Reţete pentru omletă

283 Viewed Lady4u 0 respond
Reteta pentru omleta

Şapte reţete pentru omlete. Reţete pentru omletă inspirate din cartea de bucate semnată Sanda Marin. Reţete pentru omlete uşor de preparat. În acest articol vă prezentăm cele mai cunoscute reţete de omplete. Pornind de la reţeta de omletă de bază. Continuând cu reţetele pentru omleta cu verdeaţă, omleta cu ciuperci, omlete cu cartofi şi omleta economică. Bineîneţeles că toate aceste preparate se realizează din ouă.

Reţete pentru omletă prezentate de Blogul Doamnelor. Ouăle sunt consumate mai ales la micul dejun, însă sunt utilizate si la prepararea mai multor rețete culinare. Aceste produse alimentare au un conținut bogat de vitamine, proteine dar si grăsimi.

Omletă reţeta de bază (omleta simplă)

6 ouă, 2 linguri lapte, sare, 1 lingură unt sau untură.

Tigaia pentru omletă trebuie să fie de fontă groasă. Dacă este subţire, omleta se arde înainte de a se coace. De asemenea trebuie să fie de mărime potrivită cu numărul ouălor, adică cu un diametru de 25 cm la marginea de sus, pentru şase ouă.

Se bat ouăle, se adaugă laptele sau o lingură de smântână, şi sare. Se pune tigaia cu o lingură de unt sau de untură la foc tare şi când s-a înfierbântat, se toarnă ouăle bătute. Când încep să se întărească, se introduce pe dedesubt un cuţit cu vârful lat, sau se mişcă iute tigaia, ca să nu se prindă omleta pe fund. Cu ajutorul cuţitului se împătureşte omleta în trei, după ce s-a pus garnitura dorită, şi se serveşte.

Garnitura la omletă poate fi de:

  1. Piure de spanac sau foi de spanac întregi, opărite şi înăbuşite în unt.
  2. Roşii înăbuşite în unt, după ce s-au scos seminţele.
  3. Vârfuri de sparanghel fiert în apă, opărite cu unt.
  4. Brânză, şuncă, etc.

Omletă cu verdeaţă

Aceleaşi cantităţi ca pentru omleta simplă, se adaugă în plus 2 linguri de verdeaţă tocată.

După ce se bat ouăle şi se adaugă laptele şi sarea, se pune verdeaţa (frunze de pătunjel, mărar şi cozi de ceapă verde) tăiată foarte fin. Se coace ca şi omleta simplă.

Omleta cu ciuperci

Aceleaşi cantităţi ca pentru omleta simplă, în plus 250 g ciuperci, 1 lingură de unt.

Se spală ciupercile şi se taie în felii foarte subţiri. Se înăbuşă în unt până ce se moaie şi scade zeama pe care o lasă. Se încinge untul în tigaie. Se toarnă ouăle bătute; când încep să se prindă, se pun ciupercile. Se coace.

Omletă cu cartofi

500 g cartofi, 4 ouă, 1 lingură unt, sare, piper.

Se fierb cartofii cu coaja, se curăţă şi se zdrobesc fierbinţi cu furculiţa. Se amestecă cu gălbenuşul, se adaugă sare, piper şi la sfârşit albuşul bătut spumă. Se coace ca şi omleta obişnuită.

Altă omletă cu cartofi

500 g cartofi, 3 ouă, 1/2 lingură untură, sare, piper, 1 linguriţă mărar tocat.

Se curăţă cartofii şi se rad cruzi pe răzătoarea cu găuri mici. Se adaugă ouăle, sare, piper, mărar tocat. Se amestecă. Se pune tigaia cu untură pe foc bun şi când s-a încins, se toarnă compoziţia. Când s-a rumenit omleta pe o parte, se întoarce cu un cuţit şi se rumeneşte şi pe cealaltă parte. Se serveşte cu salată verde.

Omletă cu cartofi prăjiţi

Aceleaşi cantităţi ca pentru omleta simplă, în plus 300 g cartofi, 2 linguri untură.

Se curăţă cartofii, se taie subţiri şi se prăjesc în untură sau în ulei (v. 376). Când sunt rumeni, se toarnă deasupra ouăle bătute cu lapte şi puţină sare, ca pentru orice omletă.

Omletă economică

4 ouă, 2 linguri făină, 3/4 pahar lapte, drojdie cât o nucă, 1/2 lingură untură, sare, piper, verdeaţă.

Se moaie cu puţină apă o bucăţică de drojdie cât o nucă mică, se adaugă ouăle, făina, se amestecă cu laptele (sau cu apă). Se adaugă sare, piper şi puţină verdeaţă tocată. Se pune tigaia cu unt sau cu untură pe foc bun şi când s-a încins, se toarnă ouăle şi se acoperă cu un capac. Când s-a rumenit omleta pe o parte, se întoarce cu un cuţit şi se rumeneşte şi pe cealaltă parte.

Don't miss the stories follow Lady 4 Lady's and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in
Oua ochiuri cu spanac

Reţete cu ouă

Preparare oua ochiuri

Reţete pentru ouă ochiuri

Related posts
Your comment?
Adauga un comentariu. Parerea ta e importanta.

*