Ephesus ghid turistic

Ghid turistic Efes în limba română. Ephesus ghidul în limba română pentru această destinație turistică. Istorie, repere de vizitat, explicații ale istoricilor despre Ephesus și zonele limitrofe. Acest ghid turistic pentru Efes include informații despre Ionia, Izmir, Ephesus (Efes), Kușadasi, Priene, Milet, Didyma. Practic un ghid turistic Ephesus (Efes) complet. Pe acest blog dedicat doamnelor avem o secțiune specială, dedicată, cu ghiduri turistice în limba română.

IONIA

Conform “Marmurei Pariane”, o inscripţie de pe insula Paros, care dă date despre evenimentele de la începuturile timpurilor mitologice şi până în anul 264 î.Hr, migraţia ionienilor a avut loc în anul 1077 î.Hr, la 301 ani după primele jocuri olimpice. Cu toate acestea, consideraţiile asupra evenimentelor istorice şi documentele scrise, consideră că, migraţia ionienilor în Anatolia a avut loc în jurul datei 1200-1050 î.Hr. Înaintea migrării egeene, Anatolia de Vest a fost locuită de populaţiile indigene, cunoscute sub numele de lelegieni, pelasgieni şi cariani. Informații ghid turistic Efes…

Un număr de aşezări erau fondate pe coastă între Troia şi Halicarnas. Se pare că, zona Troiei a fost populată de eolieni şi regiunea Halicarnasului de dorieni, cu ionieni în regiunile de centru. Conform surselor greceşti din antichitate, ionienii erau conduşi de Androclus, fiul lui Codrus, rege al Atenei, care este şi el privit ca fondator al oraşului Ephesus (Efes). Conform surselor tradiţionale, atenienii, care formau principalul corp al migratorilor, au întâmpinat rezistenţă din partea populaţiei locale şi au putut să se aşeze în Anatolia numai după o serie de lupte sângeroase.

Oraşele ioniene cuprind următoarele aşezări: Priene, Milet (Miletus), Teos, Chios, Clazomenae, Myus, Samos, Phocaea, Colophon şi Erythrae. Conform lui Herodot, ei vorbeau aceiaşi limbă, dar existau patru dialecte diferite. Cel mai sudic oraş al ionienilor a fost Miletul, urmând Myus şi Priene, toate trei localizate în Caria şi toate trei vorbitoare ale aceluiaşi dialect. Efesul, Colophonul, Lebedus, Teos, Clazomenae şi Phocaea se aflau în Lidia şi aveau un dialect comun, puţin diferit de cele vorbite în locurile mai sus menţionate.

În Chios şi Erythrae se vorbea aceeaşi limbă şi, în Samos, se vorbea un dialect puţin diferit. Oraşele ioniene au fost toate conduse mai întâi de regi şi apoi de oligarhii dar, în cursul timpului, în câteva dintre aceste oraşe s-au câştigat drepturi populare şi politice. În timpul acestei perioade, zeiţa Artemis a devenit cea mai importantă zeitate din Anatolia de Vest, aşa cum Atena juca un rol similar în aceeaşi perioadă în Grecia. În acele timpuri, economia se baza pe agricultură şi creşterea animalelor.
În versurile sale, Homer menţiona culturile de vie, livezi, grădini de legume şi plantaţii de măslini şi se pare că uleiul de măsline era folosit atât pentru gătit cât şi pentru iluminare. Mai aflăm că aşezarea de la Colophon era vestită pentru creşterea cailor. Primul oraş-stat (poloi – polis) cunoscut în istorie a fost fondat în Ionia şi, tot în acele timpuri, Homer şi-a scris poemele care descriu elementele dominante din întreaga Ionie. Aşezările ioniene erau plasate ca un şirag pe coastele Anatoliei, care au în acestă zonă o serie de golfuri şi intrânduri, oferind porturi ideale pentru traficul maritim.

Foceenii erau preeminenţi în comerţul maritim şi vasele lor cu câte 50 de vâsle menţineau contacte comerciale cu Egiptul, cu toate că, în acelaşi timp, ei au fondat colonii pe malurile Mării Negre şi Marea Marmara. Ei s-au extins apoi pe coastele Italiei, Spaniei şi în sudul Franţei, purtând împreună cu ei cultura ioniană oriunde au ajuns. Porturi, cu dane protejate, s-au dezvoltat ca centre importante de comerţ.

La începutul secolului VIII î.Hr, contactele comerciale cu fenicienii au condus la adoptarea scrierii feniciene. Alfabetul ionian a fost cel mai important dintre variantele estice ale alfabetului grecesc şi forma acestuia a fost dezvoltată în oraşul Milet, fiind adoptat ca alfabet oficial de către Atena, în anul 403 î.Hr. La mijlocul secolului VI î.Hr acesta a devenit alfabetul grecesc cu 24 de litere, folosit în perioada clasică. În acelaşi timp, s-au făcut progrese remarcabile în literatura orală. Aceste poeme epice, purtate din gură în gură de la o generaţie la alta, dezvoltându-se în cele din urmă, la mijlocul secolului VIII în lucrări cum sunt Iliada şi Odiseea, în care Homer, un nativ din Smyrna, a dezvoltat un amestec de dialecte ioniene şi eoliene.

Ionia s-a dezvoltat de asemenea, ca unul dintre cele mai influente centre de profeţii făcute de oracole din lumea greacă, care au fost dezvoltate datorită faimei templelor din Claros şi Didyma, extinzându-se în întreaga regiune mediteraneană. Cea mai mare contribuţie în dezvoltarea acestei regiuni şi-au adus-o lidienii, care au dominat această regiune în secolele VII şi VI î.Hr prin introducerea primelor monede din istorie ca mijloc de schimb.
Monedele produse din electrum (un aliaj care conţinea 60% aur şi 40% argint) a creat premisele de dezvoltare în întreaga regiune ioniană şi egeeană, ajungând până departe în Grecia proprie.

În Ionia s-a consemnat pentru prima dată apariţia şi dezvoltarea domniei unor tirani. Cuvântul “tyrant” a derivat din limbajul lidian, unde însemna “senior – stăpân”. Încă din acele timpuri, Ionia a fost cel mai important centru al diferitelor curente filozofice, literare şi de artă, cu toate că, în acelaşi timp activităţile culturale erau oprite de monopolul aristocraţiei şi au început să se extindă printre populaţia obişnuită.

Muzica din Lidia şi Frigia a jucat un rol important în dezvoltarea poeziei lirice din secolul VII î.Hr şi poemele lirice au început să fie cântate de aezi – barzi (menestreli) în întreaga lume greacă, acompaniaţi de lire şi de flaute. În secolul VI î.Hr, filozofia a început să fie cultivată în cercurile intelectuale şi legile ştiinţifice au început să fie formulate pentru explicarea fenomenelor naturale, această cercetare conducând implicit la fondarea ştiinţei moderne.

Stilul arhitectural ionic a apărut pe tărâmul arhitecturii şi stilul ionic a început în curând să se extindă chiar mai departe de graniţele ionice până pe malurile Greciei şi în sudul Mării Mediterane, chiar şi în Persia influenţa arhitecturii ionice fiind clar vizibilă în palatele persane. Templele realizate în stil ionic sunt caracterizate prin dimensiuni, coloane zvelte şi baze solide.

Cel mai magnific exemplu al acestui stil arhitectural poate fi regăsit în Templul dedicat zeiţei Artemis din Efes. Învingerea monarhiei lidiene de către perşi a condus la modificări radicale în echilibrul de puteri din Anatolia de Vest, iar în anul 545 î.Hr toate oraşele de pe coastă au ajuns sub hegemonia persană.

GÂNDITORII IONIENI

În secolul VI î.Hr, Ionia a produs un număr de gânditori care s-au dedicat pentru studierea universului şi descoperirea legilor care guvernează natura. Pe această cale ei au spart canoanele religiei şi bigotismului care existau în acele vremuri, arătând că fenomenele naturale erau guvernate nu de mister, ci de legi naturale. Acest fenomen s-a întâmplat în Ionia, unde au apărut primele semne ale iluminismului din Anatolia. Aceşti gânditori au ajuns să fie cunoscuţi ca “filosofii ionieni naturali”.

HERACLEITUS (540-480 Î.Hr)

Heracleitus (Heraclit) s-a născut şi a crescut în Ephesus (Efes). El s-a concentrat asupra problemei existenţialiste. El credea, că focul era esenţa universului şi de asemenea, credea în natura tranzitorie a tuturor lucrurilor, în aparenta stabilitate a lucrurilor fără de care actuala tranzitare este o iluzie. Mediul familial, străvechea stirpe efesiană, în cadrul căreia se moştenea o importantă funcţie sacerdotală în cetate, l-a marcat puternic pe Heraclit.

Aparenţa permanenţei se dezvoltă din faptul că schimbările nu sunt guvernate de întâmplare şi de şansă, ci de legi sigure care îşi găsesc locul cu o ordine exactă. Heraclit şi-a numit regulile cu numele de “Logos”. Universul – în viziunea sa – era guvernat de legi şi sarcina sa era motivată de descoperirea acestora.

Deşi era la curent cu toată gândirea din acea epocă, Heraclit nu s-a revendicat de la nici un dascăl şi nu a avut nici un elev. Subiect al dispreţului sau ironiei sale, au fost atât Homer, cât şi Hesiod, Pitagora sau filozofii materialişti ionieni. Personalitatea sa enigmatică, apoi stilul voit abscons al operei sale i-au adus de timpuriu porecla “Obscurul” (skoteinos). Unica sa creaţie scrisă, căreia posteritatea i-a dat titlul Peri physeos (Despre natură), nu este o lucrare sistematică, ci mai degrabă, un jurnal în care autorul şi-a consemnat, sub formă de maxime, concluziile asupra unor probleme-cheie ale filozofiei.

În timp ce filozofii ionieni aveau ca principal ţel identificarea elementului primordial din care derivau toate lucrurile universului, Heraclit consideră că principala caracteristică şi esenţă a lumii este mişcarea, schimbarea neîncetată, concepţia sintetizată de posteritate în expresia panta rhei (totul curge). Focul veşnic viu este, în concepţia lui Heraclit, nu numai substanţa din care provin lucrurile, esenţa lor comună, ci şi principiul activ care determină mişcarea, continua transformare a elementelor.
Gândirea lui Heraclit a avut în antichitate o puternică influenţă asupra stoicilor şi asupra lui Clement din Alexandria şi a exercitat mai târziu o constantă fascinaţie pentru Hegel.

ANAXAGORAS (c. 500-428 î.Hr)

Acesta s-a născut în Clazomenai (Güladasî). Anaxagoras a fost unul dintre cei mai importanţi gânditori din secolul V î.Hr. În anul 462 el a venit la Atena, unde şi-a petrecut următorii ani din viaţă. Aici profunzimea spiritului său (dedicat matematicii, astronomiei şi ştiinţelor naturii) îi asigură un loc de frunte în societatea acelei epoci. El şi-a câştigat faima ca matematician, cu toate că, în acelaşi timp, a realizat o serie de descoperiri în astronomie. El a explicat modalitatea în care se formează lumina provenită de la lună şi eclipsa soarelui şi a lunii.

Asemenea precursorilor săi din şcoala ioniană, Anaxagoras a fost preocupat de originea lucrurilor şi de geneza universului. Potrivit concepţiei sale, universul era alcătuit din mici particule eterne, angrenate într-o mişcare haotică (pe care Aristotel le-a numit homoiomeriai). Conform lui Anaxagoras, aceste elemente primordiale se aflau la început în neorânduială. Impulsul mişcării, principiul motor care a ordonat aceste particule printr-un proces centrifug.
Învăţătura sa, care îmbină filozofia ioniană cu ontologia lui Parmenide a fost expusă în lucrarea Despre natură a lui Anaxagoras, din care s-au păstrat câteva fragmente, aceasta cunoaşte o largă circulaţie în secolele V-IV î.Hr, influenţând filozofia lui Platon şi Aristotel.

XENOPHANES (569-477 î.Hr)

Un contemporan al lui Heraclit, Xenophanes (Xenofan) s-a născut în oraşul Colophon. El poate fi privit în zilele noastre mai mult ca un profesor al unor dogme religioase decât un filozof. El s-a opus antromorfiei, apropiindu-se de credinţa în zei. El a crezut în existenţa unui singur zeu, în monoteism, o apropiere filozofică care constituia primul pas pe drumul spre monoteism.

Poet şi rapsod grec, Xenofan, a părăsit (probabil exilat) Ionia, după cucerirea persană (545 î.Hr), ducând o existenţă de aed (bard) rătăcitor prin oraşele din Grecia Mare (Graecia Magna). Spre sfârşitul vieţii s-a stabilit în sudul Italiei, la Eleea (azi Velia). Conform unei vechi tradiţii, Xenofan ar fi fondatorul celebrei şcoli filozofice de aici.

DEMOCRITUS (460-390 î.Hr)

Democritus (Demokrit) s-a născut la Teos. Numai câteva fragmente din opera sa au supravieţuit până în zilele noastre. El a declarat că, o simplă descoperire ştiinţifică valorează mai mult decât faptul de a fi rege al Persiei. Conform celor statuate de Democritus (Democrit), nimic nu dispare sau nu îşi schimbă forma, rămânând tot timpul sub forma aceluiaşi lucru. Dar în spatele existenţei se află de asemenea şi nonexistenţa, care generează spaţiul gol. Conform lui Democrit, materia era compusă din elemente indivizibile, particule invizibile care se disting ca formă şi poziţie în spaţiu, dimensiuni şi greutate. Aceste particule au fost numite de Democrit “atomi”.

Filosof grec şi reprezentat al unei bogate familii din strălucita colonie Abdera din sudul Traciei, Democrit a călătorit foarte mult (Grecia, Egipt, Persia). El a revenit apoi în cetatea natală unde a ajuns celebru prin vastitatea şi enciclopedismul cunoştinţelor sale. Democrit a preluat teoria atomistă a dascălului său Leucip, dezvoltând-o într-un adevărat sistem filozofic, conform căruia, la baza lumii se află atomii, care coincid cu realul.

Democrit a condus la fundamentarea unui sistem mecanicist apropiat de filozofie, dar în timpurile antice, aceste puncte de vedere au rămas nedezvoltate. Apropierea sa de filozofia naturală a fost reluată din nou, numai la începutul perioadei moderne. Democrit a fost cel dintâi care a descoperit legea fundamentală a cauzei care produce un efect.

THALES (625-545 î.Hr)

Thales este recunoscut ca fondator al filozofiei occidentale. Filozof, matematician şi om de litere grec. Datele despre opera lui, cunoscute astăzi, sunt extrem de sumare. În secolul IV î.Hr Thales devenise deja subiect de legendă, Platon şi Aristotel neposedând nici una dintre scrierile sale. Thales exclude divinitatea ca izvor şi esenţă a tuturor lucrurilor din univers, înlocuind-o cu o materie esenţială, apa (“elementul umed”), pământul însuşi fiind închipuit ca o navă plutinde pe un ocean.

Thales a crezut deci că apa formează esenţa materiei. El a anticipat eclipsa de soare care a avut loc la 28 mai 585 î.Hr. Thales a murit la vârsta de 78 de ani, în timpul celei de-a 58-a ediţie a jocurilor olimpice. El i-a sfătuit pe marinari să se orienteze mai mult după Carul Mic decât după Carul Mare, format de stelele nordice. Se spune că Thales a folosit geometria pentru a calcula înălţimea piramidelor egiptene (pe baza umbrei) şi distanţa unui vas de mal. S-a acceptat că el a prevăzut eclipsa de soare, care a pus capăt luptei dintre regele lidian Alyattes şi regele Medeei, Cyaxarses. A călătorit mult în Asia şi Egipt şi a căutat o explicaţie ştiinţifică inundaţiilor Nilului. S-a preocupat de fenomenul magnetismului şi al electricităţii. Ancorat în viaţa politică a patriei sale, Thales a propus cetăţilor greceşti din Asia Mică încheierea unei alianţe pentru a face faţă pericolului persan de la jumătatea secolului VI.

Thales a descoperit un mare număr de teoreme geometrice: 1. Diametrul împarte circumferinţa (cercul) în două secţiuni egale; 2. Cele două unghiuri de la baza unui triunghi isoscel sunt egale; 3. Unghiurile opuse dintr-un punct de intersecţie a două segmente de dreaptă sunt egale; 4. Două drepte care pleacă dintr-un punct al circumferinţei (cercului) până la un capăt al diametrului formează un unghi drept.

Apropierea materială a lui Thales de univers, a constituit ruptura de explicaţiile tradiţionale mitologice. Ambele tabere ale luptei menţionate mai sus au întrerupt ostilităţile şi au crezut că eclipsa de soare a fost un semn de la zei. Thales calculase însă cu exactitate momentul eclipsei şi i-a informat pe lidieni.

Tradiţia ne-a transmis sub numele lui Thales o serie de pertinente cugetări şi aforisme asupra condiţiei umane:

– Nu te îmbogăţi prin mijloace necinstite;
– Aşteaptă mai mult ajutor la bătrâneţe, decât le-ai dat tu părinţilor în tinereţe.
– Cel mai greu lucru e să te cunoşti pe tine însuţi, dar cel mai uşor este să dai sfaturi altora.