Sfintii Constantin si Elena traditii si superstitii

O zi speciala pentru crestinatate, 21 mai, data la care sunt praznuiti Sfintii imparati Constantin si Elena. Imparatul Constantin cel Mare este cel care a acceptat religia crestina ca fiind „licita” adica acceptata pe teritoriul Imperiului Roman, este cel care a fondat Constantinopole, oras ce va deveni capitala Imperiului Roman de Rasarit si leagan al Bisericii Crestin-Ortodoxe. Bizantul sau orasul intemeiat de Constantin cel Mare va fi si ultima capitala romana care va cadea in cele din urma sub puternicul asediu otoman al Constantinopolelui din 1453.

In anul 312 a avut loc batalia de la Podul Vulturului, in care Constantin l-a invins pe Maxentiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, si apologetul Lactantiu au descris viziunea pe care imparatul a avut-o inainte de lupta. El a vazut pe cer, ziua, o cruce luminoasa, deasupra soarelui, cu inscriptia „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei invinge). Noaptea, i s-a aratat Iisus Hristos in vis, cerandu-i sa puna pe steagurile armatei sale Sfanta Cruce, ca semn protector in lupta care urma. Acest steag care purta insemnul crestin s-a numit labarum. Convertirea imparatului Constantin la religia crestina este legata de foarte multi cercetatori de acest eveniment.

In ianuarie 313, imparatul Constantin cel Mare a dat un act prin care crestinismul a devenit „religio licita”, adica religie permisa, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasa si morala a doctrinei crestine, a recomandat-o tuturor. insa Constantin nu a declarat crestinismul religie de stat, cum gresit se afirma uneori. Acest pas a fost facut in anul 380, de imparatul Teodosie cel Mare.

In anul 325, imparatul Constantin cel Mare a convocat primul Conciliu Ecumenic, in localitatea Niceea (in Turcia de astazi). Avand ca prioritate pastrarea unitatii Imperiului Roman, imparatul i-a chemat pe toti episcopii bisericii pentru a se hotari in problema ereziei lui Arie. Acesta sustinea ca Iisus Hristos nu este fiul lui Dumnezeu, ci este „prima creatura a Tatalui”. La acest sinod au participat, conform traditiei, 318 parinti, printre care sfintii Atanasie cel Mare, Nicolae al Mirelor, Spiridon al Trimitundei, Pafnutie Egipteanul si Osiu de Cordoba.

Sinodul a stabilit „dumnezeirea Fiului”, compunand totodata primele sapte articole din Crez, a fixat data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca. La sfarsitul lucrarilor, cand Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oara Crezul, Constantin a spus: „Da, acesta este adevarul. Nu sunt teolog, dar simt ca aici este adevarul. Sunt convins ca nu voi l-ati facut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi”.

Sfintii Constantin si Elena

Istoricii sunt de parere ca deciziile imparatului Constantin in favoarea crestinismului s-au datorat mai ales mamei sale, Elena, care, „cu mana de fier si credinta tare”, s-a aflat in permanenta in umbra unicului sau fiu.
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia, ca fiica a unui hangiu. Ea s-a casatorit in anul 270, cand avea 16 ani, cu generalul roman Constantiu Chlorus, iar in 272 l-a nascut pe Constantin, in localitatea Naissus (in Serbia de astazi).

In 293, imparatul Diocletian i-a poruncit lui Constantiu sa divorteze si l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. in aceasta calitate, el s-a casatorit cu Teodora, fiica vitrega a imparatului Maximian, cu care a avut inca sase copii. Elena nu s-a recasatorit si a trait in umbra, departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau, pe care l-a sprijinit cu dragoste si afectiune.

In anul 306, fiul sau a fost proclamat de armata romana drept august al imperiului, imediat dupa moartea lui Constantiu Chlorus. El si-a readus mama la curtea imperiala, conferindu-i titlul de „Nobilissima Femina” (Doamna prea nobila). in anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distinctie pe care o putea primi o femeie, aceea de „Augusta”.

Imparateasa Elena, mama sfantului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos. A zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte lacasuri.

Traditii si superstitii de sf Constantin si Elena

In ziua praznicului nu este bine sa divortezi sau sa renunti la o prietenie. Tradiția spune ca, in caz contrar, toata viata vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental. Totodata, nu este bine sa dai pasarilor cerului paine, pentru ca risipesti sporul casei, și nu trebuie sa strici cuibul pasarilor care au pui, oricat de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede ca in familie vor fi necazuri tot anul.

Exista, in ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmein și Elena este ziua in care pastorii hotarasc cine le va fi baci, unde vor amplasa stanele și cine le va pazi pe timpul pașunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tamaie și stropesc cu aghiasma, pentru a se apara de forțe malefice, țaranii aprind un foc mare și stau in jurul lui, prin acest foc obișnuiesc sa treaca și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cat vor sta la stana.

In calendarul popular, sarbatoarea Sfinților Constantin și Elena este una a pasarilor de padure, numita Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Tradiția populara ne spune ca in aceasta zi pasarile de padure iși invața puii sa zboare. De sarbatoarea Sfinților Constantin și Elena, mulți agricultori nu lucreaza, pentru a evita pagubele aduse holdelor de pasarile cerului. in unele regiuni ale țarii, 21 mai este ultima zi in care se mai pot semana porumb, ovaz și mei, deoarece in popor se spune ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se va usca. Femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, stropesc casa cu aghiasma. Totodata, pentru a se apara de forțe malefice, țaranii aprind un foc mare și stau in jurul lui. Ziua praznicului este importanta si pentru pastori – ei isi aleg atunci baciul și stabilesc locul unde vor poposi stanele pe timpul verii.

Aşteptăm părerile şi opiniile dv. pentru acest articol

Adăugaţi comentariu

*