Ghid turistic Ithaka – Ghid turism Grecia Itaka – Itaca. Ghid turism grecia pentru insula Ithaka, insula lui Odiseu. Ghidul de turism pentru insula patrie a lui Ulise. Patria lui Ulise, insula Itaca, cea pomenită de Odiseea lui Homer, are un ghid turistic în limba română. Un ghid turistic pentru Itaca, patria lui Ulise, pe care îl puteţi consulta aici, într-un articol dedicat.
Ghid turistic Ithaka – geografie
Ithaka, insula eroului luptător al Odiseei, regele Odiseu (Ulise), este situată la 2 mile nautice vest de Cephallonia. Are o suprafaţă de 96 km2, o linie de coastă de 101 km şi o populaţie de 3.646 locuitori. Aparţine din punct de vedere administrativ de Prefectura Cephallonia.
Capitala şi principalul port al insulei se numeşte tot Itaka (Vathy), de unde există legături zilnice cu feribotul spre Patras (52 de mile nautice distanţă) şi Astakos (aproximativ 26 de mile nautice distanţă).
Se mai poate călători spre Itaka cu autobuzul via Patras şi via Sami (Cephallonia). Aici mai există o legătură cu Sami şi Aghia Euphemia, pe insula Cephallonia, cu feribotul din Patras şi Astakos. Un serviciu local de transport operează din Nydri şi Vasiliki, în Lefkada.
Un îngust masiv muntos (cel mai înalt vârf, Aetos, are o altitudine de 808 m) împarte insula în două secţiuni, de nord şi de sud. Linia de coastă urmează configuraţia pământului, fiind împânzită cu numeroase golfuri şi lagune.
Itaka este o insulă plină de verdeaţă cu mici sate pitoreşti, care au un stil liniştit de viaţă şi interesante monumente în unele regiuni. Aici există puţine facilităţi pentru turism, dar cele care sunt asigură un sejur plăcut şi relaxant, apropiat de natură şi pot fi făcute de aici excursii în insulele apropiate, la Lefkada şi Cephallonia.
Ghid turistic Itaka – istorie
Itaka (sau Thiaki, aşa cum o numesc localnicii) a fost locuită pentru prima dată în timpurile preistorice şi, conform operelor lui Homer, a fost patria regelui Odiseu (Ulise), al cărui palat a fost localizat de Schliemann pe una dintre înălţimile unei acropole preistorice, numită de insulari “Castelul lui Odiseu”.
Săpăturile efectuate aici de coala Britanică de Arheologie au adus la lumină descoperiri semnificante din acropole, datând atât din perioada clasică, cât şi din perioada elenistică, dintre care multe se află în prezent în Muzeul Britanic (British Museum) din Londra. Săpăturile arheologice au indicat de asemenea că insula a fost locuită pentru prima dată în jurul anilor 3000 î.Hr şi în întreaga Epocă a Bronzului au fost menţinute contactele cu regiunile Nydri şi Lefkada.
Siturile istorice din perioada miceniană au o abundenţă de vase (oale). În orice caz, insula a atins culmea dezvoltării, în mod evident, după 1000 î.Hr, când a servit ca staţie (punct de tranzit) de comerţ pentru oraşele din Grecia continentală, în particular pentru Corint.
Pagină următoare Ghid Itaca >>
Insula lui Ulise – Ithaca
Descoperirile prelevate dintr-un sanctuar situat pe Muntele Aetos poartă mărturia faptului, că insula a avut multe contacte cu oraşele din lumea antică.
Pe înălţimile acestui munte au existat de asemenea acropole fortificate şi o a doua astfel de fortificaţie a fost descoperită la Aghios Athanasios, lângă Stavros, în timp ce la Aghios Georgios a fost descoperit un mic sanctuar închinat unei zeităţi necunoscute.
În perioada romană, soarta insulei a fost similară cu cea a celorlalte insule din arhipelag. Nu a supravieţuit nici un monument din perioada bizantină.
În timpul ocupaţiei franceze (survenită în urma cruciadei din 1204-1206), insula a fost atacată frecvent de piraţi, care foloseau Vathy ca bază pentru incursiuni. Itaka a aparţinut francezilor în 1797 şi apoi britanicilor, fiind încorporată în statul grec în 1864.
În 1953, insula a suferit distrugeri considerabile provocate de cutremurul de pământ.
Obiective – Monumente insula Ithaka
Capitala insulei, Itaka (Vathy), este construită în capătul unui golf şi este centrul de unde pleacă drumurile ce duc spre satele de pe insulă şi spre locurile de interes.
În sediul Societăţii Culturale de aici se află o importantă bibliotecă, care include ediţii rare, ca şi un fond considerabil de carte care cuprinde lucrări de teatru.
La aproximativ 1 km vest de Vathy se află peştera nimfelor (Andron ton Nymphon) sau Marmarospilia, care se evidenţiază prin interesul arheologic.
Conform tradiţiei, aici erau venerate neidele (nimfele) şi tot aici Ulise şi-a ascuns tezaurul care a fost păstrat pentru el de Phaiakes. La sud de Vathy (2 km), la Perachori, se află Biserica Adormirii Maicii Domnului. De aici poate fi vizitată mănăstirea Taxiarhilor şi, coborând spre coasta de est, se poate ajunge la numeroasele lagune şi insuliţe încântătoare.
<< Pagini Ghid Ithaka în română >>
Platoul Marathia
Lângă Perachori se află Platoul Marathia, pe care Eumaios, păstorul aducător de noroc al lui Odiseu, îşi îngrijea porcii. Ceva mai la sud, la Pera Pigali, se află Fântâna Arethousa, identificată cu Piatra Corbului (Korakos Petra) descrisă de Homer.
În regiunea Aetos (5 km sud-vest de Vathy) se află rămăşiţele unei antice acropole, despre care Schliemann a afirmat că este locul palatului lui Odiseu. La nord de Vathy (aproximativ 10 km) se află mănăstirea Fecioarei Katharon. Nu departe, spre nord (15 km nord-vest de Vathy) se află Anogi, un sat de munte care este construit cu faţa spre Marea Ioniană.
Spre vest se află un alt sat, Lefki (la 13 km nord-vest de Vathy).
Satul Stavros
Unul dintre cele mai frumoase sate este Stavros (la 16 km nord-vest de Vathy) şi de unde poate fi vizitat Polis, care îşi păstrează încă numele din perioada miceniană, un fapt care adaugă argumente la faptul că locul unde era situat anticul oraş al Itakăi era localizat în această zonă.
Pelikata
La Pelikata (1 km spre nord) se află o instalaţie preistorică ce datează de la mijlocul celui de-al doilea mileniu î.Hr şi care a fost dezgropată, aducând la suprafaţă vase şi alte lucruri, care sunt păstrate în prezent în micuţa colecţie de arheologie găzduită în acest loc.
Peştera Loizos
În peştera Loizos, pe latura de nord a golfului, au fost aduse la lumină vase din perioada miceniană şi urme dintr-un altar (sau mormânt sfânt). În extremitatea de nord a insulei se află satul Exogi (la 21 km nord-vest de Vathy).
Satele de pe malul mării, situate pe coasta de nord şi de nord-vest includ aşezările Frikes, situată în golful omonim şi Kioni (la 21 de km nord de Vathy), un sat considerat moştenire naţională care s-a dezvoltat ca centru turistic.
Pe insula Itaka nu există plaje şi golfuri distincte, deoarece toate sunt ideale. La toate acestea se poate ajunge cu maşina: Tsiribi, Paliokaravo, Loutsa, Gidaki, Kioni, Polis şi Ammoudaki. Toate sunt rafinate şi ideale pentru înot şi pescuit. Aici sunt numai câteva hoteluri, camere şi spaţii care pot fi închiriate. Totodată, cu propriile bărci, pot fi vizitate locurile de ancorare şi peşterile şi se poate naviga spre Cephallonia. Facilităţile de ancorare se află la Vathy.
