Ghid turistic Veneția

Rămânând în Ghetto

Dacă vă apropiaţi de Ghetto dinspre staţia de tren Santa Lucia veţi întâlni o serie de distracţii care vă vor încetini înaintarea, cum ar fi vitrinele magazinelor de pe Rio Terra Lista di Spagna (lista se referă la zona din jurul ambasadelor străine care se bucura de imunitate diplomatică – în acest se referă la Ambasada Spaniei), observarea cu încântare a tarabelor cu peşte situate de-a lungul Fondamenta della Pescheria sau piaţa din Rio Terra San Leonardo. Veţi fi tentaţi de asemenea să exploraţi bisericile Scalzi, San Geremia şi Palazzo Labia.

Printre acestea, pentru oricine se află în vecinătatea staţiei, cea mai recomandată spre vizitare este Biserica Scalzi.

Gli Scalzi (3, CT) – În mod literar, numele acesteia se traduce prin Biserica “Descălţării”, numele acesteia aducând aminte de Ordinul Carmelit ai cără membri, ca şi franciscanii, erau obligaţi să meargă la treburile lor în picioarele goale (astăzi ei poartă sandale). Proiectată de Longhena (1598-1682), faţada barocă a bisericii este făţuită cu marmură de Carrara.

Interiorul, care este mult mai sobru, ascunde mormântul ultimului doge, Lodovico Manin (a doua capelă pe coridorul din stânga). Înainte de distrugerile suferite în timpul primului război mondial, tavanul era decorat cu fresce de Tiepolo (1696-1770). Picturile din prezent datează din 1934. Din fericire, au supravieţuit frescele lui Tiepolo de pe bolţile primei capele, de pe coridorul din stânga şi a celei de-a doua capelă, de pe coridorul din dreapta (vezi IL CANAL GRANDE).

            Luaţi-o apoi pe Rio Terra Lista di Spagna, care este liniată cu numeroase ateliere, ajungând eventual la Campo San Geremia.

San Geremia e Santa Lucia (3, CDT) – Scăldat în lumină, interiorul acestei biserici din secolul XVIII este similar cu planul bisericii La Salute. În acest loc zace trupul Sfintei Lucia. De asemenea, de notat este pictura realizată de Palma il Giovane (1544-1628), Fecioara fiind încoronată în Veneţia. Campanila de cărămidă, situată de-a lungul, datează din secolul XIII (vezi IL CANAL GRANDE).

San Geremia e Santa Lucia

            Sfântul Ieronim Emilliani (1481-1537) s-a născut la Veneţia. După ce a servit în armată, el a fost lăsat la vatră în 1518, când s-a dedicat pentru restul vieţii ajutorării săracilor şi celor bolnavi. El a înfiinţat orfelinate, spitale şi refugii pentru femeile decăzute. A fost canonizat în 1767 şi a devenit sfântul patron al copiilor abandonaţi.

Sfânta Lucia a murit ca fecioară martiră, în 304, în Syracuza, în timpul persecuţiilor lui Diocletian. Relicvele sale au fost prădate de cruciaţii veneţieni din Constantinopole şi aduse la Veneţia în 1204.

Conform actelor sale, ea era în Sicilia şi a refuzat oferta de mariaj, preferând să-şi doneze proprietatea săracilor. Ascunzând un cerşetor, ea a fost raportată autorităţilor şi a fost condamnată să fie violată într-un bordel. După sentinţă, s-a încercat arderea sa, după care i-au fost scoşi ochii – după care văzul său i-a fost redat în mod miraculos. Din această cauză ea a fost adoptată ca sfânt patron al orbilor şi este prezentată deseori ţinându-şi ochii pe o farfurioară.

Palazzo Labia ¸ (3, CDT) – Construcţia acestui palazzo – construit din piatră istriană – a fost comisionat, la sfârşitul secolului XVII, de o familie bogată de negustori spanioli, al cărei nume este purtat de clădire. Cele trei faţade, împodobite cu vulturi – emblema familiei – au ieşire sau dau înspre Campo San Geremia, Canalul Cannaregio şi Grand Canal – aproape. Aproape, pentru că una dintre faţade are de fapt vedere spre o mică piaţă, care o desparte de Grand Canal. Era un prerogativ exclusiv al nobilimii veneţiene să îşi construiască reşedinţele în proxima apropiere a canalului. Familia Labia, care a trebuit să plătească pentru a avea privilegiul de a fi trecută în Libro d’Oro a primit aprobarea de a-şi stabili reşedinţa într-un loc cu vedere spre Grand Canal, fără a avea însă ieşire directă la acesta.

Palazzo are în particular o puternică legătură cu unul dintre membri dinastiei Labia, şi anume cu Maria Labia, care a trăit în secolul XVIII. În onoarea căsătoriei acesteia, Giambattista Tiepolo (1696-1770) a fost însărcinat să realizeze frescele din Salone delle Festa (Salonul de Banchete) şi unde se pare că descrierea Cleopatrei a fost inspirată de frumuseţea Mariei Labia.

După căderea republicii, familia a abandonat palazzo şi, când Napoleon i-a gonit pe austrieci, aici a început o lungă perioadă de neglijare în care s-au făcut găuri în pereţii care stăvileau nivelul apei.

În 1948, palatul a fost achiziţionat de un mexican prosper, magnat al petrolului, care a organizat aici un somptuos bal cu costume din secolul XVIII, unde a fost invitată toată protipendada internaţională. Abandonată din nou, restaurarea ei avea să aştepte până în anii 1960’, când în cele din urmă, a primit secţiunea veneţiană a RAI, canalul de televiziune naţională. Astăzi, clădirea îi aparţine Companiei de Servicii Labia, care ţine aici convenţii şi seminarii.

Dragostea dintre Antoniu şi Cleopatra – Aşa cum am menţionat mai sus, Tiepolo este responsabil de frescele din Sala de Banchete. Cleopatra este descrisă aici într-un costum din secolul XVIII, în două scene, Întâlnirea şi Banchetul, accentuate prin folosirea efectelor trompe-l’oeil. În Banchet, Cleopatra, nemulţumită de prezentări, cere un pahar cu vin în care dizolvă perla pe care o ţine în mână.

Pe tavan puteţi vedea Geniul călărind calul Pegas, Timpul înarmat cu o halebardă şi Venus înconjurată de cupidoni în faţa piramidei magice, un detaliu topografic care descrie Egiptul.

Celelalte apartamente, aranjate în jurul salonului (salone), sau camera principală şi curtea interioară, includ Stanza degli Specchi (Sala Oglinzilor), al cărei tavan este decorat cu nuanţe delicate şi zidurile decorate în stilul trompe-l’oeil, Stanza degli Mappamondo (Harta Lumii) şi capela alăturată. Urmează un coridor decorat cu piele de Cordoba, Stanza degli Stucchi, unde atârnă portrete ale membrilor familiei Labia, Camera Tapiţeriilor, care conţine un ciclu de tapiserii care ilustrează Aventurile lui Scipio Africanul, ale căror schiţe au fost realizate de Giulio Romano şi care au fost realizate în atelierele din Bruxelles (în 1650). Urmează o cameră cu o minunată reprezentarea din secolul XVIII a Semnelor Zodiacale şi o alta decorată cu două emisfere (din 1649) în care Groenlanda pare să fie ataşată continentului şi la Australia se face referinţă ca fiind Terra Australis Incognita (Tărâmul necunoscut al Australiei).

Salizzada San Geremia conduce spre Ponte delle Guglie.