Ghid turistic Veneția
I FRARI
Vaporetto: S Toma, Stazione, Riva di Biasio sau S Stae
După ce veţi fi vizitat Biserica Frari, este bine să mergeţi pe jos până în vecinătate, la gara feroviară. Fiind la o anumită distanţă – vorbind relativ – de orice monument important care să se bucure de un mare merit artistic, sau de un interes turistic deosebit, aici se află câteva magazine deosebite ale căror vitrine expun diferite produse. Acesta este un cartier rezidenţial, chiar dacă termenul folosit la denumirea acestuia este impropriu Veneţiei, care prezintă în interior câteva caracteristici de viaţă care pot fi întâlnite în multe alte oraşe. Din această cauză de aici nu pleacă aproape nici un canal, motiv pentru care această rută prin Veneţia este de un interes particular.
I Frari Venetia
Itinerariul sugerat durează aproape o jumătate de zi.
Câteva adrese utile
Al Postali (la numărul 821, Santa Croce, pe Rio Marin), din apropierea Bisericii de pe Canal Grande, este un bar (osteria) care serveşte gustoase bruschetta (pâine prăjită acoperită cu usturoi) şi crepes. Al Ponte, la numărul 1666 pe Santa Croce, Ponte del Megio (denumit aşa din cauza proliferării meiului (megio) şi grânelor depozitate care erau atât de necesare pentru prepararea mâncării) este un loc în care puteţi servi preparate din peşte şi fructe de mare. Alla Zucca, la următoarea uşă (adresă alăturată), la numărul 1762, este un loc recomandat pentru produsele sale variate şi exotice. Se recomandă în mod special produsele vegetale.
I Frari (3, DV) – Această mare biserică – al cărei nume derivă din abrevierea pentru Fra(ti Mino)ri -, a fost comparată deseori cu Biserica SS Giovanni e Paolo datorită mărimii şi stilului său.
Monumentală ca statură, flancată de două campanile înalte (70 m), realizate după Sf. Marcu, această clădire iese în evidenţă datorită faptului că este magnifică şi ieşită din comun, masivă şi articulată cu rafinate detalii arhitecturale, conformându-se arhetipurilor franciscane, fiind datorită acestor caracteristici foarte originală. Impresionează din fiecare unghi: cea mai bună vedere asupra apselor, asupra celei mai vechi părţi, care a fost realizată de către Scuola di San Rocco. Dacă veţi contempla această clădire dinspre podul construit de către călugări în 1428, aceasta apare ca şi cum aţi inspira o gură de aer, reprezentând faţada tripărtită în stil gotic târziu, fiind o capodoperă de proiectare. Uşa de acces este surmontată de lucrarea Hristos Înălţându-Se realizată de Alessandro Vittoria (în 1581), flancată puţin mai jos de Fecioara cu Pruncul şi Sf. Francisc, de Bartolomeo Bon (activ între 1441-1464), susţinute de două coloane rafinate. La înălţime, mai sus, unde sunt inserate lucrări din cărămidă, sunt patru ferestre circulare deschise care au capetele realizate din piatră istriană.
Deasupra laturilor uşii, în colţul dinspre Capela Sf. Marcu (la capătul din stânga) se află reprezentarea Madonei care este reprezentată ţinând pe genunchi pe Hristos-Copil pentru a-L elibera.
Interiorul ¸ – Intrând în biserică, dinspre latura stângă, perspectiva spre interior pare o combinaţie între structura elementelor arhitecturale care inspiră un sens de grandiozitate care este aproape dezorientativ în privinţa dimensiunilor.
Santa Maria Gloriosa dei Frari – care este de altfel denumirea completă a bisericii -, este în formă de cruce latină. Nava este împărţită în coridoare de 12 pilaştrii cilindrici uriaşi care au partea superioară înălţată spre intersectarea cu traversele şi braţe longitudinale de lemn care se inserează în voltele cvadripartite. Ţiglele roşii şi albe care au fost folosite la podea provin din Verona.
Mergeţi în continuare pe coridorul din stânga şi traversaţi transeptul întorcându-vă spre latura din dreapta.
Primul monument care iese în evidenţă este cel în stil neoclasic dedicat de Canova (1757-1822) (1). Dacă pare un pic ciudat, acest fenomen se datorează faptului că de fapt a fost proiectat de sculptor pentru a-l comemora pe Titian (1490-1576), dar de fapt nu a fost completat niciodată. Această piesă trebuia să fie executată în atelierul sculptorului, şi să aducă aminte de o compoziţie similară, realizată la mormântul Mariei Cristina de Austria, din biserica augustină din Viena. Figurile alegorice din spatele piramidei reprezintă Iertările (portret de Canova) cu Veneţia (stânga), în compania unei sculpturi, îndelung discutate, Pictura şi Arhitectura.
În spatele monumentului baroc al dogelui Giovanni Pesaro (realizat între 1658-1659) se află faimoasa Capelă Madonna di Ca’Pesaro dominată de o piesă de altar realizată de Titian. În dreapta apexului se află Sacra Conversazione a Fecioarei, într-o compoziţie triunghiulară cu piciorul Sfântului Petru acoperit de o mantie galbenă, gesticulând înspre Jacopo Pesaro (îngenuncheat), căpitanul flotei papale care i-a înfrânt pe otomani la Santa Maura, în 1503. Însemnele de armă reprezentate pe steag aparţin familiei Borgia (familie din care făcea parte papa Alexandru al VI-lea). La fel ca şi cei doi sclavi, laurii simbolizează victoria. Pe partea dreaptă, cei doi Sfinţi Francisc şi Anton sunt de asemenea un simbol al predilecţiei familiei Pesaro pentru Fecioară. Cele două monumente ale episcopului Jacopo, executate în studioul lui Lombardo (în 1524) se află sus, în partea dreaptă.
Stalurile corului, din secolul XV, servesc pentru un gen de susţinere pentru Capela Maggiore şi Buna Vestire realizată de Titian, fiind executate de Marco Cozzi da Vicenza şi cuprind 124 de staluri decorate. Cele două orgi, de pe partea dreaptă, sunt opera lui Gaetano Callido (din 1794) şi respectiv Giovanni Piaggia (1732). În spate, pictura de la începutul secolului XVII, a artistului Andrea Micheli, cunoscut sub numele de Vicentino, ilustrează Lucrările Milei (stânga) de-a lungul operelor aceluiaşi artist Creaţia Lumii, Şerpii de aramă, Judecata de Apoi şi Gloria Paradisului (dreapta).
În transeptul din partea dreaptă, se află prima capelă, a Sfântului Marcu sau capela din colţ, care conţine Tripticul Sfântului Marcu de Bartolomeo Vivarini (cca 1432-1491). În această reprezentare evanghelistul este flancat de Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ieronim, Sfântul Nicolae şi respectiv Sfântul Petru. Deasupra, pe peretele din partea opusă, se află Hristos Coborând, de Jacopo Palma il Giovane (1544-1628). Fântâna baptisteriului din marmură, cu reprezentarea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost realizată de Sansovino (1486-1570).
Urmează Capela Milaneză cu piesa de altar reprezentându-l pe Sant’Ambrogio şi care este realizată de Alvise Vivarini (1455-1505) şi Marco Basati (cca 1470-1530). Sf. Ambrozie, sfântul patron al oraşului Milano, este descris sub o arcadă (dreapta) şi într-o “echipă” de sfinţi şi la picioarele acestuia se află doi îngeri care cântă la lăută şi mandolină – un gest care este reprezentat, ca o caracteristică, de unul dintre fraţii din şcoala milaneză, Claudio Monteverdi (1567-1643) care a fost înmormântat aici.
După şi în spatele Capelei Sfântului Mihai şi a Sfinţilor Franciscani urmează Capela Maggiore, punctul central de unde poate fi observată o perspectivă magnifică asupra Bisericii Frari. Toate punctele converg spre lucrarea lui Titian, Înălţarea Maicii Domnului, care a fost comandată de franciscani, în 1516. Lucrarea principală – primul subiect religios care a fost realizat de pictor – provoacă consternare datorită descrierii unei iconografii neortodoxe: Sf. Maria, în acel timp, era reprezentată în general rugându-se cu o expresie de accent divin. Trecând peste acest gen de contemplare, pictura este “încoronată” de o masă (6,68 m x 3,44 m) la care sunt aşezaţi 11 apostoli surprinşi într-o atitudine de mister al unui eveniment supranatural. Putti şi îngeri înaripaţi cântă muzică, fiind surprinşi într-o descriere în mişcare a compoziţiei, ca şi (nervoasa) Fecioară care se uită la acest eveniment de lângă Dumnezeu Tatăl, care îi primeşte pe sfinţi în Regatul Raiului, într-un triumf de lumină şi culoare. Strălucirea Raiului este exagerată prin portretizarea atentă a luminii de unde se dispersează umbra şi întunericul asupra pământului, aceste reprezentări traversând o zonă ocupată de îngeri a căror explozie de lumină strălucitoare împing figura Fecioarei într-o perspectivă accentuată.
În faţa peretelui prezbiteriului se află două monumente importante alăturate, dintre care unul îl comemorează pe Dogele Nicolo Tron, operă a lui Antonio Rizo (cca 1440-1499) – probabil cel mai important grup sculptural din Veneţia (stânga) -, şi celălalt, care datează din secolul XV, îl reprezintă pe Dogele Francesco Foscari şi îi este atribuit lui Nicolo di Giovanni Battista.
Pe partea dreaptă a transeptului se află bijuteria reprezentată de Capela Sf. Ioan Botezătorul, care este singura operă realizată de Donatello (1386-1466) în Veneţia, lucrarea acestuia, Ioan Botezătorul, descrie cu ajutorul degetelor mâinii drepte (din păcate degetele lipsesc) care sunt ridicate în faţa Irodului, ca un semn de mustrare. Din spatele fostei Capele Santissimo – dedicată în prezent lui Maximilian Kolbe – se poate ajunge la Capela Bernardo care conţine un poliptic realizat de Bartolomeo Vivarini (datând din 1482).
Înainte de a merge în sacristie, uitaţi-vă după:
– monumentul ecvestru al lui Paolo Savelli (mort la 1405) (2) care s-a refugiat de Carresi la Veneţia. Autorul acestei lucrări este incert, cu toate că stilul în care a fost realizat calul şi călăreţul i-a fost atribuit caracteristicilor artistului sienez Jacopo della Quercia (1367- 1438);
– pe uşa sacristiei, unde se află monumentul din secolul XVI al lui Benedetto Pesaro (3), căpitanul care a murit în 1503, lucrare realizată de Giovambattista Bregno. Între coloanele care încadrează uşa trebuie remarcat leul-simbol al Sf. Marcu care ţine Evangheliile închise: o practică de reprezentare comună în Veneţia în timpul conflictelor sale politice când oraşul, incapabil să asculte învăţăturile de pace ale Bibliei, a “închis” Evangheliile şi le-a părăsit sub laba leului;
– monumentul de teracotă al lui Scipione Bon, Binecuvântatul făcător de pace din Frari (4) cu o portretizare a Botezării lui Hristos situată în lunetă.
În partea stângă a transeptului se află monumentul lui Jacopo Marcello (5), căpitanul flotei veneţiene, care a murit în 1448, în timpul luptei pentru cucerirea oraşului Gallipoli. Lucrarea a fost realizată de Pietro Lombardo (1435-1515).
Sacristia găzduieşte splendidul triptic (din 1488) de Giovanni Bellini (cca 1426-1516) care triumfă în delicateţe: expresia blândă a Fecioarei când aceasta se întoarce înspre îngerii care cântă la lăută şi fluier şi aerul seren al figurilor Sfinţilor Nicolae, Petru, Marcu şi Benedict (de la stânga la dreapta). În partea opusă se află o lunetă (din 1339) de Paolo Veneziano care a fost proiectată pentru a fi aşezată deasupra sarcofagului bizantin al dogelui Francesco Dandolo (1329-1339) din sala alăturată denumită Sala del Capitolo (închisă publicului) – Capitolo fiind adunarea periodică a diferitelor grupuri aparţinând comunităţii religioase. În această extrem de rafinată pictură, o Madonă cu Pruncul este flancată de Sfântul Francisc şi de Elisabeta de Ungaria prezentându-se patronului-doge, Francesco Dandolo şi soţiei acestuia.
Mergând mai departe, de-a lungul coridorului, veţi vedea Capela Sfintei Ecaterina de Alexandria (6) care este decorată cu o piesă de altar realizată de Palma il Giovane, ilustrând salvarea sfântului de tortura prin tragere pe roată. În următorul intrând se află neobişnuita statuie a Sfântului Ieronim (1564) (7) de Alessandro Vittoria care readuce aminte de stilul lui Michelangelo. Altarul Purificării (8) este ornamentat de o pictură realizată de Salviati (1520/25-1575).
Mausoleul lui Titian (9) este realizat din marmură de Carrara şi a fost executat în timpul decadei 1842-1852. Titian, care a murit de ciumă în 1576, a fost îngropat la Frari, în conformitate cu dorinţa artistului, dar la sfârşitul secolului XVI, toate urmele din trupul acestuia au dispărut. Artistul este descris între Natura Universului şi Geniul Cunoştinţei.
Traversaţi canalul în faţa bisericii şi întoarceţi-vă la stânga spre Campo del Tabacco şi Calle dell’Olio, mergând mai departe până la Campiello della Scuola.
Scuola di San Giovanni Evangelista ¸ (3, DU) – Curtea din exteriorul Şcolii Sfântului Ioan Evanghelistul a fost descrisă de Sir Hugh Honour ca “o mică capodoperă a arhitecturii renascentiste veneţiene – o compoziţie minunată de marmură gri şi albă, piatră, cărămidă şi stucco…” şi de Ruskin ca “dulce în simţire”.
Scuola a fost a doua dintre Scuole Grandi (vezi I CARMINI – Şcoala Veneţiană) fiind fondată la 1201 şi onorată de o confrerie de flagelanţi care mergeau în procesiuni religioase dezbrăcaţi şi biciuindu-se cu nuiele astfel încât să ţâşnească sângele de-a lungul străzilor. Aceştia sunt reprezentaţi prin sculpturi în relief cu înscrisuri şi datate 1349 în partea din faţă. Structura generală a părţii frontale datează însă din 1454 când au fost inserate largi ferestre în formă de ogivă. Elegantul iconostas renascentist, cu decoraţiile sale sculptate, dominate de vulturul Sfântului Ioan cu aripile desfăcute în lunetă, a fost proiectat de Lombardo (în 1481), în timp ce principala uşă de intrare, încadrată în partea de jos de figuri de cavaleri, datează din 1512.
Eleganta scară dublă din interior, iluminată de largi ferestre arcuite, a fost realizată de Codussi (cca 1440-1504). La primul nivel, au fost făcute modificări structurale de către Giorgio Massari (1727) care a adăugat ferestre ovale şi a înălţat tavanul salonului care se aseamănă în prezent cu o sală de adunare din secolul XVIII, în particular în zona din jurul înaltului altar. Statuia Sfântului Ioan Evanghelistul a fost realizată de Gianmaria Morlaiter (1699-1781).
Diferiţi maeştrii sunt responsabili de decoraţiile de pe tavan şi pereţi, printre aceştia numărându-se Jacopo Guarana (1720-1808), Gaspare Diziani (1689-1767), Jacopo Marieschi (1711-1794), Giandomenico Tiepolo (1727-1804), Domenico Tintoretto (cca 1560-1635) şi Pietro Longhi (1702-1785).
Salonul este alăturat de Oratoriului Crucii, care a fost construit pentru a găzdui ciclul lui Carpaccio, Miracolele relicvelor Adevăratei Cruci, lucrare expusă în prezent în Accademia (vezi ACCADEMIA).
Continuaţi să mergeţi pe Grand Canal, pentru a ajunge în partea opusă a staţiei de tren San Lucia. Luaţi-o la dreapta pe cursul apei.
Pentru Biserica San Simeon Piccolo – vezi IL CANAL GRANDE.
La Ponte degli Scalzi, luaţi-o la dreapta şi apoi la stânga, pe Calle Bergami.
San Simeon Grando (3, CT) – Denumită aşa pentru a se deosebi de Biserica San Simeon Piccolo, această biserică este cunoscută în acelaşi timp sub numele de San Simeon Profeta. Cu toate că originile acestui lăcaş de cult merg în urmă, în negura vremii, până în 967, clădirea a suferit considerabile modificări, în mod particular în secolul XVIII. Faţada neoclasică albă datează din 1861.
Spaţiul din interior este împărţit într-o navă şi coridoare printr-o serie de coloane împodobite cu capiteluri bizantine şi înfăşurate în draperii grele din damasc roşu, aşa cum se obişnuia în Veneţia. Cu toate că ornamentaţiile sunt în general grele, aici se află minunata lucrare Cina cea de Taină realizată de Tintoretto (1518-1594), situată pe partea stângă a intrării.
Calle Larga dei Barbi, din spatele bisericii, conduce spre Campo Nazario Sauro. De aici continuaţi să mergeţi spre Campo San Giacomo dall’Orio, o deschidere, deseori un spaţiu singuratic şi coborâţi pe Ruga Bella sau pe paralela Ruga Vecchia, care duce direct în faţa unei alte biserici.
San Giacomo dall’Orio (3, DT) – Această biserică a fost fondată în 976 dar cea mai mare parte din structura prezentă datează din 1225. Poziţia şi structura sa aduc aminte de cele ale Bisericii Santa Maria Formosa.
Centrul faţadei principale este o pateră veneto-bizantină cu o statuie din piatră istriană a apostolului Sf. Iacob cel Mare stând deasupra portalului. Turnul clopotniţei, ridicat în secolul XII sau XIII, este o reminiscenţă a celui lui Torcello. Cele trei apse datează din perioade diferite: cea din stânga datează din secolul XVI, apsa centrală din secolul XIII şi cea din dreapta din secolul XVII. Partea frontală a transeptului datează din jurul secolului al XIV-lea.
Interiorul – Este probabil că tavanul său lacunar în stil gotic este cel mai deosebit, având o formă inversă unei cale de vas.
Nava este împărţită de coridoarele sale prin cinci coloane principale situate pe fiecare latură – cea de-a patra face împărţirea spre transept.
În spatele intrării, David este descris cu excerpte din Psalmul 150. Recipientul neobişnuit pentru apa sfântă este realizat dintr-un cipolin (formă de ceapă) din marmură de Anatolia. Picturile situate în stalurile corului îi sunt atribuite lui Schiavone (1503-1563), îi reprezintă pe Apostoli în barcă şi au trăsăturile caracteristice picturilor acestui artist.
Orga a fost construită de Gaetano Callido (vezi Introducerea – Compozitori din Veneţia).
În transeptul, care porneşte din capătul coridorului din dreapta, se află o faimoasă statuie din secolul XIII sculptată din marmură grecească şi care o reprezintă pe Madona rugându-se, situată într-o micuţă nişă. Deasupra este agăţat tabloul Miracolul transformării apei în vin, realizat de Palma il Giovane (1548-1628). Printre picturile care se află în Capela Santissimo, această pictură se bazează pe tema euharistiei – semnificaţie particulară care constituia diferenţa principală dintre facţiunile catolice şi protestante din acea perioadă.
Deasupra altarului dedicat Sfântului Anton, se află Madona şi Pruncul în glorie cu sfinţia, operă realizată de Giambattista Pittoni (1687-1767). Aceasta se asortează mai mult cu coloana ionică realizată din marmură verde care a fost adusă la Veneţia din Byzantium şi care se află în această biserică din secolul XIII.
