Ephesus ghid turistic

MOSCHEILE din Izmir

Moscheea Hisar: această moschee, care este cea mai mare din Izmir, se spune că a fost construită în anul 1958.

Moscheea Başdurak: conform celebrului călător şi om de ştiinţă din secolul XVII, Evlia Çelebi, a fost construită în anul 1652.

Alături de acestea sunt: moscheea Pazarî Kestane, construită în 1668; moscheea Çorak Kapî, din cartierul Basmane, care se spune că a fost construită în 1747.

Alte moschei importante: MOSCHEEA KONAK (YALÎ) este localizată în faţa Casei Guvernului, a fost construită în 1754; MOSCHEEA KURSUNLU este cea mai veche moschee din oraş şi se pare că a fost construită în secolul XVI de sultanul Selim I; MOSCHEEA SHADIRVAN a fost construită în secolul XVI; MOSCHEEA KIZLARAGASI a fost construită în 1745 şi este construită conform unui plan de piaţă de han.

HOMER

Viaţa şi operele lui Homer, cel mai timpuriu poet epic ale cărui lucrări au supravieţuit, sunt în continuare un subiect de negocieri, discuţii şi controverse. Conform lui Herodot din Halicarnas, el a trăit în jurul anului 850 î.Hr şi se acceptă în mod general că s-a născut în Izmir, a trăit pe insula Chios şi a murit în Ios. Unii cred că în dialectul eolian, cuvântul “homer” înseamnă “orb”. Observând cu atenţie diferenţele de stil şi de tehnică între cele două poeme epice, Iliada şi Odiseea, i-au condus pe unii oameni de ştiinţă să creadă că cele două lucrări au fost realizate de doi poeţi diferiţi (lucru adevărat şi argumentat).

Cele mai vechi biografii ale părintelui literaturii eline şi totodată al celei europene, datează din epoca Romei imperiale, ele având însă la bază versiuni greceşti mai vechi. Cu excepţia informaţiei că 7 cetăţi antice îşi disputau cinstea de a fi considerate ca a fi patrie a vestitului bard (preferinţele îndreptându-se spre Smirna – Izmir şi Chios) şi a celei că, adevăratul nume al poetului ar fi fost Melesigenes, restul a fost considerat ca aparţinând legendei. Portretele care-l reprezintă pe Homer sunt creaţii idealizate ale artiştilor elenistici, lipsite de un arhetip istoric. Din secolul VI î.Hr, din momentul în care, în epoca lui Pisistrate, Iliada şi Odiseea încep a fi recitate în serbările panatenee de la Atena şi înregistrate în scris, se nasc şi primele întrebări legate de autor şi perioada în care au fost create.

Circulaţia şi faima dobândită în întreaga lume elenă fac din poemele homerice manual şcolar până în epoca bizantină, izvor şi model statornic al creaţiei poetice. Elenismul oferă, graţie scrupulozităţii şi minuţioasei strădanii a unor cărturari precum Zenodot din Efes, Aristofan din Bizanţ şi Aristarh din Samotrace, primele ediţii critice realizate pe baze ştiinţifice, eliminându-se adaosurile şi interpolările târzii, tot ei fiind şi autorii primelor comentarii solide, temeinice ale celor două monumentale epopei.

Mii şi mii de cercetători – homerologi – proveniţi din cele mai diverse domenii, apără sau combat pasionat interpretările şi soluţiile avansate, fără a se fi ajuns nici astăzi la o unanim acceptată dezlegare a “enigmei Homer”. Arheologia secolului XIX a dovedit că în spatele Iliadei şi Odiseei, se ascunde totuşi un fundal istoric real.

În întreaga perioadă elenistică şi chiar în perioada romană, poemele epice ale lui Homer au fost privite ca texte sacre. Conform lui Aristotel şi lui Strabo, copii după cele două lucrări au fost realizate de Anaxorchos şi Callisthenes. Alexandru cel Mare le-a găsit într-un vas de război care-i aparţinea lui Darius şi le-a păstrat într-un cufăr, apreciindu-le valoarea.

Iliada, care constă din aproximativ 16.000 de versuri, acoperă ultimele 40 de zile ale războiului dintre troieni şi aheeni. Odiseea, un poem de 12.000 de versuri, acoperă următorii 10 ani de după sfârşitul războiului troian şi relatează aventurile lui Odiseu (Ulise) şi a tovarăşilor săi, în timpul drumului de întoarcere de la Troia. Se spune şi este argumentat faptul că Odiseea a fost scrisă la cel puţin 50 de ani după Iliada, ceea ce justifică afirmaţia că lui Homer nu-i poate fi atribuită decât una dintre cele două lucrări. Influenţa lui Homer, care s-a simţit puternic în Occident în timpul Renaşterii, continuă să fie resimţită şi în zilele noastre.