Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Reţete pentru sarmale

265 Viewed Lady4u 0 respond
Reteta sarmale

Trei reţete pentru sarmale într-un singur articol. Reţete pentru sarmale cu varză dulce, sarmale cu varză acră, sarmale în foi de viţă. Reţete inspirate din cunoscuta carte de bucate semnată de Sanda Marin. Sarmalele au fost importate în ţara noastră în perioada de dominaţie a Imperiului Otoman. De aceea sarmaua noastră nu este, de fapt, numai a noastră. Sunt și alte țări care pretind a fi locul de provenienţă al sarmalei.

Sarmalele sunt de sute de ani pe mesele unei părţi importante a populaţiei lumii dar au fost inventate de otomani. Odată cu ocuparea noilor teritorii, bucătăria otomană își aduce semnificativ aportul, în special în Balcani, Europa de Est şi Asia central. Şi indirect, prin intermediul altor naţiuni, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Serbia, România, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Irak, Iordania, Liban, Moldova, Siria, Ucraina, Rusia, Azerbaijan, Kazahstan, Polonia, Germania, Suedia, Finlanda. Toate aceste ţări figurează pe “harta sarmalelor”.

Sarmale cu varză dulce

1 varză mare sau 2 mijlocii, 750 g carne macră, 1 felie pâine, 2 cepe, 2 linguri orez, 100 g untură, sare, piper, mărar tocat, 1 crenguţă mică de cimbru, 1 ardei gras, 6 roşii sau 2 linguri bulion, 1l borş.

Se dă prin maşină carnea de porc sau amestecată, de vacă şi de porc, şi miezul de la o felie groasă de pâine, muiat şi stors bine. Separat se prăjeşte în untură ceapa tăiată mărunt. Când începe să se îngălbenească, se adaugă orezul ales şi spălat. Se prăjeşte uşor şi orezul, se stinge cu puţină apă, apoi se amestecă cu carnea, se adaugă verdeaţă tocată mărunt, sare şi un praf de piper. Se desfac foile de la o căpăţână frumoasă de varză. Se taie cotorul de la fiecare foaie şi se opăresc cu borş, ţinându-le până se moaie. Se taie foile în bucăţi potrivit de mari şi în ele se înveleşte camea pentru sarmale.

Adevăratele sarmale moldoveneşti se fac mici cât o nucă. Varza rămasă neîntrebuinţată la sarmale se taie ca tăiţeii mai groşi. Se pune un strat de varză tăiată în cratiţă, apoi se aşază sarmalele una lîngă alta şi un al doilea rând, dacă ies mai multe. Între rânduri se aşază felii de roşii. Deasupra se pune încă un strat de varză tăiată şi un ardei gras, tăiat subţire. Se adaugă câteva linguri de borş, fiert separat, strecurat şi îndoit cu apă ca să nu fie prea acru, roşiile tăiate felii sau puţin bulion de roşii sau de ardei şi o lingură bună de untură. Se lasă să fiarbă pe maşină, apoi se dă la cuptor, la foc potrivit şi se ţin până scade zeama atât cât trebuie. Sarmalele sunt mult mai bune încălzite, de aceea este mai bine să fie pregătite din ajun.

Sarmale cu varză acră

Aceleaşi cantităţi ca mai sus, 1 linguriţă de boia de ardei în loc de roşii sau bulion.

Se pregătesc la fel ca sarmalele de varză dulce, varza în loc să fie opărită însă, este spălată cu apă rece ca să piardă din acreală, iar sarmalele se fierb numai în apă, fără borş, adăugându-se puţină boia de ardei în loc de roşii sau bulion. Vara se poate adauga un ardei gras, tăiat subţire.

Sarmale în foi de viţă

250 g foi de viţă; celelalte cantităţi sunt aceleaşi ca pentru “Sarmale cu varză dulce”;  în plus o ceaşcă de smântână sau de iaurt.

Se opăresc frunzele şi se fac apoi sarmale la fel ca sarmalele de varză, de preferinţă din carne de miel sau de viţel. Se aşază în cratiţă, se adaugă untură şi puţină apă şi se lasă să fiarbă încet pe maşină. Când sunt aproape gata, se toamă 2 — 3 linguri de borş amestecăt cu puţin bulion de roşii, se potrivesc de sare şi se dau o jumătate de oră la cuptor (borşul nu se pune de la început, deoarece întăreşte frunzele de viţă care devin neplăcute la mâncat). Se servesc la masă cu smântână sau cu iaurt.

Don't miss the stories follow Lady 4 Lady's and let's be smart!
Loading...
1/5 - 1
You need login to vote.
Reţetă drob de miel

Reţete pentru drobul de miel

Reţetă pentru mititei

Reţeta pentru mici

Related posts
Your comment?
Adauga un comentariu. Parerea ta e importanta.

*