
Continuăm cu un nou articol despre o problemă ce va afecta şi ţara noastră: motoarele diesel, maşini cu motorizare diesel în Europa. Am scris deja pe blogul nostru despre o problemă importantă: maşini cu motoare diesel în Germania. Probabil că acest val de decizii împotriva motoarelor diesel se va extinde în mai multe ţări din Europa. Franţa, de exemplu, doreşte să introducă un fel de voucher. Este vorba de o sumă (până în 10.000 euro) pe care Renault doreşte să o plătească pentru persoanele care au maşini cu motor disel dacă vor cumpăra maşini produse de Renault. Nu este vorba doar de maşini cu motorizate disel cu euro 3 sau cu euro 4. Franţa – respectiv Renault – intenţionează să recompenseze scăparea de maşini diesel inclusiv pentru cele cu euro 5. Foarte probabil că parte din aceste maşini, cu o poluare de tip euro 4 sau euro 5, vor ajunge rapid şi în România. Ceea ce poate fi şi o veste bună: maşini ce vor polua mai puţin şi în România. Este un început.
În acest trend, în aceste evoluţii ale motoarelor diesel, vine şi o decizie a Parlamentului European de la Strassbourg pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Avem mai jos informaţii şi despre acest proiect ce revine de fapt asupra unei decizii anterioare. Această decizie se alătură evoluţiei prezente anti-motoare disel. Cu alte cuvinte, mai devreme sau mai târziu, motoarele disel pentru automobile trebuie să dispară din Europa. Un alt trend este acela al modificării carburanţilor. Şi vom observa în scurt timp la pompe anumite modificări în semnalizarea carburanţilor.
Germania – interdicţii pentru motoarele diesel
Liderii coaliţiei de guvernare din Germania au convenit asupra unui concept de evitare a interdicţiilor de trafic pentru autovehiculele diesel vechi. Aceste interdicţii pentru maşinile cu motoare diesel sunt impuse în mai multe oraşe din Germania. Posesorii de diesel vor primi stimulente pentru a-şi achiziţiona autovehicule noi şi mai puţin poluante şi ar putea fi ajutaţi să îşi reconfigureze motoarele cu ajutorul unui catalizator special. Acest catalizator ar urma să conducă la reducerea substanţială a emisiilor de CO2. Catalizatorul suplimentar sau înlocuirea catalizatorului existent ar urma să fie decisă în următoarea perioadă de timp. Ce este însă foarte clar: în germania şi Franţa automobilele pe motorină vor dispărea treptat în următoarele două decade. Acest lucru se întâmplă, a început, aşadar autovehiculele cu motoare pe motorină vor dispărea din Europa Occidentală.
Potrivit presei din Germania, proiectul prevede acordarea de prime din partea constructorilor de automobile pentru clientul dispus să renunţe la maşina diesel veche în favoarea unui autoturism diesel nou sau second-hand. Deocamdată, companiile auto germane, dar şi constructorul francez Renault au anunţat că vor acorda prime de până la 10.000 de euro.
Volkswagen dat în judecată de un fond de investiţii
Un fond de investiţii german urmează să dea în judecată firma producătoare de maşini Volkswagen, în primul proces major privind scandalul pe tema emisiilor de dioxid de carbon ale maşinilor Diesel. Cazul va reprezenta un model pentru alte plângeri, depuse de fonduri de pensii şi mici investitori. Aceştia doresc o decizie din partea tribunalului, prin care să se recunoască faptul că ar fi trebuit să fie avertizaţi mai devreme în legătură cu urmările pe care le pot avea falsificările testelor de emisie.
În septembrie 2015, grupul Volkswagen a recunoscut că a introdus un software ilegal în componenţa maşinilor Diesel vândute în SUA. Aceste dispozitive permiteau vehiculelor să treacă teste stricte ale emisiilor de dioxid de carbon, în laboratoare, în timp ce, pe şosele, ele produc un grad mare de poluare. Recunoaşterea acestui fapt a produs o scădere de 40% a acţiunilor companiei, când a devenit clar că Volkswagen va putea fi penalizată. Investitorii susţin că nu au fost avertizaţi suficient de curând despre aceste probleme şi, astfel, au pierdut bani.
Franţa – Renault va acorda vouchere
Compania franceză va acorda prima indiferent de marca maşinii, dacă posesorul acesteia doreşte să cumpere o maşină Renault nouă. Liderii coaliţiei formată dintre conservatori i social-democraţi s-au înţeles şi asupra reconfigurării motoarelor diesel mai vechi. Guvernul aşteaptă ca producătorii auto să preia şi costurile acestei intervenţii. Măsura, deşi costisitoare, nu a putut fi exclusă, din cauză că mulţi clienţi nu îşi permit schimbarea maşinii, în pofida primelor oferite.
Frankfurt va introduce restricţii de circulaţie pentru maşinile pe motorină
Oraşul german Frankfurt, centrul financiar al Europei continentale, va introduce, de anul viitor, restricţii de circulaţie pentru maşinile cu motoare pe motorină. Administraţia a luat această decizie în urma nivelului ridicat al poluării cu oxizi de azot, care a depăşit, în ultimii ani, valorile maxime europene. Restricţiile afectează puternic metropola germană, în care se află cele mai multe automobile diesel din ţară, şi pe care proprietarii ar putea fi nevoiţi să le vândă în pierdere.
Parlamentul European vrea o reducere a emisiilor de CO2
Parlamentul European a convenit să solicite o reducere cu 40% a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor noi până în 2030, o ţintă mult mai ambiţioasă decât cea dorită de Comisia Europeană şi Germania, informează AFP.
Acest obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră est valabil atât pentru autoturisme cât şi pentru camionete şi ar urma să fie măsurat în raport cu anul 2021. Un obiectiv intermediar prevede o reducere cu 20% până în 2025.
„Transportul este singurul sector major în UE unde emisiile cu efect de seră sunt încă în creştere”, se arată în preambulul textului adoptat.
Dezbătută şi amendată, această rezoluţie legislativă a fost adoptată cu 389 voturi pentru, faţă de 239 împotrivă, şi va constitui poziţia Parlamentului European în negocierile cu privire la acest subiect cu Consiliul European, care vor debuta pe 10 octombrie. După negocieri, textul legislativ rezultat va fi din nou supus la vot în Parlamentul European şi în Consiliul European înainte de a putea intra în vigoare.
Porsche nu va mai produce modele pe motorină
Producătorul de maşini de lux Porsche a declarat că nu va mai produce maşini diesel, concentrându-se mai mult pe modele pe benzină, hibrid şi electrice. Anunţul survine după scandalul care a afectat compania-mamă, Volkswagen, acuzată că a măsluit soft-urile privind nivelul de noxe la automobilele diesel.
Reducere a emisiilor cu 40%
Iniţial, Comisia Europeană, a solicitat în luna noiembrie 2017 o reducere de 30% a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor noi până în 2030, cu un obiectiv intermediar de 20% în anul 2025. În schimb, Parlamentul European a decis să adopte o poziţie mai ambiţioasă, o reducere cu 40% a emisiilor de CO2 ale autovehiculelor noi până în 2030, după ce unii europarlamentari au solicitat o reducere de până la 70%.
Constructorii de automobile ale căror emisii CO2 depăşesc obiectivele fixate ar urma să plătească o amendă la bugetul UE, „care va fi utilizată pentru a creşte competenţele muncitorilor afectaţi de evoluţiile din sectorul auto”, a detaliat Parlamentul European.
Proiectul legislativ cuprinde, de asemenea, un obiectiv privind ponderea de piaţă a vehiculelor electrice şi a celor cu emisii slabe de CO2 de 35% din piaţa de autoturisme şi camionete noi până în 2030 şi de 20% până în 2025.
Toate aceste obiective, care trebuie definitivate în cursul negocierilor cu statele membre, fac parte din eforturile globale de reducere a emisiilor de CO2 şi de limitare a încălzirii globale, în linie cu ţintele stabilite la summitul de la Paris din 2015 cu privire la modificările climatice.