Penelope Cruz este noua imagine Chanel

Casa de modă franțuzească a anunțat noul ei ambadasor: actrița Penelope Cruz.

Chanel a ales-o pe actrița Penelope Cruz pentru a fi noua imagine a casei de modă franțuzești. Actrița va putea fi văzută în noul rol începând cu urmatoarea campanie a colecției Cruise, fotografiile fiind realizate de nimeni altul decât Karl Lagerfeld, directorul de creație al casei Chanel.

Penelope Cruz și-a intrat deja în rol, actrița fiind văzută zilele trecute la prezentarea de modă Chanel din cadrul Săptămânii Modei Couture de la Paris arătând ca o adevărată pariziancă, purtând o rochie din tweed și o beretă albă.

penelope cruz imagine ambasador chanelPenelope Cruz la prezentarea de modă Chanel Haute Couture

„Este un brand iconic, iar Karl e un geniu, am admirat munca lui de când eram mică așa că este o adevărată plăcere să lucrez cu el. Este precum un rege al modei. Am avut un shooting foarte interesant, să fii în fața aparatului lui foto este o aventură“, a spus Penelope pentru WWD.

Penelope Cruz, în vârstă de 44 de ani, se alătură astfel unei liste de actrițe de top care au fost sau sunt ambasadoare ale casei de modă franțuzești. Printre acestea se numără Kristen Stewart, Julianne Moore, Kiara Knightley și Margot Robbie.

Foto: Hepta

Citeste mai departe articolul pe: Penelope Cruz este noua imagine Chanel

Lady 4 Lady's
Logo
Compare items
  • Total (0)
Compare
0