Ghid Turistic Istanbul (Constantinopole)

Viaţa lui Sinan (1490-1588)
Conform numeroaselor surse, Sinan (cel mai faimos arhitect otoman) a fost recrutat din devşirme din Provincia Kayseri, vechea Caesareea, şi a fost luat de la familia sa la vârsta de 21 de ani pentru a fi unul dintre robii puşi la dispoziţia sultanului. La vârsta de 25 de ani el a intrat în serviciul gărzilor sultanului şi a fost desemnat pentru ieniceri. Ceva mai târziu, a venit la palatul lui Ibrahim Paşa (la Hipodrom) pentru iniţiere şi a astat aici vreme de câţiva ani.
În armată, Sinan a fost un ofiţer pionier, care a învăţat intendenţa, fiind de asemenea un maestru al construcţiilor din piatră şi pentru război. El şi-a însuşit toată pregătirea profesională prin experienţe de mulţi ani în armată şi în biroul arhitecţilor de la Palat, devenind în cele din urmă arhitectul-şef al sultanului şi autor al multor opere arhitectonice răspândite în tot imperiul, printre ele numărându-se capodopere ca moscheile Süleymaniye şi Selîmiye din Istanbul şi Edirne (Adrianopol). A contribuit la dezvoltarea stilului artistic otoman şi la un mod de viaţă aristocratic de viaţă pe care robii sultanului l-au răspândit în toate colţurile imperiului.
În 1593, la vârsta de 49 de ani, după ce a fost numit arhitect şef de către sultanul Soliman I, care i-a apreciat marele talent, Sinan a creat magnificele sale clădiri. În timpul vieţii sale, el a construit 80 de moschei mari şi 50 de moschei mici, multe şcoli, spitale, palate, poduri, apeducte şi băi turceşti. În total el a contribuit la 320 de construcţii.
Sinan a murit în anul 1588 şi a fost înmormântat în nor-estul moscheii, în exteriorul curţii exterioare, într-un mormânt simplu.
Moscheea Albastră a sultanului Ahmet
Aceasta este una dintre cele mai mari şi frumoase moschei din Istanbul şi se înalţă la est de “Meydani”, vechiul Hippodrom, în faţa Hagiei Sofia. A fost fondată de sultanul, care era în vârstă de 20 de ani, pentru a contrabalansa Hagia Sofia şi a fost construită de arhitectul Mehmet Aga, unul dintre elevii lui Sinan. Datorită ţiglelor sale albastru-verzi a fost denumită Moscheea Albastră.
Sultanul a folosit moscheea ca o scenă pentru declaraţiile religioase importante. Aici erau celebrate importantele sărbători şi de aici pelerinii porneau la drum spre Mecca.
Moscheea Albastră este singura moschee cu şase minarete din lume. Legenda acestei moschei este următoarea:
După ce sultanul Ahmet I a părăsit Mecca, el l-a însărcinat pe arhitect să construiască minarete de aur pentru această moschee. Din punct de vedere financiar, maestrul constructor şi-a dat seama de imposibilitatea realizării acestei construcţii, şi apropierea semantică a cuvintelor “aur” şi “şase” pietre (“Altin” şi “Alti” – piatră şi aur), el a construit şase minarete din piatră.
La fel ca şi Moscheea lui Soliman, Moscheea Albastră este formată din trei părţi: curtea interioară, curtea exterioară, şi domul din clădirea de bază.
Dinspre vest veţi intra printr-o poartă care dă spre curtea exterioară. Pe poartă este agăţat un lanţ. Pentru a-şi demonstra respectul pentru Dumnezeu, sultanul trebuia să se aplece de fiecare dată când trecea călare pe sub această poartă.
Trecând prin acestă poartă decorată cu motive reprezentând stalactite, vom ajunge în curtea interioară, care are aceleaşi dimensiuni cu sala de rugăciuni: 64 de metri pe 72 de metri. Curtea interioară este mărginită de 26 de coloane de granit, cu capiteluri în formă de stalactite, care formează un portic acoperit de 30 de domuri micuţe. În centrul curţii interioare se află o fântână octogonală. Trei porţi conduc în interiorul moscheii. Una dintre acestea, grandioasă, conduce spre curtea interioară. Interiorul, care este apropiat de piaţă, reprezintă planul arhitectonic central. 260 de ferestre, care odinioară erau împodobite cu sticlă colorată, iluminează interiorul moscheii pe întreaga durată a zilei. În timpul ramadanului, când luminile sunt reflectate de ţiglele albastru-verzi şi carpetele roşii, interiorul moscheii arată fascinant.
Domul central are o înălţime de 43 de metri şi are un diametru de 23,5 metri. Patru stâlpi puternici suportă domul, care pe fiecare latură se sprijină pe semi-domuri.
Galeria (care este destinată femeilor şi se află al mezanin) este susţinută de coloane care sunt împodobite de cele mai frumoase ţigle din moschee pe pereţi şi delimitează sala de rugăciune pe trei laturi. Pe partea inferioară a pereţilor şi a interiorului sunt dispuse 21.000 de ţigle din Iznik (antica Nikaia), din secolul XVII. Minunatele modele florale sunt dispuse în tradiţionalele modele de liliac, lalele şi trandafiri, fiind de asemenea colorate în tonuri de albastru, verde şi maro. De când islamul a interzis reprezentarea lui Dumnezeu sub formă de divinitate umană, aici nu mai sunt reprezentări umane. Partea superioară a pereţilor şi voltele sunt pictate cu ornamente colorate şi sunt dominate de culoarea albastră. Minunatele caligrafii şi arabescurile realizate în bronz sunt de asemenea niotabile. Mihrab-ul (nişa pentru rugăciuni) şi mimberul (altarul de vineri) din marmură albă sunt cele originale şi sunt exemple ale rafinamentului de piatră sculptată în basorelief din această perioadă. Operele realizate din lemn, incrustate cu fildeş şi sidef, situate pe uşi, ferestrele şi tronul sunt de asemenea remarcabile. Loja de marmură a sultanului este de asemenea remarcabilă.
În cealaltă curte a moscheii, construcţia conţine türbele (mormintele) sultanului Ahmet I, fosta medresă (şcoala unde se predă Coranul), situată în nord-vest şi, în sud-est micuţul pavilion al sultanilor care asigura accesul direct spre loja sultanului. Din 1978, în acest loc a fost înfiinţat un interesant muzeu.

