Ghid Turistic Istanbul (Constantinopole)

Moscheea Soliman (Süleymaniye Camii)

Această puternică moschee a fost construită în timpul domniei sultanului Soliman Magnificul, după ce acesta a revenit victorios din Ungaria, de către arhitectul Sinan, între anii 1550-1557. Fără nici o îndoială, aceasta este cea mai importantă construcţie otomană din Istanbul. A fost luată în calcul şi ipoteza că Soliman Magnificul a decis să construiască această moschee pentru a aniversa împlinirea a 30 de ani de la urcarea pe tron. De aceea el a intenţionat ca această construcţie să fie unică.

Moscheea se află pe una dintre cele şapte coline ale Istanbulului. A fost construită în perimetrul vechiului palat al sultanului, care nu mai există în ziua de azi. Moscheea constă dintr-o curte exterioară, o curte interioară şi o cameră de rugăciune cu un acoperiş în formă de dom. Distinct de cele trei zone, curtea exterioară este înconjurată de clădiri, care odinioară serveau ca academie, caravanserai, spital, bucătărie pentru cei săraci şi băi.

Vom intra mai întâi în curtea exterioară. La dreapta vom vedea amplasamentele pentru spălat, unde musulmanii execută ritualul de curăţare, esenţial pentru cele cinci rugăciuni zilnice. Ceva mai încolo, pe partea stângă, vom intra în curtea interioară, unde 24 de coloane antice de porfir, marmură şi granit sprijină 28 de bolţi (domuri) şi în centru se află o fântână dreptunghiulară (Şadirvan). Toate aceste coloane provin din Hipodrom. În timpul sărbătorilor fixe sau în timpul rugăciunii de vineri (principala rugăciune, care corespunde cu serviciul religios de duminică pentru creştini), când nu mai este loc în interiorul moscheii pentru cei care se roagă, populaţia se roagă în acestă curte interioară.

Deasupra principalei porţi, care conduce spre interiorul moscheii, se află o inscripţie arabă: “Nu există alt Dumnezeu în afara lui Alah şi Mohamed este profetul acestuia”. Cele patru minarete situate în colţurile curţii interioare indică faptul că Soliman Magnificul a fost cel de-al patrulea sultan de la cucerirea Constantinopolelui şi cele trei balcoane îl indică pe cel de-al zecelea conducător al Imperiului Otoman.

După intrarea în moschee, atenţia va fi captată de frumuseţea şi armonia acesteia. Planul suprafeţei interiorului moscheii este un dreptunghi de 57 de metri pe 60 de metri. Cupola centrală care acoperă întregul interior are o înălţime de 53 de metri şi un diametru de 27,5 metri. Patru stâlpi puternici susţin imensul dom şi spre est şi vest domul este susţinut de semi-domuri de 40 de metri înălţime şi diametrul de 23 de metri. Arcurile de dom se înalţă pe patru stâlpi puternici. Între stâlpi, arcade triple pe două coloane monolitice sprijină “timpanul” arcelor. Una dintre aceste coloane a fost Coloana Virginităţii care fusese ridicată în împrejurimile Bisericii Apostolilor din Constantinopole. Cea de-a doua provine de la palatul imperial de lângă Hagia Sofia şi celelalte două provin din Alexandretta (Iskenderun).

Inscripţiile decorative au fost realizate de faimosul caligraf Ahmet Karahisari şi elevul său Hassan Çelebi. Pe peretele vestic se află minunate ferestre incizate în piatră. Ele au fost realizate într-un stil special de construcţie, fiind folosit gips pentru rame. Acestea sunt capodopere realizate de artistul cunoscut sub numele de “Ibrahim cel Beţiv”.

Fraţii Fossati au iluminat domul central în cel din urmă secol al stilului otoman cu inspiraţii baroce. Mihrabul (nişa de rugăciune), loja sultanului şi mimber-ul (altarul de vineri) au fost realizate din marmură şi sunt de o mare simplitate. Lucrătura din lemn a scaunului de rugăciune a fost îmbinată cu fildeş şi sidef, ferestrele de deasupra fiind şi ele remarcabile.

Galeriile de pe extremităţi nu au fost rezervate pentru femei, ca în moscheea sultanului, ci pentru nobili. Acustica din interiorul moscheii este minunată. Se spune că arhitectul Sinan a montat tuburi în podeaua mihrab-ului şi în fiecare colţ, pentru ca rugăciunile şi predicile imamului (persoana care conduce rugăciunea) să fie auzite foarte bine în interiorul cât şi în exteriorul moscheii.

Globurile negre care sunt suspendate sub domul central sunt ouă de struţ (vopsite) negre, care nu au nici o semnificaţie religioasă. Mirosul acestora trebuia să-i îndepărteze pe păianjeni. Pentru a preveni formarea de pânze de păianjen în acestă încăpere spaţioasă, aceste ouă erau înlocuite în fiecare an, înainte de a se usca.

Deoarece în secolul XVI nu exista electricitate, moscheea era iluminată de sute de lămpi cu ulei. Arderea uleiului provoca particule negre şi rotunde, care se acumulau sub cupolă. Deasupra uşii, arhitectul Sinan a construit o nişă cu mici ferestre, pe unde bulele negre erau eliminate într-o altă cameră. Umiditatea era foarte densă din cauza respiraţiei celor aproximativ 5.000 de persoane din moschee, şi se aduna sub formă de umezeală pe pereţi. În acele zile, cerneala cea mai bună era afectată de această umezeală. În partea de est a moscheii se află un cimitir interesant, unde se află turbele (mormintele) lui Soliman I şi a soţiei acestuia, Roxelane.

Evlia Çelebi este cel mai faimos călător otoman din secolul XVI, care a colecţionat memoriile sale sub forma unei cărţi. El ne povesteşte despre înaltul minaret cu trei balcoane, din stânga principalei intrări, care se numeşte “Minaretul bijuteriilor” şi motivul din cauza căruia acesta se numeşte aşa este următorul:

Construcţia moscheii a fost întreruptă când Soliman a fost neviot să se dedice activităţilor sale civice. Şahul persan “Tahmasp” a auzit acestă veste şi a trimis un mesager cu o ladă plină cu bijuterii sultanului. În scrisoarea sa el a scris: “Am auzit că nu poţi continua construcţia moscheii tale din cauză că ai probleme financiare. Transformă aceste pietre preţioase în bani şi termină cât mai curând construcţia”. Scrisoarea l-a înfuriat pe sultan. El i-a dat cufărul cu bijuterii lui Sinan şi i-a spus: “Aceste pietre preţioase nu au nici o valoare pe lângă pietrele din moschee. Amestecă pietrele preţioase cu celelalte materiale de construcţie şi construieşte minaretul”. Sinan a folosit pietrele preţioase în construcţia minaretului şi din această cauză acesta se numeşte “Minaretul bijuteriilor”.