Ghid Turistic Istanbul (Constantinopole)
Haremul din TOPKAPI
Intrarea publică spre Harem se face prin Poarta de trăsuri, în cea de-a doua curte (nr. 1). Prin această poartă doamnele din harem plecau spre oraş în trăsuri.
Cuvântul “harem” este arab. Otomanii foloseau cuvântul “darüssade” (Casa fericirii). Poligamia a fost pentru prima dată cunoscută din timpul assirienilor, fiind adoptată mai târziu de musulmani, fiecare bărbat putându-se căsători cu patru neveste, în acelaşi timp. Înainte de Islam, populaţiile turcice erau monogame. În secolul X, otomanii au acceptat Islamul, adoptând tradiţia arabă a haremului, care a devenit foarte popular în timpul dinastiei otomane, până când această practică a fost interzisă de Atatürk, în 1926.
În perioada când sultanii nu prea aveau timp pentru viaţa privată, din cauza campaniilor militare, haremul nu a fost foarte extins. Din timpul domniei sultanului Soliman I, în secolul XVI, acesta a fost extins. Religia îi permitea unui bărbat să se căsătorească cu patru neveste. Această lege a fost rezultatul războaielor, care permitea văduvelor să se recăsătorească, în timp ce armata avea nevoie de noi recruţi.
Doamnele din harem trăiau în vechiul palat “Çinili Köşk”, construit în secolul XVI. Palatul Topkapi a fost un sediu construit pentru afacerile publice ale imperiului. Roxelane, soţia rusoaică a sultanului Soliman Magnificul, l-a convins pe acesta să trăiască în noul palat, împreună cu haremul de sclave şi eunuci. Mai târziu, în timpul domniei lui Selim II şi a lui Murat III, au fost construite anexe, ca de exemplu dormitoarele sultanului şi ale mamei acestuia, haremul devenind un complex de clădiri, cu 400 de camere. Începând cu sfârşitul secolului XVI, întregul harem al sultanului a trăit aici.
În ziua de azi, o mică parte a haremului poate fi vizitat. Oricum, aş dori să vorbesc şi despre secţiunile importante, dar inaccesibile.
Trecând prin Poarta caleştilor (nr. 1), vom intra în Camera de gardă a eunucilor negri (nr. 2), care este decorată cu ţiglă fină. Pe partea stângă, o uşă permite accesul spre Moscheea eunucilor negri (nr. 3), care este de asemenea împodobită cu ţigle fine.
Trecând printr-o altă uşă, vom intra în curtea eunucilor negri (nr. 4). Zona de reşedinţă a eunucilor negri (nr. 5) este aranjată în jurul unei curţi interioare, cu trei chioşcuri, cu un foişor de incendiu în capăt. Aici se află între 11 şi 12 camere, la fiecare nivel, cele de la parter aparţinând eunucilor în vârstă.
În partea stângă a curţii se află apartamentele şefului eunucilor negri (Kizlar Agasi) (nr. 6), cea mai puternică oficialitate a haremului, care era în principal responsabil de disciplină. În ierarhia protocolului, poziţia acestuia a fost a patra, după sultan, marele vizir şi şeicul islamului (cea mai înaltă autoritate religioasă). El avea relaţii apropiate cu sultanul, cu vizirul şi cu mama sultanului (valide-sultan). Aceste relaţii i-au acordat oportunitatea de a interveni în intrigile de la palat. De când acesta nu era nici o femei dar nici un bărbat (fiind castrat), acesta a acţionat atât împotriva femeilor, cât şi a bărbaţilor.
Pornind din curtea interioară, vom trece prin scările din partea dreaptă, care urcă spre Camerele de educaţie a prinţilor (nr. 7). Acestea sunt nişte camere drăguţe, cu valoroase ţigle, din secolele XVII şi XVIII. La capăt se deschide curtea Principalei porţi (Cümle Kapisi) (nr. 8), care conduce spre harem. Prima cameră, din spatele porţii, se află camera de gardă, în partea stângă a unui coridor care se întinde până la deschisa Curte a Cariyeler (sclavelor) (Cariyeler Taşligi) (nr. 9). De-a lungul coridorului se află câteva nişe unde erau păstrate fierbinţi vasele de la bucătărie.
Carya era o sclavă adusă pentru a-l sluji pe sultan sau pentru a fi făcută cadou de acesta. Printre acestea , cele care erau pe placul sultanului erau numite concubine, care primeau numele de “ikbal”, sau favorite. Fiecare concubină avea propriul apartament, sclavi şi eunuci. Printre aceste favorite, cele care deveneau neveste oficiale ale sultanului, erau numite “kadin Efendi” (soţia sultanului). Prima dintre acestea, care reuşea să-i nască un fiu sultanului, devenea prima doamnă. Când sultanul o iubea în mod special pe una dintre soţii, aceasta era numită “haseki” (iubita favorită). De-a lungul istoriei, câteva dintre aceste favorite au fost foarte faimoase. Cu toate că fiul primei doamne urma să-i urmeze sultanului, aceste favorite conduceau imperiul.
Traversând curtea, spre latura vestică, vom intra într-o cameră denumită “Camera cu vatră” (Ocakli Oda) (nr. 10), o minunată cameră cu ţigle, dominată de un imens şemineu de bronz, care era transportat în harem. Urmează curtea mamei sultanului (valide-sultan) (nr. 11), una dintre cele mai importante secţiuni ale haremului. Mama sultanului era cea mai dominantă putere din harem. Apartamentele sale cuprindeau 40 de camere. Sufrageria şi salonul de recepţie sunt deschise publicului. Micuţa cameră din spate se află patul suspendat al acesteia, alături de care se află un loc de rugăciune.
Un pasaj scurt duce spre băi. Prima baie aparţine mamei sultanului (nr. 12) şi cea alăturată aparţine sultanului (nr. 13). Aceste minunate băi sunt împărţite de o cameră de masaj, un vestiar şi zona actualelor băi, acoperite cu marmură albă. Grilajul era destinat să protejeze sultanul de un eventual atentat.
În partea opusă se află Dormitorul sultanului Abdülhamit I, din secolul XVIII (nr. 14). Camerele interioare au picturi rococo, realizate pe bronz aurit, un pat cu baldachin şi o fântână care este împodobită cu ţigle din Viena.
La etajul superior se află Suita sultanului Selim III (nr. 15), realizate la finalul secolului XVIII şi o micuţă moschee. De aici vom intra pe o terasă (inaccesibilă vizitatorilor), care are în mijloc un bazin (nr. 16) şi Pavilionul lui Osman III (nr. 17, inaccesibil publicului), realizat la mijlocul secolului XVIII, care a fost renovat în stil european, la începutul secolului secolului XIX.
Continuându-ne vizita, prin pasajul băilor, vom ajunge în Sala împăratului (Hünkar Sofasi) (nr. 18). Datând de la sfârşitul secolului XVI, aceasta este cea mai largă şi măreaţă cameră din interiorul palatului. În timpul domniei sultanului Osman III, aceasta a fost restaurată în stil rococo. În această sală, sultanul se întreţinea cu prietenii apropiaţi. Numai mama, prima doamnă, favoriţii şi copii sultanului erau admişi în această sală. Ţiglele albastru-alb de pe pereţi au fost aduse din Olanda, în secolul XIX, oglinzile sunt din cristal veneţian, sofaua a fost trimisă de kaiserul Wilhelm II şi orologiul a fost dăruit de regina Marii Britanii, Victoria. Trecând prin coridorul ascuns (cabinetul cu oglinzi), sultanul putea trece într-o altă cameră, în caz de urgenţă.
Sala alăturată îi aparţine lui Murat III (nr. 11), şi a fost dormitorul acestuia. Aceasta este una dintre cele mai vechi camere din harem şi este fără îndoială cea mai frumoasă din palat, deoarece aceasta a reţinut toate decoraţiile sale originale. Ea este datată printr-o inscripţie din secolul XVI, care îi este atribuită lui Sinan. Pereţii camerei cu acoperişul boltit este acoperit cu ţigle albastre şi roşii de Iznik. În partea opusă şemineului se află o fântână elaborată realizată din marmură policromă. Fântâna îi prevenea pe cei din exterior că se purtau în interior discuţii şi zgomotul de avertizare conferea încăperii o atmosferă rece. Paturile cu baldachine din cele două colţuri au fost realizate în secolul XVIII.
După pavilionul lui Murat III urmează două camere micuţe. Cea dintâi este o micuţă bibliotecă ce-i aparţine lui Ahmet I (nr. 20), o cameră micuţă dar drăguţă. Pereţii şi domul sunt decorate cu ţigle de Iznik. Uşile cabinetului, cu ferestre oarbe şi inscripţii din Coran, sunt o lucrare fină realizată din sidef şi fildeş.
Cea de-a doua cameră este Camera fructelor (Yemiş Odasi) a sultanului Ahmet III (nr. 21), cu lambriuri pictate cu fructe. Acesta aparţine perioadei târzii a Epocii Lalelei (1718-1730) şi arată începutul influenţei europene a stilului rococo.
Paşii ne vor purta prin Sala lui Murat, ajungând într-o pereche de încăperi foarte frumoase, unde prinţul urmaş trebuia să trăiască în secret (nr. 22). Se crede că aceste încăperi datează din secolul XVII. Acestea au ferestre elaborate şi ţigle valoroase şi un minunat şemineu în cea de-a doua cameră, care reprezintă o mare atracţie.
După părăsire apartamentelor prinţilor urmaşi, vom ajunge în camera de odihnă a Hasekis-ului (nr. 23) şi pe partea stângă se află Sala favoriţilor (nr. 24). În curte poate fi văzută o clădire realizată din lemn, care găzduia dormitoarele favoriţilor şi micuţul apartament al lui Abdülhamit I (secolul XVIII, nr. 25).
Suntem aproape gata cu turul haremului. Un pasaj întunecat, lung de 46 de metri, numit faimosul Drum de aur (Altin Yol) (nr. 26), ne conduc spre ieşire. De sărbători şi la ascensiunea pe tron se obişnuia să se împrăştie monezi de aur pe acest drum.
La capătul Drumului de aur, o vom lua la stânga şi vom părăsi haremul prin Poarta Coliviei (Kişhane Kapisi), pe unde erau aduse mesele în harem.
