Ghid Turistic Istanbul (Constantinopole)

-
– Obeliscul egiptean (Dikilitaş)
Acest obelisc a fost înălţat de faraonul egiptean Tutmes III la Deir el Bahri (în secolul XV î.Hr). Aproximativ două mii de ani mai târziu, împăratul Theodosius I a adus această structură monolitică la Constantinopole, în anul 390. Obeliscul, cu o înălţime de 20 de metri este montat în patru blocuri de alamă, care sunt aşezate pe o bază de marmură, cu basoreliefuri.
Latura estică: împăratul Theodosius este aşezat în loja sa, cu un buchet de flori în mână, cu care îl va onora pe câştigătorul cursei de cai. În faţa sa se află fii săi Arcadius şi Onorius. În spatele lui se află garda de corp şi spectatori, dansatori şi muzicieni sunt descrişi în apropierea sa.
Latura nordică (în partea opusă fântânii împăratului Wilhelm II):
În blocul inferior de pe care se înalţă obeliscul sunt reprezentaţi spectatori, în timp ce în partea superioară îl vom vedea pe împărat şi menajera sa.
Latura vestică: împăratul primeşte omagiile inamicilor învinşi. Ceva mai jos se află doi ambasadori care-şi prezintă darurile.
Latura sudică: în partea superioară este arătat împăratul Theodosius cu familia sa, gărzi de corp şi spectatori în boxe în timpul competiţiei. În partea inferioară este descrisă o cursă din Hipodrom. Inscripţiile în greacă şi latină, de la bază, îl parafrazează pe Theodosius şi pe prefectul său Proclus.
-
– Coloana în formă de şarpe (Burmali Sütun)
Această coloană este cel mai vechi monument grecesc din Istanbul. În 479 î.Hr, a fost înălţată de 31 de oraşe-cetăţi care i-au înfrânt pe perşi în bătălia de la Plataea, în memoria victoriei de la Templul lui Apollo din Delphi. Numele oraşelor sunt inscripţionate în spirală care are forma unor şerpi şi pleacă din apropierea bazei. Conform tradiţiei, şerpii de bronz au fost realizaţi din scuturile luptătorilor persani căzuţi în luptă.
Coloana are o înălţime de cinci metri şi reprezintă trei şerpi denşi, întrepătrunşi. Partea superioară care lipseşte consta dintr-un trepied care purta un arc de aur.
Partea superioară – cea a capetelor de şerpi – este acum expusă la cel de-al doilea etaj al Muzeului Arheologic.
-
– Colosul (Örmeli Sütun)
Împăratul Constantin VII Porfirogenetul a ridicat această coloană ca bornă de graniţă, în anul 940. Fosta faţadă de bronz aurit descria fermieri şi pescari a fost înlăturată în timpul celei de-a patra cruciade şi a fost topită. Astăzi pot fi văzute numai basoreliefurile în piatră.

