Când iarna își spune cuvântul, temperaturile scad sub zero grade și ninsoarea te face să îți dorești să rămâi înăuntru, avem o veste bună: o baie fierbinte poate arde la fel de multe calorii precum o plimbare de 30 de minute.
Conform unui studiu publicat în jurnalul Temperature, este posibil ca o baie fierbinte să ardă la fel de multe calorii precum o plimbare de 30 de minute. Nu te grăbi să sari peste exercițiile uzuale, totuși, îți explicăm imediat de ce.
O baie fierbinte poate arde la fel de multe calorii precum o plimbare de 30 de minute
Cel care a coordonat studiul este doctorul Steve Faulkner, fiziolog la Loughborough University. Acesta și-a concentrat atenția pe legătura dintre o baie fierbinte, nivelul de zahăr din sânge al persoanei care o face și câte calorii arde în acest timp. La studiu au participat 14 bărbați, dintre care unii supraponderali, potrivit Women’s Health Mag. Faulkner a descoperit că o baie fierbinte cu durata de o oră poate arde aproximativ 140 de calorii, ceea ce ar echivala cu o plimbare de 30 de minute pentru participanți.
Însă la studiu nu a participat nicio femeie. Luând în considerare câteva diferențe fizice între cele două sexe, precum greutatea medie și compoziția corpului, este foarte posibil ca o femeie să ardă mult mai puține calorii în timp ce face o baie fierbinte de o oră – mai ales dacă nu este supraponderală. Așa că, nu te sfătuim să înlocuiești mersul sau exercițiile fizice cu o baie.
Totuși, rezultatele studiului sunt o scuză suficient de bună să încetinești ritmul activităților și să îți acorzi câteva momente de răsfăț în cada cu spumă și arome îmbietoare. Mai ales pe timpul iernii, când frigul pare să nu te părăsească nici după ce ai intrat în casă.
Un alt beneficiu este că te poate ajuta să te simți mai bine și dacă te-ai pomenit cu o răceală specifică anotimpului, așa că nu ezita să dai drumul la apă caldă și să iei o pauză.
Citeste mai departe articolul pe: O baie fierbinte poate arde la fel de multe calorii precum o plimbare de 30 de minute