Cum a gândit Daniel Martin machiajul de nuntă pentru Meghan Markle

Make-up artistul lui Meghan Markle a reușit să creeze un look inedit pentru nunta regală, bazându-se pe simplitate și nimic mai mult. Make-up artistul a dezvăluit cum a gândit machiajul pentru ziua cea mare și de ce l-a avut în minte pe Prințul Harry atunci când l-a realizat.

Puțină mascara, nuanțe neutre de ruj și fard de pleoape și o atingere de fond de ten atât de subtilă încât nu știam dacă îl avea, într-adevăr, pe ten: atât a purtat Meghan Markle la nuntă. Look-ul ei a fost opera make-up artistului Daniel Martin, care a dezvăluit, pentru Vogue, de la ce idee a pornit totul.

Conceptul machiajului realizat de Daniel Martin pentru Meghan Markle la nuntă

Dacă ai participat la câteva nunți înainte ca Meghan Markle să se căsătorească cu Prințul Harry, probabil ai observat un lucru: multe mirese aleg să poarte machiaj intens în ziua cea mare. Tocmai de aceea a fost o surpriză uriașă momentul în care Meghan Markle s-a arătat lumii în rochie de mireasă și cu ceea ce părea a fi tenul ei natural. Pistruii au părut a fi piesa de rezistență a machiajului ei de nuntă. S-ar fi gândit Daniel Martin să îi pună vreun accent de culoare pentru acea ocazie, precum un fard intens la ochi sau un ruj roșu pe buze?

„Nici vorba, pentru că o cunosc și nu era cale de așa ceva. Ultimul lucru la care aș fi vrut să se uitee Harry ar fi fost machiajul ei, voiam să o vadă pe ea”, a explicat make-up artistul. „Sunt atât de afectuoși, iar ultimul lucru pe care aș fi vrut să îl fac ar fi fost să previn asta să se întâmple pentru că ea are ruj roșu pe buze. Este aproape ca un semn de stop!”, a spus el.

A fost criticat pentru un machiaj prea natural

Pentru look-ul extraordinar de natural, Daniel Martin a fost lăudat, pe de-o parte, însă și criticat în social media. „A fost interesant, pentru că am fost criticat pe Instagramul meu fiindcă nu am folosit suficient machiaj pe ea, însă cred că mulți oameni nu se gândesc că ea a lucrat ca actriță și a apărut pe covorul roșu în cariera ei, și voia ca ziua nunții ei să fie despre ea”, a dezvăluit el. „Cred că în ziua nunții a vrut doar să fie ea însăși”, a explicat.

Alegerea lui Meghan de a lucra cu Daniel Martin nu a fost neașteptată, căci cei doi se cunoșteau deja de ani de zile. Acesta îi cunoștea deja stilul când a primit oferta adorabilă de a o machia la nuntă. „Când m-a întrebat în decembrie am știut că voi fi în Paris cu Dior în martie, așa că i-am spus „Voi lua trenul și îți putem face testul de machiaj atunci, iar apoi vom vorbi”. Însă în ziua în care am venit la Londra ningea, așa că am întârziat la întâlnirea cu ea din cauza întârzierii trenului, iar când am văzut-o nu ne-am putut opri din vorbit și imediat am realizat „Oh, trebuie să prind trenul înapoi spre Paris!”, a relatat.

Cei doi erau buni prieteni, iar Meghan avea încredere în Daniel, așa că nu s-a panicat pentru că a ratat proba de machiaj. „I-am arătat câteva poze pe telefon și mi-a zis „Ok, minunat”. Așa că aceasta a fost proba noastră de machiaj! A fost o nebunie. Dar pentru că ne știm de atât de mult timp și știam exact ce își dorea, a mers totul strună în ziua nunții”, a mai relatat make-up artistul.

A fost nevoit să adauge mai multă culoare ulterior

Meghan Markle s-a bronzat puțin în timpul ceremoniei, așa că Martin s-a văzut nevoit să adauge puțină dramă pentru petrecerea de recepție. „Chiar și doar după o oră în trăsură a venit înapoi și i-am zis ”Oh, Dumnezeule, te-a prins soarele!” așa că i-am făcut un look sunkissed cu puțin mai multă dramă în zona ochilor”, a povestit. „Am vrut să fie simplu, chic și nepretențios, pentru că urma să mănânce și să bea în seara aceea. Ultimul lucru pe care îl vrei este să îți faci griji în legătură cu aplicarea gloss-ului”, a explicat el.

În cele din urmă, machiajul de nuntă a lui Meghan Markle a dat chiar startul unui nou trend pe Pinterest. Faptul că Daniel Martin i-a lăsat la vedere pistruii a atras cu siguranță atenția într-un mod mai pozitiv decât ar fi făcut-o un machiaj intens și încărcat.

Foto: Hepta

Citeste mai departe articolul pe: Cum a gândit Daniel Martin machiajul de nuntă pentru Meghan Markle

Aşteptăm părerile şi opiniile dv. pentru acest articol

Adăugaţi comentariu

*