Proprietăţile terapeutice ale bradului

În medicina populară, răşina de brad s-a folosit pentru lecuirea diferitelor boli. Se topea, se amesteca cu ceară, cu coada şoricelului pisat, etc. Iar alifia obţinută se punea pe o fâşie de pânză şi se legau cu ea bubele rele, copturile, zgaibă, etc. În unele regiuni răşina de brad se amesteca cu seu de vită, ceară, pânză de păianjen şi făină de grâu. Se mai amesteca cu ceară de albine, unt proaspăt, scrum de copită de cal şi coajă de lemn câinesc, plămădită în rachiu, apoi se fierbea până se obţinea o alifie cu care se ungeau bubele.

Răşina plămădită în rachiu de drojdie se lua dimineaţa, câte o lingură, pentru sperietură.

Utilizarea ramurilor de brad

Farmacia populară populară menţionează că s-au folosit şi ramurile tinere de brad la băi contra reumatismului. Din cele cu frunze crude se făcea un ceai ori un sirop pentru tuse, dureri de piept, luat şi ca fortifiant pulmonar.

Tratamente cu muguri şi conuri de brad

  • Ceaiul din conuri verzi se bea călduţ contra durerilor de stomac şi inimă.
  • Decoctul din muguri tineri se bea primăvara, contra scrofulelor, iar cel din cioturi de brad, din scânduri arse şi pisate, contra junghiurilor.

Bradul: Acţiune farmacologică

Se folosesc atât mugurii cât şi cetina sau răşina. Are acţiune astringentă, cicatrizantă, antibiotică, stimulează secreţiile fiind folosit ca expectorant. Calmează durerile, are efect răcoritor, revulsiv, cicatrizant, repermeabilizant vascular, vitaminizat, etc.

Prepararea bradului pentru tratamente

Mugurii: se culeg primăvara şi din ei se poate obţine un sirop folositor la foarte multe afecţiuni ale aparatului respirator şi nu numai, pentru că de fapt are acţiuni mult mai complexe refăcând circulaţia sângelui în întreg organismul. Se vor sfărâma mugurii şi se amestecă cu miere polifloră şi se lasă acoperiţi timp de 6 săptămâni. Se strecoară apoi lichidul obţinut şi se pune în sticluţe de mărimi mai mici. Se va putea lua câte o linguriţă de 3 ori pe zi.

Muguri de brad mărunţiţi se pun în suc de ceapă roşie (sau suc de usturoi) cât să se acopere, apoi se pune tot atâta miere polifloră. Se lasă apoi timp de 15 zile la macerat, după care se strecoară şi se va consuma câte o linguriţă de 3 ori pe zi în boli pulmonare, de circulaţie, inimă, etc.

Muguri de brad se culeg în cantitate mai mare şi se acopere cu apă. Se fierb la foc mic până va scădea lichidul la jumătate. Se va lua câte o lingură de 3 ori pe zi.

Băi cu ramuri sau muguri de brad

Băi cu ramuri sau muguri- se culeg o mână de muguri şi rămurele (vârfuri) care se vor pune în 3 litri de apă să fiarbă o perioadă de 3 ore, după care se strecoară direct în cadă. Aceste băi ajută foarte mult la refacerea circulaţiei deficitare sau contra diferitelor infecţii sau chiar în accidente cerebrale sau paralizii. Se poate adăuga în aceste cazuri şi cimbru.

Aceste băi sunt extrem de eficiente şi în cazul afecţiunilor renale sau ginecologice şi se pot face băi sau chiar spălături vaginale cu irigatorul.

Utilizarea răşinii de brad

Răşina se foloseşte la prepararea diferitelor alifii: o parte răşină de brad, cu 2 părţi ulei vegetal şi se mai poate adăuga 1\2 sau chiar mai multă ceară de albine. În cazul în care se doreşte se poate prepara cu mai multă ceară şi supozitoare sau ovule intra-vaginale. Se poate adăuga la acestea şi puţin propolis brut.

Răşină cu alcool, o parte răşină de brad şi 4 părţi alcool alimentar de 70°. Se lasă câteva zile agitând bine (4-5 zile). Se strecoară, apoi se pune in sticluţe de capacitate mai mică. Este foarte util în toate afecţiunile interne în care se poate lua câte 20 picături de 3 ori pe zi, diluat în 100 ml apă.

Afecţiuni tratate cu răşina de brad

Răşina de brad Se foloseşte la următoarele afecţiuni: abcese, afecţiuni ginecologice, amigdalite, agio-colite, agio-dermite, boli de rinichi, boli de nervi, boli pulmonare, bronşite, cervicite, contuzii. Răşina de brad este bună şi pentru colite, discopatii, dureri articulare, dureri de coloană, dureri reumatice, eczeme, enterocolite, faringite, furuncule, gripă, guturai, hemoroizi, infecţii ale pielii, infecţii urinare, nevroze. Se mai utilizează pentru nevralgii, parodontoză, paralizii, purpure, răni ale colului uterin, răni anale, răni externe, răni purulente, reumatism, tulburarea permeabilităţii capilare, tuse, ulcere de gambă, ulceraţii cronice, vânătăi.

Aşteptăm părerile şi opiniile dv. pentru acest articol

Adăugaţi comentariu

*