Ghid turistic Veneția

CA’ D’ORO

Cu vaporetto: Ca’ d’Oro, San Alvise sau Madonna dell’Orto

Explorarea districtului oferă o varietate de plăceri: este liniştita şi poetica zonă a sestiere de calli, a pieţelor şi a cartierului Ghetto, atât de tipice Veneţiei şi care este frecventată de turiştii uimiţi. Este de asemenea sestiere (locul?) în care bărcile fac opriri şi unde se află minunata Strada Nuova.

Ghid Ca Doro Venetia

Aici este locul în care fiecare turist îşi poate formula propria impresie despre Veneţia: un alt Thomas Mann poate fi inspirat să scrie o temă care să aibă ca subiect descrierea decadenţei oraşului, un modern scenariu cu inspiraţii din Goldoni, putând fi descoperită o sursă limitată de material pentru o minunată expunere a dialectului. Pentru cei care nu tind spre aspiraţii literare, zona oferă o mulţime de boutiquri şi magazine de toate tipurile şi care comercializează tot felul de obiecte.

Ruta care este sugerată pentru vizitarea acestei zone durează aproximativ o jumătate de zi.

O băutură rapidă

Dacă vă vine această idee, puteţi vizita o cârciumă irlandeză, Fiddler’s Elbow (la numărul 3847, Corte dei Pali), la jumătatea drumului între bisericile Santa Sofia şi San Felice, pentru a bea o bere sau o cafea irlandeză.

Diferite alte alei duc spre Strada Nuova sau Nuova care este o zonă cu foarte vechi şi foarte frecventate bacari (baruri veneţiene). Încercaţi la Vedova (3912-3952 Ramo Ca’ d’Oro), la o aruncătură de băţ de Fiddler’s Elbow, la Promessi Sposi (4367 Calle dell’Onca, lângă Campo SS Apostoli) sau la Bomba (4297, Calle dell’Oca).

O neobişnuită osteria, unde se serveşte mâncare în compania muzicii şi poeziei, este Al Paradiso Perduto, la numărul 2540 pe Fondamente Misericordia.

Ca’ d’Oro (4, ET) – Ca ultimă expresie a goticului veneţian din arhitectura civilă, apariţia acestui palazzo nu justifică numele acestuia – “Casa de Aur” – care este un vestigiu pentru istoria Veneţiei. Când Marino Contarini a dat comanda pentru această construcţie de domus magna, la începutul secolului XV, artistul francez Jean Charlier, cunoscut pentru italieni sub numele de Zuane de Franza di Sant’Aponal, a pictat faţada edificiului în albastru, negru, alb şi auriu, culori care au dat şi numele palatului.

Mai mulţi maeştrii lombarzi, discipoli ai lui Matteo Raverti (activ între 1385 şi 1436), au fost implicaţi în construcţia Ca’ d’Oro şi, sub conducerea lui Giovanni (cca 1360-142) şi Bartolomeo Bon (activ 1441-1464), maeştrii veneţieni au finalizat edificiul. Lucrarea din centrul curţii interioare este atribuită lui Bartolomeo Bon, fiul lui Giovanni. Figurile acesteia reprezintă cele trei virtuţi teologice ale Curajului, Justiţiei şi Carităţii.

În zilele noastre, faţada acestui edificiu se reflectă în Grand Canal, imagine care îl va captiva pe vizitator. După o lungă perioadă de restaurare şi refacere, culorile şi-au recâştigat intensitatea magică şi delicatele elemente de marmură şi crenelurile au fost completate. Cu toate că este armonios în asimetrie, faţada prezentă a fost proiectată iniţial pentru a reprezenta numai aripa stângă a unei clădiri mai mare.

Structura iniţială, comandată de Contarini, a fost subiectul a diferite modificări cerute de diferiţii proprietari care au locuit aici de-a lungul secolelor. Lucrările de restaurare au fost începute în secolul XIX, când prinţul Troubetskoy a adus Ca’ d’Oro la aspectul prezent pentru balerina Maria Taglioni. Restaurarea nu a fost, în orice caz, aceea a construcţiei originale. La sfârşitul secolului XIX au fost începute lucrări de restaurare, de o acurateţe mult mai mare, sub îndrumarea baronului Giorgio Franchetti care este responsabil şi de realizarea Galeriei, care acum găzduieşte o foarte variată colecţie de picturi, sculpturi de bronz renascentiste şi medalii care reproduc artefacte din antichitate datând dintr-o perioadă foarte lungă şi fertilă care se extinde pe şapte secole între secolele XI şi XVIII.

Galleria Franchetti ¸ – Primul etaj, de unde începe şi turul, este dedicat artei veneto-bizantine, dintre secolele XI şi XIII. În particular, notabil pentru luminozitatea sa este panoul central al unui poliptic dedicat Pasiunii Crucificării de Antonio Vivarini (cca 1420-1484). O altă lucrare semnificativă care trebuie văzută este Scene din Pasiunea Sfintei Ecaterina, din secolul XV.

Lucrarea cea mai importantă a Galeriei Franchetti este, fără îndoială, Sfântul Sebastian, nefinalizată, realizată de Andrea Mantegna, situată într-o nişă de la capătul coridorului de pe partea dreaptă. Două lucrări, care tratează un subiect similar, tot de Mantegna, se află la Kunsthistoriches Musum din Viena şi alta la Louvre, în Paris, dar aceasta este cea mai dramatică versiune. De notat este memento mori, care este ataşat candelei – Nihil nisi divinumstabile est – Coetera fumus (“Nimic în afară de Divin nu este etern – toate celelalte sunt doar un fum”) – şi reprezentarea candelei peste care tocmai a suflat vântul care a “fâlfâit” şi părul Sfântului Sebastian. Popularitatea accentuată a Sf. Sebastian în timpul începutului Renaşterii a fost deseori asociată cu martirajul acestuia, care a fost rănit de mai multe săgeţi, o soartă care implică o suferinţă similară cu cea îndurată de cei care se îmbolnăveau de ciumă. Un alt motiv pentru alegerea temei este oportunitatea pictorului de a descrie un tors nud al unui tânăr bărbat, modelat după o sculptură clasică. Un alt sfânt invocat în timpul molimei de ciumă este pelerinul San Rocco (sau Roch – vezi SAN ROCCO) care se crede că a protejat Veneţia de epidemie. Sfântul probabil indică unde a izbucnit epidemia de ciumă bubonică, prin poziţia braţelor sale.

Printre sculpturile din bronz, lucrările unui anumit artist ies în evidenţă: Pier Giacomo Bonaccolsi (cca 1460-1528), sculptorul oficial al familiei Gonzaga, la curtea din Mantua, cunoscut mai bine pentru modelele sculpturilor sale inspirate din modelele din antichitate şi denumit din această cauză l’Antico, cuprinzând toate idealurile clasice ale Umanismului (de notat este sculptura Apollo, expusă într-una dintre vitrinele mici).

De notat este de asemenea Buna Vestire care pare să fi avut loc chiar în Veneţia şi Moartea Fecoarei, pictată de Vittorio Carpaccio (cca 1465-1526) şi studioul dedicat Şcolii degli Albanesi.

Flagelaţia, de Luca Signorelli (cca 1445-1523), poate fi văzută la acelaşi etaj alături de o vibrantă secvenţă din Viaţa Lucreţiei, reprezentată de două picturi de Biagio d’Antonio (activ până în 1508). Cea din urmă descrie plecarea lui Sesto Tarquino din tabăra romană de la Ardea, răpirea Lucreţiei, sinuciderea şi funeraliile acesteia. Fecioara cu Pruncul şi Sfântul Ioan, lucrare realizată de Jacopo del Sellaio (1442-1493) este de asemenea expusă aici.

Exponatele de pe acest etaj mai includ: Portretul deputatului Nicolo Priuli, de Tintoretto (1518-1594), tapiţerii flamande din cea de-a doua jumătate a secolului XVI, Venus cu o oglindă, de Titian (1490-1576), lucrare care este incompletă, fiind expusă pe latura din partea dreaptă. Tot aici se află Portretul unui gentlemen, de Sir Anthony van Dyck (1599-1641) şi Venus adormită alături de iubitul său, de Paris Bordone (1500-1571). Două scene mult mai specifice Veneţiei sunt reprezentate de Francesco Guardi (1712-1793): Piaţa Sfântului Marcu, cu o vedere asupra Bisericii San Giorgio care îi era foarte dragă artistului şi Vedere spre cheiul de la Basilica Santa Maria della Salute.

De o mare importanţă, în ciuda faptului că sunt distruse în mare parte, sunt frescele realizate de Giorgione (1476/77-1510) şi Titian pentru faţada clădirii Fondaco dei Tedeschi. Tot ceea ce a rămas din lucrarea lui Giorgione este un Nud. Lucrările lui Titian pot fi încă distinse în friza Justiţie şi în marile însemne de arme.

Alte lucrări interesante includ picturi realizate de pictori flamanzi, notabili pentru stilul lor abordat în descrierea interioarelor laice şi a peisajelor. Crucificarea, realizată de un urmaş al lui Van Eyck, (executată în timpul începutului secolului XV) este remarcabilă pentru claritate şi minuţiozitate, pentru detaliile topografice, în particular cu detalii privind fortificaţiile oraşului care se disting în fundal. Impactul picturii nordice asupra artiştilor veneţieni a fost considerabil. Picturile în ulei, un mediu mult mai meticulos decât cel reprezentat de fresce, a permis pictorilor să releve în texturile (pânzele) bogate un mare contrast de culori, cu posibilitatea de a reda mai fin detaliile. Spaţiul a fost redat printr-o accentuată observare a luminii şi a umbrei, realizându-se o perspectivă mai mult decât calculată.

Colecţia de ceramică Franchetti este expusă în alăturatul Palat (Palazzo) Duodo.

            Odată ce veţi pleca din Galleria Franchetti veţi fi imediat absorbiţi în fluxul şi refluxul constant al Străzii Nuova, o parte a vibrantei artere care porneşte din staţia Santa Lucia şi merge spre Cannaregio sestiere. Aceasta se derulează aproape paralel cu Grand Canal şi duce, eventual, spre Rialto.

            Ieşiţi la Calle di Ca’ d’Oro, urmând Strada Nuova şi luaţi-o la dreapta pe Fondamenta San Felice care duce spre campo cu acelaşi nume.