Ghid turistic Veneția

388

ÎN CĂUTAREA MAGNETICEI MELANCOLII A VENEŢIEI

Odată ce aţi trecut de Biserica San Felice, care găzduieşte lucrarea Sf. Demetrius cu discipolii săi, de Tintoretto (1518-1594), canalul urmează fondamenta şi ajunge într-un colţ al oraşului care este frecventat relativ rar de către turişti. Este o atmosferă atât de pacifică, încât se poate adormi aici: dimensiunile temporale par să dispară treptat şi tumultul Străzii Nuova se stinge. Odată ce aţi ajuns în acest colţ liniştit, unde strada coteşte într-un mod natural spre stânga, apare Ponte Chiodo, singurul pod al Veneţiei care nu are parapet şi care este viu portretizat în multe picturi (descrierea luptei cu pumnii din Muzeul Correr şi Galleria Querini Stampalia). Drumul vă poate duce, eventual, la Campo della Misericordia, dominat de Scuola Nuova della Misericordia, o clădire proiectată de Sansovino, în 1534, pentru a fi “noul” sediu pentru acest ordin (Misericordia) şi care a fost construită din cărămidă, dar care nu a fost niciodată finalizată. Ceva mai departe, pe Fondamenta della Misericordia, se află o minunată piaţă, dominată de o atmosferă de vis, melancolie şi abandon.

Campo dell’Abbazia (4, FT) – Centrul acestei pieţe, pavată cu cărămidă şi piatră cubică, este marcat printr-o foarte rafinată bornă. Mărginit de Rio della Sensa şi de Misericordia Canal, acest campo este dominat de Biserica Sfintei Maria della Misericordia (4, FT), cunoscută altă dată sub numele de Santa Maria Valverde, după numele insulei pe care a fost construită în secolul X, şi (mai este dominat) de Scuola Vecchia della Misericordia (4, FT). Faţada barocă a bisericii, operă a lui Clemente Moli (între 1651-1659), contrastează în mod evident cu faţada gotică realizată din cărămidă a Şcolii (Scuola) din 1451.

Biserica Madonei dell’Orto, via Peloponnese – Sensul luptei artistice care s-a perpetuat în întreaga artă veneţiană va fi întărită de acest colţ evocant al districtului Cannaregio, care urmează să fie explorat în continuare. Continuând să mergeţi pe sub porticurile vechii abaţii spre podul de peste Rio dei Muri de unde se poate vedea activitatea din squeri. De aici se ajunge la Corte Vecchia, al cărui capăt, spre stânga, duce într-un colţ al Veneţiei care relevă una dintre cele mai ingenue naturi ale oraşului, una care este uneori mascată de o frumuseţe controversată, efemeră sau ireală. Aici se află un balcon perfect care are vedere spre Sacca della Misericordia (4, FST), al cărui acoperiş este în mod normal în bătaia vântului, de unde priveliştea se întinde la distanţă, ajungând până la puctul îndepărtat reprezentat de Insula San Michele, liniştitul cimitir de pe apă.

De-a lungul Rio della Madonna dell’Orto este situat un palazzo (palat) care va intriga fără îndoială pe oricine care explorează Fondamenta Gasparo Contarini. Clădirea vă va impresiona probabil mai mult datorită impactului armoniei generale a acestuia pentru detaliile gotice, coloanele din colţuri şi subiectul descris în basorelief al unui bărbat care împinge o cămilă. Acest edificiu descris mai sus este Palazzo Mastelli del Cammello (4, ES), care a aparţinut odinioară unei familii de comercianţi din Moreea, Pelopones, care s-a stabilit în Veneţia în 1112. Numele Mastelli a fost realizat din mii de monezi de mastelli (buchete) de ţechini de aur sau groşi veneţieni care îi aparţineau proprietarului.

Madonna dell’Orto: Biserica lui Tintoretto (4, ES) – Biserică parohială a familiei Tintoretto, aceasta se bucură de o magnifică poziţie, cu vederea spre o piaţă liniştită, pavată cu cărămizi de piatră. Faţada, bogat ornamentată, realizată de asemenea din cărămidă, trădează diferitele stadii ale construcţiei şi reînnoirea bisericii, efectuate de mai multe ori de la fondarea acesteia, în secolul XIV, traversând întreaga perioadă care cuprinde goticul târziu şi renascentismul. Ferestrele coridoarelor au fost inserate mai târziu, în anii 1550’. Printre statuile situate în nişe se află figurile apostolilor şi, deasupra boiandrugului uşii principale, se află Sf. Cristofor, de Bartolomeo Bon (cunoscut între 1441-1464), sfânt căruia i-a fost dedicată iniţial biserica. Patronarea acestui lăcaş de cult a fost ulterior încredinţat în întregime făcătoarei de miracole, Madonna dell’Orto (Doamna noastră a petei vegetale!), la scurt timp, după ce în grădină a fost descoperită o statuie a Madonei cu Pruncul. Turnul cu clopot culminează cu un dom conic din cărămidă.

Interiorul spaţios al sălii bisericii (o singură navă – naos – cu coridoare) este umplut de lumină caldă şi găzduieşte câteva lucrări importante lucrări de artă. De-a lungul coridorului din dreapta, în primul intrând, se află o capodoperă de Cima da Conegliano (1495-1517), Ioan Botezătorul. În cel de-al doilea intrând se află o piesă de altar care îl arată pe Sf. Vincent, lucrare realizată de Jacopo Palma il Vecchio (cca 1480-1528). În ultimul intrând este expusă lucrarea Martiriul Sf. Laurenţiu, de Daniel van den Dick (1614-1663). Deasupra intrării Capelei Mauro se află pictura Prezentarea Fecioarei la Templu (realizată în 1551), de Tintoretto (1518-1594), al cărui loc de înmormântare este marcat printr-o lespede, în capele din dreapta. Alte două lucrări largi, realizate de acest maestru, domină prezbiteriul: Judecata de Apoi şi Adorarea taurului de aur. Principala piesă de altar descrie Buna Vestire şi a fost realizată de Palma il Giovane (1548-1628), iar lucrarea care se află în spatele bolţii apsei, figura Credinţei, a fost realizată de un artist necunoscut din secolul XVII şi este flancată de Virtuţile lui Tintoretto şi, dedesubt, două panele reprezentând Decapitarea Sf. Cristofor şi Viziunea Crucii a Sfântului Petru. Crucificarea, operă realizată de Palma il Giovane se află în capela din apsa stângă.

În josul coridorului din stânga, în Capela Contarini, se află lucrarea lui Tintoretto, Sf. Agnes înălţându-l la cer pe fiul prefectului roman şi, în Capela Morosini, se află Naşterea, de fiul maestrului, Domenico Tintoretto (cca 1560-1635). Frumoasa lucrare Madona cu Pruncul, de Giovanni Bellini (cca 1426-1516) care se afla odinioară expusă în Capela Valier a fost în mod tragic furată, în 1993. Tot ceea ce a rămas din această operă este o fotografie în mărime naturală.

Imediat după biserică se află Scuola dei Mercanti (4, ES), sediul Ghildei Comercianţilor din 1570, an în care aceasta a fost transferată aici din Frari. Palladio a participat la renovarea acestui edificiu (între 1571-1572) şi tot el este responsabil pentru realizarea portalului, care are vedere spre Fondamenta. Din păcate, nu s-a păstrat nimic din lucrările lui Tintoretto, Veronese (1528-1588) şi Aliense (1556-1629), de când Napoleon a trecut pe aici.

Campo dei Mori (4, ES) – Acest colţ pacific al Cannaragio sestiere este cu mult mai mişcător de când este supravegheat de ochii curioasei statui din secolul XIII care pare să vegheze, de-a lungul secolelor, casele care dădeau înspre această piaţă. Numele pieţei face aluzie la fraţii mauri sau levantini Mastelli (vezi supra).

Figura din colţul clădirii îi aparţine lui Sior Antonio Rioba, paquino de Veneţia, al cărui nas este folosit ca obiect de satiră pentru politicienii locali şi demnitarii care vizitau aceste locuri. Mergând mai departe, de-a lungul Fondamenta dei Mori, veţi vedea o a patra statuie, alături de care se află, la numărul 3399, casa în care a murit Tintoretto, în 1594.

Continuaţi să mergeţi de-a lungul Fondamenta della Sensa şi luaţi-o apoi la dreapta pe Calle del Capitello, pentru a ajunge la Biserica San Alvise.

San Alvise (3, DS) – La fel ca şi Biserica Madonei dell’Orto, Biserica Sf. Alvis este situată într-o piaţă seculară şi frecventată. Faţada simplă de cărămidă este străpunsă de ferestre în formă de trandafir şi portaluri. Statuia din lunetă îl reprezintă pe San Luigi d’Angio care a trăit până la sfârşitul secolului XIII şi a fost denumit de veneţieni Alvise. Antonia Venier, o nobilă veneţiană, a dedicat noua biserică sfântului, după ce acesta i-a apărut în vis, în 1383.

Stilul gotic original a fost în mare măsură modificat în timpul secolului XVI, când bisericii i-a fost dată o singură navă cu bogate decoraţii interne. Ornamentaţiile, aproape opulente, contrastează puternic cu linearitatea simplă a exteriorului, interiorul fiind aproape surprinzător.

Frescele din secolul XVII, realizate de Antonio Tori şi Pietro Ricci produc un efect tridimensional acoperişului întins. Zona intrării este situată în faţa barco-ului, stalurile care formează corul folosit de măicuţe şi susţinut de coloane cu capiteluri din secolul XV şi stâlpi de susţinere gotici. Deasupra coloanelor se află statuile din secolul XV reprezentându-L pe Hristos Salvatorul şi pe Ioan Botezătorul. Barco este conectat direct cu Mănăstirea Canossiane. Grilajele, realizate în întregime din fier, datează dinainte de secolul XVIII.

La intrare trebuie notat panelul pictat în tempera, din secolul XV, situat în partea stângă, care a fost realizat de un ucenic al lui Lazzaro Bastiani (activ 1449-1512). Acesta descrie Giganţii cu picioare de lut, Solomon şi regina Sheba, Tobias şi Îngerul, Rachel şi fântâna, Adorarea boului de aur, Revelaţia lui Iosif, Iosua şi căderea Ierihonului şi Povara lui Iov.

Pe peretele bisericii din partea dreaptă se află Flagelaţia şi Încoronarea cu Ghimpi (1740) de Tiepolo, în timp ce Drumul Calvarului al lui Hristos (1749), de acelaşi autor, se află în prezbiteriu. Statuia policromă din lemn a lui Sant’Alvise, din secolul XVI, îl arată pe sfânt îmbrăcat în sutană franciscană cu o splendidă coroană.