Într-un termen scurt MApN a modernizat spitalul de campanie din Otopeni de lângă centrul Ana Aslan. Un demers impus de importanţa acestui spital modular de campanie, primul pus la dispoziţie de MApN pentru răspunsul la pandemia Covid-19.
Ministerul Apărării Naționale a finalizat sâmbătă, 1 august, lucrările de modernizare și extindere a capacității de tratament a Spitalulului Militar ROL 2 instalat în incinta Institutului „Ana Aslan” și va relua internările începând cu dimineața zilei de 2 august.
Modernizarea de la Ana Aslan
Lucrările au fost executate în perioada 24 iulie – 1 august, sub coordonarea Statului Major al Apărării, de specialiști ai Statului Major al Forțelor Terestre, Direcției Medicale, Spitalului Universitar de Urgență Militar Central și Direcției Domenii și Infrastructuri, informează într-un comunicat de presă MApN.
În noua configurație, prin reproiectarea circuitelor și executarea unor ample lucrări de reamenajare a amplasamentului și refacere a infrastructurii de utilități, vor fi asigurate în total un număr de 168 de paturi, distribuite astfel:
· 24 de paturi ATI (prin extindere de la o capacitate de 16 paturi), pentru pacienții aflați în stare gravă sau critică;
· 56 de paturi pentru pacienții cu forme medii și ușoare de boală, în urma infectării cu SARS-CoV-2, în spații noi, create prin amplasarea a 30 de containere medicale de cazare și 16 containere sanitare dotate cu dușuri și toalete;
· 64 de paturi, de asemenea pentru pacienții cu forme medii și ușoare, amenajate în corturi, în condiții superioare de cazare față de organizarea anterioară;
· 24 de paturi pentru izolarea pacienților aflați în așteptarea rezultatelor testelor COVID-19, într-o zonă-tampon, nou creată.
În ceea ce privește situația din prezent la Sistemul medical modular de izolare și tratament (SMMIT) din Timișoara, aflat în coordonarea Spitalului Clinic Militar de Urgență ”Dr. Victor Popescu” din localitate, la data de 1 august se află internați 39 pacienți, un număr de 16 persoane fiind declarate vindecate și externate de la punerea în funcțiune a acestei facilități medicale în data de 21 iulie.
Sistemul medical modular de izolare și tratament instalat la Constanța este, de asemenea, operațional, fiind în măsură să primească pacienți, la solicitarea autorităților competente.