Ghid turistic Veneția

Malul drept Canal Grande

San Simeon Piccolo (3, CT) – Acesta este primul element care vă va atrage privirile când veţi părăsi staţia. Caracteristicile distinctive includ un pronao (portic frontal) corintic deasupra unei scări largi şi cu un dom verde. Biserica a fost proiectată de Scalfarotto (cca 1700-1764) în tradiţia lăsată de Palladio (1508-1580) şi Longhena (1598-1682).

Ponte degli Scalzi (3, CT) – Construit iniţial în 1858, acest pod, denumit după încălţările purtate de două ordine religioase, cum ar fi cel al carmelitelor şi franciscanilor care purtau sandale, a fost proiectat de acelaşi inginer civil, Neville, ca prim pod al Academiei. A fost reconstruit în 1934.

Fondaco dei Turchi (3, DT) – Acest fundaco veneto-bizantin datează dinainte de secolul XIII şi a fost construit iniţial ca o casă privată, fiind transformat apoi într-o clădire comercială în 1621, cu toate că apariţia sa curentă se datorează în mare parte restaurărilor extensive care au avut loc în cea de-a doua jumătate a secolului XIX. Acesta are turnuri laterale care înrămează faţada, porticuri şi arcuri. Între 1621 şi 1838 această construcţie a fost folosită de turci, de unde îşi trage şi numele. În zilele noastre, clădirea conţine Muzeul de Istorie Naturală (vezi I FRARI).

Fondaco del Megio (3, DT) – Această clădire foarte distinctivă, cu zidurile sale de cărămidă dură şi ferestre în miniatură, datează dinainte de secolul XV. De notat este leul care iese în evidenţă sub crenelurile ornamentale. Fondaco del Magio a fost folosit ca depozit general de grâne, îndeosebi pentru mei (miglio = megio – de aici îşi trage numele).

San Stae (4, ET) – Dedicată Sfântului Eustace, această biserică a fost renovată complet în timpul secolului XVII. Elaborata faţadă în stil baroc (din 1709), dominată de un intrând cu pedimente situate între două aripi, este atribuită lui Domenico Rossi (1678-17429. Timpanumul său frânt, “încoronat” cu statuile de deasupra intrării, este cel original. În interiorul singurei nave se află lucrări de Piazzetta (1683-1754), Ricci (1659-1734) şi Tiepolo (1696-1770), caracterizate de un stil de tranziţie spre rococo.

Ca’ Pesaro (4, ET) – La moartea lui Baldassare Longhena (1598-1682), cu finalizarea clădirii a fost însărcinat Antonio Gaspari (cca 1670-1730). Neobişnuite sunt modelele punctate cu diamante ale parterului şi rândul cu capete de lei. La cel de-al doilea şi cel de-al treilea etaj, ferestre mari cu arcade, cu o singură coloană, dau înspre o loggie deschisă. Astăzi, această clădire este sediul Muzeului de Artă Orientală şi al Galeriei Internaţionale de Artă modernă (vezi RIALTO).

Colţul Ca’ della Regina (4, ET) – Proiectat de Domenico Rossi (1678-1742), parterul foarte rustic susţine nivelele superioare punctate cu balcoane şi ferestre încadrate de coloane. Această construcţie găzduieşte în prezent Arhivele Naţionale de Artă Contemporană (vezi RIALTO).

Pescheria (4, ET) – Porticul acestei clădiri neogotice, care datează de la începutul secolului XX,  conţine în prezent o piaţă de peşte, de unde aceasta îşi trage şi numele (vezi RIALTO).

Fabbriche Nuove (4, FU) – Această clădire mai mult plană, de pe marginea Grand Canal, a fost proiectată de Sansovino (1486-1570). Parterul său rustic a găzduit cu mult timp în urmă magazzini (micuţe magazine) şi depozite. Primul etaj a fost ocupat de magistraţii curţii care se ocupau de sectorul comercial.

Fabbriche Vecchie (4, FU) – Distrus de un incendiu, acest depozit a fost reconstruit de Scarpagnino (activ în Veneţia între 1505 şi 1549). Chiar şi vechile ateliere se mândresc cu propriile porticuri cu coloane (vezi RIALTO).

Palazzo dei Camerlenghi (4, FU) – Acest palat renascentist, situat lângă un pod, a fost proiectat de Guglielmo dei Grigi, cunoscut sub numele de Bergamasco (activ în Veneţia între cca 1515 şi 1530), pentru Camerlenghi, care erau oficialităţile guvernamentale responsabile pentru afacerile financiare ale statului. Clădirea pentagonală are ferestre largi aliniate sub o friză în tonuri aprinse.

Ponte di Rialto (4, FU) – Podul Rialto este cel mai important punct de traversare între cele două maluri ale Grand Canal. Cu toate că versiunea actuală a podului este cea de-a şasea – podul original datând din 1170 -, prima construcţie realizată din piatră, de Antonio da Ponte, a fost deschisă în 1591. Magazinele care sunt găzduite sub arcade simetrice au fost folosite iniţial pentru activităţi de schimbare de bani, bancare şi împrumuturi financiare, situate în proxima apropiere a primei Zecca (Monetărie – vezi RIALTO).

Palazzo Bernardo (4, EV) – În stil gotic (realizată în 1442), această clădire se poate mândri cu splendide ferestre cu cinci deschideri şi cu arcuri, situate la primul etaj, şi cu cvadrifolii la cel de-al doilea etaj.

Palazzo Pisani Moretta (7, DV) – Realizat de asemenea la sfârşitul goticului, Palazzo Pisani Moretta datează din cea de-a doua jumătate a secolului XV. Ca şi Palazzo Bernardo, ferestrele au cinci lumini şi linii care le intersectează şi care încercuiesc cvadrifoliile de la nivelele superioare.

Palazzo Balbi (7, DX) – Faţada acestui palazzo, care îi este atribuită lui Alessandro Vittoria (1525- cca 1600), este împărţită în trei secţiuni. Deasupra unui parter rustic, intrândul central este străpuns de un aranjament de ferestre cu trei arcuri. De notat sunt două însemne distinctive de armă şi obeliscul de pe acoperiş.