Tratament cataractă cu picături?

Cataracta va fi tratată cu picături în viitor potrivit unui studiu recent. Asta înseamnă că vindecarea cataractei nu se va mai face prin intervenţii chirurgicale. Cataracta nu va mai fi operată ci va fi tratată cu picături.

Este o descoperire nouă care va fi aplicată în viitor pe scară largă. Tratamentul se va efectua cu picături care vor dizolva cataracta fără a mai fi nevoie de intervenţie chirurgicală.

Cercetătorii americani au publicat recent un studiu în revista științifică Nature, care prezintă rezultate promițătoare prin utilizarea picăturilor de steroizi pentru scăderea și dizolvarea cataractei.

Lanosterolul inversează agregarea proteinei în cataractă – acesta este principiul care stă la baza acestor picături.

Cataracta principala cauză a orbirii

În momentul de față, cataracta este principala cauză a orbirii și poate fi îndepărtată numai prin intervenții chirurgicale. Procedura chirurgicală, în timp ce este simplă și sigură, este neplăcută pentru pacient și adesea prohibitiv de costisitoare.

Aproximativ 32,4 milioane de oameni din întreaga lume sunt orbi, mai mult de jumătate dintre cazuri fiind provocate de cataractă. Numai în Statele Unite aproape 22 de milioane de americani care au peste 40 de ani suferă de cataractă.

Cu toate acestea, îngrijorarea reală este că 90% din toate cazurile de cataractă apar în țările în curs de dezvoltare. Având în vedere că multe comunități din țările în curs de dezvoltare și zonele regionale trăiesc în condiții de sărăcie și nu dispun de facilități adecvate pentru a efectua operații de cataractă iar tratamentul nu este adesea o opțiune. În mod inevitabil mulți pacienți se confruntă cu orbirea ca rezultat al avansării cataractei.

Tratament cataractă cu picături

Tratamentul nu a fost testat încă pe oameni. Cercetările au testat până acum efectele asupra iepurilor și câinilor. În ambele cazuri cataracta severă a scăzut complet sau aproape complet.

Următorul pas este să realizarea experimentelor pe oameni. Dacă ar reuși experimentele, viețile a milioane de oameni din întreaga lume s-ar putea schimba în bine.

Aşteptăm părerile şi opiniile dv. pentru acest articol

Adăugaţi comentariu

*