Lady 4 Lady's
Ghiduri turisticeGiduri TurismTurism

Ghid turistic Atena

Ghid turistic Atena în limba română. Ghid turistic Atena: ARHEOLOGIE – ISTORIE – MONUMENTE – MUZEE – ELEUSIS – SOUNION – KAISSARIANI – DAFNI – MARATONUL ŞI ORAŞUL MODERN. Un ghid turistic al Atenei cu explicaţii pentru principalele obiective turistice. Pas cu pas, monument cu monument, ghid turistic al oraşului Atena în limba română. Adăugăm astfel un nou articol unic în catagoria ghiduri turistice din Blogul Doamenlor.

Etimologia numelui de Atena

Etimologia numelui de Atena este o problemă ce a fost discutată în repetate rânduri. S-a afirmat că provine din cuvântul anthos (floare) şi din numele locale Anthini, Anthili, Anthithon. În orice caz, numele oraşului Atena trebuie să semnifice un loc cu flori, din punct de vedere al vegetaţiei, sau o sugerare metaforică a unei culmi.

Câţiva istorici, cum ar fi Athenaios (sofist grec, 160-230 d.Hr) consideră că originea cuvântului este etruscă, reprezentând faptul că oraşul era protejat de zeiţa Atena.

Atena este capitala Greciei. Este nemuritorul oraş al lui Socrate, Platon, Sofocle, Aristide, Temistocle, Solon, Miltiade şi mulţi alţi oameni faimoşi din antichitate. Este leagănul civilizaţiei europene.

În orice caz, pe lângă semnificaţia sa istorică, capitala şi locuitorii şi împrejurimile sale, cu cele trei milioane de locuitori sau chiar mai mulţi, constituie un centru intelectual şi artistic, fiind unul dintre cele mai întinse din Mediterana de Est, ca şi un nucleu industrial şi comercial.

Atena aparţine privilegiatei clase a oraşelor istorice din antichitate, care şi-a menţinut până în zilele noastre grandoarea numelui său.

Ghid turistic Atena

Atena este un principal punct de atracţie şi centrul administrativ pentru cea mai mare parte a ţării, a insulelor din Mările Egee şi Ionică. Din Atena se pot face excursii în locurile arheologice, istorice şi turistice din întreaga ţară, folosind toate mijloacele de transport moderne.

Pentru sosirea în Atena a turiştilor străini şi a altor turişti, mijloacele de transport sunt organizate după cum urmează:

Principala companie aeriană, cu legături aeriene rapide cu tot confortul modern, conectează Atena cu numeroase oraşe din toate cele cinci continente. Curse regulate maritime şi chiar şi linii oceanice, asigură un transport confortabil spre Grecia din toate porturile lumii. Există de asemenea şi legături terestre cu Grecia pe şosele, via Iugoslavia prin Italia şi via Constantinopole, din Orientul Mijlociu.

Ghid turistic Atena română

Atena oraş istoric

Atena se bucură de privilegiul unei clase de oraşe istorice din antichitate, care până în zilele noastre continuă să îşi menţină gloria propriului nume.

A avut o soartă destul de norocoasă, astfel încât să fie salvată din incendii, cutremure de pământ, exterminarea totală a cetăţenilor săi şi a fost capabilă să se refacă în mod creativ împotriva violenţei şi inumanităţii diferiţilor cuceritori. Atena a rămas astfel vie şi locuită, aproape fără întrerupere, din perioada neolitică şi până în zilele noastre, ceea ce înseamnă 6000 de ani.

Atena leagănul democraţiei

Atena este leagănul democraţiei, a libertăţii politice, a oratoriei, tragediei, comediei şi a artelor clasice, care au fost combinate moderat cu adevărul intrinsec şi cu filosofia dialectică.

Aceste acumulări au fost recunoscute în întreaga lume.

Atena a fost cel dintâi dintre toate oraşele Greciei, “Şcoala Greciei” a lui Pericle, cu o mândrie foarte justificată, expusă în faimosul oratoriu funerar al lui Pericle.

Atena, în cele câteva secole ale zenitului său, a generat cele mai multe interpretări care au continuat să fie expuse în întreaga lume şi au rămas ca idei perpetue ale speciei umane.

Atena, oraşul etern. Leagănul civilizaţiei europene. Viziunea secolelor bizantine. Tragicul oraş al dominaţiei otomane. Capitala statului grec renăscut. Oraşul cosmopolit din timpurile noastre care se extinde înaintea noastră ca o memorie virtuală, ca un fel de realitate impresionantă şi o problemă, atingând porţile sufletelor noastre  şi întipărindu-se adânc în mintea noastră, deoarece în istoria culturii mondiale ocupă o poziţie de frunte. Acestea sunt motivele pentru care omenirea priveşte spre Atena ca la o stea luminoasă, ca la un soare care luminează întunecimea lumii.

Istoria Atenei

Chiar şi în zilele noastre, aflându-ne în faţa ruinelor, suntem mişcaţi până la extaz prin contemplarea unei efervescenţe de tinereţe permanentă. “Trupul a devenit cenuşă, dar numele său trăieşte încă”. Dar nu numai spiritul numelui, dar şi legea moderaţiei şi frumuseţii.

Oraşul, chiar şi în perioada declinului său, a continuat să exercite o enormă influenţă, încât nici un roman nu se considera educat dacă nu studia aici, în timp ce în cercurile aristocratice romane, intelectuale şi militare, era considerat esenţial ca aceştia să trăiască în Atena, chiar şi pentru o perioadă scurtă.

Oameni ca Cicero, Ovidiu, Horaţiu sau Virgil, au acumulat marile lor inspiraţii şi impresii şi experienţele neobişnuite în acest oraş. Politicieni, precum Caesar, Antoniu, Pompei şi Augustus şi-au arătat respectul pentru frumuseţile Atenei. La fel cum în zilele noastre fiecare naţiune creştină are ca punct de reper Ierusalimul sau Roma, tot aşa fiecare naţiune consideră o onoare să se dedice simbolurilor Atenei, fie că este vorba de un templu, stoici sau vreuna dintre porţile de acces.

Toate aceste simboluri au fost foarte bine implementate în inima noastră, în întreaga perioadă de instruire care vizează educaţia clasică şi concentrarea spre mitologie şi istorie, dragostea pentru antichitate şi pentru artele sale, spre admiraţia sa magnifică şi asupra tragediei, toate aceste lucruri izbucnind în mod constant şi abrupt ca un ajutor provenit dintr-o peşteră ascunsă, precum un cântec minunat, care se degajă pentru a imortaliza Atena şi principalele sale obiective, ca de exemplu acropolele, care continuă să constituie “cea mai perfectă imagine al unui meridian al artei clasice, ale căror raze ne luminează şi ne îndrumă şi ne inspiră chiar şi în ziua de azi”.

Oraşul cântat de filosofi

Imnurile care au fost scrise despre acest oraş al luminii sunt tot atât de mari, la fel ca şi cei mai distinşi copii ai săi: Eschil, Temistokle, Socrate, Platon, Xenofon, Pericle, Tucidide, Iktinos, Fidias şi „stele” care s-au distins în filosofie, poezie, politică, strategie şi arte, se va ajunge la mărturiile scrise care au descris iluminarea acestui oraş. Autorii antici, comemoratori ai Evului Mediu, intelectuali şi scriitori din timpul nostru, au scris minunate texte  despre acest oraş, care au rămas ca o mărturie eternă pentru umanitate.

Anticul orator Lisip vorbea despre Atena în termeni elogioşi: “Dacă nu ai văzut Atena eşti un prost. Dacă ai văzut-o fără s-o admiri eşti un măgar. Şi dacă ai părăsit-o din proprie voinţă eşti o cămilă”. Pindar a emis despre Atena câteva versuri care s-au păstrat în memoria umanităţii: “Bogată şi glorioasă Atenă bogată în violete”. Şi vorbele sale s-au transmis de-a lungul secolelor.

Mai târziu, profundul şi cititul împărat bizantin Julian a afirmat despre acest oraş legendar: “Ce ploaie de lacrimi am vărsat atunci când te-am părăsit. Cum mi-am întins mâinile spre acropole, implorând Atena să-l salveze pe sclavul său şi să nu-l părăsească.”. De asemenea, sofistul Livanios din Antiohia a afirmat ar dori să dea orice în schimb numai să poată vedea numai şi “fumul Atenei”.

Stasinopoulos a publicat în 1973 o carte bazată pe o istorie care acoperă viaţa Atenei şi tragedia acestui oraş din antichitate şi până în zilele noastre.

Oraşul- stat Atenian

Centrul şi periferia Statului Atenian era plasat în locul reprezentat de geografia naturală a Aticăi. În mijlocul unei câmpii cu o suprafaţă de 220 km2 se află câteva înălţimi care au lăsat acropolei sceptrul istoriei. Stâncile sale au oferit toate avantajele naturale pentru a se distinge şi pentru a deveni primul oraş planificat în această manieră. Înălţimea sa faţă de nivelul mării este de 152, 10 metrii şi cele două laturi dinspre est şi sud sunt tăiate vertical în pământ, ca nişte ziduri naturale. Latura de nord este de asemenea abruptă şi singura posibilitate de acces este dinspre latura de vest.

În vârful stâncii se află o suprafaţă încadrată aproximativ de un patrulater, care are o latură de 270 m lungime şi o lăţime de 94 m, dar aceste dimensiuni se măresc spre laturile abrupte, atingând astfel o suprafaţă totală de aproximativ 23.000 m2. Astfel, aici putea fi apărată o întreagă aşezare, unde în toate timpurile tulburi se refugia populaţia. Pentru a proteja locuitorii acestei aşezări de sete, existau izvoare subterane, cum ar fi Klepsidra, în partea de nord-vest, ca Asklipios, în partea de sud şi în peştera Aglavros.

Înălţimile Atenei

Înălţimile din apropierea acropolelor nu erau bune de locuit, dar protejau însă populaţia. Dealul Lycebettus este foarte înalt (227,30 m) şi relieful său geologic, cum ar fi vârful ascuţit, îl fac de nelocuit. Vrilesos (cu vârful Tusrkovounis, 338, 60 m) este şi mai înalt., mult mai extins şi nu are nici o suprafaţă plană. Arios Pagos (cu o înălţime de 115 m), Pnyx (109,50 m), în timp ce dealurile Muses (108,80 m) şi Ardittos (133,10 m) sunt mai mici decât acropolele, dar sunt vulnerabile din toate părţile şi nu au izvoare sau fundaţii naturale pentru fortificaţii.

Pentru toate aceste motive, şansa oferită de acropole era cea mai bună şi justificată. Astfel, stânca pustie a devenit piedestalul religios şi artistic al civilizaţiei ateniene din perioada clasică, servind în următoarele secole pentru găzduirea şi organizarea administrativă a Atenei ca oraş şi ca stat. Pe acropole a fost stabilită prima apărare a oraşului. Regele împreună cu armata sa şi cu oficialităţile stăteau aici.

Câmpia Ateniană

În jurul acropolelor se întinde Câmpia Ateniană, “Câmpia Atenienilor”, aşa cum era aceasta denumită în vechile timpuri şi care are o lungime de 22 km şi o lăţime de 15 km. Câmpia Ateniană este delimitată de un lanţ muntos care taie orizontul acesteia la est, nord şi vest. Aceştia sunt munţii Aticii: Hymettus (1027 m altitudine), Penteli (1108,60 m altitudine), Parnitha (1410 m) şi Aigaleos (altitudine 476,40 m). În spatele acestui perimetru format din munţi se află Câmpia Ateniană, care este împărţită în trei câmpii: la est se află Câmpiile Mesogion (145 km2) şi Maraton (28 km2) şi spre vest se află Câmpia Eleusis (100 km2).

Imediat ce călătorul îşi va fixa ochii asupra acropolelor, care pot fi văzute din toate părţile oraşului şi care încoronează oraşul ziua şi noaptea cu frumuseţea lor, ca o diademă pe care o poartă.

Atena a fost lăudată încă din antichitate pentru clima sa. Pe parcursul anului, zilele când soarele nu străluceşte sunt foarte puţine. De fapt ele nu sunt de obicei mai multe de 30. Răsăritul la Atena este divin iar apusul de soare încântă prin nuanţele de roz.

Excursii din Atena

Atena este principalul pol de atracţie şi este locul de unde pleacă excursiile în toate părţile ţării, spre insulele din Marea Egee sau din Marea Ioniană. De asemenea, Atena este punctul de plecare pentru vizitarea locurilor arheologice, istorice şi turistice, cu ajutorul tuturor mijloacelor moderne de transport. Transportul în Atena a fost organizat în întregime pentru a satisface cerinţele turiştilor străini şi ai celorlalţi călători care sosesc în oraş. Importante linii aeriene, cu avioane rapide, moderne şi confortabile, leagă Atena de multe oraşe de pe cinci continente.

Tot aici există un serviciu regulat de transport cu vaporul care asigură efectuarea unor excursii confortabile din Grecia în toate porturile lumii. Printre aceste vapoare există şi câteva vase de linie. Transportul din Grecia este posibil şi pe calea ferată sau pe şosea traversând Iugoslavia, Italia şi prin Istanbul pentru Orientul Apropiat.

Ghid turistic Atena pagina următoare >>

Oraşul antic Atena

Oraşul antic Atena, în perioada sa de glorie (Vârsta de Aur a lui Pericle) se extindea peste înălţimile stâncoase Pnyx, peste dealul nimfelor, stânca acropolelor, stânca Arios Pagos şi Theseum (Thissio). Stânca pe care erau acropolele se afla în centrul oraşului antic al Atenei.

Pe acropole au fost construite mai multe structuri, printre care şi Partenonul, care s-a păstrat până în zilele noastre. Acesta este un miracol artistic al acelor epoci, inegalabil în exprimare şi valoare artistică. Este un miracol de precizie, eleganţă, completare estetică şi maiestate. Partenonul a fost construit în stil doric. El a fost realizat în timpul secolului V î.Hr, când statul atenian era condus de Pericle Magnificul. Arhitectul Iktino a proiectat şi creat acest edificiu. Kallikratis a fost încredinţat cu supravegherea tehnică şi creativul sculptor Fidias a fost inspectorul general al lucrării.

Partenonul

Partenonul, care i-a fost dedicat Atenei, zeiţei fecioare, este cea mai perfectă şi cea mai splendidă lucrare de arhitectură grecească, deoarece combină cu o admirabilă armonie toate elementele incomparabilei arhitecturi atice, ducându-le pe culmile cele mai înalte ale expresivităţii.

Cei mai mulţi oameni de ştiinţă au căzut de acord asupra faptului că acest templu din antichitate a fost distrus de perşi, în anul 480 î.Hr, odată cu multe alte monumente de pe acropole. Lucrările de reconstrucţie a Partenonului au fost începute în anul 447 î.Hr şi au durat nouă ani. Această perioadă este destul de scurtă luând în considerare dimensiunile lucrării şi mijloacele cu care aceasta putea fi realizată în acele timpuri şi în special responsabilităţile artistice pe care un astfel de monument le implică. Creatorii Partenonului s-au întrecut în încercarea de a realiza un model de armonie. Partenonul are o lungime de 70 m pe o lăţime de 31 m şi este realizat din marmură de Pendeli şi decoraţiile sculpturale au fost completate câţiva ani mai târziu şi au costat 1000 de talanţi ceea ce reprezintă aproximativ 5 milioane de drahme greceşti din perioada antebelică.

Dar să lăsăm Partenonul să vorbească în propriul limbaj:

“Sunt o casă pentru Existenţa Eternă, care constă din infinit şi trecutul întunecat peste care, teribila fiinţă eternă a existat până în prezent. Fiinţa eternă în care cred este cea care a purtat, în braţele sale puternice, mecanismele de construcţie şi giganticele stânci.

Eu am opt coloane  de-a lungul părţii din faţă şi în spatele acestora şi în grosimea mea se află 100 de picioare de bărbaţi muritori, opt epoci, o sută este 800 şi acest număr este STĂPÂNUL, este SOARTA sa în FIINŢA ETERNĂ (SOARTĂ = STĂPÂN = 800). Şi dacă veţi înmulţi cele 8 de pe grosimea mea şi de 17 ori lungimea mea veţi găsi FIINŢA ETERNĂ (8 x 17 = 136 = FIINŢA ETERNĂ). Şi dacă veţi aşeza în această relaţie sfântul doi (dyad) cu FIINŢA ETERNĂ veţi găsi eternul ritm al lumii, veţi găsi ARMONIA (2 x FIINŢA ETERNĂ = 2 x 136 = 272 = ARMONIE).

Văd, dragă vizitatorule, că îţi este dificil să-mi înţelegi limbajul. Eu, Partenonul, nu vorbesc ascuns, ci prin mijloacele obişnuite. Vocea mea nu este un sunet care să poată fi purtat de vânt. Vocea mea este lumină şi spirit. Numai cel care are ochi pentru a vedea şi minte pentru a gândi mă va înţelege. El trebuie de asemenea să ştie limba greacă şi să aibe cultură greacă. Nu numai că trebuie să aibe o origine greacă, dar lumina este o fiinţă eternă şi o fiinţă eternă la cel mai înalt nivel este ARMONIE. Dar pentru a înţelege aceste lucruri trebuie să ai SPIRIT”.

Ghid turistic Atena română

Statuia Atenei

Pe acropole se afla de asemenea statuia de aur şi fildeş a Atenei, lucrare a lui Fidias. Pafsanias, care a văzut că statueta criselefantină[1] a Atenei de pe acropole, în jurul anului 150 d.Hr, ne face următoarea descriere:

“Statuia Atenei este zveltă, este îmbrăcată într-o robă şi pe sânii săi se află capul Meduzei, realizat din fildeş. Într-una dintre mâini ţine o Victorie, la o înălţime de 1 m şi 20 de centimetri şi o lance în cealaltă. În spatele piciorului său şi în apropiere de lance se află un şarpe. Acest şarpe este Erehthonios (miticul erou-rege al Atenei).

M.P. NILSON presupune că şarpele, care este şi protector al casei, era forma minoică a zeiţei Atena, care în vechile timpuri a devenit simbolul acesteia şi această credinţă a fost continuată de urmaşi. Profesorul N. Kontoleon a respins însă această interpretare şi consideră că şarpele provine din acest loc şi l-a identificat pe acesta cu Erhonios, eroul local de pe acropolele ateniene, care o ajuta pe Athina, protectoarea Atenei, în protejarea oraşului.

Panateenele

Atenienii se închinau şi îşi onorau zeiţa. Ei i-au dedicat cele mai frumoase temple şi ţineau aici o parte dintre cele mai mari festivaluri care îi erau dedicate. În fiecare an, atenienii sărbătoreau PANATHINAEA (Panateenele) pe care le-a organizat şi înfiinţat Tezeu. Festivalul avea loc în luna iulie şi dura patru zile. La Marea Panathinaea participau toţi locuitorii din Atica şi mulţi străini. Ei îi ascultau pe muzicieni, se uitau la întrecerile sportive şi la întrecerile de călărie şi se mai uitau la lunga procesiune a Panathinaea care era cea mai importantă şi cea mai interesantă parte a festivităţii. Cele mai frumoase fete din Atena, îmbrăcate în vale (veştmânt special), identic cu zeiţa, purtau statuia Atenei spre acropole.

Procesiunea pornea din Keramikos, ajungea pe strada Panathinaeon, traversa agora şi ajungea la acropole. În faţă se afla un vapor simbolic, pe a cărui punte se aflau simbolurile zeiţei. Acesta era galben şi împodobit cu aur, cu descrieri ale luptelor Athinei împotriva giganţilor (titanilor). În spatele vasului urmau nobilii, care la rândul lor erau urmaţi de preoţi, de animalele care erau aduse pentru a fi sacrificate şi un grup de fecioare care cărau coşuri, delegaţiile străine care aveau ranguri onorifice. În secolul V, Mica şi Marea Panathinaea au fost unite.

Festivalurile Atenei

Atenienii aveau multe alte festivaluri, care erau ţinute în onoarea diferiţilor zei. Cea mai importantă după Panathinaea era Dyonisia (sărbătoarea dionisică), ţinută în onoarea zeului vinului, Dionisios. După inaugurarea Partenonului, a fost construită noua şi maiestuoasa Propilee[2] a acropolelor. Planurile au fost făcute de arhitectul Mnisiklis. Construcţia a durat între 437 î.Hr şi 432 î.Hr. În 427 î.Hr a început construirea Atenei Victorioase – Apteros Niki, un mic templu care a fost realizat de Kallikratis. Acest templu a fost completat după 424 î.Hr.

În 431 î.Hr a început construirea unui templu singular, cunoscut sub numele de Ereteion. După câteva întreruperi, construcţia templului a fost finalizată în 407 î.Hr.

Pe acropole, în afară de Partenon, Propilee, Erecteion şi de Templul Victoriei Înaripate (Apteros Niki) se află un muzeu care conţine multe lucrări de artă care au devenit modele nemuritoare pentru realizarea şi inspiraţia artistică.

<< Pagini ghid turistic Atena >>

Scurtă istorie a Atenei – perioada mitică

Primi locuitori ai Atenei, conform datelor religioase, arheologice şi lingvistice şi conform toponimiei şi a rămăşiţelor clădirilor preistorice şi care se consideră că erau autohtoni din Atica, au fost pelasgienii.

Conform unei tradiţii foarte vechi, cel dintâi fondator al Atenei a fost Cecrops. El a venit din Egipt, i-a strâns împreună pe toţi nativii (indigenii) care erau dispersaţi în diferite zone şi a fondat oraşul Cecropian, care a fost denumit Atena, în onoarea patronului oraşului – zeiţa Atena.

Cecrops i-a învăţat pe locuitori să cultive măslini şi a realizat primele legi. Erechtheus, Cranaos, Ion şi Tezeu, sunt consideraţi de tradiţia ateniană drept rude şi descendenţi ai acestuia. Faimoasele familii ateniene erau îndemnate să creadă că descindeau din aceşti eroi de mai sus.

Eroul local din mitologie, al Atenei, dar şi al Greciei antice, a fost Tezeu, fiul regelui Egeu şi al Aithrei. Tezeu a participat la multe peripeţii fantastice, printre care şi uciderea Minotaurului din Creta. Mai târziu, el a devenit rege al Atenei şi s-a angajat în împlinirea multor reforme şi a făcut foarte mult pentru cultură. El a abolit Tetrapoliile şi a unit populaţia din Atica într-un stat unificat, cu capitala la Atena. Se spune că Tezeu este cel dintâi care a numit acest oraş Atena, până atunci acesta fiind numit Cecropia. El a fondat Consiliul, Pritaneumul şi alte clădiri. El a cucerit Megara şi a anexat-o Atenei şi a făcut multe alte lucruri admirabile.

Atena –istoria antică

Ultimul rege al anticii Atene a fost Kodros, care în 1068 î.Hr s-a oferit să moară pentru a-şi salva ţara. Oracolul din Delfi le-a profeţit dorienilor că vor cuceri oraşul numai dacă ei nu-l vor omorî pe rege. Când Kodros a auzit această profeţie, el şi-a pus haine de sărac, a luat o coasă, a părăsit oraşul şi a pretins că adună beţe, când doi dintre inamicii săi s-au apropiat de el şi apoi l-au ucis.

Solon Atenianul aparţine generaţiei acestui rege-martir. Solon a fost un legislator, poet şi unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice. El s-a născut în 639 î.Hr. Acest mare om a diagnosticat cauza mizeriei anticilor atenieni. În poemele sale, el descrie aceste cauze şi scrie cum pot fi îndepărtate şi cum cetăţenii pot fi scoşi din mizerie. Solon a fost numit arhon (magistrat) unic, în jurul anului 594 î.Hr, cu puterea de a introduce reforme sociale. El a emis existenţa a patru clase de cetăţeni, care erau cavalerii, pentakosiomedimni, zeugitai şi thetes. Cei bogaţi erau acceptaţi la conducerea oraşului, dar trebuiau să plătească taxe.

Atena lui Solon

Printr-un număr de măsuri legislative, Solon s-a îngrijit şi i-a scos pe cetăţeni din sărăcia cu care se confruntau. Printre măsuri a fost şi aceea de a elimina unele ordine, reducând taxele care îi sărăcea pe oameni, a abolit impozitele de stat, a interzis transformarea oamenilor liberi în sclavi din cauza neplăţii datoriei, a interzis asuprirea personală a debitorului şi a familiei acestuia şi a îmbunătăţit termenii de acordare a împrumuturilor pe viitor. Solon a făcut mulţi paşi pe cale îmbunătăţirii oraşului şi a fost privit ca unii dintre cei mai mari oameni din istorie.

Cu toate că ideea principală a reformelor era de a stabiliza viaţa Atenei, Solon nu era popular într-un mod uniform. Aristocraţii se temeau că li se eroda puterea, iar săracii au fost primii dezamăgiţi pentru că lipsea o reală redistribuire a bunăstării. Mai mult, reformele lui Solon, în încercarea de rezolvare a problemelor, a creat noi rivalităţi politice. În încercarea unor facţiuni de a ajunge la putere, Pisistrate, un aristocrat care a încercat de două ori să preia controlul, a eşuat în ambele încercări. Revenind cu noi resurse financiare, acumulate din minele sale de aur care funcţionau în Grecia de Nord, în cele din urmă a obţinut puterea în anul 546 î.Hr şi a condus ca tiran până în anul 527 î.Hr.

Tirania lui Pisistrate

Tirania lui Pisistrate şi a fiilor săi Hipparchus şi Hippias, care au condus după el, în 510 î.Hr, au marcat prima perioadă lungă de pace şi de dezvoltare economică din istoria Atenei. Pisistrate a menţinut şi a administrat conform legilor lui Solon şi a introdus un sistem de impozitare echitabil. Crescând bunăstarea şi nivelul de viaţă al societăţii a contribuit la eliminarea problemelor legate de datorii. Pe plan extern, Pisistrate a stabilit legături pretutindeni în lumea grecească, cele mai notabile în Asia Mică. Condiţiile de pace de care s-au bucurat atenienii în această perioadă a încurajat dezvoltarea culturală şi pentru Atena în sine, perioada conducerii lui Pisistrate fiind una de mare dezvoltare artistică.

Fii lui Pisistrate au eşuat în menţinerea legislaţiei tatălui lor de pace civilă. După ce Hipparchus a fost asasinat în 514, Hippias a introdus o politică de represiune pentru a se proteja. În 510, oricum, a fost trimis în exil de un grup de nobili atenieni, conduşi de Clistene, un reformator care a căutat să obţină sprijinul politic al populaţiei. Întoarcerea lui Hippias a fost făcută cu ajutorul rivalei Atenei, Sparta, a cărei armată, a fost condusă de regele Cleomenes. Se presupune că Cleomenes spera că Hippias va institui un guvern care va avea înclinaţii spre Sparta. În 508 însă, Clistene a reuşit să se întoarcă la Atena.

Democraţia ateniană

Ca şi Solon, Clistene s-a îngrijit de întărirea actului de guvernare. Cetăţenii au primit apartenenţa conform demelor, sau a districtelor locale, într-un fel de combinaţie care desfiinţa vechile împărţiri pe triburi şi facţiuni. Sub legislaţia lui Clistene, toţi cetăţenii de sex bărbătesc făceau parte din Adunarea Populară. Afacerile zilnice şi conducerea statului au fost încredinţate Consiliului Poporului – Boule, care cuprindea  500 de membri. Originile acestui corp merg în urmă, până în vremea lui Solon, dar acum a devenit pentru prima dată efectiv. Prin rotarea membrilor şi a funcţiilor, Clistene a făcut ca un mare număr de cetăţeni atenieni să aibă experienţa practică a administraţiei civice.

Adiţional, toate legile erau dezbătute şi ratificate în Adunarea Populară, care îi conferea fiecărui cetăţean posibilitatea de a-şi exercita direct dreptul suveran. Areopagul şi magistraţii şi-au păstrat caracterul aristocratic, dar acestea s-au redus ca autoritate.

Când Solon a fost numit la putere, în 594 î.Hr, Atena era un polis (oraş-stat) cu o importanţă relativ minoră. La sfârşitul secolului, atenienii au devenit o importantă forţă politică. Cu prosperitatea acumulată în timpul anilor lui Pisistrate şi prin noile libertăţi politice câştigate, Atena a devenit curând cea mai influentă şi cea mai energică putere din lumea greacă. Dar după această perioadă grecii s-au confruntat cu un pericol care se afla în afara graniţelor sale: perşii.

<< Pagini ghid turistic Atena >>

Confruntarea cu Imperiul Persan

Grecii s-au confruntat cu imperiul persan chiar din primele zile ale colonizării şi comerţului. În secolul VI î.Hr, cele două puteri principale care se aflau la est de lumea greacă erau Lidia şi Persia. Regii lidieni erau în general în relaţii bune cu grecii, aceştia din urmă înfiinţându-şi colonii pe coasta Asiei Mici, în zona cunoscută sub numele de Ionia. Grecii au învăţat foarte multe în urma contactelor cu vecinii de la răsărit. Moneda, care probabil a fost inventată în Lidia, a fost pentru prima dată introdusă în Europa în jurul anului 725. Relaţiile grecilor cu perşii au fost mai puţin prietenoase, cu toate că existau între aceştia relaţii comerciale.

În 546, regatul Lidiei a căzut în mâinile lui Cirus cel Mare al perşilor, care a adăugat la cuceririle sale coloniile greceşti din Ionia, unde a instalat guvernatori persani. Situaţia era însă volatilă. Regele persan, Darius (522-486 î.Hr) a condus o mare campanie pentru a subjuga sud-estul Europei. Expediţia a fost fără succes şi pentru moment perşii nu s-au mai preocupat de problemele din Asia Centrală.

Nemulţumiţi de guvernarea persană şi de taxele impuse, ionienii au profitat de avantajul oferit de această relaxare temporară a controlului imperial. În 499 î.Hr ei au pornit o revoltă şi au cerut ajutorul celorlalţi greci. Numai atenienii şi aliaţii acestora, eretrienii, un polis minor de pe insula Eubeea, în estul Egeii, au trimis vase şi oameni. Sprijinul lor nu i-a scăpat însă pe ionieni de înfrângere. În 494, ultimul oraş răzvrătit, Miletul, a fost învins după o decisivă bătălie navală.

Darius a fost enervat de interferenţa Atenei şi i-a ordonat servitorului său personal ca în fiecare dimineaţă înainte de masă să-i spună: “maiestate, aduceţi-vă aminte de atenieni”. Răzbunarea nu s-a lăsat aşteptată.

Grecia, în general, şi Atena în mod particular au fost greu încercate în secolul V î.Hr  din cauza războaielor persane. În anul 490 î.Hr  a avut loc bătălia de la Maraton, unde persanii au fost învinşi. Mormântul de la Maraton este o reminiscenţă a triumfului obţinut de Miltiade şi constituie un loc de pelerinaj.

Ghid turistic Atena română

Bătălia de la Termopile

În timpul războaielor persane, un moment important l-a reprezentat  bătălia de la Termopile. Pentru a oferi răgazul grecilor să se pregătească de confruntarea cu perşii, aceştia din urmă au fost blocaţi în nordul Greciei de către 300 de soldaţi spartani împreună cu câteva mii de soldaţi greci. Numai trădarea unei părţi din grecii locali le-au permis persanilor să-i încercuiască pe la spate pe luptătorii lui Leonida şi să-i învingă. Conform legendei, apărătorii spartani au fost masacraţi până la ultimul.

Dar din nou, zece ani mai târziu, persanii au pornit din nou împotriva Greciei, dar ei au fost învinşi de greci în glorioasa bătălie navală de la Salamina, din 480 î.Hr, unde geniul lui Temistocle a strălucit şi în bătălia de la Plataea (Plateea), din 479 î.Hr, unde conducătorul militar al grecilor, Mardonios, a fost ucis. La Plateea a avut loc cel de-al treilea act al trilogiei eroice care a început cu Maratonul, a continuat cu Salamina şi s-a încheiat cu Plateea.

La sfârşitul războaielor persane, Atena era cel mai puternic polis din lumea greacă, lucru care nu poate fi delimitat de rolul decisiv pe care l-a jucat în înfrângerea persanilor. Mai mult decât atât, guvernarea sa esenţialmente democratică s-a dovedit stabilă şi efectivă. Atena a organizat o alianţă defensivă a oraşelor-state greceşti pentru a respinge pe viitor orice atac al perşilor. Aceasta a fost Liga Deliană (sau Liga de la Delos), denumită aşa deoarece banii cu care contribuiau statele membre erau strânşi în tezaurul de pe insula Delos, loc sacru al lui Apollo şi neutră din punct de vedere politic.

Atena lui Pericle

Pericle a fost un alt mare bărbat care a jucat un rol important în viaţa politică a Atenei şi în dezvoltarea unui înalt climat spiritual. Pericle s-a născut în 490 î.Hr, când a avut loc bătălia de la Maraton şi a murit în 429 î.Hr. El a făcut parte dintr-una dintre cele mai aristocratice familii din Atena. Tatăl lui a fost generalul Xanthippos, victorios în bătălia navală de la Mycali. Tatăl său nu a precupeţit nici un efort pentru pregătirea fiului său. Filozofii Pithoclidis, Damon, Anaxagoras şi Socrate i-au fost profesori.

La 26 de ani Pericle a ajuns pe scena politică şi a fost curând ales general al atenienilor, o funcţie pe care şi-a păstrat-o până la sfârşitul vieţii. În mâinile lui Pericle, Atena s-a bucurat de securitate şi de grandoare. Discursul său era liber de expresii vulgare, faţa sa avea un aspect sobru, glasul său era calm şi îmbrăcămintea sa era modestă.

Când susţinea discursuri el nu punea niciodată pasiune pentru a face acest lucru mai bine şi el vorbea pe un ton moderat şi vocea sa suna ca un instrument muzical. Stilul său de viaţă şi măreţia faptelor sale erau în deplină armonie cu maniera discursului său. El a fost un discipol al filozofului Anaxagoras şi în discursurile sale se reflecta deseori teoria acestuia.

Arta discursului său colabora pe deplin cu înţelepciunea şi siguranţa sa. El îi era superior oricărui alt orator. El era Olimpianul. “Acest privilegiu – scria Plutarh – este în concordanţă cu elocvenţa sa care strălucea şi limba sa purta tunete precum tunetele cerului”.

Democraţia ateniană în vremea lui Pericle

În perioada lui Pericle nu numai că fiecare cetăţean al Atenei lua parte la determinarea deciziilor Adunării poporului, dar fiecare putea fi chemat să participe la conducerea zilnică a oraşului. La jumătatea celui de-al cincilea secol î.Hr, populaţia masculină a Atenei era de aproximativ 40.000-50.000 de locuitori. Cu femeile şi copii, populaţia totală era probabil de 170.000 locuitori, alături de un număr aproximativ egal de sclavi. În 451 printr-o lege s-a stabilit limitarea cetăţeniei numai pentru cei care se năşteau din ambii părinţi greci. Noul decret prevenea imigrarea în Atena a cetăţenilor străini.

Adunările Poporului se ţineau de trei sau de patru ori pe lună şi problemele importante nu puteau fi dezbătute dacă nu erau prezenţi cel puţin 6.000 de membri. Propunerile erau înaintate de Boule sau de Consiliul celor 500. Consiliul, împărţit în unităţi mai mici se îngrijea de lucrările de rutină din diferite domenii din conducerea statului, cum ar fi de exemplu organizarea festivalurilor religioase, supravegherea magistraţilor şi intendenţa lucrărilor publice. Cetăţenii Atenei aveau de asemenea datoria să servească în funcţiile de magistraţi. Cei nouă arhonţi, care în timpul lui Solon erau aleşi din rândul aristocraţiei, erau acum aleşi din toate categoriile de cetăţeni. Ei erau suplimentaţi, ca magistraţi-şefi, de zece generali, care erau aleşi din cele 10 triburi. Postul de general unic a fost funcţia pe care Pericle a deţinut-o până la moarte.

Justiţia ateniană

Procesele erau ţinute în curţi populare, sau dikasteria, în faţa unui juriu ai cărui membri erau de asemenea aleşi din rândul cetăţenilor. Trădarea era judecată în faţa Adunării Poporului şi homicidul era judecat de una dintre puţinele instituţii care au supravieţuit din perioada predemocratică: Curtea Areopagului. Chiar şi în cazurile de crimă, acuzarea şi apărarea trebuia să vorbească pentru sine. Nu existau nici judecători şi nici avocaţi de profesie.

Chiar şi cel mai sărac cetăţean putea să servească în Consiliu, sau ca magistrat, sau ca membru al juriului şi pentru aceste activităţi era plătit. Numai oficialii aleşi, generalii şi păstrătorii tezaurului nu erau plătiţi. Mai mult decât atât,  toţi magistraţii, chiar şi generalii, răspundeau în faţa Adunării pentru îndeplinirea sarcinilor.

Un sistem crud, cunoscut sub numele de ostracism, prevenea ambiţiile de acumulare de prea multă putere şi limita posibilitatea de a se ajunge la tiranie. Orice figură politică putea fi eliminată pentru zece ani prin exil prin mijloacele puse la dispoziţie de această instituţie. Numele potenţialilor tirani erau înscrise pe cioburi de vase, cunoscute sub numele de ostracon, şi dacă numele apărea de destul de multe ori înscris în urma unei deliberări de vot, persoana aceea era forţată să plece în exil pentru zece ani. Temistocle, eroul rezistenţei în faţa Persiei, a fost unul dintre aceşti proscrişi. El şi-a încheiat viaţa într-o tabără persană.

<< Pagini ghid turistic Atena >>

Democraţia ateniană – puterea poporului

Democraţia ateniană, cuvânt care în greaca veche însemna în mod literar “conducerea de către popor” era un experiment remarcabil. Această perioadă coincide cu hegemonia politică şi economică a Atenei în Grecia şi totodată cu înflorirea sa culturală. A rămas izvorul pentru viitoarele democraţii occidentale şi cu toate că îi pot fi aduse foarte multe critici a rămas un ideal de comunitate politică de libertate, egalitate şi autoguvernare efectuată de persoane. Sistemul nu a fost însă îmbrăţişat însă de întreaga comunitate, pentru că excludea două grupuri sociale largi, care împreună formau majoritatea populaţiei adulte: femeile şi sclavii.

Decizia lui Pericle de a decora Atena cu monumente rafinate, care s-au păstrat până în zilele noastre, a fost luată din motive politice. El dorea ca populaţia să participe la această reconstruire creativă a Atenei şi să caute cu prin mijloacele morale şi materiale posibile să contribuie la gloria comună. “Oraşul – obişnuia el să spună – trebuie decorat şi alimentat din propriile sale resurse”.

Împodobirea Atenei cu monumente

Pericle a făcut multe reforme pentru dezvoltarea democraţiei. El a stabilit o recompensă (salariu) materială pentru serviciile pe care cetăţenii le făceau pentru stat (acestea nu erau plătite până atunci). El a mărit competenţa judecătorilor popular şi a fixat salarii pentru aceştia.

Din cauză că dorea o elevare culturală, morală şi artistică a populaţiei, Pericle a emis o lege în care se prevedea ca săracii să primească bani din tezaurul public pentru a-şi procura bilete de teatru.

Perioada când Pericle a împodobit Atena cu monumente şi alte construcţii de mare cultură a fost era marii sale splendori. Din iniţiativa lui Pericle au fost construite Partenonul, Propileea şi alte monumente. De asemenea, în aceeaşi perioadă a fost construit zidul cel lung, ceea ce a favorizat explozia activităţii comerciale. În această perioadă a lui Pericle au trăit şi au devenit faimoşi marii tragedieni Sofocle şi Euripide, filozofii Anaxagora şi Socrate, sculptorul Fidias şi arhitectul Iktinos, care, aşa cum am menţionat mai sus sunt creatorii Partenonului.

Perioada lui Pericle

Perioada lui Pericle (460-430 î.Hr) este cunoscută ca “Era lui Pericle şi epoca de aur a Atenei”. Pericle a murit în 429 î.Hr. El a murit de ciumă. În timpul acestei teribile epidemii, ciuma, care a durat doi ani (între 430 şi 428 î.Hr), a provocat moartea a aproximativ 30.000 de locuitori. Atena şi întreaga Grecie îşi vor aduce aminte de Pericle tot atât de mult cât monumentele acestuia vor supravieţui.

Între timp, războiul peloponeziac, care a izbucnit în perioada lui Pericle (431 î.Hr), continua. Acesta s-a încheiat în 404 î.Hr, odată cu înfrângerea atenienilor de către Lisandros, generalul spartan. În timpul războiului atât atenienii, cât şi spartanii au suferit pierderi grele atât în oameni cât şi în bunuri materiale. După înfrângerea atenienilor, cei 30 de tirani, instrumente ale spartanilor, au condus oraşul pentru 9 luni. Ei au oprimat populaţia şi au ucis mulţi cetăţeni bogaţi şi distinşi. Cel care a înlăturat această tiranie a fost Thrassivoulos.

Socrate

339 a fost anul în care Socrate a fost judecat şi condamnat la moarte. Melitos şi Anitos l-au acuzat pe Socrate că este sofist şi un inovator şi ei au iniţiat o procedură legală împotriva marelui filozof. Melitos era un poet tânăr aproape necunoscut, aşa cum scrie Platon în “Apologiile” sale şi s-a întors împotriva lui Socrate, deoarece a fost jignit de afirmaţia lui, filozoful emiţând ipoteza că poeţii ignoră esenţa artei lor.

Se pare că acest Melitos a fost fiul poetului Melitos, la care Aristofan se referă în piesa sa “Broaştele”. Celălalt acuzator era Anitos, care era un comerciant bogat, un demagog şi un om foarte influent. Anitos, aşa cum a spus Socrate, era un “creator şi un politician de margine”, la care marele filozof se uita cu un ochi critic. Mai mult decât atât, în “Menon”, Socrate îl acuză pe Anitos că i-a judecat prea aspru pe politicieni atenieni. Esenţa acuzaţiilor pe care le-au făcut Melitos şi Anitos împotriva lui Socrate este următoarea: “Socrate acţionează greşit deoarece nu îi consideră drept zei pe cei pe care oraşul îi priveşte ca zei şi prin introducerea unor alte idei subversive care îi corup pe tineri. Preţul cerut: moartea.”

Socrate a respins oferta făcută de Criton de a-l ajuta să scape şi şi-a băut otrava (cucuta), aşa cum este descris în “Phedon”, înconjurat de prietenii şi discipolii săi, cu tărie şi linişte mentală în anul 399 î.Hr, la vârsta de 70 de ani. În timpul vieţii sale, Socrate a încercat să-şi orienteze spiritul din ce în ce mai mult către  existenţă, care nu constă în altceva decât din spirit, tărie şi credinţă. El i-a aparţinut acelei “biserici invizibile” al celor care îl iubeau pe Dumnezeu şi caută Adevărul. Atenienii au regretat curând condamnarea lui Socrate. Faima marelui filozof a fost însă restaurată de discipolii săi şi în special de Platon.

Bătălia de la Chaironia

După bătălia de la Chaironia, din 338 î.Hr, Filip, regele Macedoniei, a lăsat autonomia Atenei intactă. Aşa a făcut şi predecesorul acestuia, Alexandru Macedon, care i-a tratat pe atenieni cu indulgenţă, cu toate că aceştia s-au revoltat împotriva lui împreună cu populaţia din Teba. Alexandru cel Mare i-a pedepsit însă foarte aspru. După moartea lui Alexandru, în 323, Demostene şi Hiperidis i-a îndemnat pe atenieni să se ridice împotriva macedonenilor. Astfel a izbucnit războiul din Lamia, în 322, în care Antipatros i-a învins pe atenieni. Demostene s-a sinucis luând otravă şi Hiperdis a fost măcelărit din ordinul lui Antipatros.

Atena şi Pireul au fost apoi asediate şi distruse de romanii lui Sula.

Apostolul Paul, în timpul celui de-al doilea tur apostolic făcut de el, în 52 d.Hr, a venit la Atena şi a predicat despre un Dumnezeu Necunoscut, la care atenienii se închinau fără să-L cunoască. Unii au adoptat noua credinţă predicată de apostolul Paul de pe dealul Areopagului. Unii dintre aceştia au fost Dionisios Aeropagitis şi soţia acestuia, Damaris.

Creştinismul în Atena

Apariţia apostolului Paul în Atena a fost un eveniment extrem de important. În analele misiunilor creştine este notat cu litere mari discursul lui Paul din Atena, acropolele dominate de idolatrie care erau înconjurate de splendoarea artelor şi literelor. Providenţa le-a acordat din belşug grecilor privilegiul de a discerne ce este sacru în frumuseţe. Mâna delicată şi sensibilă a artiştilor a atins marmura brută în încercarea de a simţi frumuseţea divină pe care Plato a descris-o. Idealul acestei rase a stat într-o relaţie atât de înaltă cu divinitatea, când comparăm creaţiile acesteia cu idealul altor popoare cum ar fi de exemplu egiptenii şi alţii care priveau peştele şi boul ca zei sau figuri care erau pe jumătate animale şi pe jumătate oameni.

Pentru greci, omul în toate armoniile formei sale, era cea mai perfectă relevaţie a lui Dumnezeu şi acest fenomen demonstrează un distant presentiment pentru misterul reîncarnării. Apostolul Paul a fost inspirat în încercarea de a-L căuta pe Dumnezeu de aceste forme artistice şi de profunda legătură a poeţilor greci cu divinitatea în discursul lor şi el a ajustat spiritul grecesc într-un mod admirabil.

În anul 268 d.Hr, atenienii s-au inspirat de cuvintele şi de exemplele lui Dexippos, un istoric atenian, succedând în învingerea agresorilor goţi în bătălia de la Kifissia. Constantin cel Mare a impus creştinismul ca religie de stat şi pentru a fi sigur de acest lucru el a făcut acelaşi lucru şi în Atena. Constantin a mutat din Atena multe dintre tezaurele artistice arheologice, cu intenţia de a decora Constantinopolul.

Asediul lui Alaric

Regele goţilor, Alaric, a asediat Atena în anul 395 d.Hr. Dar când i-a văzut pe Atena şi pe Ahile, conform istoricului Zosimos, el a ridicat asediul şi a plecat. La mijlocul secolului V d.Hr, cu toate că heteismul era în vogă, a câştigat teren în Atena. Conform relatărilor istoricului Grigorovios, “Fecioara Maria şi-a început lupta sa victorioasă împotriva anticilor paladieni pentru a cuceri Atena”. În anul 529 d.Hr, urmând unui edict al împăratului bizantin Justinian, au fost interzise şcolile din Atena. Astfel, lumea creştină greacă a pierdut teren în faţa Bizanţului. Dar în Bizanţ elenismul a triumfat în faţa Romei. Mai târziu, din 1205, Atena a cunoscut ocupaţia cruciaţilor franci.

Dar în bătălia din Kifissos, din 1311, francii au suferit o înfrângere devastatoare astfel încât după aceasta au fost incapabili să se organizeze din nou. Catalanii (puternica şi celebra companie catalană a împăratului bizantin), care au obţinut victoria, au atacat Atena pe care au cucerit-o. În 1381 a avut loc o bătălie între catalani şi navarezi (francezi din Navara). Atacul navarezilor a provocat multe spaţii libere în populaţia locală. Ca urmare, acest atac a provocat dizolvarea Statului Catalan şi după aceea a fost restabilită dinastia latină.

<< Pagini ghid turistic Atena >>

Cucerirea Atenei de otomani

În 1456, otomanii, conduşi de Mohamed cel Mare, au cucerit Atena. În 1687, veneţienii conduşi de Morozini au bombardat acropolele, aruncând în aer o magazie cu praf de puşcă din interiorul Partenonului şi focul a cuprins oraşul, capturând Atena. Ei au devenit stăpânii oraşului pentru o perioadă, în timp ce au fost respinşi subsecvent de otomani, care i-au învins pe 9 aprilie 1688. În timpul Revoluţiei Greceşti, din 1821, Atena a fost unul dintre primele oraşe greceşti care s-au revoltat împotriva otomanilor. După restaurarea statului grec, Atena, printr-un decret regal, a fost proclamată capitală, la 18 septembrie, 1834. Populaţia oraşului era pe atunci de aproximativ 8.000 de persoane. Otto (Othon) şi-a mutat reşedinţa într-o clădire cu etaj din partea de nord a oraşului.

În 1836, atenienii au sărbătorit prima dată un răsărit liber. Două zile mai târziu, ultima unitate militară otomană s-a predat şi acropolele au fost eliberate de aceştia, după sosirea lui Otto. În ziua următoare a fost oferit un ospăţ comunităţii în onoarea conducătorilor gărzii regale. Ei au sărbătorit  împreună Răsăritul Libertăţii, după secole de ocupare, care a început în timpul lui Mihail Akominatos (1204). Câteva zile după, otomanii au celebrat ramadanul. O salvă de tun era trasă în fiecare dimineaţă pentru a anunţa încheierea cu succes a luptei lor şi a sărbătorii. Aceştia erau ultimii otomani care au fost alungaţi de pe stânca cea sacră. Astăzi, un clopot anunţă ziua Răsăritului. Este clopotul din Biserica Sf. Nicolae Ragava din Risocastro. A fost singura biserică ce şi-a păstrat în picioare clopotniţa.

Ghid turistic Atena – Propileea

Construirea Propileei a început în anul 437 î.Hr, odată cu fundaţia şi vechiul portic, care a fost distrus de perşi , a fost completat în anul 432 î.Hr. Propileea a servit ca intrare splendidă în acropole şi era realizată din marmură de Pentelic. Planurile au fost realizate de arhitectul Minisicles, care a dorit ca partenonul să poată fi văzut din orice parte a propileei.

Aceasta constă dintr-o intrare principală cu şase coloane în stil doric pe faţadă. Întreaga propilee intra în construcţia acropolelor prin şase porticuri. Aripa de nord, care este totodată şi cea mai bine păstrată, are trei coloane şi în interiorul acesteia se afla o galerie cu picturi.

Ghid turistic Atena română

Ghid turistic Atena – Erecteionul

A fost construit pe o secţiune de tern lungă pe care se mai afla templul Atenei Polias şi Erecthea Poseidon. Construcţia în sine a durat între 421 şi 407 î.Hr. Proiectul acestei construcţii diferă în mod esenţial de cel al celorlalte temple, deoarece solul pe care a fost realizată este foarte accidentat şi brut. În timp ce celelalte temple erau realizate pe un singur nivel, acesta constă dintr-un templu principal şi două porticuri, unul spre nord şi celălalt spre sud. În templul principal, de pe partea de est, se află şase coloane ionice. Această secţiune a templului a fost dedicată adorării Atenei Polias şi aici se afla statuia acesteia realizată din lemn şi măslin. Porticul templului care pătrunde spre nord este realizat într-o manieră foarte artistică şi constă din şase coloane ionice, dintre care, patru erau situate în faţă şi câte una pe fiecare latură. Tavanul acestuia era decorat în multe culori diferite şi în interiorul porticului deschis se afla o poartă decorată care conducea spre sanctuarul Erechteus Poseidon.

Porticul dinspre sud, al cărui acoperiş era susţinut de şase statui extrem de frumoase reprezentând nişte femei, este faimosul portic al cariatidelor. Aceste statui simbolizează fecioarele ateniene, care purtau în vârful capului, în timpul procesiunilor festivalurilor panateene, coşuri cu flori şi ofrande pentru zeiţă.

În spaţiul din faţa cariatidelor se presupune că se afla mormântul anticului rege mitic Cecrops, care a fost tatăl nimfei Pandrosou. În spaţiul de la vest de Erecteion se află sanctuarul acesteia.

Ghidul Atenei – Cariatidele

În colţul de est al erecteionului pot fi admirate cariatidele, cele şase fecioare cu o expresie neobişnuită de mândrie, feminitate şi frumuseţe. Opera unuia dintre discipolii lui Fidias (probabil Alkamenis). Acestea privesc spre Partenon şi spre strada panateionului. Ele lasă impresia că doresc să susţină acoperişul cu capul.

După această operă de artă originală a fost făcută o copie care poate fi regăsită în Muzeul Britanic (British Museum). În prezent, din cauza poluării mediului înconjurător, serviciul de arheologie a înlocuit toate aceste statui cu statui din gips şi originalele au fost transportate în Muzeul Acropolelor pentru a le proteja de deteriorare.

Templul Atenei Nike sau Apteros

Acesta este situat la capătul de est al acropolelor, un stilobat[3] cu trei trepte vizibile. Acesta este un templu cu amfiprostil[4] şi tetrastil cu un portic în stil ionic şi patru coloane a căror înălţime este de 13,5 picioare[5]. Acestea constau dintr-un soclu simplu sau de tip turn, în care se afla statuia Atenei Niki (Nike) ridicată în memoria victoriei grecilor împotriva perşilor. Grecii l-au denumit Aptero (înaripata) din cauză că nu a avut aripi pentru a părăsi oraşul Atena.

Pe latura de est a frizei[6] puteţi vedea reprezentărilor diferitelor zeităţi şi pe latura de vest pot fi văzute luptele grecilor împotriva perşilor. Acest mic şi elegant templu a fost reconstruit complet între 1834 şi 1838 de arheologul Ross.

Muzeul Acropolelor

Muzeul Arheologic, situat în colţul de sud al acropolelor, este unul dintre cele mai importante muzee din lume. Construcţia acestuia a început în 1865 şi a fost încheiată în 1878. Ceva mai târziu a mai fost adăugată o clădire mai mică. Astăzi, cele două clădiri au fost unite, constituindu-se un vestibul şi nouă camere pentru muzeu. În acest muzeu sunt păstrate obiectele descoperite în timpul săpăturilor arheologice efectuate pe acropole. De asemenea aici sunt multe basoreliefuri, originale şi copii. Printre cele mai impresionante exponate se numără o colecţie foarte bogată de fecioare şi de statuete cum ar fi de exemplu Moshforos (purtătorul boului), Peploforos Kori (fecioara înveşmântată), fiul lui Critias, statueta reprezentându-l călare pe fiul acestuia.

<< Pagini ghid turistic Atena >>

Monumente din jurul Acropolelor

În jurul stâncii pe care este situată acropola se află multe construcţii antice care s-au păstrat. Ele sunt admirabile şi vizitatorul Atenei poate să-şi plănuiască vizitarea acestor locuri.

Cele mai importante dintre aceste obiective sunt următoarele:

PLAKA

Acest cartier este construit în jurul acropolelor şi îşi menţine frumuseţea vechii Atene cu toate casele sale pitoreşti şi străzi înguste. Este plin de magazine turistice, cluburi de noapte şi numeroase taverne care servesc toate tipurile de mâncăruri şi vinuri greceşti, incluzând foarte bine cunoscutul şi minunatul vin de chihlimbar retsina de butoi.

Stadionul Panateean

“Stadionul Panateean” este situat la nord de dealul Ardittos, la începutul Bulevardului Regelui Constantin. Stadionul Panateean a fost construit în 330-336 d.Hr, la iniţiativa lui Licurg. Stadionul a fost denumit “Panathinaiko” din cauză că a fost proiectat pentru sărbătorirea festivităţilor panateene. Construcţia a fost terminată în anul 131 d.Hr de Herod Atticus cu marmură pantelică. Avea o capacitate de aproximativ 60.000 de spectatori. Stadionul şi-a primit forma finală în 1896 mulţumită generozităţii lui George Averoff. Şi pe 25 martie, 1896, Stadionul Panateean a fost inaugurat prin desfăşurarea în acest loc a primelor Jocuri Olimpice.

<< Pagini ghid turistic Atena >>

ZAPPEIO

Acesta a fost construit din donaţiile verilor Evangelos şi Constantin Zappas. Spaţiul pe care îl putem vedea în ziua de azi a fost aranjat în două zile de Tricoupi. La conacul Zappeio sunt expuse multe obiecte panelenice cu caracter artistic şi social. Interiorul clădirii a fost folosit ca loc de congrese pentru desfăşurarea a diferite conferinţa ştiinţifice mondiale.

PIAŢA SINTAGMA (CONSTITUŢIEI)

Este situată în faţa Parlamentului Greciei şi a Mormântului Soldatului Necunoscut. Jumătate a fost aranjată ca parc. A fost denumită Piaţa Constituţiei după evenimentele din 3 septembrie 1843, când regele Otto a fost convins, în urma revoltei populaţiei, să îi garanteze Greciei prima constituţie.

PIAŢA OMONIA

Primul nume pe care l-a avut această piaţă a fost Otto. A fost denumită Piaţa Omonia (Piaţa Concordiei) în luna iunie 1863, când două grupări politice rivale, “Orini” (muntenii sau cei din ţinuturile muntoase) şi “Pedinoi” (oamenii din câmpie) s-au reconciliat. Este unul dintre cele mai largi locuri de trafic şi una dintre pieţele cele mai centrale din capitala Greciei, Atena.

MUZEUL NAŢIONAL DE ARHEOLOGIE

Este cel mai mare şi cel mai bogat muzeu din Grecia şi unul dintre cele mai importante muzee din lume pentru studierea artei greceşti din antichitate. Este situat pe strada Patission şi ocupă un bloc întreg. Această clădire este în stil neoclasic şi planurile au fost proiectate de arhitectul Lagge, dar au fost făcute şi unele modificări de către arhitectul Ernesto Chiller, care a fost responsabil pentru lucrările de construcţie. Construcţia acestui edificiu a fost începută în 1866 şi a fost finalizată în 1889. În încăperile din interior se află lucruri descoperite în timpul săpăturilor arheologice efectuate pe tot cuprinsul Greciei.

MĂNĂSTIREA KESSARIANI

Aceasta este o mănăstire antică din Atica şi este situată în mijlocul unei zone pitoreşti plină de copaci şi la poalele Muntelui Hymettus. Secţiunea catolică a acestei mănăstiri s-a păstrat. Este construită în stil bizantin, la sfârşitul secolului XI. Interiorul mănăstirii este decorat cu fresce realizate de şcoala cretană de pictură (din secolul XVI).

Ghid turistic Atena română

MORMÂNTUL DE LA MARATHON

În anul 490 î.Hr, între armatele persană şi greacă a avut loc o puternică bătălie la Maraton, din care grecii au ieşit victorioşi. În memoria acestei victorii şi în onoarea grecilor care au murit, a fost construit un mormânt impresionant, unde aceştia au fost îngropaţi. Lângă acest mare mormânt se află înălţat un trofeu din piatră albă, pe care a fost gravată următoarea epigramă: “Grecii au biruit la Marathon / Stopând avansarea lui Medes cel îmbrăcat în aur.”

Mormântul s-a păstrat până în zilele noastre şi are o înălţime de 300 de metri şi are 200 de trepte pe margini. A fost descoperit în urma săpăturilor efectuate de Sliman (? Poate că vor să spună Schliemann) în 1884. Între 1890 şi 1891 scheletele luptătorilor care au fost îngropaţi la Marathon au fost descoperite în timpul săpăturilor efectuate de Compania Grecească de Antichităţi.

DIGUL DE LA MARATHON

A fost construit între 1927 şi 1929 la confluenţa torentelor de pe rovinele Arnis şi Varnavos, formând un lac artificial. Apa acumulată de acest baraj aprovizionează Atena, Pireul şi alte zone din Atica.

ELEUSIS

Este un oraş din provincia Megarida din Prefectura Atica, situat în golful Eleusis, opus de Salamis. Este un centru industrial pentru producerea cimentului, vinului şi spirtoaselor, săpunului, uleiului de terebentină etc. Este legat de Atena şi de Pireu printr-o autostradă şi prin cale ferată. Eleusis este una dintre cele mai vechi municipalităţi din Atica şi sediul unui stat sacerdotal, personificat de legenda regelui-preot Eumolpos. Conform legendelor, aici a fost locul în care Demetra (Ceres) în călătoria sa, în care îşi căuta fiica Kore care a fost răpită de Hades a primit ospitalitatea regelui Keleos.

Drept mulţumire, zeiţa i-a dat prima sămânţă din corn lui Triptolemus, fiul lui Keleos, şi l-a învăţat s-o planteze în pământ. Misterele, fondate de Eumolpos, la ordinul zeiţelor, au fost perpetuate în memoria binecuvântării sale. Adorarea celor două mari zeităţi (Demetra şi Kore) au adus faimă în Eleusis, până la sfârşitul secolului IV.

Statul Eulisian a fost în conflict cu cel al Atenei. A fost cucerit şi anexat de statul Atenian, în timpul secolului VII î.Hr. Eleusis şi-a menţinut însă în continuare o serie de privilegii (oricum, mai puţin dreptul de a emite monedă) şi, pe lângă acestea, continuarea misterelor. Datorită credinţei în cele două familii sacerdotale, Eumolpide şi Keryce, din rândul acestora erau aleşi miniştrii conducători ai adorării marilor zeităţi, purtătorii de torţă, simbolul sacru etc. De două ori pe an erau ţinute festivităţi în onoarea celor două zeităţi, sărbătoarea cea mică a Misterelor Eleusine (februarie-martie) şi marea sărbătoare a Misterelor Eleusine (septembrie-octombrie). Ceva mai târziu, atenienii şi grecii de toate naţionalităţile au fost iniţiaţi şi au început să celebreze şi ei aceste mistere.

Între 403 şi 400, ca urmare a deciziei Consiliului celor 40, Eleusis s-a separat de Atena, emiţând propria monedă. După o perioadă de prosperitate strălucitoare, sub Hadrian şi Antonius, Eleusis a fost devastată în 395 de Alaric. Misterele au fost interzise sub Teodosius II. Oraşul, abandonat după era bizantină, a devenit din nou populat la sfârşitul secolului XVIII.

Încercuirea sacră a fost lărgită şi modificată de câteva ori, în proporţie cu creşterea popularităţii misterelor. Sanctuarul original datează dinainte de secolul VII î.Hr. A fost reconstruit în secolul VI î.Hr de Pisistrate. Dărâmat de perşi între 480 şi 479 î.Hr, a fost restaurat mai întâi de Cimon şi apoi de Pericle, în 480-431, cu ajutorul lui Koroibos.

Sub conducerea lui Licurg, sanctuarul a fost lărgit şi împodobit din nou (Porticul lui Philo). Hadrian şi Antonius cel Pios au încheiat sarcina, reparând în continuare stricăciunile provocate de un raid al costobocilor. În 1815 Asociaţia Amatorilor şi apoi, în 1860, Fr. Lenormant, au început săpăturile arheologice în locul unde se afla sanctuarul, acoperit apoi cu case. Cea care a desemnat 200.000 de drahme a fost Societatea de Arheologie, cu scopul compensării teritoriului sanctuarului şi încă 150.000 de drahme pentru lucrările arheologice, care au avut loc între 1882 şi 1895, sub conducerea lui Philios şi Sikian şi apoi K. Kourouniotis, descoperind întreaga suprafaţă a sanctuarului, o parte din oraşul vechi şi alte descoperiri importante. Secretele misterelor eleusine au rămas ascunse, aparţinând perioadei arhaice, ele rămânând străine neiniţiaţilor. Oricum, se spune despre mistere că se bazează pe supoziţii.

<< Pagini ghid turistic Atena >>

MĂNĂSTIREA DAFNI

Este situată pe drumul dinspre Atena spre Eleusis (Drumul Sfânt). Nu se ştie data în care a fost fondată. Biserica mănăstirii s-a păstrat şi este probabil că a fost construită în secolul X. Înaintea biserici s-a aflat o altă construcţie mai veche, din care pot fi văzute ruinele (din secolul V sau VI). Biserica a fost construită conform sistemului octogonal, specific bisericilor bizantine, cu un dom şi este faimoasă pentru mozaicurile sale (Pantocratorul, Buna Vestire, Naşterea, Botezul, Crucificarea), toate fiind notabile pentru calitatea artistică.

PIREU

Este unul dintre cele mai mari oraşe din Grecia şi totodată port al Atenei. Este situat în Golful Saronic, la sud-vest de Atena şi la o distanţă de aceasta de 12 km. Pireu constituie astăzi principalul oraş care se întinde spre est şi spre vest de principalul port, extinzându-se pe malul mării în forma unei peninsule situate între Zea şi marele port, întinzându-se în peninsula de pe coasta Piraiki şi în jurul colinei Profetului Elia.

Pireu este cel mai mare centru industrial al Greciei, cu un mare număr de fabrici de produse chimice, produse alimentare, metalurgice, tutun, industrii comerciale şi magazine.

Portul Pireu

Portul Pireu, care se numără printre cele mai mari din Europa şi probabil cel mai mare din Balcani, este notabil datorită activităţilor sale comerciale şi de transport. În antichitate, portul Pireu a început să se dezvolte în timpul lui Temistocle, care a fost cel dintâi care a atras atenţia atenienilor asupra importanţei ieşirii la mare, construind o puternică flotă militară şi comercială şi fortificând oraşul, care a fost legat de Atena prin Zidul cel Lung. Din acel moment, soarta Atenei şi a acestui port au fost unul şi acelaşi lucru. În anul 87 î.Hr, portul a fost distrus de Cornelius Sulla şi apoi a rămas aproape inexistent în întreaga perioadă a ocupaţiei romane, dezvoltându-se apoi în Evul Mediu (când era denumit “Porto Leone”, după numele unui leu care era aşezat la intrare şi care acum se află în Veneţia) şi în timpul ocupaţiei otomane.

După revoluţia din 1821, Pireul a fost locuit de populaţii care proveneau din Hydra şi Mani şi o parte din importanţa sa se datora situării sale în Mediterana de Est. Portul Pireu a suferit pierderi importante în timpul celui de-al doilea război mondial, din cauza războiului germanilor şi al bombardamentelor avioanelor germane. Mai mult decât atât, germanii au aruncat în aer toate instalaţiile portuare după plecarea lor. Reconstrucţia portului s-a făcut în principal cu ajutorul contribuţiilor Planului Marshall.

TURKOLIMANO SAU MIKROLIMANO

În partea de est a Peninsulei Piraiki se afla dealul Munichia, care în prezent este denumit Castella sau Prophitis (Profetul) Elias. La poalele dealului se află micul port Munichia sau Turkolimano (Mikrolimano). Aici vizitatorul se poate odihni şi se poate bucura de mâncarea tradiţională oferită în multele taverne de aici, care servesc toate genurile de peşte şi multe specialităţi delicioase.

SUNIO

Este situat în capătul de vest al Prefecturii Atica. Pe un mic deal cu o înălţime de 60 m se află ruinele unui templu al lui Poseidon, unde grecii din antichitate îl adorau pe zeul mărilor. Zona este recomandată pentru vacanţe de vară şi are multe hoteluri confortabile. Aici se mai află un pavilion al Organizaţiei Greceşti pentru asistenţă în turism şi mai este un centru de vânătoare. Mai este denumit şi Cavo (Capul) Coloanelor.

[1] Criselefantină – Executată din aur şi din fildeş.

[2] Propilee = intrare monumentală a unui templu sau a unui palat din antichitate, formată din mai multe încăperi şi porţi, legate între ele cu porticuri si cu scări; specific Acropolei din Atena.

[3] Stilobat – suport de zidărie sau de piatră care susţine un şir de coloane.

[4] Prostil = edificiu antic care are coloane numai pe faţada principală (din francezul prostyle).

[5] Un picior = 0,3 m.

[6] Friză = în arhitectura clasică, parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă si cornisă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri.

[7] Colonade = şiruri de coloane.

[8] Stoa = un hol lung şi acoperit care are în fată coloane.

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Exit mobile version