Ioana Stratulat, despre tendințe și secrete de machiaj din culisele NYFW 2019

Ioana Stratulat, make-up artist Maybelline New York, a fost și anul acesta la Săptămâna Modei de la New York și ne-a introdus și pe noi în atmosfera de acolo. Iată cum decurge o zi în culisele NYFW, dar și ce tendințe de machiaj vom vedea peste tot în sezonul primăvară-vară 2019.
Cum arată o zi în culisele New York Fashion Week?
Ne adunăm cu toții la ora stabilită în call sheet, apoi urmează cafeaua. Primul lucru pe care îl facem este să studiem face chartul care ne așteaptă pe masă și să pregătim ustensilele și produsele necesare. Apoi urmează demonstrația de make-up a lead make-up artistului. Începe nebunia: modelele se așază pe scaune, începem machiajul, unghiile sunt făcute în același timp, fotografii surprind cadre de making of, televiziunile iau interviuri, cei din organizare aleargă dintr-un colț în altul.
Urmează repetițiile pe podium, moment în care apuci să-ți tragi sufletul. Apoi începe din nou nebunia, modelele merg să se îmbrace, iar în același timp, echipa de beauty face ultimele retușuri. Începe defilarea.
Cum ai descrie, în trei cuvinte, atmosfera de acolo?
Dinamism, glam, creativitate.

Cum decurge procesul de stabilire a unui anumit look?
Mai întâi, lead make-up artistul creează look-ul împreună cu designerul și echipa de creație. Apoi, look-ul devine un face chart. Ultimul pas este demonstrația de make-up pe care lead make-up artistul o susține în fața echipei de backstage, moment în care acesta ne introduce în mood-ul show-ului și ne comunică preferințele și modul în care machiajul trebuie realizat.
Care sunt produsele pe care le-ai integrat cel mai des în look-urile create?
Nu am lucrat fără mascara pentru sprâncene Micro Brow Pencil (un creion de sprâncene cu vârf ultra precis), concealerul Instant Anti Age și batonul iluminator Master Strobing Stick (toate de la Maybelline).

Cum a fost colaborarea cu ceilalți make-up artiști din echipă?
Întotdeauna pozitivă. După trei ani, pot spune că am ajuns să leg prietenii cu majoritatea make-up artiștilor internaționali. Și chiar dacă ești într-o echipă cu oameni pe care îi întâlnești pentru prima dată, toată lumea are un vibe bun, sunt comunicativi și extrem de prietenoși.
Ce trucuri ai învățat de la ei?
Un truc pe care îl știam dar nu l-am folosit până anul acesta a fost să diluez fondul de ten cu o cremă hidratantă. Finish-ul este transparent și dewy.
Care au fost look-urile tale preferate dintre cele la care ai contribuit?
Mi-a plăcut look-ul cu liner gros colorat și buze intense de la Discount Universe, buzele roșii lucioase de la Naeen Kham și look-ul aproape nude, translucid, de la Carolina Herrera.
Cu ce designer ai rezonat cel mai mult?
Show-ul meu preferat a fost, în fiecare an, Naeem Khan. M-am îndrăgostit atât de haine, care sunt extreem de feminine și frumoase, cât și de coafuri și make-up. Ador look-urile în care femeia este pusă în valoare, dar într-un mod deloc plictisitor.
Care sunt tendințele pe care le vom vedea peste tot în sezonul SS2019?
Dintre cele propuse la NYFW, cred că mascara colorată, smoky eyes în varianta anilor ’70, buzele glittery, buzele roșii lucioase și fardurile de pleoape în nuanțe vibrante. Ca nuanță de fard, cred că galbenul va fi în focus.
Așteptăm și propunerile de la săptămânile modei din Europa, și abia apoi putem vorbi despre trenduri generale.

Care este trendul tău preferat dintre acestea?
100% mascara colorată.
Foto: PR
Citeste mai departe articolul pe: Ioana Stratulat, despre tendințe și secrete de machiaj din culisele NYFW 2019