Ghid Florenţa – PONTE VECCHIO (Z)
Neobişnuitul contur al acestui pod reprezintă una dintre cele mai faimoase trăsături ale Florenţei. Ponte Vecchio este cel mai vechi pod al oraşului, construit în cel mai îngust punct al cursului râului Arno, lângă locul unde s-a aflat în antichitate un pod roman care traversa râul pe drumul ce lega Roma de nordul Italiei. De-a lungul secolelor, podul a fost distrus în mai multe rânduri. Ponte Vecchio este cel mai vechi pod din oraş, nu numai datorită faptului că este singurul care a supravieţuit, dar şi datorită faptului că este cel de-al treilea pod construit în acelaşi loc: unul din vremea romanilor, care s-a ruinat în 1117 şi altul distrus când Arno a fost inundat în 1333.
Podul ce poate fi admirat în prezent a fost construit de Neri di Fioravante în 1345, cu o structură solidă dar elegantă, formată din trei arce. În 1944 a fost singurul pod cruţat de germani care, pentru a bloca avansarea trupelor americane care se apropiau dinspre sud, au distrus vechile districte aproape în întregime, până la nivelul solului (un turn medieval de pe malul nordic, în apropiere de intrarea pe pod, a supravieţuit). Ponte Vecchio a suferit însă pagube importante în timpul inundaţiilor din 1966.
Ponte Nuovo sau Ponte alla Carraia
Cel de-al doilea pod florentin a fost Ponte Nuovo sau Ponte alla Carraia, realizat la 1220, care servea pentru traficul greu din acea perioadă. A fost reconstruit după inundaţiile din 1274 şi 1333 şi încă o dată după ce a fost avariat în 1944. Cel de-al treilea pod a fost Ponte alle Grazzie (1237), denumit aşa datorită unei capele dedicate Madonei della Grazie. Ceea ce se observă acum este postbelic. Cel de-al patrulea pod este Podul Sfintei Trinităţi, o operă importantă a lui Ammannati (realizat între 1567-1570), al cărui proiect a fost supervizat de Michelangelo. Prezentul pod îl înlocuieşte pe cel vechi (datat cel mai timpuriu 1257) care a fost luat de ape. La începutul şi la sfârşitul podului se află statui ale celor patru anotimpuri (aşezate aici în 1608). Prezentul pod este rezultatul unei grijulii reconstrucţii, a ceea ce a fost şi unde a fost, făcută în 1950, după ce fusese distrus în război. Celelalte două poduri datează din secolul XIX – unul al Sfântului Nicolae şi celălalt către Cascine (care fusese iniţial un pod suspendat), rebotezat Ponte alla Vittoria; Ponte Vespucci a fost inaugurat în 1957. Acesta este primul pod modern şi cel de-al şaptelea din serie. În 1969 Ponte Giovanni da Verrazzano a fost adăugat şi, recent, Viaductul Indianului, în spatele Cascinei şi unul dintre Varlungo.
Ponte Vecchio este caracterizat de mici case ce sunt aliniate pe ambele părţi ale podului. În secolul XIV aceste rânduri de case (prăvălii) aveau o apariţie mai mult decât normală, dar cu timpul au fost făcute diferite modificări, ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea pitorescului. Aproximativ la jumătatea podului, clădirile sunt întrerupte cu scopul iluminării drumului, ceea ce furnizează o viziune asupra râului Arno şi a celorlalte poduri.
Istorie Ponte Vecchio
În secolul XVI, la ordinele marelui duce Ferdinando al II-lea, măcelarii au fost forţaţi să cedeze locul în prăvăliile de pe pod meşteşugarilor ale căror activităţi aveau o natură mult mai decorativă – bijutierii, orfevrierii şi argintarii sunt cei care au construit micuţele magazine care stau suspendate deasupra râului Arno şi care sunt ocupate astăzi tot de meşteşugari. Magazinele atrag un şir continuu de vizitatori, care vin aici să cumpere sau doar să privească şi care umplu podul în timpul sezonului de vară până seara târziu.
Esplanada din mijlocul podului conţine bustul de bronz al celui mai faimos orfevrier din toate timpurile, Benvenuto Cellini, plasat aici în secolul XIX. De aici se poate urmări o rafinată privelişte asupra malurilor râului Arno şi a succesiunii de poduri care îl traversează.
Corridoio Vasariano
Corridoio Vasariano – Această galerie (cu o lungime de 1 km), care sugerează un sens de secretism şi aventură, a fost cerută de Cosimo I pentru a putea să treacă nevăzut între Palazzo Vecchio şi Palatul Pitti. A fost construit de Vasari în numai cinci luni, în 1565, şi merge pe traseul ce porneşte de la Uffizi, prin etajul superior al clădirii, peste Ponte Vecchio, după care intră în casa cea mare de pe malul sudic al râului Arno.
Armonia şi frumuseţea acestui loc neobişnuit se datorează vederii pe care o oferă prin ferestre asupra Florenţei şi a malului sudic al râului Arno şi a dealurilor din zona înconjurătoare.
Coridorul formează o prelungire a galeriilor Uffizi şi este împodobită cu lucrări din secolele XVII şi XVIII precum şi cu faimoase autoportrete. Primele lucrări sunt din şcoala lui Caravaggio (Adorarea lui Hristos Copil, de Gherardo delle Notti), urmate de lucrări ale altor şcoli italiene – Bologna (Guido Reni, Albani, Guercino), Veneţia (Liss), Roma (Bamboccio), Toscana (Lorenzo Lippi) şi Neapole (Salvator Rosa). Artiştii lombarzi din secolul XVII sunt reprezentaţi de Giovanni Battista Crespi şi cei veneţieni din secolul XVIII de Bellotto şi Rosalba Carriera. Şcoala Franceză este reprezentată de La Tour, La Hyre şi Boucher.
Secţiunea coridorului de deasupra Ponte Vecchio este liniată cu aproximativ o sută de autoportrete de Titian, Veronese, Rosalba Carriera şi Correggio.
Secţiunea care a rămas din coridor este împodobită cu portrete de Velasquez, Rubens, Elisabeth Vigee-Lebrun, Ingres, Delacroix şi Chagall. Galeria oferă de aici o vedere asupra interiorului Bisericii Santa Felicita (vezi infra) şi, capătul dinspre Palatul Pitti, se deschide înspre Grădinile Boboli.
Santa Felicita
Santa Felicita (DV) – Deasupra porticului intrării se află o somptuoasă cameră, conţinând scaune de teatru, în care se putea ajunge din coridorul Vasariano şi îi permitea marelui duce să participe la mese fără a lua parte la ceremonie. Biserica a fost reconstruită în secolul XVIII cu excepţia capelei (imediat, la dreapta, după intrare), care a fost construită în secolul XV de Brunelleschi şi care conţine faimoasa Coborâre de pe Cruce de Pontormo, pictată în tonuri clare, cu forme ondulate şi elongate, într-un stil caracteristic manerismului toscan.
Multumesc mult pentru acest ghid!