
Gheaţa din Groenlanda se topeşte din ce în ce mai repede ceea ce îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă. Pentru că regiunile polare reprezintă cheia în ceea ce înseamnă modificările climaterice globale. Topirea rapidă a calotei polare dar şi a stratului de gheaţă al Groenlandei trebuie să ne îngrijoreze pentru viitorul planetei. Nivelul oceanelor şi mprilor creşte în permanenţă dar din ce în ce mai rapid. Iar apa provenită de la gheţarii din Groenlanda reprezintă principala sursă a acestei creşteri.
Gheaţa din Groenlanda se topeşte tot mai repede
Stratul de gheaţă al Groenlandei, în prezent cea mai importantă sursă de apă adăugată oceanelor, se topeşte la niveluri fără precedent în epoca modernă, susţine un studiu publicat în revista Nature, preluat de Agerpres.
Topirea are loc în prezent la un volum cu 50 % mai mare decât în timpul perioadei preindustriale şi cu 33 % mai mare decât în secolul XX, au descoperit oamenii de ştiinţă din universităţile americane şi olandeze care au efectuat studiul.
Stratul are în unele locuri o grosime de 1,6 km şi conţine suficientă gheaţă pentru a creşte nivelul global al mării cu 7 metri. O încălzire din ce în ce mai rapidă din păcate.
„Gheaţa Groenlandei se topeşte mai rapid în ultimele decenii decât în oricare moment din ultimii 350 de ani şi, probabil, mai rapid decât în oricare din ultimii 7.000- 8.000 de ani”, a indicat Luke Trusel, de la Universitatea din Rowan, autorul principal al studiului.
Antarctica a pierdut aproximativ trei trilioane de tone de gheaţă
Cercetătorii au reconstruit modele de topire a gheţii din ultimii 300 de ani prin utilizarea de date privind calotele de gheaţă, creând astfel cel mai cuprinzător studiu dedicat acestui fenomen.
În luna iunie, un alt studiu publicat în revista Nature informa că Antarctica a pierdut aproximativ trei trilioane de tone de gheaţă din 1992, iar rata de topire s-a accelerat de trei ori în ultimii cinci ani.