AGORA STATULUI

Investigaţiile au demonstrat că până în secolul IV d.Hr locul în care se afla agora, unde se obişnuia să se ţină toate tipurile de activităţi politice (alegeri, întruniri, demonstraţii etc.) a fost ocupat de cimitirul care trece prin drumul sacru. Pe latura vestică a acestei structuri dreptunghiulare, ale cărei trei laturi sunt înconjurate de rânduri de coloane, săpăturile arheologice au adus la suprafaţă fundaţia unui templu din secolul I, care fusese dedicat cultului lui Isis. Între agora de stat şi odeum se află o structură cu trei coridoare (naosuri) cu acoperiş, cu o lungime de 160 m, cunoscută sub numele de Basilica. Aceasta era înconjurată de trei rânduri de coloane cu capiteluri ionice şi corintice împodobite cu capete de tauri. Acest loc era folosit ca bursă a oraşului unde cămătarii şi bancherii se întâlneau pentru a face tranzacţii monetare. A fost distrusă complet la sfârşitul secolului VI.

Lângă agora statului se află Poarta Magnesiană, prin care dacă trecem vom părăsi ruinele Efesului. Ridicată în timpul domniei lui Vespasian (69-79), în forma unui arc de triumf, această poartă marchează începutul zidurilor oraşului care înconjoară dealurile Panayir şi Bülbül. Pe partea stângă, după ce veţi părăsi oraşul ieşind prin această poartă, vom vedea gimnaziul de est, cunoscut în mod general sub numele de Gimnaziul Femeilor construit de sofistul Dominianus şi soţia acestuia Veda Faetrina în secolul III d.Hr. Săpăturile arheologice efectuate aici au scos la lumină un număr de statui ale unor femei tinere dovedind o foarte importantă evidenţă privind educaţia fetelor în timpurile vechi. Aceste informaţii pot fi coroborate cu includerea numelui unei femei printre fondatori.

GROTA CELOR SAPTE ADORMITI

Inscripţiile din această peşteră datează din secolul I, ceea ce face din ele cele mai vechi documente creştine cunoscute. Conform lui Mecdelli, Fecioara Maria a stat în Efes şi a fost înmormântată aici. O inscripţie în elină (greacă veche), care a fost observată în timpul săpăturilor arheologice efectuate de echipa austriacă, ne informează că faimosul credincios cunoscut sub numele de Sf. Feotini a fost îngropat în acestă grotă.

Se spune că în această peşteră şapte oameni tineri s-au dus să se culce în timpul domniei împăratului Decius şi s-au trezit în timpul domniei împăratului creştin Theodosius.
Peştera este situată în Muntele Panayîr, într-un punct din exteriorul zidurilor de apărare care au fost ridicate de Lisimah. Acest loc se pare a fost folosit ca ascunzătoare. O versiune diferită a acestei legende apare şi în Coran.

CASA FECIOAREI MARIA

Anatolia a fost patria unei mari varietăţi de civilizaţii şi credinţe şi casa Fecioarei Maria este unul dintre cele mai importante dintre aceste locuri care poartă mărturia evoluţiei credinţei romane. Este localizată la aproximativ 4 km de Poarta Magneziană din oraşul antic Efes şi este un punct în care este foarte dificil de ajuns, la o înălţime de 358 m pe înălţimea dealului.

Se bucură de o climă excepţional de blândă cu o privelişte minunată peste o regiune extraordinar de frumoasă. Singurele sunete care se aud sunt cântecele păsărilor. Locul oferă o privelişte completă (“cu ochi de pasăre”) peste întreaga regiune înconjurătoare, extinzând orizontul până în locul în care pământul este îmbrăţişat de cerul albastru.

După ce veţi parca maşina şi o veţi lua pe drumul care trece pe lângă bazinul pentru colectarea apei, veţi vedea pe partea dreaptă un panou cu informaţii pentru vizitatori, scris în mai multe limbi. Chiar după acest panou, pe partea stângă, puţin mai departe de locul unde se află casa, Fecioara Maria, blândă şi iubitoare vă aşteaptă cu braţele deschise. Această statuie de bronz a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice desfăşurate la începutul secolului XIX şi unul dintre braţe, care era rupt, a fost reparat.

Mai departe de aici, venind spre casa Fecioarei Maria, veţi găsi un loc liniştit împânzit de copaci. Acesta este de fapt locul în care Fecioara Maria şi-a petrecut ultimele sale zile şi de unde în cele din urmă s-a ridicat la cer. Această legendă este însă un subiect fierbinte care este în continuare dezbătut de cercetători, dar întreaga poveste se bazează pe o puternică tradiţie care a fost păstrată printre cetăţenii bătrâni din Efes şi de locuitorii de aici. Dom Ruinart (1657-1707), Baronius (1528-1607), Tillemont (1637-1698) şi papa Benoit XIV (1675-1758), au fost cu toţii de acord că Sf. Ioan Apostolul a dus-o pe Fecioara Maria în Asia Minor între anii 37 şi 45.

Pentru creştinii locali a fost un lung obicei şi aceştia şi-au făcut drumul spre “Panaghia Kapoulu”, o capelă ascunsă în munţi, unde celebrau Adormirea Fecioarei Maria. Aceştia sunt ferm convinşi de tradiţia care a fost transmisă până la ei de-a lungul generaţiilor şi cred că Fecioara şi-a petrecut aici ultimele zile.

În secolul XIX, o invalidă germană în scaun cu rotile, cu numele Catherine Emmerich (1774-1824) a scris o carte intitulată La Vie de la Sainte Vierge (“Viaţa Sfintei Fecioare”) în care susţinea că a avut o inspiraţie divină. Cu toate că ea nu a vizitat niciodată regiunea, ea a descris cu lux de amănunte locul capelei din vârful dealului şi, mulţumită acestei cărţi şi a informaţiilor conţinute în aceasta preotul Lazarist de la Biserica Sf. Polycarp din Izmir a putut identifica locul.

Aici sunt şi alte dovezi care au fost luate ca evidenţă că Fecioara Maria a trăit odinioară aici:
¬ Existenţa mormântului Sf.Ioan, care se ştie că a murit în Efes şi a fost îngropat în locul în care sunt situate rămăşiţele basilicii care i-a fost dedicată. Basilica a fost construită în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian, în secolul VI d.Hr. Basilica se află foarte aproape de Moscheea Isa Bey din Selçuk.
¬ Al treilea conciliu ecumenic a fost ţinut în Efes. În anul 431 d.Hr a avut loc acesta şi, în anul 449, a avut loc, tot în Efes, “conciliul hoţilor”.
¬ Biserica dublă a Fecioarei din Efes este cea mai veche biserică dedicată Fecioarei Maria.
¬ Epistolele scrise da Paul către efesieni.
¬ Localizarea în Efes a poveştii cu cei şapte adormiţi.

În 1892, Tomoniu, arhiepiscopul Izmirului, a hotărât impunerea Casei Fecioarei Maria ca loc de pelerinaj.

În final, în vederea unanimă asupra evidenţelor istorice, casa a fost de asemenea acceptată ca loc de pelerinaj de Vatican. Arheologii care au examinat clădirea şi au coroborat informaţiile obţinute cu cele de mai sus, au ajuns la concluzia că această capelă era folosită deja în secolul VI, în timp ce unii dintre pereţi au fost dataţi în secolul I d.Hr. Mai mult, arheologii au descoperit 1,2 m3 de cenuşă pietrificată sub pământul din mijlocul casei. Tot aici se mai află şi un bazin, care este de asemenea privit de vizitatori ca un lucru sacru.

Oricum, concluzia finală este că acestă casă simplă, restaurată şi transformată într-o capelă, este, începând cu anul 1951, un atractiv loc de pelerinaj pentru fiecare religie şi pentru fiecare rasă.

ARTEMISIONUL
ZEIŢA MAMĂ, ARTEMIS A EFESIENILOR

Artemis era numele dat unei divinităţi care a fost adorată timp de secole în lumea mediteraneană. Kubala, recunoscută ca mamă a zeilor (sau zeiţa – mamă) în întreaga Mesopotamie fiind întâlnită în limbajul frigian sub numele de Cibele (Kybele). Cultul acestei zeităţii s-a răspândit din Anatolia spre Mesopotamia, Siria, Liban şi până în palestina şi chiar în Egipt şi din insulele egeene până în Creta. A ajuns de asemenea în Grecia şi în Italia, ca şi în ţările nordice. Această zeitate, care simboliza soarele, belşugul de fructe şi fertilitatea naturii, a fost adorată sub diferite nume în perioade diferite şi în locuri diferite. Cu toate că nu există informaţii precise privind dezvoltarea acestui cult în Efes, Artemis era în mod clar privită în elegiile lui Homer ca o zeitate ioniană.

Unul dintre atributele constante ale acestei zeităţi era numărul trei. Artemis era privită ca fecioară, soţie şi mamă. Homer afirma următoarele despre această zeitate: “Această zeitate primitivă avea puteri asupra întregii naturi. La ordinele sale pământul dădea fructe şi flori. Ea conducea elementele, aerul, pământul şi marea. Ea guverna viaţa animalelor, domesticea animalele sălbatice şi prevenea dispariţia acestora…Ea asista la naşteri.” Homer o numea “zeiţa animalelor sălbatice”. Artemis a devenit zeitatea tutelară în Marsilia, Cartagina şi în oraşele din Orientul Apropiat. Fiind conducătoare a civilizaţiei ea purta un acoperământ pe cap încoronată cu însemnele oraşului. În fiecare an, zeiţa era sărbătorită aproape peste tot prin mari festivaluri ca zeitate a fertilităţii şi aduna nenumăraţi oameni care se rugau. Ea a fost descrisă ca “zeiţa albină” şi pe una dintre feţele monedelor din Efes era reprezentată o matcă (regină a albinelor) ca simbol al zeiţei Artemis.

Imnul pe care Callimachos i l-a compus lui Artemis se încheie cu o concluzie care descrie un dans al amazoanelor. Festivalul anual al zeiţei Artemis dura o lună, timp în care, populaţia venea la Efes din cele patru colţuri ale lumii cunoscute pentru a lua parte la distracţii, dansuri şi activităţi comerciale.

Primul templu care i-a fost dedicat zeiţei Artemis a fost finalizat în anul 625 î.Hr şi a fost distrus în timpul invaziei cimerienilor. Conform lui Pliniu, această construcţie a fost distrusă şi reconstruită de nouă ori. Această construcţie arhaică avea în componenţă coloane de marmură, dintre care o parte au fost donate de Croesus, regele Lidiei. O clădire veche a fost dezgropată, având acelaşi plan şi dimensiuni, ale cărei rămăşiţe sunt acum păstrate la British Museum. Trei alte nivele aparţinând vechii clădiri au fost dezgropate de David George Hogarth, care a fost însărcinat cu săpăturile arheologice efectuate aici între 1904 şi 1904 şi descoperirile aparţin aceluiaşi muzeu.

Monedele descoperite în etajul inferior datează din secolul VI î.Hr. Următorul Artemision a fost construit între anii 564 şi 540 î.Hr. Cei mai distinşi artişti din acea perioadă, Scopas, Praxiteles, Polycleitos, Fidias, Cresilas, Cydon şi Apellas au colaborat la realizarea celei mai magnifice construcţii, pentru patru ori, la dimensiunile parthenonului din Atena. Appeles era responsabil pentru realizarea picturii “Afrodita Anadiomene” din exteriorul templului. Conform lucrării lui Plinius, Naturalis Historia, acesta a fost un templu ionic măsurând 200 pe 425 m cu 127 de coloane care atingeau înălţimea de 20 m.

Privită ca una dintre cele şapte minuni ale lumii, această construcţie se spune că a fost distrusă de un om nebun pe nume Herostratos care a dat foc templului pentru a-şi imortaliza numele. Alexandru cel Mare, care se afla pe drum spre campania din Persia, s-a oferit să suporte cheltuielile de restaurare a clădirii, dacă i s-ar fi permis în schimb să-şi facă o inscripţie dedicativă cu propriul nume, dar efesienii au declinat oferta în temeiul faptului că nu erau de acord cu ridicarea unui templu care să fie dedicat pentru doi zei. Ei au refuzat oferta fără să-i rănească mândria lui Alexandru cel Mare. Noul templu, construit între anii 334-260 î.Hr, a fost cel mai mare templu din câte au existat vreodată.
A fost ridicat pe fundaţiile vechiului templu şi din această cauză avea exact aceleaşi dimensiuni, dar din cauza naturii solului noul templu a fost înălţat pe un crepidom de 16 trepte. Era aşezat pe axa est-vest pe o peninsulă înconjurată pe trei laturi de mare cu porturi sacre, care permitea vaselor să amareze direct la treptele templului. Arhitecţii primei clădiri construite de Croesus au fost Chersiphron şi Metesenes, în timp ce Critocrates şi Oritocrates se spune că ar fi fost arhitecţii responsabili pentru construcţia din secolul IV î.Hr. Templul a fost distrus de invazia goţilor, din 262 d.Hr şi nu a mai fost niciodată reconstruit. Templul zeiţei Artemis a fost prototipul pentru stilul ionic. Artemisionul a fost prima şi principala instituţie religioasă. În interiorul templului trăia un mare număr de preoţi şi de preotese. Tot aici erau bătute monede, erau acordate credite şi se desfăşura un fel de activitate bancară.

În luna mai a fiecărui an erau ţinute festivităţi pentru a celebra ziua de naştere a zeiţei. Până la răspândirea creştinismului şi a monoteismului, Efesul a fost un loc de pelerinaj. Mai mult decât atât, toate categoriile de criminali şi de oameni josnici îşi găseau refugiul în templu, în timp ce sanctitatea acestuia era respectată de toţi conducătorii din Anatolia Occidentală. Când Sf. Paul a venit în Efes predicând credinţa într-un singur Dumnezeu, el s-a confruntat cu efesienii care strigau sloganul: “Mare este Artemis a efesienilor”, dar când, în era creştină, adorarea acestei zeităţi a fost interzisă, o parte din atributele zeiţei Artemis i-au fost transferate Fecioarei Maria.

Lady 4 Lady's
Logo
Compare items
  • Total (0)
Compare
0