Ghid turistic Veneția

Camera V – Furtuna (5) de Giorgione (cca 1467-1510) este o cristalizare a stări spirituale expusă prin reprezentarea unui moment specific în timp, o încercare de a captura esenţa unei naraţii poetice luată din literatură. Protagoniştii acestei “picturi fanteziste” sunt trei figuri: ruinele, apa şi satul, reprezentate pe un fundal dramatic redat de o lumină verde iridiscentă produsă de un fulger luminos (în acest lucru constă de fapt şi “momentul surprins”).

O altă lucrare faimoasă realizată de Giorgione este atârnată pe partea stângă. Bătrâna femeie (6) este un portret stas, fiind realizat fără nici un compromis. Auto-explicativ, acesta a fost descris ca un “imn al tinereţii” atins de o inevitabilă tristeţe în realizarea conştiinţei, fapt scos în evidenţă de inscripţia de pe cartuş “col tempo” – “cu timpul”. Pictura are o încărcătură specială, dacă luăm în considerare faptul că aceasta a fost una dintre ultimele lucrări ale lui Georgione, a cărui viaţă, care promitea foarte mult, a fost scurtată brusc de epidemia de ciumă din 1510. Pe partea dreaptă a uşii se află Alegoriile de Giovanni Bellini, cu o dimensiune destul de mică, deoarece a fost realizată în scopul de a face parte dintr-un lambriu decorativ al unui mobilier cu oglindă.

Pe peretele din faţa ieşirii atârnă Înălţarea Fecioarei, de Tintoretto (1518-1594) şi o friză din San Giacomo della Giudecca, de Veronese (1528-1588) şi ucenicii acestuia.

Camera VII – Această micuţă încăpere este locul în care este expusă faimoasa lucrare din 1524, Portret al unui tânăr domn în biroul său (7) de Lorenzo Lotto (cca 1480-1577), în care concentrarea celui ce stă aşezat pare să fie întreruptă de o aducere aminte. Distras de la citit, degetele sale lungi şi delicate alunecă peste pagini şi se gândeşte probabil la o întâmplare petrecută cu ceva timp în urmă, privirea fixă a acestuia scrutând distanţa, iar faţa sa palidă contrastând cu îmbrăcămintea sa neagră.

După Camera VIII, care găzduieşte lucrări de Vasari, Palma il Vecchio şi Titian, urmează Camera IX (magazinul de cărţi). Accesul spre Camera X se face prin Camera VI.

Camera X – Madona cu Pruncul, întronaţi, de Veronese (la stânga intrării) readuce aminte de piesa de altar a lui Pesaro din Frari (vezi I FRARI). Pieta (8) de Titian (1490-1576) (la dreapta intrării, în mijloc) a fost realizată iniţial, de către artist, pentru propriul său mormânt, din Frari, dar la moartea sa a rămas nefinalizat. De notat, în partea de jos, dreapta, este piciorul sibilei şi mâna ridicată în semn de rămas bun.

Pe acelaşi perete cu uşa de acces, din camera următoare, se află lucrarea lui Veronese, Logodna Sfintei Ecaterina (stânga).

În partea opusă de intrare, sunt atârnate pânzele lui Tintoretto care descriu viaţa Sfântului Marcu. Dinspre stânga spre dreapta se află Visul Sf. Marcu (de fapt visul fiului Sf. Marcu, Dominic), Sf. Marcu sclav la sarazini, Sf. Marc eliberat din sclavie – efectele luminii oblice accentuând dramatismul scenei. Furarea trupului Sf. Marcu (tabloul final din această serie, Găsirea trupului Sf. Marcu se află în prezent în Colecţia Brera din Milan). De notat este modul în care figurile din fundalul din spate al picturilor sunt scoase în relief prin folosirea stilului chiaroscuro, unde formele, scoase în evidenţă prin puternica lumină sunt contrastate din nou prin coborârea umbrei. Aici fantome, reprezentate ca nişte figuri fade în întuneric, se înalţă pentru a căuta siguranţă în palat.

Peretele din dreapta este ocupat, în întregime, de controversata lucrare a lui Veronese, Hristos în casa lui Levi, concepută iniţial ca Cina cea de Taină (1573) pentru refrectoriul SS Giovanni e Paolo (vezi SAN ZANIPOLO). La scurt timp, după ce această lucrare a fost făcută publică, Veronese a fost citat în faţa unui tribunal al Inchiziţiei, fiind acuzat de erezie şi de a nu relata evenimentul aşa cum a fost el descris în Evanghelii (“Cum ai îndrăznit să reprezinţi Cina cea de Taină cu bufoni, beţivi, soldaţi germani, pitici şi alte injurii similare? “). Veronese s-a apărat în temeiul licenţei artistice. El a schimbat imediat titlul picturii într-un subiect mult mai secular care putea justifica predilecţia pictorului pentru nişte texturi foarte opulente cum ar fi broderiile, paharele, aurul…(“Îmi pictez pânzele cu aceeaşi judecată ca şi când aş încerca să realizez o probă.”).

Camera XI – Această cameră cuprinde lucrări de Giambattista Tiepolo (1696-1770), incluzând friza care descrie Zdrobirea şerpilor, frescă pandantiv pentru Biserica Scali (distrusă în 1915) şi o serie de pânze cu teme mitologice. Cina în casa lui Simion, de Bernardo Strozzi (1581-1644) este în particular vibrantă, animată în mod notabil de faţa expresivă a figurii care umple cupa. Crucificarea Sf. Petru, compusă în jurul puternicei sale axe, de Luca Giordano (1643-1705) se află de asemenea aici.

Pe peretele din stânga se află capodopera lui Bonifacio de’ Pitati (cca 1487-1553). Bogatul bărbat Epulone (9), o lucrare proiectată pe o scenă liniştită, bogată în detalii de incidenţă şi cu personalităţi contrastante, populată cu muzicieni, un cerşetor, un vânător şi iubiţi îndreptându-se spre o pădure, ca şi un foc puternic în partea dreaptă.

Camera XII este dedicată picturilor de peisaj realizate între secolele XVII şi XVIII. Acestea îi includ pe Marco Ricci, Giuseppe Zais şi Francesco Zuccarelli. Această cameră permite accesul spre cele două camere laterale, Camerele XIII (în care atârnă mai multe lucrări de Tintoretto, incluzând portretul făcut de artist deputatului Jacopo Soranzo) şi XIV care expune lucrări din secolele XVI şi XVII. Coridorul care urmează, Camera XV, dă înspre camera (camerele) laterală de pe partea stângă (Camera XVII) care este plină cu cei mai tipici pictori veneţieni: Canaletto (1697-1768) – care cu toate că a fost un pictor prolific, cea mai mare parte din lucrările sale se află în colecţii din străinătate, fiind vândute gentlemenilor din străinătate sau fiind rechiziţionate de Napoleon; Bernardo Bellotto (1721-1780), Francesco Guardi (1712-1793), Giambattista Piazzetta (1683-1754), Rosalba Carriera (1675-1758), a cărui serie de portrete în pasteluri informale sunt studii provocatoare asupra personalităţii; Pietro Longhi (1702-1785) – cu faimoasa Lecţie de dans.

Camera XVI  conţine lucrări din secolul XVIII, incluzând Povestitorul norocos de Piazzetta.

Camera XVIII serveşte ca loc de trecere spre Camera XXIII, fosta Biserică La Carita, care conţine în prezent lucrări ale Şcolii Veneţiene din secolul XV.

Buna Vestire de Antonello da Saliba (activ din 1497-1535), lucrare expusă în Camera XIX, este de fapt o copie a lucrării care poartă acelaşi titlu din Galleria Nazionale di Palermo, în Sicilia, realizată de Antonello da Messina, unchiul lui Da Saliba. Accesul spre Camera XX se face prin Camera XIX.

Camera XX – Această cameră conţine faimoasa colecţie de picturi ce ilustrează povestea Miracolelor Relicvelor Adevăratei Cruci, executată de diferiţi artişti între secolele XV şi XVI, aparţinând de Scuola di San Giovanni Evanghelista. Acest Ghid Turistic Venetia este inspirat din informațiile Michelin.

Procesiunea din Piaţa Sfântului Marcu (10), de Gentile Bellini (1429-1507) acoperă peretele cu faţa spre intrare. Lucrarea este o importantă reprezentare a pieţei de la jumătatea secolului XV (vezi PIAZZA SAN MARCO). Alte picturi de Gentile Bellini, de pe peretele din dreapta, includ (de la stânga spre dreapta) Însănătoşirea lui Pietro de’Ludovici şi Miracolul Crucii de pe Ponte di San Lorenzo, în care Andrea Vendramin este arătat cum a salvat Relicvariul Sfintei Cruci din canal. De notat este că un alt personaj, Caterina Cornaro (vezi RIALTO – Ca’Corer della Regina), este abia vizibil pe partea stângă a lucrării târzii. Pe acelaşi zid este expusă o lucrare realizată de Giovani Mansueti (activ în Veneţia din 1458 şi până în 1526): Însănătoşirea fiicei lui Benvegnudo din San Polo, care descrie scena într-un minunat interior renascentist (dreapta). Lucrarea lui Carpaccio, Miracolul Relicvelor Adevăratei Cruci la Rialto (11), poate fi văzută pe zidul de la intrare. În mod interesant, subiectul picturii – însănătoşirea miraculoasă a unui om nebun care ia loc în loggia de la primul etaj de pe partea stângă – arată, în plan secund, în profunzime, detaliile topografice care descriu Veneţia de la sfârşitul secolului XV: podul de lemn Rialto (vezi RIALTO), Fondaco dei Tedeschi, de pe partea dreaptă este de dinaintea evenimentelor din 1505 (vezi LA FENICE), Ca’ da Mosto (vezi IL CANAL GRANDE) şi clopotniţele de la San Giovanni Grisostomo şi de la Biserica Tuturor Sfinţilor (vezi RIALTO).

Camera XXI – Această cameră conţine colorata şi magica serie de pânze de Carpaccio, care repovesteşte Povestea Sfintei Ursula (realizată între 1491-1498). Porniţi vizionarea cu peretele din faţa intrării (stânga) şi mergeţi în sensul acelor de ceasornic.

Primul panou, Sosirea ambasadorilor englezi, ambasadorii fiind arătaţi sosind la curtea (catolică) din Bretania, purtând o propunere de căsătorie pentru prinţul lor englez (păgân), Hereus. Ursula (pe partea dreaptă) este arătată dictându-şi condiţiile de căsătorie (incluzând botezarea prinţului şi promisiunea că va pleca în pelerinaj însoţit de Ursula şi de un mare număr de fecioare), în prezenţa doicii sale care este aşezată pe trepte.

Următoarea scenă îi arată pe Ambasadorii englezi la plecare, unde mâinile regelui parcă ar replica: poate că aceste condiţii sunt consemnate de scribul care se concentrează asupra sarcinii sale.

În Întoarcerea ambasadorilor, aceştia aduc răspunsul regelui, acesta din urmă fiind urmat de o mulţime care se întinde până la lagună – turnurile sugerând Arsenalul. Câteva detalii ale picturii sunt în particular notabile: scena centrală este aproape teatrală, ochii sunt realizaţi cu măiestrie, cu o expresie tinerească, atât la personajele din faţă cât şi la cele din spate. Figura care este aşezată pe mal este cea a steward-ului (heraldului), care are sarcina de a anunţa sosirea ambasadorilor, invitaţi de doge, cu muzică (sunet de trâmbiţe), în timp ce, maimuţa de pe partea dreaptă priveşte o cursă de şoareci (un cobai într-o cuşcă, se pare de fapt).

Întâlnirea dintre Ursula şi Herseus şi plecarea pelerinilor este o scenă de compoziţie, împărţită de un fanion, arătându-l pe prinţ când pleacă. Hereus şi Ursula cer permisiunea conducătorilor Bretaniei înainte de a pleca la Roma. Este de notat contrastul izbitor în ansamblu, reprezentarea întunecată a capitalei Angliei, pe partea stângă şi cea colorată a oraşului breton, pe partea dreaptă, o reprezentare conform idealurilor umaniste.