Ghid turistic Atena

MĂNĂSTIREA DAFNI

Este situată pe drumul dinspre Atena spre Eleusis (Drumul Sfânt). Nu se ştie data în care a fost fondată. Biserica mănăstirii s-a păstrat şi este probabil că a fost construită în secolul X. Înaintea biserici s-a aflat o altă construcţie mai veche, din care pot fi văzute ruinele (din secolul V sau VI). Biserica a fost construită conform sistemului octogonal, specific bisericilor bizantine, cu un dom şi este faimoasă pentru mozaicurile sale (Pantocratorul, Buna Vestire, Naşterea, Botezul, Crucificarea), toate fiind notabile pentru calitatea artistică.

PIREU

Este unul dintre cele mai mari oraşe din Grecia şi totodată port al Atenei. Este situat în Golful Saronic, la sud-vest de Atena şi la o distanţă de aceasta de 12 km. Pireu constituie astăzi principalul oraş care se întinde spre est şi spre vest de principalul port, extinzându-se pe malul mării în forma unei peninsule situate între Zea şi marele port, întinzându-se în peninsula de pe coasta Piraiki şi în jurul colinei Profetului Elia.

Pireu este cel mai mare centru industrial al Greciei, cu un mare număr de fabrici de produse chimice, produse alimentare, metalurgice, tutun, industrii comerciale şi magazine.

Ghidul Atenei în română

Portul Pireu

Portul Pireu, care se numără printre cele mai mari din Europa şi probabil cel mai mare din Balcani, este notabil datorită activităţilor sale comerciale şi de transport. În antichitate, portul Pireu a început să se dezvolte în timpul lui Temistocle, care a fost cel dintâi care a atras atenţia atenienilor asupra importanţei ieşirii la mare, construind o puternică flotă militară şi comercială şi fortificând oraşul, care a fost legat de Atena prin Zidul cel Lung. Din acel moment, soarta Atenei şi a acestui port au fost unul şi acelaşi lucru. În anul 87 î.Hr, portul a fost distrus de Cornelius Sulla şi apoi a rămas aproape inexistent în întreaga perioadă a ocupaţiei romane, dezvoltându-se apoi în Evul Mediu (când era denumit “Porto Leone”, după numele unui leu care era aşezat la intrare şi care acum se află în Veneţia) şi în timpul ocupaţiei otomane.

După revoluţia din 1821, Pireul a fost locuit de populaţii care proveneau din Hydra şi Mani şi o parte din importanţa sa se datora situării sale în Mediterana de Est. Portul Pireu a suferit pierderi importante în timpul celui de-al doilea război mondial, din cauza războiului germanilor şi al bombardamentelor avioanelor germane. Mai mult decât atât, germanii au aruncat în aer toate instalaţiile portuare după plecarea lor. Reconstrucţia portului s-a făcut în principal cu ajutorul contribuţiilor Planului Marshall.

TURKOLIMANO SAU MIKROLIMANO

În partea de est a Peninsulei Piraiki se afla dealul Munichia, care în prezent este denumit Castella sau Prophitis (Profetul) Elias. La poalele dealului se află micul port Munichia sau Turkolimano (Mikrolimano). Aici vizitatorul se poate odihni şi se poate bucura de mâncarea tradiţională oferită în multele taverne de aici, care servesc toate genurile de peşte şi multe specialităţi delicioase.

SUNIO

Este situat în capătul de vest al Prefecturii Atica. Pe un mic deal cu o înălţime de 60 m se află ruinele unui templu al lui Poseidon, unde grecii din antichitate îl adorau pe zeul mărilor. Zona este recomandată pentru vacanţe de vară şi are multe hoteluri confortabile. Aici se mai află un pavilion al Organizaţiei Greceşti pentru asistenţă în turism şi mai este un centru de vânătoare. Mai este denumit şi Cavo (Capul) Coloanelor.


[1] Criselefantină – Executată din aur şi din fildeş.

[2] Propilee = intrare monumentală a unui templu sau a unui palat din antichitate, formată din mai multe încăperi şi porţi, legate între ele cu porticuri si cu scări; specific Acropolei din Atena.

[3] Stilobat – suport de zidărie sau de piatră care susţine un şir de coloane.

[4] Prostil = edificiu antic care are coloane numai pe faţada principală (din francezul prostyle).

[5] Un picior = 0,3 m.

[6] Friză = în arhitectura clasică, parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă si cornisă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri.

[7] Colonade = şiruri de coloane.

[8] Stoa = un hol lung şi acoperit care are în fată coloane.

Lady 4 Lady's
Logo
Compare items
  • Total (0)
Compare
0