Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

"Omul Furnică şi Viespea", pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

54 Viewed Lady4u 0 respond

Lungmetrajul „Omul Furnică şi Viespea/ Ant-Man and the Wasp”, de Peyton Reed, s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 927.229 de lei în weekendul premierei.

Cu Paul Rudd şi Evangeline Lilly în rolurile principale, aceasta este a 20-a producţie lansată din universul cinematografic Marvel şi s-a situat pe primul loc şi în box office-ul nord-american, cu încasări de 76 de milioane de dolari în weekendul premierei, potrivit Mediafax.

Premiera „TAG: Dă-o mai departe/ Tag”, de Jeff Tomsic, s-a situat pe locul al doilea în box office-ul românesc, cu încasări de 363.780,98 de lei. Filmul, în care joacă Jon Hamm şi Jeremy Renner, spune povestea a cinci prieteni din copilărie, care joacă anual, timp de o lună, leapşa, uneori trecând prin momente extrem de bizare.

Liderul săptămânii trecute, filmul de acţiune „Ocean’s 8: Jaf cu clasă/ Ocean’s 8”, de Garry Ross, a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 263.308,08 lei. Cu o distribuţie exclusiv feminină – Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Mindy Kaling şi Rihanna -, producţia Warner Bros. face parte din celebra franciză „Ocean’s”, în care rolul principal era jucat de George Clooney.

Pe poziţia a patra în box office-ul românesc de weekend s-a situat filmul SF „Jurassic World: Un regat în ruină/ Jurassic World: Fallen Kingdom”, cu încasări de 203.816,26 de lei. În regia lui J.A. Bayona şi cu Bryce Dallas Howard, Chris Pratt şi Jeff Goldblum în rolurile principale, noul film din franciza „Jurassic World” are acţiunea situată la trei ani de când parcul tematic şi staţiunea de lux Jurassic World au fost distruse de dinozaurii care au scăpat din captivitate. Insula Nubar este acum abandonată de oameni, iar dinozaurii care au supravieţuit sunt acum pe cont propriu în junglă. Când vulcanul adormit de pe insulă dă semne de reactivare, Owen şi Claire lansează o campanie pentru a salva dinozaurii care au mai rămas, potrivit cinemagia.ro.

Pe poziţia a cincea s-a situat „Sicario 2: Soldado/ Sicario: Day of the Soldado”, un film de acţiune american, care a obţinut încasări de 132.180,56 de lei de vineri până duminică. Primul film, care îl avea ca protagonist tot pe Benicio Del Toro în rolul asasinului ce rezolvă cele mai neplăcute treburi guvernamentale, a fost regizat de Denis Villeneuve („Arrival”, „Blade Runner 2049”, „Prisoners” şi „Incendies”), iar, de data aceasta, viziunea regizorală îi aparţine lui Stefano Sollima, care aduce pe ecrane o istorie adaptată obsesiilor guvernului de azi, graniţa cu Mexicul şi ameninţarea teroristă.

Citeste mai departe articolul pe: "Omul Furnică şi Viespea", pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

Don't miss the stories follow Lady 4 Lady's and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Filed in

Semnele care îţi arată că eşti deshidratată

PREMIERĂ: A fost descoperită molecula ce ajută la stabilizarea virusului HIV

Related posts
Your comment?
Adauga un comentariu. Parerea ta e importanta.

*