Ghid Turistic Istanbul (Constantinopole)

Ghid turistic Istanbul cu informații complete. Vizitează Istanbulul, capitala economică a Turciei, folosind un ghid turist pentru Turcia. Informații Istanbul cu date despre obiectivele de vizitat în acest mega-oraș.

Poziție geografică Istanbul

Istanbul, cel mai populat oraş din Turcia, are după ultimul recensământ 10 milioane de locuitori. Istanbulul este situat pe paralela de 41 de grade latitudine nordică ca şi Napoli. Din această cauză, clima este mai rece datorită vânturilor nordice şi în timpul verii este foarte plăcut de-a lungul coastei.

Istanbul este singurul oraş din lume care se întinde pe două continente. Partea principală a oraşului se află pe partea sud-estică a Europei, fiind separată de suburbiile din Asia, de către Bosfor. CORNUL DE AUR împarte regiunea europeană a oraşului în două secţiuni: Vechiul Stambul, la sud, şi Galata şi Boyoglu (vechea Pera) la nord. În final, bătrânul Skutari (acum Uskudar) este localizat pe malul asiatic al Bosforului.

Acest fascinant oraş se întinde de-a lungul coastelor Mării Marmara, Cornul de Aur şi Bosfor şi a fost locul a două imperii şi un centru al artei şi ştiinţei pentru câteva sute de ani.

Istorie Istanbul

Aşezarea Semistra a fost înfiinţată la capătul Cornului de Aur, în anul 1000 î.Hr. Ceva mai târziu, rezidenţii au fost nevoiţi să se mute pe înălţimile (acropole) de pe Seraglio, în punctul în care exista deja aşezarea Lygos, care era locuită încă din secolul IX î.Hr.

Legenda afirmă că Byzas din Megara a fost fondatorul coloniei greceşti Byzantium, şi în anul 667 î.Hr  a fost realizată acropola coloniei.

De la începutul istoriei sale, Byzantium a fost un important centru comercial. În războiul perşilor împotriva sciţilor, oraşul şi-a pus vasele la dispoziţia regelui persan Darius, ajutându-l să treacă Strâmtoarea Bosfor. Oraşul a rămas sub controlul persan până la bătălia de la Plataea, din 479 î.Hr. În urma victoriei, generalul spartan Pausanias a condus oraşul aşa cum a dorit. În anul 196, împăratul roman Septimius Sever a cucerit oraşul şi l-a distrus. Se crede că împăratul a reconstruit oraşul, la cererea fiului său. În acest proces de reconstrucţie, el a lărgit aşezarea printr-un nou zid înconjurător, construind Hipodromul şi palate. În anul 324, Licinius, rivalul împăratului Constantin I, a fugit la Byzantium. Constantin l-a urmărit şi l-a învins la Chrysopolis (Üsküdar). Oraşul l-a impresionat pe Constantin atât de mult, încât el l-a declarat capitala Imperiului Roman, în anul 330.

Constantin a denumit oraşul după numele lui, acesta devenind Constantinopole. El a decis să reconstruiască complet oraşul, cu intenţia de a crea o nouă Romă. El a împrejmuit oraşul cu un larg complex de ziduri şi a construit palate şi biserici. Succesorul său, Theodosius I, a ordonat ca templele necreştine să fie dărâmate şi a împărţit imperiul între cei doi fii ai săi. Honorius a condus vestul şi Arcadius – estul. Partea occidentală a imperiului a fost cucerită de generalul Odoacru, în timp ce partea orientală a imperiului a existat până în momentul când otomanii au cucerit Constantinopole (Istanbul), în 1453. Căderea Imperiului Roman de Apus a marcat de fapt începutul declinului Imperiului Roman de Răsărit, astfel încât, în cele din urmă, împăratul din est a ajuns să conducă numai Constantinopole.

Vârsta de aur a Istanbulului a fost în timpul domniei lui Iustinian (527-565). În momentul morţii sale, graniţele Imperiului Bizantin se întindeau de la Eufrat la Gibraltar. Oricum, vârsta de aur nu a durat prea mult. În timpul secolelor VII şi VIII oraşul a fost atacat de avari, perşi şi arabi. Anul 754 este important dintr-un anumit punct de vedere, şi anume că musulmanii au influenţat mişcarea iconoclastă, care condamna adorarea imaginilor (icoanelor). După sfârşitul mişcării iconoclaste, imperiul a atins ce-a de-a doua vârstă de aur, sub conducerea împăraţilor macedoneni (867-1057).

Cruciadele

Mai târziu, înfrângerea armatelor bizantine în est (la Mantzikert) la 1071, existenţa normanzilor în vest şi povara economică a cruciadelor au slăbit în mod considerabil imperiul.

Obiectivele cruciadei s-a modificat după ce cruciaţii au văzut bogăţiile Constantinopolului. Iniţial dorind să elibereze Ţara Sfântă de sub arabi, cruciaţii şi-au schimbat ţinta spre spolierea oraşului. În anul 1204, armatele celei de-a patra cruciadă au distrus şi devastat oraşul, fiind fondat la Constantinopole Imperiul Latin (1204-1261). Împăraţii bizantini au fugit la Niceea (Iznik), unde au stabilit un semi-imperiu bizantin, în timp ce un mare număr de fugari s-au refugiat şi la Trapezunt (Trabzon).

După dinastia latină din Istanbul, au succedat pe tronul Bizanţului Paleologii, în 1261, şi au domnit peste acest oraş care a fost cucerit de otomani în 1453. După această cucerire a început o nouă eră, Istanbulul devenind capitala Imperiului Otoman, rămânând cu acest statut timp de 470 de ani (1453-1923).

După cucerire, noua capitală a fost decorată cu moschee, palate, băi turceşti şi fântâni. În timpul acestei perioade de expansiune, din secolul XVI, imperiul a atins o culme de putere şi de exprimare artistică. În urma noilor cuceriri, imperiul se întindea de la Persia, în est, până la Viena, în vest şi din Africa de Nord, în sud, până la Rusia, în nord. Cel mai puternic sultan din această eră a fost Soliman (Suleiman) Magnificul, care a deţinut puterea pentru 46 de ani (1520-1566). A fost doar o pură coincidenţă şi o şansă bună că Sinan, cel mai faimos arhitect al imperiului, care a creat peste o sută de capodopere, a trăit în timpul domniei lui Soliman. Îi suntem recunoscători acestuia pentru capodoperele arhitecturale din Istanbul.

Succesorul lui Soliman a fost Selim II, a cărui mamă, cea de-a doua soţie a sultanului Soliman II, era numită “Roxelane”. Selim a avut norocul să moştenească un imperiu extraordinar de bine organizat, care a făcut importante progrese în domeniile ştiinţei şi artei. În secolele XVII şi XVIII sultanii au fost influenţaţi de marii viziri şi de ieniceri, până când aceştia au fost înfrânţi de Mahmut II, în 1826, prin executarea a 30.000 de ieniceri la Hipodrom.

În secolul XVIII, clădirile au fost proiectate în stilurile baroc şi rococo. Secolul XIX a fost plin de neînţelegeri cu ţările europene. Rusia devenise ameninţătoare, naţiunile din Balcani doreau să-şi declare propria independenţă şi egiptenii avansau spre Anatolia.

Războaiele 1911-1912

Ca rezultat al războaielor balcanice, între 1911 şi 1912, Grecia şi Bulgaria au devenit independente. Ţara s-a regăsit în tabăra pierzătorilor la sfârşitul primului război mondial, după care aliaţii au procedat la împărţirea între ei a rămăşiţelor Imperiului Otoman. Trupele aliate au ocupat Istanbulul şi grecii au debarcat la Smirna (Izmir) cu intenţia de a încorpora Anatolia de vest în Grecia Mare. Francezii au ocupat sud-estul Anatoliei şi italienii au ocupat sudul. Turcia a fost salvată prin efortul poporului său, care s-a răsculat în faţa acestei situaţii şi a pornit războiul pentru independenţă, sub comanda lui Mustafa Kemal Paşa (Atatürk). În 1922, ultimii invadatori greci au fost alungaţi din ţară şi imperiul a fost dizolvat. Ultimul sultan, Mehmet VI, a fost declarat rebel de către Atatürk şi a fugit din Turcia cu ajutorul vaselor de război englezeşti. El a murit în 1929 la San Remo. Un nepot al sultanului a fost numit calif, fără a avea însă vreo putere administrativă. La 29 octombrie 1923 Atatürk a fondat Republica Turcia. El a devenit primul preşedinte al republicii şi şi-a mutat reşedinţa la Ankara. În 1924 a fost abolit califatul. Califul Abdülmecit a părăsit ţara în acelaşi an şi a murit la Nisa, în 1944.

În 1928, Mustafa Kemal a început introducerea reformelor pentru modernizarea Turciei (ca de exemplu alfabetul latin, calendarul gregorian, monogamia, marcarea zilei de duminică ca zi liberă, dreptul de vot pentru femei etc.).

Moartea lui Ataturk

După moartea lui Atatürk, în 1938, a fost ales ca preşedinte Ismet Inönü. În cel de-al doilea război mondial, Turcia a rămas neutră până când a declarat război Germaniei, în 1945. În 1950, democraţii au câştigat alegerile, conducătorul acestora, Celal Bayar, devenind preşedinte iar Adnan Menderes prim-ministru. În 1952, Turcia a intrat în NATO. În 1960 administraţia Menderes a fost înlăturată. Noul preşedinte a devenit generalul Gürsel şi primul ministru Ismet Inönü. În 1965 Partidul Justiţiei a venit la putere şi Süleiman Demirel a devenit prim-ministru. Militarii au preluat din nou puterea în 1971, apoi liderul Partidului Popular Republican, social democratic, şi ai Ecevit, a câştigat alegerile din 1974. Aceste două partide au administrat ţara, în următorii ani sub generalul Evren, care a preluat puterea printr-o lovitură militară, la 12 septembrie 1980. În urma alegerilor din 6 noiembrie 1983, militarii au fost eliminaţi de la putere. Partidul Liberal al Patriei Mamă a ajuns la guvernare. În urma alegerilor din 20 octombrie 1991, liberalii şi social-democraţii administrează ţara.

Limba turcă

Limba turcă provine din limbile uralo-altaice, şi este structurată ca maghiara şi finlandeza. Fiecare rădăcină silabică are o altă rădăcină silabică adăugată.

În acelaşi timp, odată cu celelalte reforme din Turcia, alfabetul arab a fost înlocuit cu alfabetul latin (la 1 noiembrie 1928). Din 1932, reforma limbii era în progres, introducându-se cuvinte turceşti în locul sinonimelor arabe, persane şi franceze.

Conform Encyclopaedia of Islam, ediţia a II-a, termenii comuni şi numele proprii turco-osmane în alfabetul turc modern prezintă următoarele particularităţi şi deosebiri faţă de alfabetul românesc: turc. c = rom. ge, gi (ca în cuvintele: geantă, giuvaer); ç = ce, ci (cer, circ); ge, gi = ghe, ghi (gherghef, ghid); ke, ki = che, chi (cherestea, chin, chit); k (dur) = c; ı = î (â): yıldız = iâldâz = turc. stea; î = i lung; â = a lung sau “ea”: kâr = kear = folos, avantaj, câştig, profit; lâle = leale = lalea; ö = io/dört = 4; ü = iu; y = i scurt.

Islamul, rugăciunile sale și moscheile

Ce reprezintă islamul şi ce funcţiuni au moscheile ? Doriţi probabil să aflaţi mai multe despre acestea.

Din punct de vedere al religiei, islamul este un ansamblu de doctrine şi proceduri care au fost anunţate de Mohamed (Muhammad) şi compilate în Coran. Acestea au fost răspândite prin acţiunea şi persoasiunea lui Mahomed. Islamul are peste 450 de milioane de adepţi şi se întinde din Maroc, în vest şi până în Pakistan, în est. Este apropiat de mozaism şi creştinism mai mult decât orice altă religie.

În islam se crede în lumea de apoi şi în viaţa de după moarte. În Coran (care constă din 114 aşa-numitele “Sure”, sau “Sunna” (de unde şi suniţii) capitole care conţin fiecare câte 6.666 de versete), numai doi îngeri sunt menţionaţi ca nume: Gabriel, după care Mohamed a avut primele revelaţii şi Mihai, care a purtat poruncile lui Dumnezeu pe Pământ.

Islamul recunoaşte patru profeţi care i-au precedat lui Mohamed: Adam, Noe, Abraham, Moise şi Isus. Islamul nu recunoaşte Sfintele Taine, cum ar fi de exemplu botezul sau prima căsătorie.

Islamul se bazează pe cinci reguli, la care deseori se face referire cu titlul de “Cele cinci porunci ale islamului”: credinţă, rugăciune, caritate (pomană), postire şi pelerinaj.

Prima poruncă este credinţa:

Trebuie să crezi, fără să te îndoieşti, că nu este decât un singur Dumnezeu (Alah) şi Mohamed este profetul său.

Cea de-a doua poruncă este rugăciunea:

Trebuie să te rogi de cinci ori pe zi, conform metodelor specifice. Înainte de fiecare rugăciune, muezinul îi cheamă pe credincioşi la rugăciune, din minaret. Este o chemare la rugăciunea de dimineaţă (la răsăritul soarelui), chemarea la rugăciunea de prânz, chemarea de după amiază, chemarea de seară (la apusul soarelui) şi chemarea la rugăciunea de noapte.

El face chemările:

Dumnezeu este atotputernic

Eu cred că nu există alt Dumnezeu decât Alah

Eu cred că Mohamed este profetul lui Alah

Veniţi la rugăciune

Veniţi la salvare

Dumnezeu este atotputernic

Nu este alt Dumnezeu decât Alah

Cu prioritate pentru fiecare dată de rugăciune, este un ritual de curăţare şi este efectuat, când faţa, mâinile şi braţele unite, picioarele şi părul sunt spălate. Această acţiune curăţă trupul, prin care cel care se roagă îşi purifică sufletul. Părţile corpului pe care le atinge cel care se roagă trebuie să fie curate.

Musulmanii se pot ruga oricând doresc, dar vinerile ei trebuie să execute ritualul de rugăciune cu comunitatea, în moschee. Rugăciunea de vineri este principala rugăciune a săptămânii şi corespunde serviciului divin al creştinilor de duminică dimineaţa. Oamenii care lucrează şi nu se pot ruga în momentele specifice, trebuie să facă acest lucru mai târziu, şi cei în vârstă care nu se pot ruga la pământ se pot ruga şezând pe un scaun.

În timpul rugăciunii, credinciosul se întoarce spre sud-est, direcţia Meccăi, stând nemişcat, în genunchi, aplecându-se şi atingând cu fruntea carpeta de rugăciune, apoi ridicându-se din nou şi repetând aceleaşi mişcări. O rugăciune durează aproximativ 10-25 minute.

A treia poruncă este aceea de a da de pomană:

Fiecare musulman conştiincios (practicant) trebuie să dăruiască 2,5% din venitul său anual, în bani cheş sau în bunuri pentru cei sărmani, văduvele şi orfanii neajutoraţi. Pomenile nu sunt taxe, dar sunt contribuţii în numele lui Alah.

Cea de-a patra poruncă este de a posti:

Cu excepţia copiilor, a celor bolnavi şi a celor care călătoresc, fiecare musulman este obligat să postească. Luna de post se numeşte Ramadan, şi este cea de-a noua lună din calendarul arab. În timpul Ramadanului, pe timpul orelor diurne, nu sunt permise mâncatul, băutul şi activităţile sexuale. Postirea îi învaţă pe musulmani să-şi controleze trupul şi să înţeleagă suferinţa celor săraci.

Sfârşitul Ramadanului este sărbătorit prin trei zile de sărbătoare, numite Şeker Bayrami, în timpul cărora populaţia poartă haine noi şi fac vizite celor apropiaţi. Dulciuri şi deserturi sunt servite pentru această ocazie. După rugăciunea de dimineaţă, familiile vizitează mormintele celor iubiţi.

Cea de-a cincea poruncă este de a face pelerinaj:

Fiecare musulman care este sănătos şi nu are probleme financiare este aşteptat să facă pelerinaj la Mecca, o dată în viaţă. Pelerinajul oficial se desfăşoară în următoarele două luni după Ramadan. Pelerinii trebuie să fie îmbrăcaţi identic, care reaminteşte faptul că populaţia şi de fapt toată lumea este la fel în faţa lui Dumnezeu.

Moscheea islamului:

Stilul tuturor moscheilor este acelaşi cu casa lui Mohamed din Medina, care consta din încăperi situate în jurul unei curţi. Era locul rugăciunii private, un loc pentru întâlniri politice şi casa sărmanilor credincioşi. După moartea lui Mohamed (632 d.Hr), casa a devenit şi locul înmormântării.

În secolul XI, acest stil antic a evoluat în modelul de bază al moscheilor. Holurile înconjoară o curte interioară spaţioasă. Acest proiect este folosit numai în ţările călduroase, moscheile închise fiind preferate în ţările friguroase.

Domul moscheii a fost îmbunătăţit de otomani. A atins cea mai mare popularitate în timpul domniei sultanului Soliman (secolul XVI) şi suntem recunoscători arhitectului Sinan pentru cele mi fascinante moschei din Istanbul.

În Istanbul se află două tipuri de moschei: moscheile sultanilor şi moscheile obişnuite.

Moscheile sultanilor au structuri magnifice, cu minarete şi o curte situată în faţă şi o altă curte, în care sunt îngropaţi sultanii şi rudele lor. Cealaltă curte este înconjurată de clădirile publice şi de moschee (şcoala Coranului, o bibliotecă, un spital şi o baie turcească).

Moscheile obişnuite sunt micuţe şi de obicei au un singur minaret. Ele constau dintr-o încăpere şi are în faţă o micuţă curte, cu mormântul sponsorului.

Care sunt elementele importante ale unei moschei ? În mijlocul peretelui sud-estic se află “mihrab”-ul (nişa pentru rugăciuni), de unde imamul îşi conduce rugăciunile de cinci ori pe zi. La dreapta mihrab-ului se află un mimber (altarul de vineri). În faţă, se află o tribună de unde muezinul îi cheamă pe credincioşi la rugăciune. La dreapta de această tribună, imamul predică în faţa credincioşilor, în urma rugăciunii de vineri. Galeriile sunt rezervate numai pentru femei.

Moscheile sultanilor au o lojă interzisă, unde se ruga sultanul şi haremul său.

Istanbul orașul vechi

Muzeul arheologic (Arkeoloji Müzesi)

Acest muzeu extraordinar a fost înfiinţat în timpul domniei sultanului Abdulhamit II, de pictorul şi colecţionarul Osman Hamdi Bey. Acum găzduieşte cele mai bune colecţii de antichităţi din lume. Antichităţile cele mai originale sunt din Anatolia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, care au aparţinut Imperiului Otoman. Acei care doresc să afle mult mai multe despre arta antică şi clasică şi vor trebui să-şi petreacă câteva ore în acest interesant muzeu.

Muzeul are două nivele. Camerele de la parter sunt numerotate de la 1 la 20 şi la nivelul superior se află holurile pentru sculpturi.

Camera 8:

La intrare, o luaţi la stânga pentru a intra în camera 8, unde este expus sarcofagul lui Alexandru cel Mare (secolul IV î.Hr); acesta a fost descoperit la Sidon. Are forma unui templu grecesc şi este împodobit cu sculpturi, culorile sale fiind fade. Pe “pereţii” exteriori ai acestui templu sunt reprezentate: o bătălie între armata grecească şi cea persană, fiind descris şi un leu care vânează. Ambele reprezentări îl arată pe Alexandru cel Mare, îmbrăcat cu mantia imperială şi o piele de leu care-i acoperă calul (în loc de şa).

Pe lângă acestea, se află scene de luptă şi o panteră care vânează (pe părţile exterioare laterale, mai înguste). Sarcofagul îi este atribuit ca apartenenţă unuia dintre generalii lui Alexandru cel Mare.

În această cameră se mai află încă trei sarcofage, care au fost descoperite în acelaşi loc.

În spatele acestora se află sarcofagul lui Mourner (sec. IV î.Hr), din Sidon. Feţele exterioare sunt alcătuite din 18 coloane şi descriu femei în picioare sau şezând, în basorelief.

Camera 7:

(Camera Sidoniană)

Aceasta conţine sicrie şi sarcofage din portul fenician Sidon.

Camera 6:

(Camera monumentelor funerare)

Cu excepţia sarcofagului lycian (nr. 343), toate sarcofagele expuse provin din Imperiul Roman. Cel mai interesante sarcofage sunt cele ale Phaedrei şi al lui Hippolit (nr. 508) şi sarcofagul lui Meleager (nr. 2.100).

 Camerele 4 şi 5:

Ambele sunt localizate în părţile laterale ale scărilor. Aceste camere inaccesibile sunt acum folosite ca loc de depozitare.

Camera 3:

(Camera Sidamara)

Principala atracţie este magnificul sarcofag al lui Sidamara (sec. III î.Hr), care a fost descoperit în Konya, în 1953. Pe feţele acestuia sunt descrise Demetra, Artemis şi fii lui Zeus. Separat de aceste reprezentări se pot vedea scene de vânătoare, atleţi şi curse de care. Descrierea liedului este bărbatul care a murit şi soţia sa.

Pe lângă acestea se mai află câteva sarcofage micuţe, descoperite tot la Sidamara.

Camera 2:

(descoperiri arhitecturale)

Aici se află un interesant mozaic din secolul V î.Hr şi o serie de lucrări din perioada elenistică, care sunt expuse în aceeaşi încăpere. Pe peretele din dreapta pot fi văzute fragmentele din frizele din Templului Artemis Leucophriene din Magnesia, pe râul Meandru (sec. II î.Hr). Pe peretele din stânga se află fragmente ale frizelor din templul lui Hecate din Lagina. Frizele descriu luptele dintre greci şi amazoane.

Camera 1:

(Camera epigrafiei)

Odinioară această cameră era folosită ca loc de depozitare. Acum aici sunt expuse stele funerare şi inscripţii din perioadele elenistică şi romană.

La dreapta de intrarea acesteia se află…

Camera 9:

(Camera tabnită)

Sunt important de menţionat aceste trei sarcofage magnifice:

Sarcofagul  satrapului (sec. V î.Hr): cel mai vechi sarcofag din necropola din Sidon, arătându-l pe satrap, sau altfel spus guvernatorul provinciei persane pe tron, vânând sau la o sărbătoare împreună cu servitorii.

Sarcofagul licyian (sec. V î.Hr): provine din necropolele din Sidon. Capacul acestuia este tipic Lyciei (situată în sud-vestul Asiei Mici). Basoreliefurile celor doi frumoşi sfincşi şi scene de bătălie în care sunt implicaţi doi centauri înarmaţi.

Sarcofagul Tabnit (sec. VI î.Hr): acest sarcofag poartă rămăşiţele lui Tabnit, tatăl lui Eshmounazar II, a cărui mumie este expusă acum într-o vitrină.

Camera 10:

(Camera feniciană)

Aici sunt expuse câteva sarcofage, care au forma corpului uman, datând din secolele IV ÷ V î.Hr. Inscripţii feniciene decorează pereţii.

Camera 11:

(Camera arhaică)

Aici sunt expuse stele funerare, basoreliefuri arhaice, Hercule aşezat în genunchi şi o înaltă stelă funerară reprezentând un car.

Camera 12:

(Camera Assos)

Aici sunt expuse fragmente ale unor frize ce provin din templul lui Assos, singurul templu doric din Anatolia şi o statuie colosală a lui Bes, Herculele cipriot, ţinând deasupra capului p leoaică.

Camera 13:

(Camera Ateniană)

Cel mai notabil exponat este replica unei statui a lui Hermes de Alcamenes, elevul lui Fidias. Aici se află şi o statuie a Atenei, o leoaică (din sec. IV î.Hr) de pe mausoleul din Halicarnas (Bodrum), una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, torsul lui Asklepios şi zeul bunăstării, de pe insula Kos.

Camera 14:

(Camera Philiscos)

Această încăpere găzduieşte statuile mizelor şi pe ca a lui Apollo Citharados (sec. II). Tot aici sunt statuia lui Are, fiica lui Neon, care este o lucrare unică şi lucrarea originală a faimosului Philiscos din Rhodos.

Camera 15:

(Camera Ephobos)

În mijlocul acesteia se află cea mai impresionantă lucrare din cameră. Este statuia lui Ephobos din Tralles, care reprezintă un tânăr care se odihneşte după exerciţii. El stă într-o atitudine relaxată, cu o capă în jurul său, care-l protejează de răcoare. În dreapta lui Ephebos se află bustul lui Alexandru cel Mare, o copie a originalului lui Lissip şi o statuie colosală a lui Apollo din Tralles, din secolul III.

Camera 16:

(Camera Attis)

Aici noi vedem statuia lui Attis, zeul frigian al fertilităţii, statuia Higieai. Zeitatea sănătăţii şi statuia lui Zeus din Pergam.

Camera 17:

(Camera Aphrodisias)

În centrul încăperii se află statuia zeului-râu Neptun (sec. II) din Gimnaziul Vedius din Ephesus. În faţa peretelui din partea stângă se află statuia lui Tyche, zeitatea norocului din era romană şi statuia lui Dionysus din Synnada.

Camera 18:

(Camera romană)

În partea dreaptă se află bustul împăraţilor romani Augustus, Tiberius, Marc Aurelius. În partea dreaptă se află statuile lui Zeus, Atena şi a Împăratului Hadrian.

Camera 19:

(Camera artei creştine)

Această încăpere conţine antichităţi din Constantinpopolul bizantin ca şi obiecte din oraşul medieval genovez din Istanbul. Pietrele gravate ale familiilor latine din Biserica Sf. Paul din Galata sunt foarte interesante (astăzi biserica este o moschee arabă).

Camera 20:

(Camera bizantină)

Aceasta este ultima cameră de la Parter şi este dedicată antichităţilor bizantine moştenite de Istanbul. Pe mozaicul de pe pardoseală este reprezentat Orfeu cu animale, şi tot aici sunt două piedestaluri de marmură, care sunt situate în partea opusă pardoselii. Piedestalele, care odinioară purtau o statuie de bronz a lui Porphirios, faimosul conducător de care, celebrează victoriile acestuia din Hipodrom.

NIVELUL DOI

16 camere conţinând obiecte mici, cum ar fi bijuterii, ceramică, obiecte din bronz, sticlă şi monede. Bijuteriile de aur sunt preistorice. Ivoriul a aparţinut Evdokiei, soţia lui Teodosius II, este de impresionantă. Lângă acesta sunt de remarcat: capul de şarpe de pe tripodul din Hipodrom, un fragment dintr-o statuie a lui Hercule şi o statuetă a lui Hercule, purtându-şi ciomagul, care este un principal obiect de bronz.

Palatul Topkapı (Topkapı Sarayı)

Palatul Topkapi este cel mai întins monument din arhitectura civilă din Turcia. Monumentul ocupă 700.000 de metri pătraţi şi este o construcţie complexă formată din curţi, pavilioane, moschei şi fântâni. Numele său – Topkapi – este un nume compus care înseamnă “Poarta tunului”. Palatul este înconjurat de un zid care prelungeşte zidurile maritime situate de-a lungul Cornului de Aur şi cele situate de-a lungul Mării Marmara.

Când Mehmet II a cucerit Constantinopolul, în mai 1453, el a ridicat primul palat în districtul în care sunt situate acum Universitatea din Istanbul şi Moscheea Süleymanie. Pe atunci palatul era foarte mic, Mehmet II a decis să construiască Palatul Topkapi. Numai haremul a fost adăugat mai târziu, în secolul XVI. Palatul a fost reşedinţa oficială a sultanilor până în 1839, când sultanul Abdülmecit I s-a mutat în noul palat, “Dolmabahçe”.

În perioada de aur a imperiului, în interiorul palatului trăiau aproximativ 4.000 de persoane. Suprafaţa totală include patru curţi mari şi o secţiune destinată haremului.

PALATUL TOPKAPI

1. Poarta saluturilor (ceremonii – Bab-üs-Selam Kapisi)
2. Vechea bucătărie (colecţie de porţelan chinezesc şi japonez)
3. Vechea rafinărie de ulei de măsline şi fabrica de săpun (Colecţie de pahare şi obiecte de porţelan, realizate în Istanbul)
4. Colecţie de porţelan european şi obiecte de argint
5. Poarta binecuvântării sau a omagiilor (Bab-üs-Saadet)
6. Sala de întrunire a consiliului privat (Kubbealti)
7. Colecţie de arme
8. Grajdurile regale (Colecţie de care regale)
9. Sala de audienţe (Ary Odasi).
10. Apartamentele eunucilor albi (colecţie de broderii)
11. Şcoala de pregătire a pajilor (icoglanilor – colecţie de veştminte regale)
12. Tezaurul
13. Galeria de portrete şi miniaturi
14. Colecţie de ceasuri
15. Colecţie de relicve
16. Colecţie de caligrafie
17. Noua bibliotecă
18. Biblioteca sultanului Ahmet III
19. Moscheea “Sofa”
20. Turnul medicului şef
21. Pavilionul cu terasă
22. Pavilionul Bagdad
23. Pavilionul Revan
24. Pavilionul sultanului Ibrahim (Camera de circumcizie a prinţilor)
25. Pavilionul Mecidiye (acum rafinatul “Restaurant Konyali)

HAREMUL TOPKAPI

1. Poarta pentru trăsuri (Arabalar Kapisi)
2. Camera de gardă a eunucilor negrii
3. Moscheea eunucilor negrii
4. Curtea eunucilor negrii
5. Apartamentele eunucilor negrii
6. Camerele eunucilor negri
7. Şcoala prinţilor
8. Poarta principală (Cümle Kapisi)
9. Curtea “Cariyeler”-ului (Cariyeler Taşligi)
10. Camera cu o inimă (Ocakli Sofa)
11. Apartamentele mamei sultanului
12. Baia mamei sultanului
13. Baia sultanului
14. Dormitorul sultanului Abdülhamit I
15. Suita sultanului Selim III
16. Terasa cu bazin
17. Pavilionul lui Osman III
18. Sala tronului sau de sărbătoare (Hünkar Sofasi)
19. Sala lui Murat III
20. Biblioteca lui Ahmet I
21. Camera de servit fructe a sultanului Ahmet III
22. Apartamentele prinţilor
23. Camera de odihnă pentru “Haseki”
24. Curtea favoriţilor
25. Apartamentul lui Abdülhamit I
26. Drumul de aur
27. Poarta coliviei.

TOPKAPI Prima curte

Prima curte

Principala intrare în palat este prin Bab-ı Humayun (Poarta Imperială), prima poartă a palatului (construită în 1428). Prima curte este folosită în zilele noastre ca loc de parcare. La stânga acesteia se poate vedea Hagia Eirene.

A doua curte

Trecând prin cea de-a doua poartă, numită Bab-üs-Selam (Poarta omagiilor, numărul 1 ca importanţă), se va ajunge în cea de-a doua curte. Aici se formează şase alei:

La dreapta, prima şi cea de-a doua alee conduc spre bucătăriile palatului (nr. 2). Cea de-a treia alee conduce spre cea de-a treia poartă, “Bab-üs-Saadet” (nr. 5). Cea de-a patra alee conduce spre Divan (Camera de consiliu). Cea de-a patra conduce spre harem.

Aleea de pe partea stângă, cea de-a şasea, conduce spre Salonul imperial (nr. 8).

O vom lua pe cea de-a doua alee, pentru a ajunge la Bucătăriile Imperiale. În urma unui incendiu, acestea au fost reconstruite de Sinan, în 1574. Este o clădire lungă, cu zece camere, cu domuri (cupole) şi cuptoare. Pentru peste opt sute de ani, 800 de oameni lucrau în echipa bucătăriei. Acest număr era suplimentat, până la 1.000 în timpul festivităţilor. Aprovizionarea acestei bucătării impresionante includea 30.000 de pui, 23.000 de oi, 14.000 de vaci şi mari cantităţi de fructe şi legume.

Astăzi, bucătăriile găzduiesc o bogată expoziţie de porţelanuri chinezeşti şi japoneze. După colecţiile de la Beijing şi Dresda, se apune că aceasta este cea de-a treia colecţie, ca bogăţie, din lume, cu peste 10.700 de piese rare şi de valoare.

Camerele sunt aranjate după cum urmează:

Seriile Celadon (secolele X ÷ XIV)

Acestea sunt cele mai vechi şi cele mai valoroase piese de porţelan din întreaga colecţie. Celadon este de fapt un amestec de jad şi caolin. Când era servită mâncare otrăvită,  celadonul îşi modifica culoarea şi emailul se fisura. Acestea au fost foarte folosite de când sultanii au devenit speriaţi de pericolul otrăvirii. Obiectele aparţin dinastiilor Ming, Yuan şi Sung.

Seriile în alb-albastru (secolele XIV ÷ XIX)

Acestea reprezintă cea mai numeroasă parte a colecţiei şi provine din dinastia Ming. Fundalul alb este decorat cu peisaje, dragoni, animale şi motive florale în albastru-cobalt.

Seriile dintr-o singură culoare (secolele XV ÷ XVII)

Acestea sunt porţelanuri albe şi galbene, care provin din era Ming.

Seriile colorate (secolele XVI ÷ XVIII)

Aceste obiecte provin în principal de la sfârşitul dinastiei Ming.

Colecţia de porţelanuri japoneze (secolele XVII ÷ XIX)

Aceasta reprezintă doar o mică parte a colecţiei. În general acestea sunt foarte colorate şi au fost fabricate conform gusturilor europene şi cererilor de export.

Vechile ustensile din bronz ale bucătăriei sunt expuse într-una dintre camerele alăturate. Aici pot fi văzute cazane şi vase de dimensiuni impresionante, platouri aurite, veselă etc.

Micuţa clădire cu domuri din partea din spate, nordică, a bucătăriilor, servea ca rafinărie de ulei de măsline şi fabrică pentru realizarea săpunului. În prezent aici este găzduită o minunată colecţie de porţelanuri şi obiecte din sticlă, realizate în manufacturile din Istanbul, în secolele XVIII şi XIX.

Colecţia de porţelanuri şi obiecte din argint (nr. 4)

Această colecţie este expusă în partea opusă a bucătăriei şi a fost afişată pe două etaje, încă din 1984. Partea principală o reprezintă obiectele din argint, în principal cadouri prezentate sultanului, printre care pot fi distinse şi porţelanuri europene, la nivelul superior (din Limoges, Sevres, Meissen, Augarten, Petersburg, etc. – secolele XVIII-XIX). Urmează…

Divanul sau Camera de Consiliu (Kubbealti) (nr. 6)

Divanul constă din două camere alăturate:

1. a) Biroul marelui vizir
2. b) Biroul Înregistrărilor publice.

Deasupra locului unde stătea marele vizir se află o mică fereastră cu grilaj. Când consiliul era în sesiune, sultanul putea urmări oricând desfăşurarea acestora, din spatele unei perdele. În timpul acestor sesiuni, zona era supravegheată din turnurile uriaşe, pentru a preveni orice gen de spionaj. Tot în această cameră, vizirii îi primeau pe ambasadorii străini.

Colecţia de arme (nr. 7)

Clădirea, care are ferestre cu gratii, este situată după divan şu este una dintre cele mai vechi clădiri ale palatului. Se obişnuia ca tezaurul sultanului să fie depozitat aici, astăzi aici fiind expuse în acest loc armuri otomane, persane şi arabe.

Cea de-a cincea alee conduce spre harem.

Urmând cea de-a şasea alee se va ajunge la grajdurile regale (nr. 8) unde sunt expuse acum valoroase trăsuri şi harnaşamente imperiale.

Cea de-a treia alee, din mijloc, conduce spre o poartă cu acoperiş în faţă, care este susţinut de patru coloane.

Această poartă se numeşte “Bab-üs-Saadet” (Poarta Binecuvântării) şi datează din secolul XVI (nr. 5). În faţa acestei porţi, noul sultan primea omagiile în timpul sărbătorilor religioase şi oferea titluri şi distincţii, după ce comandanţii armatei se aşezau.

Cea de-a treia curte

În spatele Porţii Binecuvântării se află Arz Odası (Camera de Audienţă sau “odaia de primit arzuri”) (nr. 9). În această clădire elaborios decorată, sultanul stătea pe tronul din aur cu smaralde, primind ambasadorii din ţările străine. În timpul acestor sesiuni, apa curgea în fântâna de la intrarea clădirii, avertizând populaţia că se desfăşoară discuţii confidenţiale.. În ambele părţi ale Porţii Binecuvântării se aflau încăperi ale eunucului alb, care era însărcinat cu administrarea şi disciplina şcolii (nr. 10). Din aceste încăperi se ajunge pe latura estică a curţii, unde poate fi examinată o colecţie de broderii.

Latura estică a curţii mai include Seferli Koğuşu (Şcoala de pregătire a pajilor) (nr. 11), care constă din două camere lungi, adiacente, care găzduiesc acum garderoba imperială. În faţa camerei este expusă o fascinantă colecţie de costume îmbrăcate de sultani şi realizate din mătase, satin sau catifea. Costumele prinţilor, realizate conform unui anumit model, din mătase, ocupă camera alăturată.

Tezaurul TOPKAPI

Această clădire a fost iniţial construită de Mehmet II pentru a fi folosită ca palat de vară, dar în secolul XVI a fost transformată în tezaur, în timpul domniei lui Selim I. Astăzi, în cele patru camere ale clădirii, sunt expuse piese de bijuterie unice şi foarte preţioase, care au aparţinut sultanilor. Unele dintre aceste piese au fost daruri, altele erau luate de sultan şi altele erau tribut.

Camera 1:

În mijlocul acesteia se află săbii şi pumnale din aur incrustate cu giuvaeruri, narghilele de cristal, ceşti de cafea şi boluri preţioase. Printre aceste obiecte, de o deosebită atenţie trebuie să se bucure statuetele unui sclav negru şi cea a unui şeic aşezat pe tronul său, deoarece picioarele sclavului şi trupul şeicului au fost fiecare realizate dintr-o perlă mare.

Alte exponate sunt magnifica armură a sultanului Mustafa III, tronul lui Murat IV, decorat cu fildeş, perle şi jad, suporturi de lumânări din aur, o nuia incrustată cu diamante (dăruită sultanului Abdülhamit II de către împăratul german, Wilhelm II), miniatura din aur a unui palat chinezesc şi o cutie muzicală indiană din aur, cu un motiv reprezentând un elefant, realizat din aur (din secolul XVII).

Camera 2:

În mijlocul ei se află tronul sultanului Ahmet I (secolul XVII), realizat din lemn de mahon. În jurul acestuia se află pandantive preţioase, un magnific pendul al lui Abdülhamit I şi Ahmet I,  un turban cu giuvaeruri, o biserică în miniatură împodobită diamante şi rubine, obiecte din jad, un leagăn din aur pentru prinţii nou-născuţi şi, alături de tronul lui Ahmet I este agăţat faimosul pumnal din filmul “Topkapı”. Mânerul de aur al acestuia este împodobit cu trei smaralde mari. Unul dintre aceste smaralde cântăreşte 3.260 de grame (cel mai mare smarald din lume), celelalte cântărind aproximativ 1.310 grame.

Camera 3:

În această cameră se află cel de-al şaptelea diamant (ca mărime) din lume, “Diamantul cât o lingură”. Acesta are 86 de carate şi este montat în aur şi înconjurat de 49 de briliante.

În secolul XVIII, un ambasador francez, numit Pigout, a adus acest diamant în Franţa de la  un maharajah. Mama lui Napoleon l-a scos la licitaţie. Oricum, ea a vândut diamantul pentru a-şi salva fiul din exil. Tepedelenli Ali Paşa (marele vizir) l-a cumpărat. Datorită faptului că acesta a colaborat la o rebeliune împotriva sultanului Mahmut II, în secolul XIX, tezaurul şi proprietatea marelui vizir au fost confiscate. Aceasta este povestea diamantului, care a ajuns în cele din urmă în palat. Mărturia acestei legende este o pictură a lui Ali Paşa, cu un diamant foarte asemănător cu acesta fixat pe turban. Alături de acest diamant, în această încăpere mai sunt expuse două sfeşnice de aur, fiecare cântărind 48 de kilograme şi împodobit cu 6666 de briliante. “Tronul de bairam” (folosit la sărbătorile religioase), a fost realizat din 250 de kilograme de aur, este incrustat cu pietre preţioase şi nuferi. Tot aici se mai află un Coran acoperit cu giuvaeruri. Între cea de-a treia şi cea de-a patra cameră se află o terasă cu o impresionantă privelişte. No o rataţi !

Camera 4:

În mijlocul acestei camere se află tronul otomano-indian realizat din aur şi incrustat cu perle şi smaralde, un dar pentru sultanul Mahmut I din partea şahului persan Nadir.

Alte exponate importante expuse aici sunt oasele de la mână şi braţ ale Sfântului Ioan Botezătorul montate în aur, o valoroasă cutie de prizat tutun, lacăte din fildeş, arme splendide etc.

Pavilionul portretelor şi miniaturilor (nr. 13)

Aceasta este o clădire cu nivele superioare. La primul etaj sunt expuse miniaturi, caligrafii şi picturi din lumea turco-islamică (secolele XIII ÷ XVII). La mezanin se află o colecţie de portrete ale sultanilor. Clădirea a fost numită “Kiler Koguşu” (şcoala pajilor pentru comisariat).

Colecţia de ceasuri (nr. 14)

Această colecţie constă din fabuloase ceasuri turceşti, englezeşti şi franceze, realizate între secolele XVI ÷ XX. De o atracţie specială se bucură cele două colivii, ceasuri realizate în acelaşi timp şi un instrument astronomic francez ce are în interior un ceas.

Colecţia de relicve (nr. 15)

Este situată într-o clădire care are o faţadă împodobită cu ţigle. Construcţia este cea mai venerată din întregul complex. În partea din faţă sunt agăţate două candelabre de cristal mari, în formă de glob. În camerele cu acoperişul bombat (domuri) sunt expuse sfinte relicve ale islamului şi relicvele personale ale profetului Mahomed. Acestea au fost aduse din Egipt de Selim I, după cucerirea acestei ţări, în 1517. Zidurile sunt acoperite cu ţigle foarte frumoase din Iznik.

În prima cameră se află săbiile primilor patru califi, o bucată din Poarta Kaaba din Mecca, cheile de argint de la aceasta, o streaşină din Kabba şi o miniatură a moscheii Umar din Ierusalim, realizată din sidef. Acestea au fost trimise sultanului Abdülhamit II de patriarhul Ierusalimului, pentru a comemora cea de-a 25-a aniversare a tronului (secolul XIX).

În cea de-a doua cameră se află un mic exponat, acoperitoarea de aur solid a Hacer-i Esved, fiind expusă şi sfânta piatră din Kabba. Alte obiecte expuse sunt relicvele personale ale profetului: amprentele picioarelor acestuia, sigiliul său din chihlimbar, una dintre vechile scrisori scrise de acesta pe piele de gazelă şi o cutie în care sunt păstrate părul din barba lui şi pământ din locul în care a fost îngropat.

Trecând printr-o uşă cu grilaj, se ajunge în cea de-a treia cameră, unde expus tronul de argint al profetului, pe care Murat IV l-a adus în palat în secolul XVII. Lângă acesta sunt expuse arcul şi sabia de aur a profetului.

Sultanul obişnuia să viziteze această cameră sfântă împreună cu înaltele oficialităţi, o singură dată pe an, în a 15-a zi a Ramadanului.

Colecţia de caligrafii (nr. 16)

Această cameră servea ca sală a Camerei Private (Hasoda Koguşu). Era cea mai înaltă dintre diviziunile şcolii palatului. În această clădire sunt expuse astăzi cărţi, manuscrise şi caligrafii.

Noua bibliotecă (nr. 17)

Datând încă din secolul XV, aceasta este una dintre cele mai vechi clădiri din suprafaţa palatului şi este denumită ‘Agalar Camii’ (principala moschee a şcolii palatului). După declararea Republicii, aceasta a fost transformată în bibliotecă, în 1928. Astăzi aici sunt păstrate 13.500 de manuscrise arabe, persane şi greceşti.

Biblioteca sultanului Ahmet III (nr. 18)

Sultanul Ahmet III şi-a construit această librărie în 1719. Aceasta este o clădire cu dom şi marmură, decorată cu ţigle de Iznik. Salonul din partea opusă intrării a fost colţul de lectură a sultanului. Anticul inventar de cărţi, datând din timpul înfiinţării bibliotecii şi axa pe care sultanul a descris prima indicaţie de construcţie, pe podea, sunt expuse aici. O drăguţă fântână, situată în salon, împodobeşte vechea bibliotecă.

Cea de-a patra curte

La dreapta se află micuţa “Moschee Sofa” (nr. 19), construită de Mahmut II. Mai de parte se află “Chioşcul medical” (nr. 25), o anexă târzie a clădirii palatului. Aceasta a fost construită în 1840 de Abdulmecit I, înainte de a se muta în Palatul Dolmabahçe. Acesta arată arhitectură otomană, sub influenţă europeană. La nivelul inferior se află un excelent restaurant cu vedere spre Marea Marmara.

În mijlocul curţii se află “Hekimbaşi Odasi” (Camera medicului şef), datând din secolul XV (nr. 20). Avea o farmacie, de unde doctorul putea procura medicamente pentru cei ce locuiau în palat. Medicul şef supraveghea prepararea medicamentelor.

După ce treceţi de acestă construcţie veţi ajunge la “Sofa Kiosk” (pavilionul cu terasă) (nr. 21), care este un exemplu tipic de arhitectură otomană. A fost construit de Ahmet III. Mai întâi a servit pentru odihnă şi mai târziu, în Epoca Lalelei (1718-1730), a servit ca loc de primire a invitaţilor. Grădina de aici a fost folosită la faimoasele festivaluri ale lalelei, celebrate în fiecare an, în aprilie.

La final, vom ajunge pe o terasă ce oferă o impresionantă privelişte asupra Cornului de Aur. În centrul terasei, atrage un baldachin de aur. Aici era locul unde sultanul  Ibrahim (1640-1648) servea masa de seară, în sfânta lună a Ramadanului.

Alături de aceasta se află “Bagdad Köşk” (Pavilionul Bagdad) (nr. 22), construit de Murat IV, în 1639, pentru a comemora capturarea Bagdadului. Treptele de lângă pavilion conduc spre “Revan Köşk” (Pavilionul Revan) (nr. 23), care a fost construit de acelaşi sultan. Ambele sunt pavate cu ţiglă, atât în interior, cât şi în exterior şi sunt înconjurate de un portic cu coloane.

Ultima clădire, de pe partea stângă a baldachinului, este pavilionul Sultanului Ibrahim (nr. 24), din secolul XVII. Acesta servea ca o cameră de circumcizie pentru tinerii prinţi.

Haremul din TOPKAPI

Intrarea publică spre Harem se face prin Poarta de trăsuri, în cea de-a doua curte (nr. 1). Prin această poartă doamnele din harem plecau spre oraş în trăsuri.

Cuvântul “harem” este arab. Otomanii foloseau cuvântul “darüssade” (Casa fericirii). Poligamia a fost pentru prima dată cunoscută din timpul assirienilor, fiind adoptată mai târziu de musulmani, fiecare bărbat putându-se căsători cu patru neveste, în acelaşi timp. Înainte de Islam, populaţiile turcice erau monogame. În secolul X, otomanii au acceptat Islamul, adoptând tradiţia arabă a haremului, care a devenit foarte popular în timpul dinastiei otomane, până când această practică a fost interzisă de Atatürk, în 1926.

În perioada când sultanii nu prea aveau timp pentru viaţa privată, din cauza campaniilor militare, haremul nu a fost foarte extins. Din timpul domniei sultanului Soliman I, în secolul XVI, acesta a fost extins. Religia îi permitea unui bărbat să se căsătorească cu patru neveste. Această lege a fost rezultatul războaielor, care permitea văduvelor să se recăsătorească, în timp ce armata avea nevoie de noi recruţi.

Doamnele din harem trăiau în vechiul palat “Çinili Köşk”, construit în secolul XVI. Palatul Topkapi a fost un sediu construit pentru afacerile publice ale imperiului. Roxelane, soţia rusoaică a sultanului Soliman Magnificul, l-a convins pe acesta să trăiască în noul palat, împreună cu haremul de sclave şi eunuci. Mai târziu, în timpul domniei lui Selim II şi a lui Murat III, au fost construite anexe, ca de exemplu dormitoarele sultanului şi ale mamei acestuia, haremul devenind un complex de clădiri, cu 400 de camere. Începând cu sfârşitul secolului XVI, întregul harem al sultanului a trăit aici.

În ziua de azi, o mică parte a haremului poate fi vizitat. Oricum, aş dori să vorbesc şi  despre secţiunile importante, dar inaccesibile.

Trecând prin Poarta caleştilor (nr. 1), vom intra în Camera de gardă a eunucilor negri (nr. 2), care este decorată cu ţiglă fină. Pe partea stângă, o uşă permite accesul spre Moscheea eunucilor negri (nr. 3), care este de asemenea împodobită cu ţigle fine.

Trecând printr-o altă uşă, vom intra în curtea eunucilor negri (nr. 4). Zona de reşedinţă a eunucilor negri (nr. 5) este aranjată în jurul unei curţi interioare, cu trei chioşcuri, cu un foişor de incendiu în capăt. Aici se află între 11 şi 12 camere, la fiecare nivel, cele de la parter aparţinând eunucilor în vârstă.

În partea stângă a curţii se află apartamentele şefului eunucilor negri (Kizlar Agasi) (nr. 6), cea mai puternică oficialitate a haremului, care era în principal responsabil de disciplină. În ierarhia protocolului, poziţia acestuia a fost a patra, după sultan, marele vizir şi şeicul islamului (cea mai înaltă autoritate religioasă). El avea relaţii apropiate cu sultanul, cu vizirul şi cu mama sultanului (valide-sultan). Aceste relaţii i-au acordat oportunitatea de a interveni în intrigile de la palat. De când acesta nu era nici o femei dar nici un bărbat (fiind castrat), acesta a acţionat atât împotriva femeilor, cât şi a bărbaţilor.

Pornind din curtea interioară, vom trece prin scările din partea dreaptă, care urcă spre Camerele de educaţie a prinţilor (nr. 7). Acestea sunt nişte camere drăguţe, cu valoroase ţigle, din secolele XVII şi XVIII. La capăt se deschide curtea Principalei porţi (Cümle Kapisi) (nr. 8), care conduce spre harem. Prima cameră, din spatele porţii, se află camera de gardă, în partea stângă a unui coridor care se întinde până la deschisa Curte a Cariyeler (sclavelor) (Cariyeler Taşligi) (nr. 9). De-a lungul coridorului se află câteva nişe unde erau păstrate fierbinţi vasele de la bucătărie.

Carya era o sclavă adusă pentru a-l sluji pe sultan sau pentru a fi făcută cadou de acesta. Printre acestea , cele care erau pe placul sultanului erau numite concubine, care primeau numele de “ikbal”, sau favorite. Fiecare concubină avea propriul apartament, sclavi şi eunuci. Printre aceste favorite, cele care deveneau neveste oficiale ale sultanului, erau numite “kadin Efendi” (soţia sultanului). Prima dintre acestea, care reuşea să-i nască un fiu sultanului, devenea prima doamnă. Când sultanul o iubea în mod special pe una dintre soţii, aceasta era numită “haseki” (iubita favorită). De-a lungul istoriei, câteva dintre aceste favorite au fost foarte faimoase. Cu toate că fiul primei doamne urma să-i urmeze sultanului, aceste favorite conduceau imperiul.

Traversând curtea, spre latura vestică, vom intra într-o cameră denumită “Camera cu vatră” (Ocakli Oda) (nr. 10), o minunată cameră cu ţigle, dominată de un imens şemineu de bronz, care era transportat în harem. Urmează curtea mamei sultanului (valide-sultan) (nr. 11), una dintre cele mai importante secţiuni ale haremului. Mama sultanului era cea mai dominantă putere din harem. Apartamentele sale cuprindeau 40 de camere. Sufrageria şi salonul de recepţie sunt deschise publicului. Micuţa cameră din spate se află patul suspendat al acesteia, alături de care se află un loc de rugăciune.

Un pasaj scurt duce spre băi. Prima baie aparţine mamei sultanului (nr. 12) şi cea alăturată aparţine sultanului (nr. 13). Aceste minunate băi sunt împărţite de o cameră de masaj, un vestiar şi zona actualelor băi, acoperite cu marmură albă. Grilajul era destinat să protejeze sultanul de un eventual atentat.

În partea opusă se află Dormitorul sultanului Abdülhamit I, din secolul XVIII (nr. 14). Camerele interioare au picturi rococo, realizate pe bronz aurit, un pat cu baldachin şi o fântână care este împodobită cu ţigle din Viena.

La etajul superior se află Suita sultanului Selim III (nr. 15), realizate la finalul secolului XVIII şi o micuţă moschee. De aici vom intra pe o terasă (inaccesibilă vizitatorilor), care are în mijloc un bazin (nr. 16) şi Pavilionul lui Osman III (nr. 17, inaccesibil publicului), realizat la mijlocul secolului XVIII, care a fost renovat în stil european, la începutul secolului secolului XIX.

Continuându-ne vizita, prin pasajul băilor, vom ajunge în Sala împăratului (Hünkar Sofasi) (nr. 18). Datând de la sfârşitul secolului XVI, aceasta este cea mai largă şi măreaţă cameră din interiorul palatului. În timpul domniei sultanului Osman III, aceasta a fost restaurată în stil rococo. În această sală, sultanul se întreţinea cu prietenii apropiaţi. Numai mama, prima doamnă, favoriţii şi copii sultanului erau admişi în această sală. Ţiglele albastru-alb de pe pereţi au fost aduse din Olanda, în secolul XIX, oglinzile sunt din cristal veneţian, sofaua a fost trimisă de kaiserul Wilhelm II şi orologiul a fost dăruit de regina Marii Britanii, Victoria. Trecând prin coridorul ascuns (cabinetul cu oglinzi), sultanul putea trece într-o altă cameră, în caz de urgenţă.

Sala alăturată îi aparţine lui Murat III (nr. 11), şi a fost dormitorul acestuia. Aceasta este una dintre cele mai vechi camere din harem şi este fără îndoială cea mai frumoasă din palat, deoarece aceasta a reţinut toate decoraţiile sale originale. Ea este datată printr-o inscripţie din secolul XVI, care îi este atribuită lui Sinan. Pereţii camerei cu acoperişul boltit este acoperit cu ţigle albastre şi roşii de Iznik. În partea opusă şemineului se află o fântână elaborată realizată din marmură policromă. Fântâna îi prevenea pe cei din exterior că se purtau în interior discuţii şi zgomotul de avertizare conferea încăperii o atmosferă rece. Paturile cu baldachine din cele două colţuri au fost realizate în secolul XVIII.

După pavilionul lui Murat III urmează două camere micuţe. Cea dintâi este o micuţă bibliotecă ce-i aparţine lui Ahmet I (nr. 20), o cameră micuţă dar drăguţă. Pereţii şi domul sunt decorate cu ţigle de Iznik. Uşile cabinetului, cu ferestre oarbe şi inscripţii din Coran, sunt o lucrare fină realizată din sidef şi fildeş.

Cea de-a doua cameră este Camera fructelor (Yemiş Odasi) a sultanului Ahmet III (nr. 21), cu lambriuri pictate cu fructe. Acesta aparţine perioadei târzii a Epocii Lalelei (1718-1730) şi arată începutul influenţei europene a stilului rococo.

Paşii ne vor purta prin Sala lui Murat, ajungând într-o pereche de încăperi foarte frumoase, unde prinţul urmaş trebuia să trăiască în secret (nr. 22). Se crede că aceste încăperi datează din secolul XVII. Acestea au ferestre elaborate şi ţigle valoroase şi un minunat şemineu în cea de-a doua cameră, care reprezintă o mare atracţie.

După părăsire apartamentelor prinţilor urmaşi, vom ajunge în camera de odihnă a Hasekis-ului (nr. 23) şi pe partea stângă se află Sala favoriţilor (nr. 24). În curte poate fi văzută o clădire realizată din lemn, care găzduia dormitoarele favoriţilor şi micuţul apartament al lui Abdülhamit I (secolul XVIII, nr. 25).

Suntem aproape gata cu turul haremului. Un pasaj întunecat, lung de 46 de metri, numit faimosul Drum de aur (Altin Yol) (nr. 26), ne conduc spre ieşire. De sărbători şi la ascensiunea pe tron se obişnuia să se împrăştie monezi de aur pe acest drum.

La capătul Drumului de aur, o vom lua la stânga şi vom părăsi haremul prin Poarta Coliviei (Kişhane Kapisi), pe unde erau aduse mesele în harem.

Muzeul Hagiei Sofia (Ayasofa Müzesi)

Înainte de cucerirea Constantinopolului de către otomani, această mare construcţie bizantină a fost cunoscută ca centru al vieţii religioase din Imperiul Bizantin. După cucerire aceasta a servit ca moschee pentru aproape 500 de ani. Începând cu 1935 – mulţumită lui Atatürk – Hagia Sofia a devenit unul dintre cele mai populare muzee din lume.

Hagia Sofia înseamnă “Simţ divin”. Conform legendei, în anul 325, Constantin a înălţat prima basilică, care fusese devastată de un incendiu în anul 404. În 415, Teodosius II a reconstruit biserica, dar aceasta a fost din nou dărâmată în timpul revoltei Nikita, în 532. Patruzeci de zile mai târziu, Justinian I a început reconstrucţia bisericii. Faimoşii arhitecţi Anthemios din Tralles şi Isodor din Milet au fost însărcinaţi cu construcţia. Basilica, cu un mare dom, a fost completată după cinci ani şi a fost formal dedicată de Justinian la 26 decembrie 537. Când a intrat în biserică, plin de bucurie, el i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a lăsat să ducă la bun sfârşit aşa o capodoperă şi a spus: “Te-am umilit Solomon!”. După 20 de ani, în 557, domul s-a prăbuşit. Justinian I, care trăia încă, l-a numit pe nepotul lui Isidor să reconstruiască biserica. Când lucrarea a fost terminată, domul era ceva mai mic şi ceva mai înalt decât cel dinainte. Pe 24 decembrie, 563, Justinian, acum un bătrân, în ultimele luni de viaţă, a dedicat din nou biserica. În anii următori biserica a fost restaurată de mai multe ori. În 1317, împăratul Andronic Paleologul a fortificat zidurile. Imediat după cucerire, otomanii i-au adăugat minarete. În 1573, Sinan şi elevii săi au construit primele contraforturi. O restaurare extinsă a fost realizată în timpul domniei sultanului Abdülmecit I de către arhitecţii elveţieni, fraţii Fossati (1847-1849). În 1934, Atatürk a transformat Hagia Sofia în muzeu şi a făcut posibilă cercetarea ştiinţifică. De atunci, Institutul American de Bizantologie a curăţat multe mozaicuri. Hagia Sofia este o basilică cu dom şi constă din…

1. a) holul cu exonartexul şi nartexul
2. b) camera centrală cu trei nave şi o galerie
3. c) o grădină ce înconjoară clădirea.

Planul Hagiei Sofia

Hagia Sofia Theodosiană (săpături)

2. Coloana umedă
3. Platforma corului
4. Altarul sultanului
5. Tezaurului
6. Vechiul Baptisteriu, acum türbe pentru sultani
7. Fântâna
8. Şcoala elementară
9. Loja (türbe) sultanilor şi prinţilor

Acum, vom vizita biserica, urmând următoarea ordine, menţionată mai jos. Pornind din capătul vestic vom intra în exonartex printr-o intrare antică. Cinci porţi de bronz leagă exonartexul cu nartexul. Porţile sunt decorate cu motive cruciforme.

Nartexul este lung de 60 de metri şi lat de 11 metri. Tavanul este acoperit cu mozaicuri de aur şi lambriuri de marmură împodobesc zidurile. În partea dreaptă a nartexului se află o intrare publică. Dincolo de poartă veţi vedea un mozaic minunat care o descrie pe întronata Mamă a lui Dumnezeu, ţinându-L pe Pruncul Hristos în braţe, în timp ce primeşte doi împăraţi în audienţă. În partea stângă a acesteia se află “Împăratul Constantin cel Mare printre sfinţi” oferindu-I o miniatură a oraşului Constantinopole. “Justinian, ilustrul împărat”, situat în partea dreaptă, îi prezintă un model al Hagiei Sofia (secolul X). Poarta de ieşire datează din secolul II şi a fost împrumutată de la templul din Tarsus, unde s-a născut Paul.

În luneta de deasupra Porţii imperiale, care conduce dinspre nartex spre camera centrală, vom vedea un mozaic fabulos din secolul nouă. Acesta îl arată pe Isus aşezat pe un tron din giuvaeruri, picioarele odihnindui-Se pe un scaun pentru picioare. El îşi ridică mâna Sa dreaptă, într-un gest de binecuvântare, în mâna Sa dreaptă ţinând o carte, din care poate fi citită inscripţia în greacă: “Pacea să fie cu voi. Eu sunt lumina lumii”. În dreapta lui Hristos, împăratul Leo VI se prosternează. Deasupra, în cealaltă parte a tronului, sunt două rondeluri care o descriu pe Fecioara Binecuvântată şi pe Arhanghelul Gabriel.

Astăzi nu mai există mozaicul din timpul lui Justinian, deoarece acesta a fost distrus în timpul iconoclaştilor (729-843).

Nouă porţi cu balamale puternice, pentru a susţine uşile groase, conduc spre centrul bisericii. Prima impresie creată de interiorul Hagiei Sofia este aceea a spaţiului vast conţinut. Este greu de crezut că zece mii de lucrători, cu sculele din acele timpuri, au reuşit s-o construiască în numai cinci ani. În construcţie nu s-au folosit deloc schele de lemn. La fel cum egiptenii şi-au construit piramidele, solul a fost ridicat până la nivelul construcţiei. Justinian a avut încredere că biserica va fi construită într-o perioadă scurtă, deoarece el i-a împărţit pe muncitori în două echipe, promiţând prime consistente pentru cea mai rapidă dintre ele. În istorie, conceptul de construcţie trebuie să înceapă cu construcţia Hagiei Sofia.

În faţa noastră se află o basilică cu cupolă, care ocupă 77 metri pe lungime şi 71,20 metri pe adâncime. Este la ora actuală cea de-a patra basilică, după Sf. Petru din Roma, Duomo-ul din Milano şi Sf. Paul din Londra.

Imensul dom, care a fost construit din cărămizi arse din Rhodos, are o înălţime de 55,60 metri şi un diametru de 31-32 de metri şi este sprijinit de patru coloane enorme. Cu cele 40 de ferestre ale sale, domul dă impresia că este suspendat în aer. Cele două semi-domuri de la est şi de la vest, fac posibilă aprecierea înălţimii acestui dom. Fiecare dintre pandantivele (de la îmbinări) domului principal au fresce cu heruvimi.

Spaţiul de sub dom este centrul bisericii. Pe fiecare latură se află câte patru coloane de granit din Ephesus. Nişele rotunde, din colţuri, au coloane de porfir din Templul lui Apollo din Baalbec. Multe dintre coloane au capiteluri bizantine, care au suprafeţele decorate, fiind cunoscute cu numele general de tip-arcuit. În faţa şi în spatele coloanelor se află monogramele lui Justinian şi ale Theodorei. Panourile de marmură de pe pereţi au fost aduse au fost aduse de pe insula din Marea Marmara, de unde derivă de fapt numele de “marmură”.

Etajul cu mozaic, din secţiunea de sud-est a principalei nave, nu trebuie ratat. Probabil că aici se desfăşurau ceremoniile de încoronare a împăraţilor bizantini.

Pilastrul din coridorul nordic, este faimoasa coloană umezită şi se crede că aceasta este miraculoasă.

Mozaicurile din navă (naos)

În colţul apsidei se află cel mai frumos mozaic, care-O descrie pe Mama lui Dumnezeu, cu Pruncul Isus (din secolul IX).

La baza arcurilor vom vedea alte mozaicuri, care-l reprezentau pe Sf. Mihai, dar a fost în întregime distrus (secolul IX).

Trei alte mozaicuri de portrete sunt localizate în nişele de la baza principalului arc: la stânga se află Sfântul Ignat, în mijloc Sfântul Ioan Gură de Aur, la stânga Sfântul Ignat Theophorus.

Mozaicurile din galerie

Câteva mozaicuri rămase în galerie, în ceea ce reprezenta secţiunea femeilor. Cel mai vechi dintre acestea îl reprezintă pe Alexandru, fiul lui Basileus I (secolul X), în galeria nordică.

În sudul galeriei se află două mozaicuri, situate faţă în faţă. Cel din stânga o descrie pe împărăteasa Zoe, cu cel de-al treilea soţ al ei, Constantin IX (Monomachos). În centru îl vom vedea pe Hristos, cu mâna dreaptă într-un gest de binecuvântare. Este interesant de a examina îndeaproape feţele acestora. Zoe, care avea deja 50 de ani în timpul primei căsătorii, arată ca o tânără de 20 de ani. Odată cu fiecare mariaj, chipul împărătesei şi numele fostului soţ erau înlocuite. Aceste schimbări sunt foarte vizibile pe mozaic.

În dreapta, deasupra mozaicului menţionat, o vom vedea pe Fecioara Maria ţinându-L pe Pruncul Isus. În dreapta sa stă împăratul Ioan Comnenos şi la stânga stă împărăteasa Irina (secolul XII) şi fiul său Alexios.

Cel mai magnific mozaic din galerie este Deesis, care este localizat în loja împărătesei (secolul XIV). Îl arată pe Hristos flancat de Fecioară şi de Sf. Ioan Botezătorul. Opus de Deesis se află mormântul dogelui veneţian Henricus Dandalo, care a fost conducătorul celei de-a patra cruciade.

Decoraţiile islamico-turce Istanbul

Mihrabul (nişa de rugăciune) era plasată în direcţia Meccăi. Giganticele sfeşnice care stau în faţa acestuia au fost donate de către sultanul Soliman I şi au fost realizate în Ungaria. Loja imperială, de la stânga apsidei a fost construită de Gaspar Fossati (secolul XIX). Tronul de rugăciune din marmură este situat în mijlocul arcadei nordice. În secolul XVI, sultanul Murat a adus blocurile de marmură din insula Maramara. Congregaţia le-a folosit pentru a realiza tronul. Cele opt panouri verzi uriaşe care sunt agăţate în camera centrală conţin numele sfânt al lui Alah, al profetului Mahomed, al celor patru califi şi al nepoţilor lui Mahomed.

Grădina Hagiei Sofia

La sud se află o structură de dom, din secolul XIX, care a fost atelierul astronomului moscheii. Tezaurul bisericii se obişnuia să fie depozitat în clădirea din nord-est. Cealaltă clădire cu acoperiş boltit (dom) este “tülbes”-ul sultanului şi al prinţilor.

La vest se află vestigiile (ruinele) unor coloane de marmură şi a unei biserici theodosiene. În faţa porţii imperiale se află intrarea spre biserica theodosiană, care a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice din 1935. În colţul din sud-vest al grădinii se află o minunată fântână, un exemplu drăguţ de stil rococo turcesc, din secolul XVIII. La sudul intrării (astăzi ieşire) se află baptisteriul lui Justinian, care acum poartă emblemele sultanilor.

Hipodromul (At Meydani)

Împăratul roman Septimius Sever a construit acest loc care este situat la vest de Moscheea albastră, în anul 203. Împăratul Constantin cel Mare l-a extins ceva mai târziu.

În timpul erei bizantine, Hipodromul era centrul activităţilor civile. Aici nu aveau loc numai curse de care şi lupte de gladiatori, ci şi celebrări în onoarea împăraţilor. De două ori a fost locul unor revolte şi al unor bătălii sângeroase. Prima revoltă a izbucnit între cele două partide politice (verzii şi albaştrii), în timpul domniei lui Justinian, în anul 532. Aproape că acestea l-au costat tronul pe Justinian, dar generalul său, Belisarius, i-a măcelărit pe cei 40.000 de rebeli în interiorul Hipodromului. Cel de-al doilea măcel a avut loc aici când sultanul Mahmut II a ordonat executarea a 30.000 de ieniceri rebeli în Hipodrom.

Hipodromul are o lungime de aproximativ 400 de metri şi o lăţime de aproximativ 120, aici putând lua loc 40.000 de spectatori, conform estimărilor. Intrarea era localizată aproximativ în locul în care se află acum fântâna împăratului Wilhelm II. De-a lungul laturilor au fost plasate scări asemănătoare unor scaune, Hipodromul având partea sudică semicirculară. O arcadă de coloane marchează partea superioară unde se limita acest semicerc, unde se aflau odinioară patru cai de bronz (acum ei se află la Muzeul Marciano), pe care Constantin cel Mare i-a adus de la Roma. În 1204, dogele Enrico Dandolo i-a încărcat pe nave şi i-a transportat la Veneţia, unde i-a aşezat deasupra principalei porţi a Bisericii Marcus.

Linia centrală a curselor de care, un puternic şi lung zid, aşa-numita “spina” au fost decorate cu obeliscuri şi coloane. Câteva dintre acestea mai pot fi încă văzute.

Loja imperială “kathisma” era localizată în mijlocul laturii estice a arenei şi se putea intra în aceasta numai din interiorul palatului. Nivelul inferior al încercuirii era folosit pentru patrularea gărzilor.

1. – Obeliscul egiptean (Dikilitaş)

Acest obelisc a fost înălţat de faraonul egiptean Tutmes III la Deir el Bahri (în secolul XV î.Hr). Aproximativ două mii de ani mai târziu, împăratul Theodosius I a adus această structură monolitică la Constantinopole, în anul 390. Obeliscul, cu o înălţime de 20 de metri este montat în patru blocuri de alamă, care sunt aşezate pe o bază de marmură, cu basoreliefuri.

Latura estică: împăratul Theodosius este aşezat în loja sa, cu un buchet de flori în mână, cu care îl va onora pe câştigătorul cursei de cai. În faţa sa se află fii săi Arcadius şi Onorius. În spatele lui se află garda de corp şi spectatori, dansatori şi muzicieni sunt descrişi în apropierea sa.

Latura nordică (în partea opusă fântânii împăratului Wilhelm II):

În blocul inferior de pe care se înalţă obeliscul sunt reprezentaţi spectatori, în timp ce în partea superioară îl vom vedea pe împărat şi menajera sa.

Latura vestică: împăratul primeşte omagiile inamicilor învinşi. Ceva mai jos se află doi ambasadori care-şi prezintă darurile.

Latura sudică: în partea superioară este arătat împăratul Theodosius cu familia sa, gărzi de corp şi spectatori în boxe în timpul competiţiei. În partea inferioară este descrisă o cursă din Hipodrom. Inscripţiile în greacă şi latină, de la bază, îl parafrazează pe Theodosius şi pe prefectul său Proclus.

2. – Coloana în formă de şarpe (Burmali Sütun)

Această coloană este cel mai vechi monument grecesc din Istanbul. În 479 î.Hr, a fost înălţată de 31 de oraşe-cetăţi care i-au înfrânt pe perşi în bătălia de la Plataea, în memoria victoriei de la Templul lui Apollo din Delphi. Numele oraşelor sunt inscripţionate în spirală care are forma unor şerpi şi pleacă din apropierea bazei. Conform tradiţiei, şerpii de bronz au fost realizaţi din scuturile luptătorilor persani căzuţi în luptă.

Coloana are o înălţime de cinci metri şi reprezintă trei şerpi denşi, întrepătrunşi. Partea superioară care lipseşte consta dintr-un trepied care purta un arc de aur.

Partea superioară – cea a capetelor de şerpi – este acum expusă la cel de-al doilea etaj al Muzeului Arheologic.

3. – Colosul (Örmeli Sütun)

Împăratul Constantin VII Porfirogenetul a ridicat această coloană ca bornă de graniţă, în anul 940. Fosta faţadă de bronz aurit descria fermieri şi pescari a fost înlăturată în timpul celei de-a patra cruciade şi a fost topită. Astăzi pot fi văzute numai basoreliefurile în piatră.

Biserica Chora (Kariye Müzesi)

Se ştie că pe acest loc, în timpul lui Justinian, se afla o mănăstire. Ea se numea “Chora” (în ţară) deoarece vechea mănăstire la care biserica a fost ataşată se afla în afara zidurilor lui Constantin. În anul 558, un cutremur de pământ, care a provocat şi prăbuşirea Hagiei Sofia, a distrus complet această mănăstire, dar aceasta a fost reconstruită imediat şi a supravieţuit distrugerilor iconoclaştilor.

Clădirea din prezent datează de la sfârşitul secolului XI şi a fost construită de Maria Doukaina, mama legitimă a împăratului Alexios I Comnenos, între anii 1077 şi 1081. Nepotul acestuia, Isaac Comnenos, a remodelat biserica afectată în anul 1120. Aceasta nu şi-a păstrat prea mult timp această formă deoarece cruciaţii au dărâmat-o. Restaurarea în detaliu a devenit apoi esenţială, de acest proces preocupându-se Theodor Metochites, Marele logothetos (logofăt). În 1313 el a lărgit biserica, adăugându-i exonartexul şi paracliserul. Deasemenea, el a decorat naosul cu mozaicuri şi fresce. Conform tradiţiei, după ce a realizat această construcţie, logofătul a devenit călugăr în acestă mănăstire unde mai târziu a fost şi îngropat, după moarte.

După cucerirea oraşului de către otomani, biserica a fost transformată într-o moschee, în 1500. Mozaicurile şi frescele au fost restaurate de Institutul American de Bizantologie, între anii 1948 şi 1959, de când acest loc a devenit muzeu.

Mozaicurile şi frescele acestei biserici descriu scene din viaţa Maicii Domnului şi a lui Hristos. Acestea datează de la începutul secolului XIV. Din punct de vedere artistic, Kariye este un minunat exemplu de început de Renaştere bizantină. Cu toate că această clădire este micuţă, interiorul se bucură de o atenţie deosebită datorită mozaicurilor şi frescelor.

Mozaicul din exonartex

1. Hristos în vârstă de 12 ani în templu (Hristos cu scribii).
2. Visul lui Iosif, drumul spre Bethleem.
3. Iosif şi Fecioara Maria înainte recensământului Cyrenius, guvernatorul sirian.
4. Hristos la 12 ani, pe drum spre Ierusalim.
5. Ioan Botezătorul purtând mărturia lui Hristos.
6. Ispita lui Hristos.
7. Naşterea lui Hristos.
8. Visul lui Iosif şi întoarcerea Sfintei Familii la Nazaret.
9. Pantocratorul Hristos (Cel Atotputernic).
10. Miracolul de la Cana.

11-12. Multiplicarea pâinilor.

13. Fecioara şi Îngerul.
14. Cei trei Magi de la Răsărit pe drumul spre Ierusalim, întrebându-l pe Irod despre locul de naştere al Lui Hristos.
15. Zborul Elisabetei cu Ioan Botezătorul (Munţii se deschid pentru a-i primi şi proteja de Irod).
16. Irod interogându-i pe preoţi pentru a afla locul de naştere al Lui Hristos.
17. Mame plângându-şi copii.
18. Hristos însănătoşindu-l pe paraliticul din bazinul din Bethesda.
19. Hristos înzdrăvenindu-l pe tuberculos.

21-22. Masacrul copiilor la Bethleem (Irod înşelându-i pe înţelepţi, cerând copii sub doi ani pentru a-i omorî).

23. Hristos şi femeia samariteană.

Mozaicurile din interiorul nartexului:

24. Fecioara în mijloc şi Hristos Ancestorul.
25. Ioachim oferindu-se pentru respingere (serios afectată, pot fi văzute numai Fecioara în faţa lui Zaharia şi înaltul preot).
26. Buna Vestire a Sfintei Ana (Îngerul lui Dumnezeu anunţând-o pe Ana că rugăciunea ei pentru un copil a fost auzită).
27. Ioachim în pustnicie (ruşinat în faţa respingerii ofrandelor sale, Ioachim se ducă în sălbăticie pentru a se ruga).
28. Întâlnirea dintre Ioachim şi Ana în Ierusalim.
29. Naşterea Binecuvântatei Fecioare.
30. Fecioara îngrijindu-şi părinţii (cei doi magnifici cocoşi reprezintă incoruptibilitatea).
31. Ioachim o prezintă pe Fecioară marilor preoţi al templului.
32. Primii paşi ai Fecioarei, când era în vârstă de şase luni.
33. Fecioara primind pasca de la Gabriel.
34. La vârsta de trei ani, Fecioara a fost prezentată în Templu, unde a rămas până la nouă ani.
35. Fecioara este instruită în templu.
36. Fecioara primind sculul de lână de purpură pentru voalul templului.
37. Zaharia rugându-se în faţa credincioşilor costumaţi (aceştia sunt văduvi care cer mâna Fecioarei pentru a se căsători cu Ea).
38. Iosif cu mugurii de rod (Fecioara este încredinţată lui Iosif).
39. Iosif luând-O pe fecioară la el acasă.
40. Buna Vestire a Fecioarei.
41. Iosif primind permisiunea Fecioarei.
42. Teodor din Metohia prezentându-I biserica lui Hristos.
43. Sfântul Petru.
44. Sfântul Paul.
45. Medalionul lui Hristos Pantocrator şi strămoşii săi.
46. Divinităţi cu Isaac Comnenos şi Melane (probabil este reprezentată Maria, sora vitregă a lui Andronic Paleologul, care sete cunoscută a fi regina mongolilor. Numele său religios a fost Melane – negru).
47. Hristos vindecând-o pe mama legitimă a lui Petru.
48. Hristos vindecând femeia cu hemoragie.
49. Hristos vindecându-l pe omul cu mâna paralizată.
50. Hristos vindecându-l pe lepros.
51. Hristos vindecându-l pe un surdo-mut.
52. Hristos vindecând diferiţi oameni.
53. Hristos vindecându-l pe orbul din Ierihon.

Mozaicurile din naos

54. Dormitionul (Koimesis) Fecioarei. Fecioara este întinsă moartă. Lângă Ea se află Hristos ţinându-I sufletul. Deasupra lui Hristos se află şase serafimi înaripaţi. De jur-împrejur se află apostolii şi episcopii.
55. Hristos cu Scripturile.
56. Fecioara cu Hristos Copil.

Frescele din paracliser:

57. Anastasia (Reînvierea) (Hristos îi împinge pe Adam şi Eva în exteriorul mormintelor. La picioarele sale se află Satana legat în faţa porţilor dărâmate ale Raiului, alături aflându-se profeţii.
58. Hristos înălţând-o pe fiica lui Jairus.
59. Hristos înălţând-o pe fiul vitreg al lui Naim.
60. Arhanghelul Mihail.
61. Judecata de apoi (Hristos în centru, ca Judecător Universal. Alături sunt descrise sufletele celor salvaţi. Sufletele condamnate se duc în Iad. Mai jos, la stânga, Râul de Foc duce spre un lac unde Lucifer îi aşteaptă pe condamnaţi).
62. Omul bogat din Iad îi cere lui Lazăr apă.
63. Chinurile condamnaţilor.
64. Pământul şi Marea renunţând la morţi.
65. Intrarea Aleşilor în Paradis (Sf. Petru conduce sufletele celor salvaţi în Paradis, unde Ioan Botezătorul este arătat cu îngerii).
66. Un înger conducând sufletul lui Lazăr în Rai.
67. Lazăr cel care se roagă la sânul lui Abraham.
68. Fecioara cu Copilul Hristos, la 12 ani.
69. Sfântul Cosma Poetul.
70. Sfântul Iosif Poetul.

Sfântul Teofanes Confesorul.

72. Sfântul Ioan Damaschinul
73. Moise şi tufişul care arde (Îngerul Lui Dumnezeu spune: “Moise, tu eşti pe pământul sfânt, descalţă-te”. În mozaicul alăturat, Moise îşi ascunde faţa: se teme să îl privească pe Dumnezeu.).
74. Scara lui Iacob şi Iacob luptându-se cu îngerul.

75.-a Preoţii luând Arca Înţelegerii pentru a ajunge în oraşul lui David, “Sion”.

75.-b Regele şi întregul Israel s-au adunat în faţa arcei.

75.-c Arca lui Dumnezeu este adusă în Templul lui Solomon.

76. Sufletele celor drepţi în Mâna Lui Dumnezeu (serios deteriorată).
77. Isaia şi Îngerul (regele Assiriei nu este lăsat să intre în Ierusalim).
78. Aaron şi fii săi aducându-şi ofrandele în faţa altarului.

Mormintele din paracliser:

1. Probabil este mormântul lui Teodor Metochites (s-a pierdut inscripţia de identificare).

B şi C. Inscripţiile s-au pierdut.

1. Mormântul lui Mihail Tornikes, general şi prieten al lui Metochites.

Mormintele din nartexul exterior:

E şi F. Nu au putut fi identificate.

1. Mormântul prinţesei Irina Paleologina.

Mormântul din interiorul nartexului:

1. Mormântul lui Demetrius Dukas Angelus Paleologul.

1. Hristos în vârstă de 12 ani în templu (Hristos cu scribii).
2. Visul lui Iosif, drumul spre Bethleem.
3. Iosif şi Fecioara Maria înainte recensământului Cyrenius, guvernatorul sirian.
4. Hristos la 12 ani, pe drum spre Ierusalim.
5. Ioan Botezătorul purtând mărturia lui Hristos.
6. Ispita lui Hristos.
7. Naşterea lui Hristos.
8. Visul lui Iosif şi întoarcerea Sfintei Familii la Nazaret.
9. Pantocratorul Hristos (Cel Atotputernic).
10. Miracolul de la Cana.

11-12. Multiplicarea pâinilor.

13. Fecioara şi Îngerul.
14. Cei trei Magi de la Răsărit pe drumul spre Ierusalim, întrebându-l pe Irod despre locul de naştere al Lui Hristos.
15. Zborul Elisabetei cu Ioan Botezătorul (Munţii se deschid pentru a-i primi şi proteja de Irod).
16. Irod interogându-i pe preoţi pentru a afla locul de naştere al Lui Hristos.
17. Mame plângându-şi copii.
18. Hristos însănătoşindu-l pe paraliticul din bazinul din Bethesda.
19. Hristos înzdrăvenindu-l pe tuberculos.

21-22. Masacrul copiilor la Bethleem (Irod înşelându-i pe înţelepţi, cerând copii sub doi ani pentru a-i omorî).

23. Hristos şi femeia samariteană.

Mozaicurile din interiorul nartexului:

24. Fecioara în mijloc şi Hristos Ancestorul.
25. Ioachim oferindu-se pentru respingere (serios afectată, pot fi văzute numai Fecioara în faţa lui Zaharia şi înaltul preot).
26. Buna Vestire a Sfintei Ana (Îngerul lui Dumnezeu anunţând-o pe Ana că rugăciunea ei pentru un copil a fost auzită).
27. Ioachim în pustnicie (ruşinat în faţa respingerii ofrandelor sale, Ioachim se ducă în sălbăticie pentru a se ruga).
28. Întâlnirea dintre Ioachim şi Ana în Ierusalim.
29. Naşterea Binecuvântatei Fecioare.
30. Fecioara îngrijindu-şi părinţii (cei doi magnifici cocoşi reprezintă incoruptibilitatea).
31. Ioachim o prezintă pe Fecioară marilor preoţi al templului.
32. Primii paşi ai Fecioarei, când era în vârstă de şase luni.
33. Fecioara primind pasca de la Gabriel.
34. La vârsta de trei ani, Fecioara a fost prezentată în Templu, unde a rămas până la nouă ani.
35. Fecioara este instruită în templu.
36. Fecioara primind sculul de lână de purpură pentru voalul templului.
37. Zaharia rugându-se în faţa credincioşilor costumaţi (aceştia sunt văduvi care cer mâna Fecioarei pentru a se căsători cu Ea).
38. Iosif cu mugurii de rod (Fecioara este încredinţată lui Iosif).
39. Iosif luând-O pe fecioară la el acasă.
40. Buna Vestire a Fecioarei.
41. Iosif primind permisiunea Fecioarei.
42. Teodor din Metohia prezentându-I biserica lui Hristos.
43. Sfântul Petru.
44. Sfântul Paul.
45. Medalionul lui Hristos Pantocrator şi strămoşii săi.
46. Divinităţi cu Isaac Comnenos şi Melane (probabil este reprezentată Maria, sora vitregă a lui Andronic Paleologul, care sete cunoscută a fi regina mongolilor. Numele său religios a fost Melane – negru).
47. Hristos vindecând-o pe mama legitimă a lui Petru.
48. Hristos vindecând femeia cu hemoragie.
49. Hristos vindecându-l pe omul cu mâna paralizată.
50. Hristos vindecându-l pe lepros.
51. Hristos vindecându-l pe un surdo-mut.
52. Hristos vindecând diferiţi oameni.
53. Hristos vindecându-l pe orbul din Ierihon.

Mozaicurile din naos

54. Dormitionul (Koimesis) Fecioarei. Fecioara este întinsă moartă. Lângă Ea se află Hristos ţinându-I sufletul. Deasupra lui Hristos se află şase serafimi înaripaţi. De jur-împrejur se află apostolii şi episcopii.
55. Hristos cu Scripturile.
56. Fecioara cu Hristos Copil.

Frescele din paracliser:

57. Anastasia (Reînvierea) (Hristos îi împinge pe Adam şi Eva în exteriorul mormintelor. La picioarele sale se află Satana legat în faţa porţilor dărâmate ale Raiului, alături aflându-se profeţii.
58. Hristos înălţând-o pe fiica lui Jairus.
59. Hristos înălţând-o pe fiul vitreg al lui Naim.
60. Arhanghelul Mihail.
61. Judecata de apoi (Hristos în centru, ca Judecător Universal. Alături sunt descrise sufletele celor salvaţi. Sufletele condamnate se duc în Iad. Mai jos, la stânga, Râul de Foc duce spre un lac unde Lucifer îi aşteaptă pe condamnaţi).
62. Omul bogat din Iad îi cere lui Lazăr apă.
63. Chinurile condamnaţilor.
64. Pământul şi Marea renunţând la morţi.
65. Intrarea Aleşilor în Paradis (Sf. Petru conduce sufletele celor salvaţi în Paradis, unde Ioan Botezătorul este arătat cu îngerii).
66. Un înger conducând sufletul lui Lazăr în Rai.
67. Lazăr cel care se roagă la sânul lui Abraham.
68. Fecioara cu Copilul Hristos, la 12 ani.
69. Sfântul Cosma Poetul.
70. Sfântul Iosif Poetul.

Sfântul Teofanes Confesorul.

72. Sfântul Ioan Damaschinul
73. Moise şi tufişul care arde (Îngerul Lui Dumnezeu spune: “Moise, tu eşti pe pământul sfânt, descalţă-te”. În mozaicul alăturat, Moise îşi ascunde faţa: se teme să îl privească pe Dumnezeu.).
74. Scara lui Iacob şi Iacob luptându-se cu îngerul.

75.-a Preoţii luând Arca Înţelegerii pentru a ajunge în oraşul lui David, “Sion”.

75.-b Regele şi întregul Israel s-au adunat în faţa arcei.

75.-c Arca lui Dumnezeu este adusă în Templul lui Solomon.

76. Sufletele celor drepţi în Mâna Lui Dumnezeu (serios deteriorată).
77. Isaia şi Îngerul (regele Assiriei nu este lăsat să intre în Ierusalim).
78. Aaron şi fii săi aducându-şi ofrandele în faţa altarului.

Mormintele din paracliser:

1. Probabil este mormântul lui Teodor Metochites (s-a pierdut inscripţia de identificare).

B şi C. Inscripţiile s-au pierdut.

1. Mormântul lui Mihail Tornikes, general şi prieten al lui Metochites.

Mormintele din nartexul exterior:

E şi F. Nu au putut fi identificate.

1. Mormântul prinţesei Irina Paleologina.

Mormântul din interiorul nartexului:

1. Mormântul lui Demetrius Dukas Angelus Paleologul.

Moscheea Soliman (Süleymaniye Camii)

Această puternică moschee a fost construită în timpul domniei sultanului Soliman Magnificul, după ce acesta a revenit victorios din Ungaria, de către arhitectul Sinan, între anii 1550-1557. Fără nici o îndoială, aceasta este cea mai importantă construcţie otomană din Istanbul. A fost luată în calcul şi ipoteza că Soliman Magnificul a decis să construiască această moschee pentru a aniversa împlinirea a 30 de ani de la urcarea pe tron. De aceea el a intenţionat ca această construcţie să fie unică.

Moscheea se află pe una dintre cele şapte coline ale Istanbulului. A fost construită în perimetrul vechiului palat al sultanului, care nu mai există în ziua de azi. Moscheea constă dintr-o curte exterioară, o curte interioară şi o cameră de rugăciune cu un acoperiş în formă de dom. Distinct de cele trei zone, curtea exterioară este înconjurată de clădiri, care odinioară serveau ca academie, caravanserai, spital, bucătărie pentru cei săraci şi băi.

Vom intra mai întâi în curtea exterioară. La dreapta vom vedea amplasamentele pentru spălat, unde musulmanii execută ritualul de curăţare, esenţial pentru cele cinci rugăciuni zilnice. Ceva mai încolo, pe partea stângă, vom intra în curtea interioară, unde 24 de coloane antice de porfir, marmură şi granit sprijină 28 de bolţi (domuri) şi în centru se află o fântână dreptunghiulară (Şadirvan). Toate aceste coloane provin din Hipodrom. În timpul sărbătorilor fixe sau în timpul rugăciunii de vineri (principala rugăciune, care corespunde cu serviciul religios de duminică pentru creştini), când nu mai este loc în interiorul moscheii pentru cei care se roagă, populaţia se roagă în acestă curte interioară.

Deasupra principalei porţi, care conduce spre interiorul moscheii, se află o inscripţie arabă: “Nu există alt Dumnezeu în afara lui Alah şi Mohamed este profetul acestuia”. Cele patru minarete situate în colţurile curţii interioare indică faptul că Soliman Magnificul a fost cel de-al patrulea sultan de la cucerirea Constantinopolelui şi cele trei balcoane îl indică pe cel de-al zecelea conducător al Imperiului Otoman.

După intrarea în moschee, atenţia va fi captată de frumuseţea şi armonia acesteia. Planul suprafeţei interiorului moscheii este un dreptunghi de 57 de metri pe 60 de metri. Cupola centrală care acoperă întregul interior are o înălţime de 53 de metri şi un diametru de 27,5 metri. Patru stâlpi puternici susţin imensul dom şi spre est şi vest domul este susţinut de semi-domuri de 40 de metri înălţime şi diametrul de 23 de metri. Arcurile de dom se înalţă pe patru stâlpi puternici. Între stâlpi, arcade triple pe două coloane monolitice sprijină “timpanul” arcelor. Una dintre aceste coloane a fost Coloana Virginităţii care fusese ridicată în împrejurimile Bisericii Apostolilor din Constantinopole. Cea de-a doua provine de la palatul imperial de lângă Hagia Sofia şi celelalte două provin din Alexandretta (Iskenderun).

Inscripţiile decorative au fost realizate de faimosul caligraf Ahmet Karahisari şi elevul său Hassan Çelebi. Pe peretele vestic se află minunate ferestre incizate în piatră. Ele au fost realizate într-un stil special de construcţie, fiind folosit gips pentru rame. Acestea sunt capodopere realizate de artistul cunoscut sub numele de “Ibrahim cel Beţiv”.

Fraţii Fossati au iluminat domul central în cel din urmă secol al stilului otoman cu inspiraţii baroce. Mihrabul (nişa de rugăciune), loja sultanului şi mimber-ul (altarul de vineri) au fost realizate din marmură şi sunt de o mare simplitate. Lucrătura din lemn a scaunului de rugăciune a fost îmbinată cu fildeş şi sidef, ferestrele de deasupra fiind şi ele remarcabile.

Galeriile de pe extremităţi nu au fost rezervate pentru femei, ca în moscheea sultanului, ci pentru nobili. Acustica din interiorul moscheii este minunată. Se spune că arhitectul Sinan a montat tuburi în podeaua mihrab-ului şi în fiecare colţ, pentru ca rugăciunile şi predicile imamului (persoana care conduce rugăciunea) să fie auzite foarte bine în interiorul cât şi în exteriorul moscheii.

Globurile negre care sunt suspendate sub domul central sunt ouă de struţ (vopsite) negre, care nu au nici o semnificaţie religioasă. Mirosul acestora trebuia să-i îndepărteze pe păianjeni. Pentru a preveni formarea de pânze de păianjen în acestă încăpere spaţioasă, aceste ouă erau înlocuite în fiecare an, înainte de a se usca.

Deoarece în secolul XVI nu exista electricitate, moscheea era iluminată de sute de lămpi cu ulei. Arderea uleiului provoca particule negre şi rotunde, care se acumulau sub cupolă. Deasupra uşii, arhitectul Sinan a construit o nişă cu mici ferestre, pe unde bulele negre erau eliminate într-o altă cameră. Umiditatea era foarte densă din cauza respiraţiei celor aproximativ 5.000 de persoane din moschee, şi se aduna sub formă de umezeală pe pereţi. În acele zile, cerneala cea mai bună era afectată de această umezeală. În partea de est a moscheii se află un cimitir interesant, unde se află turbele (mormintele) lui Soliman I şi a soţiei acestuia, Roxelane.

Evlia Çelebi este cel mai faimos călător otoman din secolul XVI, care a colecţionat memoriile sale sub forma unei cărţi. El ne povesteşte despre înaltul minaret cu trei balcoane, din stânga principalei intrări, care se numeşte “Minaretul bijuteriilor” şi motivul din cauza căruia acesta se numeşte aşa este următorul:

Construcţia moscheii a fost întreruptă când Soliman a fost neviot să se dedice activităţilor sale civice. Şahul persan “Tahmasp” a auzit acestă veste şi a trimis un mesager cu o ladă plină cu bijuterii sultanului. În scrisoarea sa el a scris: “Am auzit că nu poţi continua construcţia moscheii tale din cauză că ai probleme financiare. Transformă aceste pietre preţioase în bani şi termină cât mai curând construcţia”. Scrisoarea l-a înfuriat pe sultan. El i-a dat cufărul cu bijuterii lui Sinan şi i-a spus: “Aceste pietre preţioase nu au nici o valoare pe lângă pietrele din moschee. Amestecă pietrele preţioase cu celelalte materiale de construcţie şi construieşte minaretul”. Sinan a folosit pietrele preţioase în construcţia minaretului şi din această cauză acesta se numeşte “Minaretul bijuteriilor”.

Viaţa lui Sinan (1490-1588)

Conform numeroaselor surse, Sinan (cel mai faimos arhitect otoman) a fost recrutat din devşirme din Provincia Kayseri, vechea Caesareea, şi a fost luat de la familia sa la vârsta de 21 de ani pentru a fi unul dintre robii puşi la dispoziţia sultanului. La vârsta de 25 de ani el a intrat în serviciul gărzilor sultanului şi a fost desemnat pentru ieniceri. Ceva mai târziu, a venit la palatul lui Ibrahim Paşa (la Hipodrom) pentru iniţiere şi a astat aici vreme de câţiva ani.

În armată, Sinan a fost un ofiţer pionier, care a învăţat intendenţa, fiind de asemenea un maestru al construcţiilor din piatră şi pentru război. El şi-a însuşit toată pregătirea profesională prin experienţe de mulţi ani în armată şi în biroul arhitecţilor de la Palat, devenind în cele din urmă arhitectul-şef al sultanului şi autor al multor opere arhitectonice răspândite în tot imperiul, printre ele numărându-se capodopere ca moscheile Süleymaniye şi Selîmiye din Istanbul şi Edirne (Adrianopol). A contribuit la dezvoltarea stilului artistic otoman şi la un mod de viaţă aristocratic de viaţă pe care robii sultanului l-au răspândit în toate colţurile imperiului.

În 1593, la vârsta de 49 de ani, după ce a fost numit arhitect şef de către sultanul Soliman I, care i-a apreciat marele talent, Sinan a creat magnificele sale clădiri. În timpul vieţii sale, el a construit 80 de moschei mari şi 50 de moschei mici, multe şcoli, spitale, palate, poduri, apeducte şi băi turceşti. În total el a contribuit la 320 de construcţii.

Sinan a murit în anul 1588 şi a fost înmormântat în nor-estul moscheii, în exteriorul curţii exterioare, într-un mormânt simplu.

Moscheea Albastră a sultanului Ahmet

Aceasta este una dintre cele mai mari şi frumoase moschei din Istanbul şi se înalţă la est de “Meydani”, vechiul Hippodrom, în faţa Hagiei Sofia. A fost fondată de sultanul, care era în vârstă de 20 de ani, pentru a contrabalansa Hagia Sofia şi a fost construită de arhitectul Mehmet Aga, unul dintre elevii lui Sinan. Datorită ţiglelor sale albastru-verzi a fost denumită Moscheea Albastră.

Sultanul a folosit moscheea ca o scenă pentru declaraţiile religioase importante. Aici erau celebrate importantele sărbători şi de aici pelerinii porneau la drum spre Mecca.

Moscheea Albastră este singura moschee cu şase minarete din lume. Legenda acestei moschei este următoarea:

După ce sultanul Ahmet I a părăsit Mecca, el l-a însărcinat pe arhitect să construiască minarete de aur pentru această moschee. Din punct de vedere financiar,  maestrul constructor şi-a dat seama de imposibilitatea realizării acestei construcţii, şi apropierea semantică a cuvintelor “aur” şi “şase” pietre (“Altin” şi “Alti” – piatră şi aur), el a construit şase minarete din piatră.

La fel ca şi Moscheea lui Soliman, Moscheea Albastră este formată din trei părţi: curtea interioară, curtea exterioară, şi domul din clădirea de bază.

Dinspre vest veţi intra printr-o poartă care dă spre curtea exterioară. Pe poartă este agăţat un lanţ. Pentru a-şi demonstra respectul pentru Dumnezeu, sultanul trebuia să se aplece de fiecare dată când trecea călare pe sub această poartă.

Trecând prin acestă poartă decorată cu motive reprezentând stalactite, vom ajunge în curtea interioară, care are aceleaşi dimensiuni cu sala de rugăciuni: 64 de metri pe 72 de metri. Curtea interioară este mărginită de 26 de coloane de granit, cu capiteluri în formă de stalactite, care formează un portic acoperit de 30 de domuri micuţe. În centrul curţii interioare se află o fântână octogonală. Trei porţi conduc în interiorul moscheii. Una dintre acestea, grandioasă, conduce spre curtea interioară. Interiorul, care este apropiat de piaţă, reprezintă planul arhitectonic central. 260 de ferestre, care odinioară erau împodobite cu sticlă colorată, iluminează interiorul moscheii pe întreaga durată a zilei.  În timpul ramadanului, când luminile sunt reflectate de ţiglele albastru-verzi şi carpetele roşii, interiorul moscheii arată fascinant.

Domul central are o înălţime de 43 de metri şi are un diametru de 23,5 metri. Patru stâlpi puternici suportă domul, care pe fiecare latură se sprijină pe semi-domuri.

Galeria (care este destinată femeilor şi se află al mezanin) este susţinută de  coloane care sunt împodobite de cele mai frumoase ţigle din moschee pe pereţi şi delimitează sala de rugăciune pe trei laturi. Pe partea inferioară a pereţilor şi a interiorului sunt dispuse 21.000 de ţigle din Iznik (antica Nikaia), din secolul XVII. Minunatele modele florale sunt dispuse în tradiţionalele modele de liliac, lalele şi trandafiri, fiind de asemenea colorate în tonuri de  albastru, verde şi maro. De când islamul a interzis reprezentarea lui Dumnezeu sub formă de divinitate umană, aici nu mai sunt reprezentări umane. Partea superioară a pereţilor şi voltele sunt pictate cu ornamente colorate şi sunt dominate de culoarea albastră. Minunatele caligrafii şi arabescurile realizate în bronz sunt de asemenea niotabile. Mihrab-ul (nişa pentru rugăciuni) şi mimberul (altarul de vineri) din marmură albă sunt cele originale şi sunt exemple ale rafinamentului de piatră sculptată în basorelief din această perioadă. Operele realizate din lemn, incrustate cu fildeş şi sidef, situate pe uşi, ferestrele şi tronul sunt de asemenea remarcabile. Loja de marmură a sultanului este de asemenea remarcabilă.

În cealaltă curte a moscheii, construcţia conţine türbele (mormintele) sultanului Ahmet I, fosta medresă (şcoala unde se predă Coranul), situată în nord-vest şi, în sud-est micuţul pavilion al sultanilor care asigura accesul direct spre loja sultanului. Din 1978, în acest loc a fost înfiinţat un interesant muzeu.

Apeductele si cisterne în Istanbul

Apeductele au fost construite pentru a alimenta cisternele cu apă dinizvoare, care erau localizate în proxima parte dreaptă a oraşului. Proviziile de apă erau foarte importante pentru un oraş ca Istanbulul, care era deseori asediat. Din această cauză, în timpul epocilor bizantine şi otomane au fost construite cele mai multe apeducte. Ele transportă apa din Pădurea Belgradului.

Apeductul lui Valens (Bozdogan Kemri)

Este singurul apeduct din mijlocul oraşului şi a fost construit în timpul domniei împăratului roman Valens, în secolul IV. Acesta face legătura dintre cea de-a treia şi cea de-a patra colină a oraşului şi se sfârşeşte în apropierea universităţii. Din locul de unde este distribuită apa, până la palatul imperial. Cele două construcţii antice de apeducte au o înălţime de 26 de metri şi au aproximativ o lungime de 1.000 de metri, astăzi păstrându-se însă numai 800 de metri din acestea.

În împrejurimile Istanbulului putem întâlni o parte a apeductelor care au o origine bizantină sau otomană. Acestea sunt localizate în “Pădurea Belgradului” şi în apropiere de apele proaspete, cele mai proaspete din Europa, care izvorăsc de lângă Cornul de Aur.

Cisternele

Numeroasele cisterne din Istanbul ilustrează importanţa acestor construcţii. Ele alimentează (încă) oraşul, funcţionând în timpurile de pace sau în perioadele de război. Aici pot fi menţionate două tipuri de cisterne: cisternele deschise şi  cisternele acoperite.

Cisternele deschise sunt de obicei localizate pe coline şi au fost construite sub forma unor bazine. Probabil că cisternele deschise alimentau cisternele acoperite, apa fiind purificată până la acestea din urmă cu ajutorul plantelor (algelor), alimentând oraşul cu apă curată.

Cea mai remarcabilă cisternă deschisă este Cisterna lui Aetios din secolul V. Astăzi aceasta se află în perimetrul unui stadion destinat sporturilor: “Vefa Stadyumu”.

Cisterna lui Bonus este plasată la nord de Moscheea lui Selim, care serveşte în ziua de azi ca grădină (secolul V). Cisterna lui Mocius este localizată în apropierea “Altimermer-ului” şi este singura canalizată în ziua de azi (secolul VI).

Cisternele acoperite sunt doar câteva în Istanbul. Acestea sunt racordate la izvoare sau sunt alimentate de ploaie. Cele mai multe dintre acestea au acoperişurile sub formă de dom, sunt situate sub nivelul solului şi au forma unor săli mărginite de coloane. Datorită splendorii artistice ale acestora vom descrie două dintre cisternele acoperite, ca un minunat exemplu de construcţii, realizate în timpul domniei lui Justinian:

Palatul subteran (Yerebatan Sarayi)

Această cisternă este cea mai grandioasă şi cea mai impresionantă dintre cisternele acoperite. Apa care alimentează această cisternă provine de la o distanţă de 19 kilometri şi era folosită de palat. Capacitatea sa are un volum de 80.000 de cm³. Cisterna are o lungime de 140 de metri şi o lăţime de 70 de metri. Cele 336 de coloane ale sale sprijină domurile din cărămidă şi sun aranjate pe 12 rânduri, dintre care 28 au capiteluri bizantine realizate în stil corintic. Pe una dintre coloanele cu o înălţime de 8 metri se poate vedea încă rigla care indică adâncimea apei. Paltul subteran, care nu a mai fost folosit de secole este acum muzeu. Câteva dintre scenele filmului cu James Bond, “Salutări din Moscova” au fost filmate în această cisternă.

Cisterna celor 1001 coloane (Binbirdirek Sarnici)

Această cisternă este şi ea localizată în apropiere de Hipodrom şi este cunoscută ca fiind cea de-a doua ca mărime dintre cisternele acoperite. Datează dinainte de secolul VI. În planul de bază dreptunghiular, cu dimensiunile de 64 de metri pe 56 de metri, cele 224 de coloane sunt aranjate pe 16 rânduri, dintre care fiecare 14 sprijină domul de cărămidă (la un moment dat acestea vor putea fi vizitate, cu permisiunea autorităţilor).

Bazarele din Istanbul

Bazarul egiptean (Bazarul de mirodenii) (Misir Çarisi)

A fost construit în 1660 de sultanul Hatice, cu taxe colectate din Cairo pentru comerţul efectuat cu bunuri egiptene, în special plante medicinale şi mirodenii. Bazarul cu un acoperiş boltit este în formă de L şi aparţine complexului arhitectural al moscheii mamei sultanului.

În ciuda magazinelor moderne, Bazarul egiptean şi vecinătăţile acestuia au o aură orientală. Străzile înguste din jurul bazarului, cu nenumărate chioşcuri cu produse de băcănie, pieţe de peşte şi magazine de flori, îi conferă vizitatorului o atmosferă de neuitat.

Deasupra porţii de intrare se află faimosul restaurant de primă clasă Pandelli, care serveşte preparate turceşti numai la prânz.

Bazarul acoperit (Kapali Çarşi)

          În anul 1461, sultanul Mehmet II a construit primul bazar din lemn – denumit acum “Eski Bedesten” – tavanul primitiv. După numeroasele incendii care au cuprins bazarul, acesta a fost reconstruit în 1894 (cel mai recent incendiu a izbucnit în 1954).

Astăzi, acestă clădire cu acoperişul boltit, şi care este înconjurată de un zid, ocupă o suprafaţă de 200.000 m². Aproximativ 5.000 de chioşcuri se întind în giganticul labirint de micuţe străzi şi pasaje, care sunt de obicei aranjate conform produselor de vânzare: covoare, antichităţi, aur, argint, produse din piele etc.

Vizitatorul trebuie să-şi găsească calea de ieşire. El poate plănui la început numai o plimbare prin interiorul bazarului. Dar va părăsi bazarul plin de bagaje şi portofelul gol – bazarul este foarte atractiv iar vânzătorii sunt foarte pricepuţi. Vizita prin bazar este o adevărată aventură. Veţi păstra în memorie imaginea unui succes al negocierii cu vânzătorii a produselor cumpărate.

Din nefericire, printre produsele care sunt oferite spre vânzare se află şi lucruri de proastă calitate. Sunt recomandate însă articolele realizate manual. Din cauza preţului mic de producţie preţurile covoarelor turceşti expuse, a bijuteriilor de aur sau argint şi a articolelor vestimentare sunt moderate. De asemenea, obiecte de cupru, bronz sau inox sunt oferite ca suveniruri.

Dacă cea mai bună calitate nu este o prioritate, se află magazine rafinate, cu articole de export pe Strada Nuruosmaniye, care acceptă cecuri şi cărţi de credit. Vânzătorii vor împacheta produsele şi le vor expedia cu poşta în ţara dumneavoastră.

Fântânile (Sebil sau Çesme) – cișemele

Fântâna lui Ahmet III (Sultan Ahmet Çeşmesi)

Această fântână este cea mai frumoasă dintre cele de acest gen din Istanbul şi a fost ridicată de sultanul Ahmet, în stil rococo, în anul 1728. Structura pieţii de marmură, cu alcovuri împodobite cu bronz, are un acoperiş supraînălţat, surmontat de cinci cupole micuţe, una dintre ele situată în centru şi celelalte patru în colţuri. Ţigle valoroase şi inscripţii rafinate împodobesc această fântână aristocratică, care este plasată în faţa principalei porţi a Palatului Topkapi.

Fântâna împăratului Wilhelm II (Alman Çeşmesi)

Această structură octogonală de marmură i-a fost dăruită sultanului Abdülhamit II de către împăratul Wilhelm II, pentru a comemora vizita acestuia la Istanbul, din 1895. Fântâna a fost finalizată în 1898. Are coloane lucitoare de granit şi un acoperiş boltit (dom) cu un mozaic din aur, cu insigna sultanului şi a împăratului.

Alte obiective turistice în Istanbul

Turnul lui Baiazid

În centru parcului universităţii, în spatele monumentalei porţi, se află acest interesant turn, din anul 1828. Înainte de construcţia acestuia, aici se afla un turn de lemn, ca loc de supraveghere al pompierilor (gen Foişorul de foc). 180 de trepte de lemn conduc spre vârful turnului, de unde poate fi urmărită o minunată privelişte. Turnul este folosit astăzi ca centru meteorologic. Culorile bulbilor luminoşi situaţi pe catarg indică cum va fi vremea în ziua următoare (albastru = vreme frumoasă, verde = ploaie, galben = ceaţă şi roşu = zăpadă). Câteodată nu se vede nici o culoare, ceea ce înseamnă scurt-circuit.

Coloana arsă (Çemberlitas)

Acest monument, al împăratului Constantin, este situat în centrul Forumului lui Constantin. A fost ridicat în anul 328 şi poartă o statuie din bronz a împăratului în figura lui Apollo, care a fost distrusă de vremea nefavorabilă în secolul XII.

Aceasta se numeşte “Coloana arsă” din cauza culorii ei negre, care a rezultat în urma unui incendiu.

Pentru a proteja coloana de cutremure coloana a fost încorsetată cu benzi circulare de fier. Marginile sale sunt decorate cu ghirlande de lauri. Înălţimea totală a coloanei  este de 36 de metri.

Cornul de Aur (Haliç)

Cornul de Aur, un intrând de mare, este unul dintre porturile naturale din lume, este localizat între zona europeană a oraşului Istanbul (vechiul Istanbul şi modernul Istanbul). Încă din timpul antichităţii, acest braţ al Bosforului a fost numit “Cornul de Aur”, deoarece arată ca un corn, şi culoarea aurie a suprafeţei de apă care luceşte în bătaia soarelui. Cornul de Aur are o lungime de 11 kilometri, o adâncime de 40 de metri şi o lăţime maximă de 800 de metri.

Odată cu trecerea secolelor, de-a lungul malurilor au fost construite palate şi pavilioane cu grădini largi şi bine proporţionate. Populaţia care locuieşte în Istanbul iubeşte această zonă, ca un centru de recreere turistică, unde pot fi petrecute ore fericite. Din păcate, Cornul de Aur şi-a pierdut aspectul romantic din cauza fabricilor ce poluează apele. Oricum, este plăcut de aflat că noul guvern plănuieşte să înapoieze Cornului de Aur aspectul original plăcut pe care l-a avut.

Descripţia corespunde următoarei rute pentru petrecerea ambiantă a timpului:

Primul popas: Haliç Iskelesi (în Eminönü). Acest punct este localizat în faţa Bazarului egiptean, 100 de metri mai departe de Podul Galata. Acest pod, cu o lungime de 470 de metri, a fost construit, a fost construit de Compania Man în 1912. El cuprinde 22 de pontoane. În decursul călătoriei, vom vedea pe înălţimi Moscheea Paşa Rüstem, pe partea stângă. Alături de aceasta se află Moscheea lui Soliman, pe o altă colină (vezi supra) şi Apeductul lui Valens (vezi supra) şi pe partea dreaptă se află Turnul Galatei, care domină colilnele. La anumite perioade, feribotul traversează Cornul de Aur, pe sub Podul Atatürk, oprindu-se pe malul drept.

A doua oprire: Kasimpaşa (pe partea dreaptă)

Acest district îşi trage numele de la mooscheea marelui vizir al lui Soliman, Güzelce Kasim. Probabil că acesta este punctul prin care otomanii şi-au transportat corăbiile din lemn pe uscat, pentru a le duce în Cornul de Aur[1]. Ceva mai târziu, arsenalul naval otoman a fost construit aici. Pe acelaşi mal se află o drăguţă clădire din secolul XIX, care a fost reşedinţa amiralului flotei (activ).

A treia oprire: Fanarul (pe partea stângă)

Numele acestuia derivă de la cuvântul grecesc “fanar” (cameră luminată). Pe colină se înalţă minunata Moschee a lui Selim, din secolul XVI (vezi supra). Ceva mai încolo şi mai jos se află o clădire de cărămidă din secolul XIX. Ea găzduia Înalta şcoală Grecească Ortodoxă. Urmează apoi planul Bisericii Ortodoxe Patriarhale (Hagia Georgios), construită în 1720. Urmează apoi, în apropiere, pe partea dreaptă a malului drept, Biserica Sfântului Ştefan al bulgarilor care este construită într-o distribuţie de fier (în 1871).

Cea de-a patra oprire: Balat (pe partea stângă)

Între această oprire şi cea următoare (Hasköy), Mehmet II a construit un pod peste Cornul de Aur, în 1453.

Cea de-a cincea oprire: Hasköy (pe partea dreaptă)

Pe partea dreaptă se află şantierele navale şi deasupra acestor construcţii se află un mare cimitir evreiesc, unde pietrele de mormânt sunt înclinate deasupra mormintelor. La stânga de “Tekfur Saray” se află reşedinţa imperială a Imperiului Bizantin Târziu, situat pe o înălţime. Feribotul trece pe sub modernul pod al autostrăzii (Haliç Köprüsü) din 1973 şi se opreşte la ultima staţie.

Ce-a de-a şasea oprire: Eyüp (pe partea stângă)

Moscheea Eyüp, cu mormântul purtătorului însemnelor stindardului profetului se află la aproximativ 200 de metri, în spatele staţiei de destinaţie. Pe versanţii colinei din apropierea moscheii vom vedea vechiul cimitir islamic şi Cafeaua Pierre Loti, care este situată în vârf. Doi kilometri la nord de Eyüp, două curente de apă numite Apele Proaspete ale Europei se varsă în Cornul de Aur. Cândva acestea erau un sector favorit pentru vacanţe în Istanbul.

[1] Pentru cei care nu cunosc acest episod din istorie, el trebuie amintit. Se numără printre cele mai importante actiuni strategice militare din istorie, alături de traversarea Alpilor cu elefanti, realizată de Hanibal sau trecerea prin mlastini a armatelor japoneze în Indochina. În timp ce asedia Constantinopole, Mehmet II (sau Mahomed II) a ordonat trecrea unei părti din flota otomană în Cornul de Aur, care era protejat de către bizantini. În decurs de o noapte el a trecut pe busteni aproximativ 300 de vase turcesti în Cornul de Aur, întrerupând astfel total alimentarea Constantinopolelui. Pe lângă bombardametele masive din fortificatiile Anadolul Hisari si cealaltă Hisari, de pe malul opus, această manevră a izolat complet orasul.

Moscheea Eyüp (Eyüp Sultan Camii)

Este moscheea sfântă a oraşului. În special pentru musulmanii turci suniţi, moscheea urmează locurilor sacre din Mecca, Medina şi Ierusalim, deoarece aici se află însemnele sfinte ale purtătorului de drapel al profetului Mohamed – “Eyüp Ensari” – care a fost ucis în timpul asedierii Istanbulului (Constantinopolelui) de către arabi (672-679).

Opt sute de ani mai târziu, otomanii au cucerit oraşul sub comanda lui Mehmet II, în 1453, şi au descoperit locul în care fusese înmormântat purtătorul de stindard. Pentru a comemora acestă descoperire, Mehmet II a construit o moschee pe care a dedicat-o lui Eyüp. Murat III a remodelat moscheea şi, în 1800, Selim III a reconstruit-o complet. După cucerirea Istanbulului (Constantinopolelui) de către otomani, sultanii otomani veneau aici încinşi cu sabia lui Osman (întemeietorul dinastiei otomane) la ascensiunea lor la tron, ceremonie echivalentă cu încoronarea conducătorilor creştini.

Moscheea are o curte exterioară cu o fântână cu apă limpede (purificată). Aici bătrânele berze şi bâtlani îşi construiesc cuiburile şi sute de porumbei zboară de jur împrejur.

Planul de bază este dreptunghiular. Cupola este situată pe un cilindru care este aşezat pe opt semi-cupole. Salonul de sub cupolă este înconjurat pe margini de trei balcoane. În spatele planului în partea opusă principalei intrări în moschee se află türbe (locul de înmormântare) al purtătorului de stindard al profetului (închis în zilele de luni). Este o structură octogonală, încercuită din trei părţi de un vestibul. Oricine poate vizita locul de înmormântare. Singura condiţie este pentru femei, care trebuie să poarte un acoperământ pe cap. Pereţii interiori şi exteriori sunt placaţi cu ţigle fine, care sunt cel mai frumos exemplu  de ceramică de Iznik (secolele XVI-XIX). Purtătorul de stindard trebuie să fi fost îngropat în mijlocul clădirii octogonale, sub un capacul unui sarcofag secret, înălţat, şi realizat din lemn acoperit cu broderii de catifea împodobită cu argint. Un grilaj de argint înconjoară sarcofagul. Două embleme ale profetului sunt de asemenea păstrate aici.

Deseori aici veţi întâlni persoane care se roagă, în faţa “Ferestrei Dorinţelor” pentru a pleda pentru rezolvarea problemelor personale. Când dorinţa se îndeplineşte, cel care s-a bucurat de acest fapt trebuie să sacrifice o oaie sau o găină şi să distribuie hrană celor nevoiaşi. Pentru acest scop, în apropiere se află un loc de sacrificiu.

De asemenea, conform tradiţiilor musulmane, înainte de cicumcizie, vin pentru a vizita mormântul, îmbrăcaţi cu haine speciale, împreună cu părinţii, în speranţa că micuţa operaţie de circumcizie va decurge fără nici o complicaţie. Pentru scopuri sanitare, religia islamică impune circumcizia tinerilor băieţi.

Cu toate că se vehiculează faptul că stindardul islamic era verde, culoarea acestuia era neagră, pe drapel fiind înscrise însemnele lui Mahomed. Numai drapelele unitătilor militate islamice erau verzi. Drapelul negru si sfânt nu a mai fost purtat în lupte după asediul Constantinopolelui de către arabi.

Cafeneaua Pierre Loti

După o plimbare pe jos, care durează aproximativ 20 de minute, din locul vechiului cimitir, vom întâlni o cafenea micuţă, găzduită de o clădire care reaminteşte de vechiul stil otoman. Din acest loc ne putem bucura de o minunată privelişte asupra Cornului de Aur şi Istanbulului.

Pierre Loti (1850-1923) a fost un locotenent francez, care a fost trimis la Istanbul, în secolul XIX, pentru a-i învăţa pe otomani meşteşugul marinăriei. Ca prieten al turcilor, el a scris o serie de poeme despre Istanbul şi despre Cornul de Aur şi viaţa în harem. În perioada când el a stat în Istanbul, el a venit deseori în acest loc.

Turnul Galatei

Turnul, care poate fi văzut în zilele noastre, a fost construit de colonia genoveză în locul  Turnului lui Hristos (din secolul VI), în 1348, pentru a proteja Cartierul Galata. În 1446 turnului i-au fost adăugate nivele superioare, acesta fiind fortificat. În timpul perioadei otomane, turnul a fost folosit ca închisoare şi ca turn de supraveghere împotriva incendiilor.

Începând cu 1975, acestuia i-a fost construit un acoperiş într-un design original. Turnul are o înălţime de 68 de metri şi are nouă etaje. Balconul (în partea superioară) se află la o altitudine de 140 de metri faţă de nivelul mării. La nivelurile superioare sunt plasate în prezent un restaurant select ce oferă o atmosferă orientală, o cafenea turcească şi o tavernă genoveză.

Muzeul Militar (Askeri Müze)

Acest interesant muzeu este localizat la câteva sute de metri depărtare de Hotelul Hilton, a fost înfiinţat în anul 1959 şi găzduieşte fosta Academie militară. Aici sunt expuse piese de folosinţă militară din secolul XII până în secolul XX: arme, coifuri, lăncii, corturi, armuri, arcuri, uniforme de ieniceri şi lanţuri care au fost folosit pentru a împiedica accesul corăbiilor în Cornul de Aur, în timpul asediului Constantinopolelui. Tot în acest muzeu sunt expuse documente din timpul Războiului Turc Pentru Independenţă şi medalii, precum şi arme din timpul Războiului din Coreea.

În fiecare zi, ieniceri îmbrăcaţi în costume tradiţionale, dansează după muzică militară, eveniment interesant ce trebuie văzut.

Muzeul Naval (Deniz Müzesi)

Muzeul de astăzi a fost înfiinţat în anul 1961. Aici sunt expuse echipamente care dezvăluie dezvoltarea forţelor navale militare turceşti din perioada fondării Imperiului Otoman şi până astăzi:

Harta Americii, schiţată în anul 1513 de amiralul otoman “Piri Reis”, pe care autorul austriac Erik von Däniken a menţionat-o (în celebra carte Amintiri despre viitor, publicată în două ediţii şi în România), modele de caiace ale sultanilor, arme de foc, portrete ale  căpitanilor şi cabina lui Atatürk din yahtul său “Ertugrul”.

În grădină sunt expuse tunuri şi echipament care provine de pe vechile nave de luptă.

Moscheea Dolmabahçe (Dolmabahçe Camii)

Această moschee a fost construită de către mama sultanului Abdülmecit “Bezmi Alem” şi este localizată pe malul european al Bosforului. A fost construită în 1853 în stilurile baroc şi renascentist.

Planul de bază este o piaţă. Cupola largă este aşezată pe un cilindru, care este susţinut de pereţii exteriori ai moscheii. În fiecare colţ se află turnuri micuţe. Mihrab-ul şi mimberul de porfir roşu sunt interesante. Cele două minarete sunt cele mai zvelte din Istanbul.

Moscheea Victoriei (Nusretie Camii)

Această moschee datează de la sfârşitul secolului XVIII şi a fost construită pentru soldaţii care erau încartiruiţi în acest loc. În 1823, sultanul Mahmut II a construit o nouă moschee care este decorată cu motivele imperiale şi cu motive baroce. Aceasta este o moschee cu o cupolă extinsă, care este flancată de două minarete zvelte, având fiecare câte două galerii. Astăzi ea păstrează bunurile portului Istanbul. O fântână cu apă purificată şi un ceas de cameră aparţin aceluiaşi complex.

Palate situate de-a lungul Bosforului

Paltul Dolmabhçe (Dolmabhçe Sarai)

Dolmabhçe înseamnă “spiritul grădinii” şi este atribuită micuţului port, pe care sultanul Ahmet I a hotărât să-l construiască pentru palatul său de distracţii. În urma numeroaselor incendii, sultanul Abdülmecit I, cel care a fondat vechiul Palat Topkapi, în stil turcesc renascentist, în acelaşi loc, între 1843-1856. În 1877 sultanul Abdülhamit II a deschis aici primul parlament otoman, pe care l-a dizolvat două luni mai târziu. Printre alte celebrităţi primite aici s-au numărat împărăteasa franceză Eugenie, soţia lui Napoleon III, împăratul austriac Franz Josef, prinţul Eduard VIII, şahul Persiei Reza Pahlewi, regele Faisal al Irakului şi regele Emanullah al Afganistanului. Palatul este încă o scenă importantă pentru recepţiile oficiale.

După încheierea Imperiului Otoman, în 1923, Atatürk a rezidat în acest palat când sosea la Istanbul. El a murit aici, pe 10 noiembrie 1938, la vârsta de 57 de ani.

Palatul a fost construit conform planurilor arhitectului “Balian” şi constă din trei secţiuni (privind aşezaţi cu spatele la Bosfor): clădirea oficială se află pe partea dreaptă, sala tronului este în centru şi haremul este pe partea dreaptă. Cele 285 de camere şi cele 43 de săli conţin 280 de vaze, 156 de ceasuri, 58 de sfeşnice din cristal şi 36 de candelabre de cristal de Boemia, Veneţia, din Franţa sau din Anglia. 4.500 de metri pătraţi de covoare persane din mătase acoperă minunatul parchet al camerelor şi saloanelor. Draperiile şi tapiţeria sunt de asemenea realizate din mătase din fabrica Hereke. Palatul are 6 balcoane şi 6 băi.

Pentru împodobirea interiorului şi pentru decorarea camerelor au fost folosite 14 tone de aur şi 40 de tone de argint. Construcţia palatului a costat 5 milioane de monede de argint, care sunt echivalente acum cu 500 de milioane de dolari americani.

O vizită în interiorul palatului:

Haremul şi câteva camere din secţiunea oficială a palatului nu sunt accesibile. Sperând ca partea închisă să fie deschisă publicului cât mai curând, voi descrie întregul palat. Trecând printr-o poartă magnifică vom intre într-o grădină foarte bine întreţinută, ce cuprinde copaci selecţionaţi. O fântână decorată cu lebede împodobeşte centrul grădinii.

Sala de recepţii: Aceasta este prima cameră în care vom intra. Aici erau primiţi iniţial ambasadorii. În mijlocul încăperii este atârnat un candelabru realizat din cristal franţuzesc “baccarat”, unul dintre cele 36 de candelabre similare din interiorul palatului. Some de teracotă, care au deasupra agăţate micuţe bare de cristal sunt aşezate în colţuri. Ele au fost realizate în fabrica “Yildiz” Când soarele străluceşte prin barele de cristal, puteţi vedea cele patru culori ale curcubeului reflectate pe parchetul încăperii. Pe ambele părţi ale salonului se află două camere, având fiecare aceleaşi decoraţii.

Salonul scărilor: În centrul acestuia atârnă un mare candelabru de cristal. De când acoperişul a fost realizat din sticlă, aceasta este cea mai luminoasă încăpere din întregul palat. Cea mai mare atracţie o constituie cele două scări simetrice. Drăguţele suporturi de balustrade din cristal sunt realizate din sticlă veneţiană. Două minunate vaze de Sevres sunt aşezate de ambele părţi ale scărilor. Deasupra, în faţa peretelui spaniol, se află două lămpi de argint cu ulei, care i-au fost trimise sultanului de către guvernatorul din Hedijaz şi sunt agăţate de p pereche de elefanţi.

Salonul ambasadorilor (Salonu Mabeyn): Acest salon, care are un tavan decorat magnific, era folosit pentru primirea ambasadorilor oficiali. Tavanul realizat din lemn sculptat este opera artiştilor italieni şi francezi. Un covor de mătase de 110 m², realizat în fabrica regală din Herke, este plasat sub un candelabru de cristal franţuzesc. Blana de urs de pe podea a fost trimisă de ţarul rus Nicolae II. Pe partea vestică a salonului se află um mare instrument care are în interior un ceas, un barometru şi un termometru, un dar primit din partea guvernatorului din Hedjiaz.

Ceva mai departe, pe partea dreaptă, se află două camere una după alta.

Camera de aşteptare a interpreţilor: Este cea mai mică dintre cele două camere. Câteva picturi expuse sunt realizate de artistul rus “Aiwazovsky”, care a trăit în acest palat pentru o perioadă, decorând pereţii. Camera alăturată este:

Prima cameră de aşteptare a ambasadorilor: După recepţiile oficiale, ambasadorii şi delegaţiile lor aşteptau aici. Pe fiecare parte a intrării în acestă cameră se află două şemineuri de cristal, cu mari oglinzi deasupra.

Trecând prin salonul ambasadorilor, vom ajunge în camerele următoare:

Cea de-a doua cameră de aşteptare a ambasadorilor: Ambasadorii aşteptau aici singuri, pentru a fi conduşi la sultan pentru audienţa particulare.

Camera roşie: În spate se află camera mare, unde sultanul purta discuţii confidenţiale cu ambasadorii. Pereţi cu lambriuri de mahon, mătase roşie şi o cortină de aur conferă acestei încăperi un caracter special. În colţuri se află patru mese rotunde micuţe emailate, primite din partea împăratului Napoleon III, care le-a trimis sultanului şi soţiei sale. Cea de pe partea dreaptă are un portret al lui Napoleon Bonaparte în centru şi portretele rudelor sale pe părţi.

Salonul paronamei: Trecând prin salonul ambasadorilor şi prin salonul scărilor vom ajunge în salonul panoramei, unde erau celebrate sărbătorile religioase şi nunţile. Aici se află două atractive cabinete din Damasc, realizate cu încrustaţii de sidef.

Camera de muzică: Aici se află o harpă şi alte instrumente muzicale care i-au aparţinut sultanului Abdulmecit.

Suita camerelor băii de marmură a sultanului: Aceasta constă din trei părţi: un foaier, un vestiar şi o baie cu o largă terasă în hol. Pereţii ultimelor două camere, sunt acoperite cu plăci de alabastru din Egipt. Bathubul şi bazinul sunt realizate fiecare dintr-un bloc de alabastru.

Galeria de picturi: Este la dreapta, după suita încăperilor băii şi conţine portretele conducătorilor, ca de exemplu împăratul Wilhelm I şi împăratul Franz Iosef şi statuete ale reginei Victoria şi ale câtorva sultani otomani. Un coridor lung, decorat cu picturi şi vaze conduce spre harem. Era folosit numai de către femei. Privind prin ferestrele cu zăbrele, acestea puteau vedea celebrările din salonul tronului.

În spatele porţii de fier, care separa haremul de secţiunile bărbaţilor, se află un alt coridor, ai cărui pereţi sunt decoraţi cu picturi de “Zonaro” şi “Guillement”, artişti ai palatului. De aici se ajunge în apartamentele mamei sultanului.

Camera de recepţii a mamei sultanului: Aceasta are un şemineu împodobit cu marmură albă. O carpetă-gobelin este plasată pe podea. Tot în acestă încăpere se află vaze de Sevres şi o masă cu tăblia neagră în centru. Cu tavanul fascinant şi tapiseria din satin roşu camera arată foarte şarmant.

Dormitorul mamei sultanului*: În această cameră se află un pat cu baldachin, toaleta şi frumoasa cutie de bijuterii (realizată în fabrica din Yildiz) este împodobită cu sidef.

Salonul albastru* (salonul de banchete al haremului): În acest salon se desfăşurau toate genurile de ceremonii, încăperea fiind decorată în albastru. Era de asemenea folosită la ceremonia de încoronare a sultanilor. Un valoros candelabru roşu cu alb este atârnat aici, de tavanul scultat.

Biroul lui Atatürk*: Înainte de Atatürk, ultimul sultan a folosit această cameră ca încăpere de iarnă. Camera alăturată este:

Camera în care a murit Atatürk*: Atatürk (Părintele Turcilor) a murit în acestă încăpere la 10 noiembrie 1938, la vârsta de 57 de ani.

Salonul galben* (salonul de întâlniri a doamnelor din harem): Salonul îşi trage numele de la folosirea din abundenţă a culorii de aur la oglinzi, console şi tapiserie. Pentru mult timp, Atatürk a folosit acestă cameră ca foaier. De aici vom intra în:

Dormitoarele soţiilor sultanului*: dormitorul primei doamne are un pat împodobit şi o interesantă sobă de teracotă. Dormitorul celei de-a doua soţii, care este dominat de culoarea roşie, are un pat decorat cu bronz iar dormitorul celei de-a treia neveste este decorar şi tapisat în alb. Este interesant de comparat calitatea mobilei din aceste camere.

Dormitorul sultanului Reşat*: Aceasta este ultima cameră a haremului de la primul etaj situat în faţa mării. Aici se află un minunat pat cu baldachin realizat din lemn de nuc şi mahon. Asocierea artistică a mobilierului din acestă cameră este notabilă.

Baia haremului*: Această suită de încăperi, care constau dintr-un foaier, un vestiar şi o toaletă sunt situate în spatele salonului galben (spre interiorul palatului) şi sunt decorate cu ţigle şi marmură. După ce vom trece printr-un pasaj întunecos vom intra în…

Dormitorul sultanului Abdülaziz*: Patul elaborat al sultanului, care cântăreşte 150 de kilograme, este situat în colţul din dreapta. Privind mai departe, pe partea stângă vom vedea două vaze.

După ce vom trece prin interiorul salonului albastru şi vom coborî pe scări vom ajunge în…

Dormitorul sultanului Abdülmecit*: (fondatorul palatului): Aici se află un valoros pat cu baldachin din argint încrustat cu sidef. Două vaze de Sevres aşezate pe o masă au semnătura sultanului numită “Tugra”. Un candelabru din cristal colorat domină acestă cameră.

Sala tronului: este cea mai magnifică şi cea mai întinsă cameră din întreg palatul, cu dimensiuni de 44 de metri pe 46 de metri. De jur împrejur se află 56 de coloane. Domul bogat pictat are o înălţime de 36 de metri şi alături vom vedea un mezanin rezervat pentru oaspeţi, demnităţi şi orchestră. Candelabrul, cu o greutate de 4,5 tone, cu 750 de becuri, toate în formă de lumânare, a fost un dar primit din partea reginei Victoria a Marii Britanii. Este unul dintre cele mai mari candelabre din lume. Deschiderile de sub coloane sunt o evidenţă pentru vechiul sistem de încălzire din podele, foarte bun, din interiorul palatului. Încălzirea centrală a fost instalată mai târziu, în timpul domniei sultanului Abdülhamit II, la jumătatea secolului.

Încoronarea ultimilor cinci sultani a avut loc în acestă sală, unde “tronul de bairam” cu o greutate de 250 de kilograme era plasat în acele timpuri (astăzi acest tron este expus alături de tezaurul din Palatul Topkapi).

După moartea lui Atatürk, trupul acestui extraordinar conducător a fost păstrat aici, unde poate fi citit epitaful său. Bătrânii generali au stat de strajă, dând onorul, cu săbiile scoase din teacă, între torţe arzând.

Sala hărţilor*: Pe marginea scărilor care conduc spre primul etaj stă atârnată o hartă mare, pe care este arătată expansiunea Imperiului Otoman.

Moscheea*: În interiorul acesteia se află două camere care comunică între ele. Prima cameră este camera de rugăciune, cu o nişă şi un altar împodobit. Cea de-a doua încăpere a fost proiectată pentru citirea Coranului.

Holul de plecare*: Holul, cu un întins covor de mătase realizat în fabrica Hereke, este mărginit de coloane. Încăperea are pe pereţi arcuri false şi un tavan frumos pictat.

Oficiul*: Această cameră cu ţigle este decorată cu vaze chinezeşti. Pe unul dintre pereţii coridorului ce duce spre oficiul secretarului este atârnată o gigantică pictură, cu o ramă de aur. Tabloul descrie o caravană pe drumul spre Mecca.

Castele situate de-a lungul Bosforului

Rumeli Hisari (castelul de pe malul european al Bosforului)

Sultanul Mehmet II Cuceritorul a construit acest castel în 1452, pe malul european al Bosforului, în cel mai strâmt loc al acestuia. 10.000 de oameni, 1.000 de zidari şi tâmplari au ridicat acestă construcţie în numai patru luni. Este cunoscut şi faptul că înaltele oficialităţi au contribuit la acestă construcţie (în special beilerbeiul Rumeliei).

Scopul acestei fortificaţii era acela de a controla strâmtoarea, astfel încât Constantinopolul să nu mai primească ajutor din partea centrelor comerciale genoveze din Crimeea, în timpul asediului de către otomani a oraşului.

Un zid puternic înconjoară întregul sistem de fortificaţii, care are 3 turnuri mari şi 13 turnuri mai mici. Cele trei turnuri mai mari erau reşedinţa de iarnă a ienicerilor. Verile, soldaţii locuiau în corturi, înălţate în grădinile fortăreţii. Astăzi, o platformă în aer liber, în locul în care odinioară se afla moscheea ienicerilor, localizează centrul castelului. În faţa porţii de intrare, se află tunuri care puteau împiedica trecerea corăbiilor.

În 1953 castelul a fost restaurat, eveniment legat de celebrarea a 500 de ani de la “cucerire” (a Constantinopolelui), fiind inaugurată ca muzeu. În timpul verilor, diferite evenimente teatrale se desfăşoară aici.

Anadolu Hisari (castelul de pe malul asiatic al Bosforului)

Această micuţă fortificaţie se află la gura curentului de apă “Göksu” (Curentul Cerului) şi a fost construită de sultanul Baiazid I, la sfârşitul secolului XIV. În acele zile acest castel era numai o construcţie otomană, situată lângă Constantinopole. Mehmet II Cuceritorului a extins acest castel în 1452 şi alături de Rumeli Hisari bloca Bosforul. După cucerirea Constantinopolelui, castelul şi-a pierdut importanţa. A fost restaurat cu câţiva ani în urmă. Este o structură centrală, cu un turn mare, care este înconjurat de un zid interior şi un alt zid exterior.

Bosforul (Bogazici)

Numele de Bosfor înseamnă “vadul vacii” şi îşi trage numele de la un mit:

Io a fost un favorit la lui Zeus, dar Hera, soţia lui Zeus, era geloasă pe acesta. Pentru a-l proteja pe Io, Zeus l-a transformat într-o vacă, dar Hera a trimis o albină,  care a enervat vaca, astfel încât aceasta s-a aruncat în Bosfor şi a trecut strâmtoarea.

Bosforul se deschide dinspre Marea Neagră şi conduce până în Marea Marmara. Are o lungime de 31,7 kilometri. La Büyükdere, lăţimea este de 3,3 kilometri şi cel mai strâmt punct (660 de metri) este la castelul Rumeli Hisari, cel mai larg loc are 4,7 kilometri şi adâncimea aproximativă este de 70 de metri. Cel mai adânc punct este la Akintiburnu (100 de metri), unde curentul este cel mai puternic.

Două curente se pot simţi efectiv în Bosfor: un curent de suprafaţă şi unul de mică adâncime (sub-suprafaţă), care este situat la aproximativ 40 de metri de suprafaţă.

Prin curentul de suprafaţă apa circulă cu o viteză de 3-4 km/oră, dinspre Marea Neagră spre Marea Marmara şi curentul inferior deplasează apele sărate şi mult mai dense dinspre Marea Marmara spre Marea Neagră.

Ambele maluri ale Bosforului sunt împânzite cu golfuri şi porturi. Palate, castele, sate şi păduri de conifere, copaci plani şi magnolii decorează acest tărâm de vis situat între Europa şi Asia. Astăzi, Bosforul este un resort destinat vacanţelor de vară, unde se recreează mii de orăşeni.

Urmând cuceririi (1453), Istanbulul s-a dezvoltat în spatele zidurilor oraşului şi se pare că cel care a demarat construcţia aşezărilor în jurul Bosforului a fost sultanul Soliman Magnificul (secolul XVI). Moscheele şi primele yalis (palate de vară ale înaltelor oficialităţi), au fost construite ulterior. În secolul XVII, yalis şi palatele de vară ale sultanilor, s-au extins spre nord, de-a lungul ambelor maluri. Clădirile, care împodobesc malurile precum nişte perle, au fost construite până în secolul XIX din lemn şi din punct de vedere arhitectural au fost influenţate de stilul rococo. Odată cu secolul XIX, a pornit o eră diferită, şi din ce în ce mai multe persoane şi-au întemeiat aşezări de-a lungul Bosforului. La mijlocul acestui secol, palate splendide, cum ar fi Dolmabahçe, Beylerbeyi şi Küçüksu, au fost construite în stil european. În timpurile noastre, statul a luat în considerare ameninţarea întregii zone a Bosforului, a frumuseţii coastelor sale şi a existenţei palatelor (yalis). În paralel au fost emise o serie de legi foarte drastice, care au pus sub protecţia statului Bosforul şi valoroasele clădiri de pe coastele acestuia.

Vom porni în continuare să explorăm Bosforul. Descripţia următoare nu va urma traseul feribotului, care nu face decât să traverseze într-un sens sau în celălalt Bosforul. Descrierea va urmări o “navigare” de-a lungul coastei europene a Bosforului, în direcţia Mării Negre şi va fi acoperită aceeaşi distanţă de-a lungul malului asiatic.

Coasta europeană a Bosforului: Conform rutei descrise mai sus, feribotul pleacă din punctul numărul 4, de la Podul Galata, şi navighează înapoi spre grandiosul Palat Dolmabahçe, oprindu-se în prima staţie.

Beşiktaş (piatră de leagăn) este numele primului district (cartier). Mizeul Marinei (vezi supra) este localizat în spatele debarcaderului pentru feribot. În parcul care-i urmează muzeului, se află statuia amiralului otoman “Barbaros Hayrettin Paşa” (Barbarosa), care a trăit în secolul XVI. În 1946, statuia a fost ridicată cu ocazia celei de-a 400-a sărbătoriri a morţii marelui amiral.

Ceva mai departe, pe partea stângă, vom vedea Palatul Çiragan, care a fost construit în 1864 şi cuprins de incendiu în anul 1910. Pe colina din spatele palatului se află Parcul Yildiz (Parcul stelelor), cu un palat şi un plăcut pavilion.

Ortaköy (satul de mijloc) este cea de-a doua oprire pe coasta europeană. Este situat chiar după Podul Bosfor. Drăguţa “Moschee Ortaköy”, din secolul XIX, este situată pe mal, în dreptul unuia dintre pilonii podului. Vom naviga în continuare pe sub podul suspendat ce trece peste Bosfor. Pe 29 octombrie 1973, acest pod a fost dedicat aniversării celei de-a 50-a aniversări a fondării Republicii Turcia. Podul a fost construit de firma germană “Hoch-Tief” şi a fost finalizat în trei ani şi jumătate, având 1074 de metri între ambii piloni şi o lungime totală de 1560 metri, pilonii în sine având o înălţime de 165 de metri. Autostrada trece la aproximativ 64 de metri de nivelul mării şi are o lăţime de 33,40 de metri, având şase benzi destinate traficului.

Acesta este cel de-al doilea pod suspendat al Europei şi al cincilea ca lungime din lume, după Podul Humber, din Anglia, Verranzano-Narrows din New York, Podul Porţii de Aur din San Francisco şi Podul Mackinac din Michigan.

Aproximativ 200.000 de vehicule traversează podul în fiecare zi şi până acum s-a plătit pentru aceste treceri de trei ori preţul podului. Din cauza traficului greu care traversează podul, se plănuieşte construirea a încă un pod peste Bosfor.

Kuruçeşme este din păcate singurul sat urât, cu un ambient geologic deprimant, dar autorităţile plănuiesc să restaureze acestă suprafaţă în viitorul apropiat.

Arnavutköy (satul Albanez) a fost în vechime locuit de albanezi. Are un port pitoresc cu vile vechi situate de-a lungul coastei. Adâncimea cea mai mare a Bosforului se înregistrează aici, la Arnavutköy (100 m).

Bebek cu înălţimile sale este localizat în golful cu acelaşi nume. În partea dreaptă, deasupra intrândului de ape, se află Ambasada Egiptului. Astăzi, Bebek este una dintre cele mai populate regiuni din apropierea Istanbulului. Universitatea Bisforului este situată pe colina din nord.

Rumeli Hisari este cea mai frumoasă zonă a Bosforului. Punctul cel mai îngust al Bosforului, de 660 de metri, este între cele două vechi castele otmane, care sunt situate faţă în faţă. Pe malul european vom vedea marea “Rumeli Hisari”, citadelă de la mijlocul secolului XV (vezi supra) şi micuţa şi vechea Anadolu Hisari, din secolul XIV (supra), situată pe malul asiatic.

În anul 512 î.Hr, regele persan Darius I a poruncit construirea unui pod de vase în acest loc, unde avea masată o armată de 700.000 de oameni împotriva sciţilor. În 1097, cruciaţii au trecut strâmtoarea în acest punct şi la fel au făcut şi otomanii, în 1452.

Vom naviga în continuare pe sub noul pod “Fatih Sultan Mehmet” (sultanul Mehmet Cuceritorul). Podul a fost construit de un trust de firme turcească, japoneză şi italiană şi a fost finalizat pe 3 iulie 1988, după 26 de luni de muncă. Nivelul drumului este la 64 de metri deasupra mării şi are o lăţime de 39 de metri, având 8 benzi de trafic. Acest pod are o lungime de 1.510 metri, pilonii în sine având o înălţime de 106 de metri. Este cel de-al şaselea pod ca mărime din lume şi a costat aproximativ 120 de dolari americani.

Baltalimani (portul central) este un nume luat după amiralul lui Mehmet II. Aici amiralul a construit galere speciale, care au dragat zona până la Cornul de Aur.

Emirgan îşi trage numele de la numele persan “Emir Khan”, care a locuit aici după ce s-a predat sultanului Murat IV, în secolul XVII. Locuitorii Istanbulului vizitează acest oraş pentru a savura faimosul ceai turcesc, preparat în samovare, în grădinile pentru ceai, care sunt umbrite de copaci. Oraşul are şi un parc cu o grădină de lalele. În fiecare an, la sfârşitul lunii aprilie, un festival minunat se ţine aici.

Istinye conform legendei, argonauţii au ridicat aici un templu. Mai târziu, Constantin cel Mare a construit o mănăstire în acelaşi loc. Astăzi, golful este folosit pentru docurile plutitoare, folosite la întreţinerea marilor nave. Este o veste bună faptul că acestea vor fi transferate curând pe coastele Mării Marmara.

Yeniköy (satul nou) este un oraş popular destinat excursiilor, cu minunate vile şi grădini. Lungul drum spre vechile ambasade de vară începea de aici. Construit cu bun gust, yali (palatul de vară) al lui Sait Halim Paşa este localizat imediat după Hotelul Carlton, pe malul mării. Datează din secolul XIX şi a aparţinut unuia dintre marii viziri ai Imperiului Otoman.

Tarabya – acest nume este o formă modificată a cuvântului “therapia”, care înseamnă cură. Este localizat în golful cu acelaşi nume. Ambasada de vară a Germaniei era situată pe coasta sudică. Sultanul Abdülahamit a dăruit acest teritoriu împăratului Wilhelm. Aici sunt multe restaurante care oferă meniuri din produse marine, situate de-a lungul malului mării. Modernul Hotel Tarabya este localizat la nord de acest golf, care este plin de bărci în cea mai mare parte a timpului.

Büyükdere (pârâul cel mare) este un resort popular de vară. Bosforul are aici o lăţime de 3,3 kilometri. Aici se aflau ambasadele de vară spaniolă şi rusească. De aici, un drum conduce spre “Pădurea Belgrad”, 10 km mai departe. Este singura pădure din Istanbulul European. Odinioară aici se afla un sat cu acelaşi nume. După cucerirea Belgradului (1521), Soliman Magnificul a populat acest loc cu săteni de acolo pentru a întreţine rezervoarele şi apeductele care alimentează cisternele din oraş. Din acest oraş vom avea prima imagine asupra Mării Negre.

Sariyer: De-a lungul Bosforului, în acest loc, se află un întins sat care are o foarte interesantă piaţă de peşte. Aici se află Muzeul lui “Sadberk Koç Hanim”, care este de remarcat. Este o casă veche cu un fond galben, unde este expusă o veche colecţie de cristale, porţelanuri şi obiecte din argint.

Rumeli Kavagi: Acest sat de pescari, unde puteţi mânca peşte proaspăt la un preţ modic, este localizat la 2 km de Sariyer. Aceasta este ultima oprire a feribotului şi drumul public se termină aici iar drumul militar este închis publicului.

Rumeli Feneri (cartierul european – Fanarul) este ultimul sat de pe coasta europeană. La gura Bosforului se află două mici insuliţe, de unde Iason şi argonauţii săi au navigat mai departe pe drumul spre Colchina, în căutarea lânei de aur. De fiecare dată când un vas navighează spre Marea Neagră va trece printre aceste insuliţe, riscând să se ciocnească de ele. Bravii argonauţi au reuşit să se strecoare printre cele două insuliţe cu ajutorul zeiţei Atena.

Malul asiatic al Strâmtorii Bosfor (întoarcerea spre Istanbul)

Anadolu Feneri (cartierul asiatic) este ultimul sat de-a lungul coastei asiatice a Bosforului.

Anadolu Kavagi este ultima oprire a feribotului. Este un sat tipic pescăresc, de unde palatul genovez din secolul XIV, de origine bizantină, domină peisajul.

Hünkar Iskelesi, unde sultanii aveau odinioară palatele de vară, a dat numele tratatului semnat aici în 1833 între Imperiul Otoman şi Rusia, pentru păstrarea navelor de război în Dardanele.

Beykoz este localizat la nord de golful cu acelaşi nume, unde în 1854 flota anglo-franceză a ancorat, înainte de atacul din Crimeea. În fundal se află dealul cu o înălţime de 200 de metri, Joshua (Yuşa Tepesi), care domină întreaga regiune.

Paşabahce (Grădina paşei) este localizată în centrul Golfului Beykoz, pe coasa de unde se pot vedea ruinele palatului în stil persan al lui Murat III (din secolul XVI). Astăzi aici este o zonă industrială cu o fabrică de sticlă şi o distilerie de alcool.

Çubuklu este situat pe coasta sudică a aceluiaşi golf. În perioada bizantină aici a fost faimoasa “mănăstire a celor care nu dorm”, construită de Alexandru cel Mare, unde călugării se rugau zi şi noapte. Pe colină se află fosta reşedinţă de vară a vice-regelui Egiptului “Abbas Hilmi Paşa”.

Kanlica a fost foarte faimoasă datorită centrului de producere a iaurtului, timp de mai multe secole. De-a lungul acestei coaste se află două yalis (case de vară) care i-au aparţinut lui Saffet Paşa, în secolul XVIII şi lui Amacazade Huseyn Paşa, fost mare vizir; cea de-a doua yali, care în partea din faţă este aşezată pe stâlpi, deasupra apei, a fost construită în 1698 şi este cea mai veche clădire din lemn de pe Bosfor.

Anadolu Hisari (Castelul Asiei): Aici sunt două curente de apă care se varsă în Bosfor; Gösku (curentul cerului) şi Küçüksu (micuţul curent), care se află la o distanţă de 200 de metri unul de altul. Micuţul castel otoman Anadolul Hisari, construit în 1398 (vezi supra) se află la gura lui Gösku. La mijloc a fost construit Palatul Küçüksu, din secolul XIX (reşedinţa de vară a sultanului Abdülmecit I), situat între cele două cursuri. De remarcat este fântâna elaborată din interiorul palatului.

Kandilli: Aici se află cele mai multe reşedinţe de vară, printre care cea mai bine păstrată este “Yali-a contelui Ostrolog”, construită în 1790. Pe dealul de deasupra Kandilli se află un mare liceu de fete, care a fost palatul Adilei Sultan, sora sultanului Abdülaziz, în secolul XIX. Din acest punct, vederea spre Bosfor este magnifică.

Vaniköy îşi trage numele de la şeicul Vani, un predicator musulman din timpul sultanului Mehmet II (secolul XV). Deasupra acestui sat se află un observator astronomic şi un centru meteorologic.

Çengeiköy (satul ascetului) a fost denumit după ascetul întâlnit de sultanul Mehmet II în acestă regiune. Piaţa satului, cu copaci bătrâni şi cafenele tradiţionale este foarte pitorească. Clădirea mare şi impunătoare de pe coastă este un colegiu de antrenament militar (Kuleli) din secolul XIX.

Beylerbeyi (duce): Palatul beylerbeyului din secolul XIX este situat pe coastă, imediat după piciorul Podului Bosfor. Ultimii sultani îşi primeau oaspeţii aici.

Moscheea beylerbeyului datează din secolul XVIII şi a fost construită în timpul domniei sultanului Abdülhamit I. Reşedinţa de vară roz (yali) – “Vila Bosfor” -, are o minunată grădină, care poate vizitată în prezent de turişti şi este situată în apropierea moscheea.

Pe malul bosforului vom vedea cea mai impresionantă şi cea mai întinsă yali dintre vechile yali, Reşedinţa Roşie a lui Mustafa Emin Paşa (din secolul XVIII).

Kuzguncuk (micuţa ravenă) este un alt sătuc drăguţ, cu reşedinţe de vară.

Üsküdar este vechea Scutari, pe care v-am prezentat-o deja. Navigând pe lângă Turnul Fecioarei, vom reveni în punctul de plecare şi feribotul nostru se va opri.

Üsküdar

Üsküdar este cel mai interesant cartier al Istanbulului de pe malul asiatic şi este localizat chiar în faţa Cornului de Aur. Străzile înguste şi casele tipice oferă o imagine tipic orientală Istanbulului. Üsküdar s-a numit Chrysopolis (oraşul de aur) în antichitate. Ceva mai târziu a fost numit Scutari. De obicei Üsküdar era un cap de pod, Xenofon conducându-şi aici armata de 10.000 de soldaţi, cu care a trecut Bosforul în anul 400 î.Hr. În anul 324, Constantin I l-a învins aici pe rivalul său Licinus, devenind monarh absolut. În secolele VII şi VIII, Üsküdar a fost distrus de arabi şi de perşi. În 1203, comandanţii celei de-a patra cruciade au ocupat oraşul, şi în cele din urmă, la mijlocul secolului XIV, Üsküdar a fost capturat de otomani. În timpul Imperiului Otoman, sultanii au dezvoltat acest oraş ca centru comercial, împodobindu-l cu moschei şi caravanseraiuri. Toate drumurile din Asia Mică se sfârşesc aici şi pelerinii pornesc anual spre Mecca din Üsküdar. Odată cu construcţia autostrăzii asiatice (1903) Üsküdar şi-a pierdut din importanţă. În partea dreaptă a portului vom remarca fântâna lui Ahmet III, construită în stil turcesc, în 1728. În spatele acesteia se află…

Moscheea Iskele sau Moscheea Mihrimah, a fost construită la cererea Mihrimah Sultan, fiica lui Soliman Magnificul şi soţia marelui vizir Rüstem Paşa, în 1547, de către arhitectul Sinan. Cupola sa are 16 ferestre, fiind aşezată pe arcuri, care deschid trei semi-cupole.

Pe latura dinspre Bosfor se află un vestibul cu cupolă şi o galerie cu coloane cu două minarete. Mihrabul şi mimberul sunt realizate din marmură fină iar uşile şi locul de rugăciune sunt încrustate cu sidef şi fildeş.

Moscheea Yeni Valide

Este localizată în sud. Sultanul Ahmet III a construit-o între 1708 şi 1710 în stil clasic şi i-a dedicat-o mamei lui. Patru semi-cupole sunt situate în colţuri, înconjurând domul central care este sprijinit pe opt stâlpi. Mihrabul şi mimberul este decorat artistic. Curtea din faţă este înconjurată de coloane şi are în centru o minunată fântână. Într-un colţ al moscheii se află mormântul sultanei-valide (türbe) cu o cupolă deschisă. Vechii turci au acordat o importanţă specială ploii, care şi în zilele noastre este considerată o binecuvântare de la Dumnezeu (rahmet). Probabil acesta a fost motivul pentru care mama sultanului a dorit să aibă un mormânt deschis.

Moscheea lui Şemsi Ahmet Paşa

Această moschee este localizată în partea dreaptă a debarcaderului pentru feribot. Se consideră că aceasta este unul dintre complexele de clădiri cele mai mici şi drăguţe realizat de Sinan şi a fost înălţată în 1580. Şemsi Ahmet Paşa a fost marele vizir al lui Soliman Magnificul, Selim II şi Murat III. Planul de bază este foarte simplu: o cupolă acoperind o sală. Are în partea din faţă o curte interioară, cu o galerie cu cupolă. Alături de moschee se află mormântul vizirului şi o medresă (şcoală unde se preda islamul), care închid cele două aripi ale curţii.