost îmbogăţită de cardinalul Lorenzo de Medici, de către ultimii membri ai familiei Medici şi de către familia Lorraine. Galeria este formată din numeroase încăperi dedicate zeilor şi caracterelor mitologice, înscrise în decoraţii.

Camera 3 – Galeria de Statui

Camera 3 (Galeria de Statui), decorată cu sculpturi din secolele II-III, din Villa Medici, din Roma, dă înspre Camera 4 (Camera Castagnoli) care conţine remarcabila Masă a Muzelor (1), cu o serie splendidă de încrustaţii din pietra dura şi pietre semipreţioase pe un fundal de lapis lazuli, executată în timpul primei jumătăţi a secolului XIX de Atelierul Pietra Dura Florenţa (în centru se află carul lui Apollo înconjurat de simbolurile celor nouă muze). De notat este de asemenea şi întinsa pictură în ulei de Sodoma, descriind martiriul Sfântului Sebastian.

Camerele de pe latura stângă a palatului este denumită după subiectele principalelor scene mitologice, cu care acestea sunt decorate.

Decoraţiile

Decoraţiile primelor cinci (camere), odinioară folosite de Medici pentru recepţii, includ somptuoase lucrări de stucco (sau stucco), petale şi frunze de aur şi picturii în tehnica trompe-l’oeil. Au fost proiectate în secolul XVII de artistul decorator, Pietro da Cortona.

Camera 5 – Camera Venus

Camera 5 (Camera Venus) este împodobită cu două întinse peisaje marine (pe laturile opuse ale camerei), realizate de artistul din Neapole, Salvator Rosa (1615-1673), care a lucrat la curtea Medicilor pentru aproape zece ani. Lumina difuzată, aurie, care se poate vedea pe cer şi pe apă, tuşele date înălţimilor de dealuri, vaselor şi figurilor produc o minunată calitate de lumină. Mult mai important este însă faptul că această cameră conţine unele dintre cele mai rafinate picturi ale lui Titian. Concertul (2) este o lucrare timpurie, pictată sub influenţa lui Giorgione, căruia I-a fost dealtfel atribuită pentru mult timp, în care artistul exprimă, cu o admirabilă sensibilitate, tensiunile interioare ce străbat caracterul central.

Pe peretele opus atârnă un puternic portret al lui Pietro Aretino (3), scriitor şi prieten al lui Cosimo I, pictat în 1545 folosindu-se culori aurii şi umbre maronii. Elegantul portret feminin, cunoscut sub numele de La Bella (4) a fost pictat la cca 1536 pentru ducele de Urbino. Complexele aurii ale femeii contrastează evident cu îmbrăcămintea care este dominată de somptuoase tonuri de maro şi albastru-verde (misteriosul model pare să fie aceeaşi femeie care a pozat pentru Venus din Urbino, lucrare expusă în Galeria Uffizi). În centrul camerei se află Italica Venus (Pauline Borghese), un exemplu edificator de sculptură neoclasică, completată în 1811 de Antonio Canova, care a fost însărcinat să se ocupe de această lucrare de către Napoleon.

Camera 6 – Camera lui Apollo

Camera 6 (Camera lui Apollo) conţine portretul realizat de Van Dyke pentru Carol I al Angliei şi soţia acestuia, Henrietta de Franţa (5), fiica lui Henric al IV-lea şi a Mariei de Medici. Artistul a surprins eleganţa aristocratică a figurilor prin descrierea subtilă a profundului caracter melancolic al regelui şi ironia delicată a consoartei sale şi prin extraordinara atenţie cu care sunt descrise articolele vestimentare.

Camera conţine de asemenea picturi de Titian, inclusiv o Maria Magdalena (în colţul opus), o lucrare în care artistul descrie cu măiestrie portretul acesteia pe o alternanţă de maro şi auriu, reflectat în părul ei minunat. Printre cele mai cunoscute lucrări ale artistului se află şi fascinantul Portret la unui domn (6), cunoscut în mod obişnuit sub numele de “Bărbatul cu ochi verzi”, pictat la cca 1540. Faţa luminoasă a bărbatului, cu ochi de o culoare indefinită, care apare din fundalul întunecat, din care îmbrăcămintea acestuia foarte închisă la culoare este abia vizibilă, este extrem de captivant.

Camera Marte

Camera 7 (Camera Marte) conţine două exemple de Madona cu Pruncul de Murillo, în care artistul foloseşte culori delicate şi oarbe. Pictura care este agăţată pe cealaltă latură, a celor Patru filozofi (7), una dintre ultimele pânze ale lui Rubens. Pictorul poate fi văzut pe partea stângă, aşezat alături de fratele său. Întinsul portret al Cardinalului Bentivoglio (8) este o splendidă lucrare de Van Dyke. Toată demnitatea aristocratică a figurii care a fost ambasadorul Sfântului Scaun în Flandra şi în Franţa este exprimată de îmbrăcăminte şi de greoaia robă roşie, descrisă cu o extraordinară bogăţie de culoare care contrastează cu lumina colorată care formează o faţă extrem de palidă, mâini lungi şi delicate şi o extraordinar de fină textură.

Camera Jupiter

Camera 8 (Camera Jupiter) conţine faimoasa Doamnă cu Voal (La Velata) de Rafael. În acest portret el îşi demonstrează măiestria ca un strălucitor colorist, folosind o gamă de umbre bazate aproape exclusiv pe maroniu, auriu şi alb. Următoarele caracteristici, armonia solidă creată de formele opulente şi abundenţa de contururi rotunde şi extravaganţa totală a hainelor din ţesătură iridiscentă, fac din această lucrare o capodoperă. Modelul pare să fi fost faimoasa Fornarina, iubita artistului.

Sfânta Familie cu coş (colţul de pe mâna dreaptă) de Rubens este o pictură de o intimitate ce depăşeşte natura sacră. Petele de culoare folosite pentru reprezentarea mişcării în pictura lui Fra Bartolomeo, Coborârea de pe Cruce (peretele opus) sunt combinate cu o certă simplitate. Pictura, lăsată nefinisată la moartea artistului-călugăr, dă o impresie de echilibru reminiscent ca din lucrările lui Perugino, a cărui Adorare a Pruncului, lucrare cunoscută şi sub numele de “Madona cu pungă” (acelaşi perete cu fereastra), este o rafinată compoziţie simetrică realizată pe un fundal reprezentat de un cer intens strălucitor (acest lucru era caracteristic stilului artistului), în care simţămintele religioase şi sensibilitatea poetică sunt combinate cu o delicată armonie.

Camera Saturn

Camera 9 (camera Saturn) conţine opt picturi în ulei de Rafael, incluzând cele două Madone faimoase în întreaga lume. Madona Marelui duce (10), de care merele duce Ferdinand al III-lea de Lorena a fost atât de înamorat, încât a refuzat să se separe de acesta, a fost pictată la circa 1505 în Florenţa. În acea perioadă, Rafael a fost influenţat atât de Michelangelo, cât şi de Leonardo, împrumutând de la acesta din urmă tehnica contururilor vagi, cunoscută mai bine sub numele de sfumato.

Strălucirea pală a umbrelor aurii ale Fecioarei Maria dă o impresie de serenitate, cu o faţă delicată şi o gentileţe care este emanată de pictură, acestea fiind o reminiscenţă a lui Perugino, care a fost profesorul lui Rafael. Madonna della Seggiola (11) a fost pictată câţiva ani mai târziu şi artistul, aflat în culmea talentului său, a folosit o paletă de culori mult mai subtilă şi mult mai variată. Delicata serenitate a feţelor, poziţiile graţioase şi misticismul atât de caracteristic scenelor religioase, sunt combinate cu o forţă generată de formele şi structurile picturale (accentuate de compoziţia rotundă care sugerează o mişcare circulară, o reminiscenţă a influenţei lui Michelangelo).

De notat, de asemenea, sunt cele câteva portrete de Rafael (Maddalena şi Agnolo Doni) care arată o remarcabilă intensitate psihologică. De asemenea, într-adevăr de remarcat este melancolica Maria Magdalena (12) pictată de Perugino în culori austere şi contururi foarte pure. Desăvârşita frumuseţe a mâinilor şi feţei sale iese clar în evidenţă pe fundalul maro închis, o caracteristică neobişnuită pentru acest artist.

Camera Iliadei

Camera 10 (Camera Iliadei) se bucură de un interes particular pentru seria de portrete care se află aici de Joost Sustermans (născut la Antwerpen, în 1597, mort la Florenţa, în 1681) şi care a fost pictorul oficial de portrete al Medicilor.

Unul dintre cele mai reuşite portrete ale sale este cel al tânărului Prinţ Waldemar-Cristian de Danemarca (13), un exemplu superb de analiză penetrantă şi descripţie detaliată în tradiţie flamandă (de notat detaliul platoului de Damasc şi al gulerului de dantelă) Alte lucrări remarcabile includ un portret ecvestru al lui Filip al IV-lea de Spania, de Velasquez (pe partea stângă a intrării) şi (la dreapta uşii ce conduce spre camera următoare), Femeia cu copilul (La Gravida),de Rafael.

Educaţia lui Jupiter

Camera 11 (Educaţia lui Jupiter) conţine un neobişnuit Cupidon adormit (14) pictat de Caravaggio, la scurt timp înainte de moartea sa. Este în mod particular un bun sumar pentru stilul său cu un realism necuprinzător, nivelul său scăzut şi contrast evident al luminii brutale care relevă formele şi expresiile şi contemplarea artistului pentru decor. În parte opusă stă atârnată o admirabilă Judith, realizată de artistul florentin Cristofano Allori (1577-1621). Îmbrăcămintea sa superbă este tratată cu o extraordinară bogăţie de culori. Artistul se foloseşte el însuşi ca model pentru Holofernes şi se spune că Judith are caracteristicile femeii pe care o iubea.

Camera sobei

Camera 12 (Camera sobei) cu podeaua de majolica a fost odinioară baia din apartamentele ducale. Întinsele scene alegorice descriu cele patru vârste ale umanităţii care au fost pictate între 1637 şi 1640 de Pietro da Cortona care a executat această lucrare folosind culori vii luminoase şi în stil viu.

Camera 13, mica baie, a fost realizată la începutul secolului XIX pentru sora lui Napoleon, Elisa Baciocchi, care a devenit mare ducesă de Toscana în 1809.

Camera lui Ulise

Camera 14 (Camera lui Ulise) conţine o altă faimoasă Madonă de Rafael, Madona Ferestrei (Madonna dell’Impannata) (15) remarcabilă pentru tonurile ei calde şi blândeţea culorii.

Camera lui Prometeu

Camera 15 (Camera lui Prometeu) conţine o lucrare Madona cu Pruncul de Filippo Lippi (pe mâna dreaptă deasupra şemineului) care este neobişnuită deoarece este aşezată în faţa unui fundal ce descrie o scenă familiară, o inovaţie care a fost urmată de numeroşi artişti din Florenţa, ca şi compoziţia rotundă (tondo) care a fost adoptată de majoritatea artiştilor florentini în multe dintre lucrările realizate în secolele XV şi XVI. Interesantul portret (peretele următor) al unui tânăr bărbat purtând un acoperământ de cap florentin din secolul XV (mazzochhio) a fost realizat în studioul lui Boticelli.

Galeria Poccetti

Camera 16 (Galeria Poccetti) conţine un portret de Rubens al primului duce de Buckingham (16), unul dintre favoriţii lui Carol I al Angliei şi o magnifică masă încrustată cu pietra dura şi pietre semipreţioase descriind frunze, fructe, păsări şi păuni, realizate pentru Cosimo III în atelierele Medicilor, în 1716.

Camera Muzicii

Camera 17 (Camera Muzicii), decorată în stil neoclasic, este împodobită cu opt coloane de marmură. În centru se află o imensă masă cu malachit renascentist în vârf şi cu superbe picioare finisate, o lucrare datând din 1819 şi realizată de un meşter de bronz francez, Pierra-Philippe Thomire (care de asemenea a realizat leagănul pentru regele de Roma).

Camerele 18 şi 19 (Camera Alegorică şi Camera Artelor Rafinate) expun picturi italiene din secolele XVI-XVII.

Camera 20 (Camera lui Hercule) a fost decorată în stil neoclasic de Giuseppe Cacialli, la începutul secolului XIX. Aceasta conţine un mare vas de porţelan de Sevres, împodobit cu bronz de Thomire şi fresce descriind povestea lui Hercule.

<< pagini ghid turistic Florenţa >>